Contestație la executare. Decizia 2340/2008. Curtea de Apel Craiova
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV SI FISCAL
DECIZIE Nr. 2340
Ședința din Camera de Consiliu de la 12 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Sanda Lungu Judecător
- - - - Președinte Secție
- - - - Judecător
Grefier: -
XXXXX
Pe rol, rezultatul dezbaterilor din ședința publică de la data de 22 octombrie 2008, privind recursul declarat de reclamanta - SRL C, împotriva sentinței nr. 1310 din data de 21 mai 2008, pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr-.
La apelul nominal au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
Dezbaterile în cauza de față au avut loc în ședința publică de la data de 22 octombrie 2008, când cei prezenți au pus concluzii în sensul celor consemnate în încheierea de ședință din aceeași zi și care face parte integrantă din prezenta decizie, iar instanța în vederea deliberării a amânat pronunțarea pentru ziua de 29 octombrie 2008.
CURTEA
Asupra recursului de față;
Prin sentința nr. 2152 din 18 mai 2007, Tribunalul Dolja admis acțiunea reclamantei - SRL C, a anulat în parte decizia nr. 190 din 16.12.2005, emisă de DGFP D - Serviciul Soluționare contestații, în ceea ce privește punctele 2 și 3 din cuprinsul acesteia, s-a anulat raportul de inspecție fiscală încheiat la 27.05.2005 și înregistrat sub nr. 3086/2005 și a procesului-verbal nr. 3086/2005, precum și a deciziei de impunere.
Pentru a pronunța această soluție, tribunalul a reținut, în ceea ce privește punctul 2 al deciziei contestate, că nu s-a făcut dovada de către pârâtă că ar fi fost sesizată sau înregistrată o plângere la organele în drept cu privire la existența indiciilor săvârșirii vreunei infracțiuni, așa cum prevăd dispozițiile art. 184 Cod pr. fiscală.
Reținând concluziile raportului de expertiză, prima instanță, cu privire la punctul 3 al deciziei contestate, a statuat că suma de 1825 lei, reprezentând cheltuieli cu cazarea persoanelor străine invitate în țară în scopul efectuării planului de producție, se încadrează în cheltuielile de protocol și sunt deductibile, potrivit art.21 alin.1 și 2.
Cu privire la suma de 24.039 lei, reprezentând prestări servicii efectuate de - "", conform contractului încheiat la 30.06.2004, s-a reținut că acestea au fost efectuate cu scopul de a produce venituri, fiind conforme cu lucrările executate, recepționate și facturate.
Referitor la suma de 31.630 lei, reprezentând lucrări efectiv prestate în vederea îmbunătățirilor indicatorilor economici, a fost de asemenea constatată ca fiind deductibilă fiscal.
Pentru contractele economice încheiate de reclamantă cu partenerii străini, se precizează că nu se calculează TVA, avându-se în vedere specificul acestor contracte cu furnizorii externi, reținându-se concluziile raportului de expertiză.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta DGFP D, criticând-o ca fiind nelegală și netemeinică.
Prin Decizia nr. 106 din 16.01.2008, Curtea de APEL CRAIOVAa admis recursul declarat de pârâta DGFP D împotriva sentinței nr. 2152 din data de 18 mai 2007, pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr-, a casat sentința și a trimis cauza spre rejudecare la aceeași instanță.
Pentru a se pronunța astfel, Curtea a reținut că așa cum rezultă din adresa nr. 83999 din 17.12.2007, emisă de IPJ D, a fost înregistrată sub nr. 73903/2005 sesizarea penală a pârâtei privind procesul verbal nr. 3086/01.06.2005, încheiat în urma inspecției fiscale, efectuat la - SRL C, care în prezent constituie obiectul dosarului înregistrat la Parchetul de pe lângă Judecătoria Craiova cu nr. 4100/P/2005.
Astfel, făcându-se dovada existenței unei sesizări penale la IPJ D, care a determinat suspendarea recursului administrativ în condițiile art. 183 Cod pr. fiscală, Curtea apreciat că în mod greșit s-a dispus anularea deciziei contestate cu privire la pct. 2 al acesteia, întrucât dispozițiile legale menționate prevăd posibilitatea suspendării soluționării procedurii administrative de către pârâtă în acest context.
Mai mult, dacă prima instanță a apreciat că nu există dovezi cu privire la existența unei sesizări înregistrate la organele penale,în condițiile actuale ale art. 214 alin. 1 lit. a) Cod pr. fiscală (fost 183) trebuia să dispună obligarea pârâtei să soluționeze contestația, respectiv să se pronunțe prin decizie motivată asupra plângerii prealabile formulată de reclamantă cu privire la sumele contestate, întrucât numai această decizie poate fi analizată și cenzurată de instanță, după finalizarea procedurii prealabile conform art. 218 alin. 2 Cod pr. fiscală.
Cu privire la punctul 3 al deciziei contestate, instanța de fond în considerentele hotărârii nu a făcut decât o enumerare a concluziilor expertului, astfel că hotărârea pronunțată nu îndeplinește cerințele prevăzute de art. 261 Cod pr. civilă, deoarece nu cuprinde motivele de fapt și de drept care au format convingerea sa în pronunțarea soluției recurate.
De asemenea, prima instanță nu a stabilit în concret și nici nu s-a pronunțat asupra obiectului contestației deduse judecății, așa cum el a fost indicat de reclamantă, pronunțându-se și asupra sumei de 31.630 lei, reprezentând cheltuieli cu lucrările de îmbunătățire a indicatorilor economici, deși această sumă nu a fost contestată de reclamantă, fapt recunoscut și de intimata reclamantă.
Instanța de recurs este obligată să verifice temeinicia și legalitatea hotărârii atacate cu privire la oricare din motivele prevăzute de lege.
S-a apreciat că, pentru a se putea exercita un control judiciar riguros al instanței superioare, este imperios necesar ca hotărârea atacată să cuprindă, între altele, temeiurile de fapt și de drept care au format convingerea primei instanțe, precum și cele pentru care au fost înlăturate cererile sau susținerile tuturor părților.
S-a reținut că prima instanță nu a respectat aceste prevederi, hotărârea pe care a pronunțat-o neputând fi analizată sub aspectul legalității și temeiniciei, motiv pentru care s-a dispus casarea cu trimitere spre rejudecare la aceeași instanță.
Cauza a fost reînregistrată pe rolul Tribunalului Dolj, sub nr-, iar la termenul din data de 14.05.2008, reclamanta a depus la dosar precizare la acțiune prin care s-a arătat că obiectul acțiunii îl constituie sumele ce fac obiectul punctului 3 al deciziei nr. 190/16.12.2005, emisă de DGFP
Prin sentința nr.1310 din 21 mai 2008, Tribunalul Dolja respins acțiunea reclamantei -""SRL.
Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut că reclamanta datorează toate sumele reținute în actul de control, întrucât cheltuielile efectuate nu sunt deductibile potrivit normelor legale în vigoare, atât cele cu privire la serviciile de management, asistență, precum și cele de transport și cazare pentru alte persoane decât cele prevăzute la art.21 alin.2 lit.e din Codul fiscal.
S-a apreciat că taxa pe valoare adăugată pentru serviciile de instalare utilaje a clienților din România în numele furnizorului extern este datorată întrucât serviciile prestate sunt operațiuni impozabile conform art.126 Cod fiscal.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta.
A precizat că sunt deductibile cheltuielile efectuate pentru cazarea muncitorilor italieni, cheltuiala fiind efectuată în scopul realizării de venituri.
Referitor la impozitul stabilit ca urmare a nedeductibilității cheltuielilor cu serviciu de marketing, facturate către - SRL, s-a arătat că aceste servicii sunt deductibile, fiind prestate în baza unui contract de consultanță, că s-a efectuat raport de activitate, însușit de părțile contractante, că s-au realizat venituri suplimentare, indicându-se în acest sens încheierea contractului cu -""SA.
S-a motivat că greșit s-a stabilit diferență de TVA, în cuantum de 5479 lei, deoarece societatea este cuprinsă în sfera scutirilor prevăzute de Codul fiscal.
Examinând motivele de recurs, probele administrate și legislația aplicabilă, Curtea reține că recursul este fondat, așa cum se va arăta în continuare.
În ceea ce privește neadmiterea la deductibilitate a cheltuielilor efectuate cu cazarea muncitorilor italieni, criticile sunt neîntemeiate.
Potrivit prevederilor art.21 lit.e din Codul fiscal, sunt deductibile fiscal cheltuielile de transport și cazare în țară și străinătate, efectuate de către salariați și administratori.
Așadar, pentru a fi deductibile fiscal, cheltuielile de cazare și transport trebuie să fie efectuate de către salariații și administratorii societății, iar cheltuielile efectuate pentru cazarea personalului unei alte firme cu care contribuabilul are relații contractuale, nu sunt deductibile fiscal.
Sunt deductibile fiscal cheltuielile aferente contractului de consultanță, așa încât greșit organul fiscal a constituit impozit pe profit și dobânzi, prin înlăturarea acestor cheltuieli de la deductibilitate.
Atât organul de control, cât și instanța de fond au interpretat greșit prevederile art.21 alin.4 din Codul fiscal raportat la situația de fapt existentă în cauză.
Pentru a înlătura de la deductibilitate astfel de cheltuieli, conform art.21 alin.4 lit.m din Codul fiscal se cere ca să nu existe contract încheiat și să nu poate fi justificată necesitatea prestării serviciului respectiv.
În cauză, între reclamantă și consultant s-a încheiat contractul comercial nr.104/30.06.2004, serviciile au fost efectiv prestate, așa cum rezultă din facturile emise și raportul de activitate însușit de către ambele părți.
Necesitatea prestărilor serviciilor respective constituie dreptul de apreciere al beneficiarului prestației, iar din raportul de expertiză întocmit în cauză rezultă că în perioada de după încheierea contractului de consultanță, respectiv în august 2004, reclamanta recurentă a încheiat contracte de lucrări cu o serie de firme, ceea ce în mod evident a condus la obținerea unor venituri suplimentare.
De asemenea, din probele cauzei, Curtea constată că în mod cert a avut loc o creștere a veniturilor societății, așa încât este acoperită și această cerință privind necesitatea prestărilor serviciilor respective.
Din cele expuse rezultă că este întemeiată acțiunea reclamantei, cu privire la suma de 6012 lei, reprezentând impozit pe profit.
În ceea ce privește TVA în sumă de 5479 lei, soluția adoptată de organul fiscal este întemeiată, deoarece în situația prestărilor de servicii persoanele impozabile au obligația de a emite factură fiscală (art.155 alin1 Cod fiscal).
Serviciile prestate de reclamantă sunt operațiuni impozabile, ele necircumscriindu-se sferei scutirilor de TVA, așa încât având în vedere și că societatea este plătitoare de TVA, rezultă obligația acesteia de a calcula, înregistra și vira taxa pe valoare adăugată.
Față de motivele expuse în prezenta decizie, în baza art.312 Cod pr.civilă, Curtea va admite recursul declarat de reclamantă împotriva sentinței Tribunalului Dolj și va modifica această sentință, în sensul că va admite în parte acțiunea, se va anula în parte raportul de inspecție fiscală cu privire la suma de 6012 lei impozit pe profit și pct.3 din decizia nr.190/16.12.2005, în partea referitoare la impozitul pe profit.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de reclamanta - SRL C, împotriva sentinței nr. 1310 din data de 21 mai 2008, pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr-.
Modifică sentința.
Admite în parte acțiunea.
Anulează în parte raportul de inspecție fiscală cu privire la suma de 6012 lei, reprezentând impozit pe profit și pct.3 din decizia nr.190/16 decembrie 2005 -pct.3, referitor la impozitul pe profit.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 12 2008
PREȘEDINTE: Sanda Lungu - - | JUDECĂTOR 2: Elena Canțăr - - | JUDECĂTOR 3: Costinel Moțîrlichie - - |
Grefier, |
Red.jud.-
LF/ 12.12.2008
Jud.fond:
Președinte:Sanda LunguJudecători:Sanda Lungu, Elena Canțăr, Costinel Moțîrlichie
