Contract administrativ. Decizia 1025/2009. Curtea de Apel Tg Mures
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TÂRGU MUREȘ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
DECIZIA nr. 1025/
Ședința publică din 29 Octombrie 2009
Completul compus din:
- Președinte
- Judecător
- Judecător
Grefier -
Pe rol judecarea recursului declarat de reclamantul PRIMARUL MUNICIPIULUI TG., cu sediul în T-M, P-ța - nr.3, împotriva încheierii pronunțate în camera de consiliu la data de 10 martie 2009 de Tribunalul Mureș - Secția Contencios Administrativ.
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns recurentul-reclamant PRIMARUL MUNICIPIULUI TG. M prin consilier juridic și intimata pârâtă SRL prin avocat.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, constatându-se că recursul este declarat și motivat în termenul procedural, fiind scutit de plata taxei de timbru.
Reprezentantele ambelor părți declară că nu au alte cereri de formulat.
În raport de actele și lucrările dosarului, instanța acordă cuvântul în susținerea recursului.
Reprezentanta recurentului-reclamant solicită admiterea recursului astfel cum este formulat în scris, modificarea în parte a hotărârii atacate, în sensul admiterii cererea de îndreptare a erorii materiale-/11.06.2007 și în consecință, îndreptarea erorii materiale strecurate în antetul sentinței, și înlocuirea "Secției civile" cu "Secția contencios administrativ și fiscal".
Reprezentanta intimatei-pârâte cere, respingerea recursului ca nefondat, întrucât reclamanta nu a formulat nici o cerere de îndreptare a erorii materiale strecurate în sentință la instanța de fond.
CURTEA,
Prin încheierea pronunțată în camera de consiliu la data de 10.03.2009 de Tribunalul Mureș în dosarul nr-, s-a respins cererea de îndreptare a erorii materiale formulată de Municipiul Tg. M prin primar în sensul de a modifica mențiunea Secția Civilă din cuprinsul sentinței nr. 314/11.06.2007 și a se menționa Secția de Contencios Administrativ și Fiscal.
În motivare se arată că Secția de Contencios Administrativ și Fiscal a Tribunalului Mureșa fost înființată ulterior introducerii acțiunii prin Hotărârea CSM nr. 52/2007.
Împotriva încheierii a formulat recurs Municipiul Tg. M prin primar arătând că aceasta este nelegală întrucât Secția de Contencios Administrativ și Fiscal a Tribunalului Mureșa fost înființată prin Hotărârea CSM nr. 126/2006, iar prin hotărârea reținută de instanța de fond s-a aprobat numirea Președintelui secției. Așadar, l data înregistrării acțiunii, 27.09.2006, secția exista și funcționa, aspect care rezultă și din încheierile de ședință din care rezultă că această cauză s-a aflat pe rolul secției de contencios administrativ și fiscal.
Examinând recursul declarat prin prisma motivelor invocate cât și din oficiu în raport de dispozițiile art. 3041. pr. civ. instanța apreciază că acesta este fondat pentru următoarele considerente:
Cererea de chemare în judecată formulată de recurentă în dosarul Tribunalului Mureș nr- a fost înregistrată la data de 10.07.2006 iar anterior, prin Hotărârea CSM nr. 126/2006, s-a aprobat schimbarea denumirii secției mixte din cadrul acestei instanțe, conform competenței de soluționare a cauzelor, din Secția comercială și de contencios administrativ și fiscal în secția de contencios administrativ și fiscal. De altfel, cererea de chemare în judecată a și fost înregistrată pe rolul acestei secții (așa cum rezultă din antetul de pe coperta dosarului) și pe tot parcursul procesului, judecata s-a desfășurat în cadrul acesteia. Din eroare însă, cu ocazia redactării sentinței pronunțate, nr. 314/11.06.2007, în antetul acesteia, în loc de Secția de Contencios Administrativ și Fiscal, s-a menționat Secția Civilă.
Conform art. 281 alin. 1. pr. civ.erorile sau omisiunile cu privire la numele, calitatea si sustinerile partilor sau cele de calcul, precum si orice alte erori materiale din hotarari sau incheieri pot fi indreptate din oficiu sau la cerere.
În speță, față de Hotărârea CSM nr. 126/22.02.2006, este evident că ne aflăm în prezența unei erori materiale cu privire la denumirea secției corespunzătoare din cadrul Tribunalului Mureș care a soluționat cererea recurentei pe fond, încheierea atacată fiind netemeinică și fondată pe o hotărâre a CSM care reglementa altă situație decât cea de înființare a secției de contencios administrativ și fiscal.
Față de aceste aspecte, Curtea constată că recursul este fondat urmând a fi admis. Pe cale de consecință, încheierea atacată va fi modificată integral în sensul că va fi admisă cererea de îndreptare a erorii materiale-/11.06.2007, cerere formulată de Municipiul Tg. M prin primar, și se va îndrepta eroarea materială în sensul că, în antetul sentinței, în loc de Secția Civilă se va menționa Secția de Contencios Administrativ și Fiscal.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul formulat de Municipiul T-M prin primar, cu sediul în T-M, P-ța - nr.3, împotriva încheierii din 10.03.2009 pronunțată de Tribunalul Mureș în dosarul nr-.
Modifică integral încheierea atacată în sensul că admite cererea de îndreptare a erorii materiale-/11.06.2007 și în consecință, îndreaptă eroarea materială în sensul că în antetul sentinței în loc de "Secția civilă" se va menționa "Secția contencios administrativ și fiscal".
Dispune îndreptarea erorii în ambele exemplare ale sentinței.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 29 Octombrie 2009.
PREȘEDINTE: Nemenționat | Judecător, | Judecător, |
Grefier, |
Red.
Tehn.
4.12.2009
4 exemplare
Președinte:NemenționatJudecători:Nemenționat








