Despăgubire. Decizia 200/2008. Curtea de Apel Oradea
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ORADEA
SECȚIA COMERCIALĂ, de
CONTENCIOS ADMINISTRATIV și FISCAL
DOSAR NR.- -
DECIZIA NR. 200/CA/2008 - R
Ședința publică din 04 IUNIE 2008
PREȘEDINTE: Toros Vig Ana Maria JUDECĂTOR 2: Boța Marilena
- - - Judecător
- - - Judecător
- Grefier
S-a luat în examinare recursul în contencios administrativ formulat de recurenta reclamantă SC SRL, cu sediul în localitatea O,-, cod poștal - împotriva Sentinței nr. 387/CA pronunțată la data de 09.10.2007 de Tribunalul Bihor în dosar nr- în contradictoriu cu intimații pârâți CONSILIUL LOCAL O, cu sediul în O, nr. 1 și MUNICIPIUL O reprezentat prin PRIMAR, din O, nr.1, având ca obiect - DESPĂGUBIRE -.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă avocat în baza împuternicirii avocațiale fără număr din 04.06.2008 emisă de Baroul Bihor - Cabinet de Avocat, în reprezentarea recurentei reclamante SC SRL O, lipsă fiind intimații pârâți CONSILIUL LOCAL O și MUNICIPIUL O reprezentat prin PRIMAR.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei în sensul celor de mai sus, învederându-se instanței că recursul este la al doilea termen de judecată, este legal timbrat, fiind achitată taxa de timbru în valoare de 19,5 RON prin chitanța seria - nr. 128-1-27 din 07.05.2008 și timbru judiciar mobil în valoare de 0,15 RON, după care:
Reprezentanta recurentei, față de cererea intimatei, formulată în cuprinsul întâmpinării, prin care solicită a se introduce în cauză ADMINISTRAȚIA IMOBILIARĂ O în calitate de parte, lasă la aprecierea instanței soluționarea acestei cereri. Subliniază că actul este semnat și ștampilat de către primar.
INSTANȚA, văzând că în recurs nu se pot introduce părți noi, respinge cererea formulată de Consiliul Local O privind introducerea în cauză în calitate de parte a ADMINISTRAȚIEI IMOBILIARE O, după care, nefiind alte cereri sau excepții acordă cuvântul asupra recursului.
Reprezentanta recurentei solicită admiterea recursului și în consecință a se dispune casarea sentinței cu trimitere spre rejudecare la Tribunalul Bihor pentru suplimentarea probațiunii prin administrarea probelor testimoniale solicitate, modificarea în tot a sentinței în sensul admiterii cererii introductive.
În susținerea cererii sale arată că din hotărârea instanței de fond rezultă că nu se poate stabili un raport de cauzalitate între hotărârea luată și primar este lipsită de suport. Învederează instanței că societatea a solicitat unității administrativ-teritoriale să-i concesioneze o suprafață de teren - respectiv apartamentul, cu acordul vecinilor, în vederea schimbării destinației acestuia în spațiu comercial. Cererea a fost aprobată, fiind întocmite actele necesare în acest sens, cât și contractul de concesiune, emițându-se și certificatul de urbanism.
Ulterior încheierii contractului de concesiune, s-a comunicat că acesta este lovit de nulitate, fiind revendicat de moștenitorii foștilor proprietari.
Apreciază că, apartamentul fiind în proprietatea Statului Român, trebuia să se cunoască situația juridică a acestuia precum și faptul că era revendicat, astfel că există un raport de cauzalitate între prejudiciul cauzat și încheierea contractului de concesiune, deoarece Consiliul Local O era obligat să cunoască situația juridică a proprietăților sale.
Există și un prejudiciu cauzat recurentei prin folosul netras.
Cu cheltuieli de judecată, în măsura în care va fi admis recursul.
CURTEA DE APEL
DELIBERÂND:
Constată că prin Sentința nr.387/CA pronunțată la 09.10.2007, Tribunalul Bihora respins ca nefondată acțiunea introdusă de reclamanta din O în contradictoriu cu pîrîtul Municipiul O reprezentat prin Primar și Consiliul local O privind cererea de obligare a pîrîtului la despăgubiri în sumă de 50.000 EURO și cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut următoarele:
Acțiunea are ca obiect cererea de despăgubiri ca urmare a rezilierii contractului de concesiune prin comunicarea de către concedent a cazului de nulitate absolută a concesiunii.
Contractul este asimilat actului administrativ întrucît are ca obiect terenul din domeniul public, afectat unei amenajări de utilitate publică - cale de acces.
În consecință, competența de soluționare a litigiului întemeiat pe rezilierea contractului s-a stabilit că revine instanței de contencios administrativ, fiind aplicabilă procedura reglementată de Legea 554/2004.
Reclamanta a dovedit îndeplinirea procedurii prealabile conform art.7, al.6 din Legea 554/2004 rap. la art.720/1 din pr.civil (filele 113-117).
Ca urmare, nu a fost reținută excepția de prematuritate invocată de pîrîți.
Examinând cauza pe fond, instanța a constatat că reclamanta pretinde un prejudiciu compus din valoarea investițiilor pentru transformarea apartamentului în spațiu comercial, investiții ce susține că le-a realizat ca urmare a concesionării terenului pentru amenajarea accesului la spațiu, la care se adaugă beneficiul pe care l-ar fi obținut din închirierea spațiului comercial astfel creat.
Contractul de concesiune a fost în ființă între data încheierii - 03.07.2005 (fila 7) și 05.09.2005 - data comunicării cazului de nulitate absolută a concesiunii (fila 11).
Terenul concesionat pentru amenajarea accesului (32.) a fost predat reclamantei la data de 25.08.2005 (fila 10).
Reclamanta nu a dovedit executarea investițiilor pentru transformarea apartamentului în spațiu comercial în perioada 03.07.2005 - 05.09.2005.
Executarea unor lucrări de transformare în apartament în perioada anterioară încheierii contractului de concesiune sau în perioada ulterioară încetării acestuia nu au legătură de cauzalitate cu faptul păgubitor invocat - încetarea unilaterală a contractului de concesiune.
Totodată, lucrările pentru transformarea apartamentului în spațiu comercial și de amenajare a noului acces la spațiu puteau fi executate în perioada existenței contractului de concesiune, 03.07.2005 - 05.09.2005, numai după obținerea autorizației de construire conform dispozițiilor Legii 50/1991.
Reclamanta nu a dovedit că ar fi avut autorizație pentru executarea lucrărilor.
Ca atare, nu poate obține reparația unui prejudiciu în măsura în care acesta se datorează propriei fapte ilicite constînd în încălcarea prevederilor imperative ale Legii 50/1991.
Cu privire la fapta ce ar fi cauzat prejudiciul, constînd în încetarea contractului de concesiune prin comunicarea de către concedent a nulității absolute, s-a constatat că pîrîtul a comunicat cazul de nulitate absolută a contractului, prev.de art.21, al.5 din Legea 10/2001, de îndată ce a cunoscut existența acestuia, în urma transmiterii de către Prefectura județului Ban otificării formulate de moștenitorul fostului proprietar în temeiul Legii 10/2001, după modificarea și completarea Legii 10/2001 prin Legea 247/2005 (fila 187).
În consecință, nu s-a putut reține nici existența faptei ilicite deoarece încetarea contractului a avut loc dintr-o cauză expresa prevăzută de lege și nu s-a dovedit că pîrîtul concedent ar fi avut posibilitatea de a cunoaște cazul de nulitate absolută anterior primirii notificării de la Prefectura județului
În concluzie, pe baza celor mai sus arătate, instanța a reținut că în speță nu sunt întrunite elementele constitutive ale răspunderii civile pentru repararea prejudiciului pretins întrucît reclamanta nu a dovedit existența unui prejudiciu cert, a unei fapte ilicite și a raportului de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu.
Împotriva acestei sentințe, în termen legal și corespunzător timbrat, a declarat recurs SC SRL solicitând admiterea recursului și în principal casarea cu trimitere spre rejudecare a cauzei la instanța de fond, iar în subsidiar modificarea în întregime a sentinței, în sensul admiterii acțiunii, astfel cum a fost formulată.
În dezvoltarea motivelor de recurs, întemeiat pe prevederile art.304 pct.9 și art.312 pct.5 Cod Procedură Civilă, recurenta critică sentința pentru motive de nelegalitate și netemeinicie constând în greșita aplicare a dispozițiilor legale la starea de fapt reținută.
Astfel, arată recurenta, în mod greșit s-a apreciat inexistența unei fapte ilicite motivat cu aceea că încetarea contractului a avut loc dintr-o cauză expres prevăzută de lege precum și că nu s-a făcut dovada că pârâtul concedent ar fi avut posibilitatea de a cunoaște cazul de nulitate absolută anterior primirii notificării de la Prefectura Județului
Aceste aprecieri sunt în contradicție cu dispozițiile legii, întrucât imobilul reprezentând obiectul material al contractului de concesiune se afla în administrarea efectivă a reprezentanților unității administrativ teritoriale, care sunt obligați să cunoască situația juridică a bunurilor pe care le administrează. Mai mult decât atât, câtă vreme imobilul făcea obiectul unei notificări formulate în temeiul Legii nr.10 /2001 și ca urmare se includea în lista imobilelor prevăzute de această lege, era interzis să facă obiectul unui contract de concesiune sub sancțiunea nulității absolute.
Pârâții puteau obține cu o minimă diligență de la reprezentanții Prefecturii Județului B aceste informații, astfel că omisiunea de a se informa asupra situației juridice a bunului pe care îl administrau este de natură să antreneze răspunderea contractuală a pârâților.
În ce privește casarea cu trimitere spre rejudecare, această cerere se justifică, arată recurenta, raportat la necesitatea administrării probelor testimoniale cu referire la lucrările de amenajare efectuate în intervalul 03.07. - 05.09.2005 în scopul transformării apartamentului într-un spațiu comercial.
În acest scop a fost necesară efectuarea unor modificări precum și inițierea demersurilor necesare în vederea obținerii unei autorizații de construcție, care s-au finalizat cu suportarea unor cheltuieli pe care înțelege să le dovedească cu chitanțele și facturile indicate la filele 3 și 4 din prezentul recurs.
Cheltuielile efective se cifrează la 28461,79 RON la care se adaugă și beneficiul nerealizat prin neînchirierea imobilului în sumă de 600 EURO/lună dovedit cu un contract de închiriere a unui spațiu similar, astfel că apreciază că prejudiciul total ce i s-a cauzat este de 50.000 EURO, în care se includ: cheltuielile efective ocazionate cu amenajarea spațiului, beneficiul nerealizat și daune morale.
Intimatul Consiliul Local al Municipiului Oaf ormulat întâmpinare solicitând respingerea recursului, întrucât nu sunt îndeplinite elemente constitutive ale răspunderii civile.
Obiectul contractului de concesiune nr. 969/03.07.2005 l-a constituit suprafața de 32 mp teren intravilan reprezentând calea de acces. Ulterior încheierii contractului Prefectura Județului Baî naintat Comisiei Locale de aplicare a Legii nr.10/2001 din cadrul Primăriei municipiului O, notificarea nr.2394/2001 și 2393/2001 formulate de numita tocmai cu privire la obiectul concesionat.
În această situație, văzând prevederile art.21 alin.5 din Legea nr.10/2001, arată intimatul, a procedat la denunțarea contractului.
În acest context contractul de concesiune a fost în vigoare pentru perioada 03.07. 2005 - 05.09.2005, astfel că erau aplicabile prevederile art.5 și 9 din contractul de concesiune.
Autorizația de construire nefiind obținută în perioada mai sus arătată însemnă că recurenta nu a respectat clauzele contractului, astfel că nu poate obține un drept din încălcarea prevederilor Legii nr.50/1991.
Analizând recursul declarat prin prisma motivelor de recurs mai sus arătate, a fost apreciat ca nefondat atât în ceea ce privește casarea cu trimitere spre rejudecare cât și în ceea ce privește modificarea în întregime a sentinței.
Critica recurentei referitoare la nelegalitatea sentinței ca motiv de modificare prevăzut de art.304 pct.9 Cod Procedură Civilă este nefondată.
Este dovedit în cauză și necontestat că obiect al contractului de concesiune, ulterior denunțat, ce constituie în opinia recurentei temeiul acțiunii sale, îl formează suprafața de 32 mp teren situat în municipiul O, Calea nr. 73 și care în natură reprezintă cale de acces.
Acțiunea reclamantei având ca obiect cererea de despăgubiri se fundamentează pe rezilierea unilaterală a contractului de concesiune din culpa concedentului care nu a depus o minimă diligență pentru a afla situația juridică a imobilului.
Această critică nu poate fi reținută câtă vreme și concesionarul avea aceeași obligație de a face minime demersuri pentru a afla situația juridică a imobilului ce urma să-l primească în concesiune.
În consecință, nu se poate reținut în cauză existența unui prejudiciu determinat de omisiunea culpabilă a pârâților care nu au făcut altceva decât că au procedat la denunțarea contractului întemeiat pe prevederea legală - art.21 alin.5 din Legea nr.10/2001.
Împrejurarea că reclamanta a făcut modificări în apartamentul indicat, nu este de natură a atrage răspunderea contractuală intimaților, câtă vreme acestea nu au fost efectuate în temeiul unei autorizații de construire conform dispozițiilor Legii nr.50/1991, ci tocmai cu încălcarea dispozițiilor
acestei legi, precum și a prevederilor art.5 și 9 din contractul de concesiune.
Cheltuielile efectuate de recurentă pe perioada cuprinsă între data încheierii contractului de concesiune și denunțarea acestuia nu s-au făcut în temeiul acestui contract, în care era prevăzut în sarcina reclamantei obligația obținerii în prealabil a autorizației de construire în conformitate cu dispozițiile Legii nr.50/1991.
Procedând la modificarea apartamentului în spațiu comercial, fără a obține în prealabil autorizația pentru executarea lucrărilor, reclamanta și-a asumat riscul de a nu putea fi despăgubită întrucât nimeni nu poate obține un beneficiu prin încălcarea dispozițiilor legale.
În ceea ce privește casarea cu trimitere spre rejudecare pentru administrarea de probe, întemeiată pe art.312 pct.5 Cod Procedură Civilă, în cauză nu sunt îndeplinite cerințele acestui text de lege.
Nefiind îndeplinite cerințele legii pentru obligarea concesionarului la plata sumei de 50.000 EURO nu se justifică casarea cu trimitere spre rejudecare în scopul administrării de probe, întrucât, așa cum s-a arătat mai sus, intimata a angajat aceste cheltuieli pe riscul său și cu încălcarea prevederilor contractuale și legale.
Intimații nu au solicitat cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
RESPINGE ca nefondat recursul declarat de recurenta reclamantă SC SRL, cu sediul în localitatea O,-, cod poștal - împotriva Sentinței nr. 387/CA pronunțată la data de 09.10.2007 de Tribunalul Bihor în dosar nr- în contradictoriu cu intimații pârâți CONSILIUL LOCAL O, cu sediul în O, nr. 1 și MUNICIPIUL O reprezentat prin PRIMAR, din O, nr.1, pe care o menține în totul.
Fără cheltuieli de judecată în recurs.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședință publică azi, 04 iunie 2008.
Președinte, Judecător, Judecător, Grefier,
Red.dec. jud.
19.06.2008
Jud.fond. - Gh
Tehnored.
19.06.2008 - 2 exemplare
Președinte:Toros Vig Ana MariaJudecători:Toros Vig Ana Maria, Boța Marilena
