Despăgubire. Decizia 46/2010. Curtea de Apel Oradea

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL ORADEA

Secția comercială și de contencios administrativ

Dosar nr. --

DECIZIA NR.46/CA/2010- R

Ședința publică din 21 ianuarie 2010

PREȘEDINTE: Ioana Tătar JUDECĂTOR 2: Ovidiu Blaga

- - - JUDECĂTOR 3: Elena Bocșe

- - - judecător

- - - grefier

Pe rol fiind pronunțarea deciziei asupra recursului în contencios administrativ și fiscal formulat de recurentul pârâtINSPECTORATUL TERITORIAL D E MUNCĂ AL JUDEȚULUI B,cu sediul în loc. O,-, jud.B în contradictoriu cu intimata reclamantă- SRL,cu sediul în O,-, jud.B, împotriva sentinței nr.363/CA din 13 mai 2009 pronunțată de Tribunalul Bihor în dosar nr-, având ca obiect despăgubiri.

La apelul nominal făcut în ședința publică de azi, au lipsit părțile.

Procedura este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei învederându-se instanței că, acțiunea este legal timbrată cu 2 lei taxă judiciară de timbru și 0,15 lei timbre judiciare precum și judecarea recursului în fond a avut loc la data de 14 ianuarie 2010, dată la care părțile prezente au pus concluzii ce au fost consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, încheiere care face parte din prezenta și când s-a amânat pronunțarea deciziei pentru data de 21 ianuarie 2010, dată la care:

CURTEA DEAPEL

DELIBER ÂN D

Asupra recursului în contencios de față, constată următoarele:

Prin sentința nr.363/CA din 13 mai 2009, Tribunalul Bihora respins excepția netimbrării cererii și a admis cererea formulată de reclamanta - SRL, cu sediul în loc.O,-, jud.B, împotriva pârâtului INSPECTORATUL TERITORIAL D E MUNCĂ AL JUDEȚULUI B, cu sediul în loc.O,-, jud.B, și în consecință a obligat pârâtul la plata în favoarea reclamantei a sumei de 28.800 lei cu titlu de despăgubiri.

Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut următoarele:

Sub aspectul excepției netimbrării cererii, a constatat că aceasta este neîntemeiată întrucât cererea a fost timbrată în mod legal prin raportare la prevederile art. 17 alin.2 teza a I-a din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ și la Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, care stabilește că cererile formulate în baza prezentei legi se asimilează cererilor neevaluabile în bani, cu excepție contractelor administrative, care se timbrează la valoare. Ori în speță nu suntem în prezența unui litigiu ce izvorăște dintr-un contract administrativ, ci un litigiu ce vizează despăgubiri extracontractuale, cererea fiind deci legal timbrată cu suma de 4,30 lei conform dovezilor aflate la fila 7 din dosar.

Sub aspectul apărării legate de necomunicarea cu pârâta contestației formulate de către reclamantă împotriva celei de a doua adrese prin care i s-a respins oferta, instanța a constatat că nu s-a produs pârâtei nici o vătămare, aceasta fiind informată cu privire la obiectul cererii și în măsură să își formuleze apărarea în cauză, împrejurare față de care a înlăturat motivul de anulare a cererii ca neîntemeiat.

Cât privește pretențiile deduse judecății instanța a constatat că reclamanta a depus ofertă la ITM, care în calitate de autoritate contractantă a demarat procedura de cerere de ofertă pentru atribuirea unui contract de service asistență tehnică-diriginte de șantier necesar realizării obiectivului ce viza -noul sediu al ITM

Oferta reclamantei a fost respinsă și i s-a comunicat acest aspect prin adresa nr. 77686/23.08.2007, adresă pe care reclamanta a atacat-o la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor ( ) care a admis contestația, a anulat adresa și din oficiu, în temeiul art. 278 alin. 3 din OUG nr. 34/2006 a dispus anularea raportului procedurii nr. 77686/23.08.2007 și evaluarea ofertei reclamantei în termen de 10 zile de la comunicarea deciziei nr. 3288/C1/3153/15.11.2007.

Plângerea formulată de ITM B împotriva Deciziei nr. 3288/C1/3153/15.11.2007, a fost respinsă în mod irevocabil prin Decizia nr. 145/CA/2007 a Curții de APEL ORADEA. În cursul soluționării acelui litigiu, reclamanta a formulat cerere reconvențională prin care a solicitat despăgubirile ce fac obiectul litigiului de față și în motivarea căreia, reclamanta - SRL a arătat că pârâtul ITM B nu a respectat decizia și anulând procedura licitației, a emis o hotărâre identică celei inițiale.

Curtea de apel a reținut însă sub aspectul plângerii cu care a fost învestită că - SRL a făcut o ofertă de 24.000 lei + TVA 4.560 lei, ceea ce reprezentă o valoare totală de 28.560 lei, cu care se încadra în valoarea estimată a contractului care era potrivit documentației analizată de curte, de 30.000 lei. S-a concluzionat că, în mod greșit a fost exclusă de la licitație de către ITM

Ulterior autoritatea contractantă a emis adresa nr. 82628/30.11.2007 prin care a respins din nou oferta reclamantei pentru același motiv.

Prin raportare la această stare de fapt, instanța a constatat că norma incidentă în cauză, respectiv art. 255 alin. 2 și 3 din OUG nr. 34/2006, prevede că:"Despăgubirile se solicita numai prin acțiune in justiție, in conformitate cu dispozițiile legii contenciosului-administrativ.

In sensul prevederilor alin. (1), prin persoana care se considera vătămata se înțelege orice persoana care îndeplinește, in mod cumulativ, următoarele condiții:

a) are un interes legitim in legătura cu un anumit contract de achiziție publica pentru a cărui atribuire se aplica prevederile prezentei ordonanțe de urgenta;

b) a suferit, suferă sau risca sa sufere un prejudiciu, ca o consecința a unui act al autorității contractante, de natura sa producă efecte juridice".

În consecință, de vreme ce prin hotărâre irevocabilă s-a stabilit că reclamanta în mod greșit a fost exclusă de la licitație deși îndeplinea condițiile cerute, iar ulterior pârâta în același context și cu ignorarea hotărârilor pronunțate a emis o hotărâre identică, instanța a constatat că aceasta îndeplinește cumulativ condițiile cerute de textul de lege pentru acordarea despăgubirilor pretinse.

Întrucât potrivit art. 1 alin. 1 din Legea nr. 554/2004 scopul acțiunii în contencios îl reprezintă nu numai anularea actului vătămător și recunoașterea dreptului pretins ci și repararea pagubei cauzate persoanei vătămate, ce în speță reprezintă echivalentul sumei de care a fost lipsită prin neîncredințarea contractului la care era îndreptățită, în temeiul art. 18 din Legea nr. 554/2004 raportat la art. 255 și 286 din OUG nr. 34/2006, a admis cererea și a obligat pe pârâtă la plata sumei de 28.800 lei cu titlu de despăgubiri.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâtul Inspectoratul TERITORIAL D E Muncă al Județului B, solicitând modificarea în totalitate a sentinței atacate și respingerea contestației formulate de - SRL.

În motivarea recursului se arată că, în mod nelegal și netemeinic instanța de fond a respins excepția netimbrării acțiunii reclamantei la valoarea pretențiilor solicitând anularea contestației ca fiind insuficient timbrată conform prevederilor art.17 alin.2 din Legea 554/2004 modificată.

Arată că, reclamanta a formulat o contestație la împotriva adresei nr. 77687/23.08.2007 emisă de recurent, în cadrul procedurii de atribuire a contractului de service de asistență tehnică - dirigenție de șantier necesară realizării obiectivului -noul sediu al ITM O- și a solicitat anularea măsurii dispuse prin adresă și încredințarea contractului în favoarea sa.

În opinia sa, în mod nelegal și netemeinic Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor ( ) a admis contestația, a anulat adresa și din oficiu, în temeiul art. 278 alin. 3 din OUG nr. 34/2006 a dispus anularea raportului procedurii nr. 77687/23.08.2007 și evaluarea ofertei reclamantei în termen de 10 zile de la comunicarea deciziei nr. 3288/C1/3153/15.11.2007.

În opinia sa prin propunerea financiară formulată de reclamantă se depășea valoarea fondurilor lunare ce pot fi disponibilizate pentru îndeplinirea contractului de achiziție publică, iar oferta acesteia a fost exclusă ca inacceptabilă.

Susține că a atacat decizia consiliului la Curtea de APEL ORADEA care prin Decizia irevocabilă nr. 145/CA/2008-R a respins ca nefondată plângerea sa.

Ulterior prin adresa nr. 83337/13.12.2007 reclamanta a înștiințat-o că a atacat și cea de a doua adresă cu nr. 82689/30.11.2007, prin care era înștiințată de către ITM cu privire la rezultatul celei de a doua evaluări, fără însă a-i comunica și contestația propriu-zisă, ceea ce încalcă dispozițiile art. 271 alin. 2 din OUG nr. 34/2006.

Sub aspectul pretențiilor din cadrul litigiului de față a arătat că cererea reclamantei nu întrunește condițiile cumulative prevăzute expres de art. 255 alin. 1, 2 și 3 coroborate cu art. 286 alin. 2 din OUG nr. 34/2006.

Prin întâmpinarea depusă la dosar, reclamanta a solicitat respingerea recursului, arătând în primul rând că recurenta prin adresa nr.83337/13.12.2007 a recunoscut că i s-a comunicat atacarea hotărârii sale, ceea ce echivalează cu comunicarea contestației, având deci cunoștință de pretențiile solicitate pe care nu avea competența să le soluționeze, iar în al doilea rând, arată că, toate cele 4 condiții prevăzute de lege -interesul legitim, existența pagubei, încălcarea ordonanței de urgență și existența șanselor de a câștiga contractul, au fost îndeplinite de către reclamantă, iar printr-o hotărâre irevocabilă s-a stabilit că în mod greșit intimata reclamantă a fost exclusă de la licitație, încadrându-se în valoarea estimată a contractului 30.000 lei față de valoarea propusă de 28.560 lei, stabilindu-se astfel prin decizia nr.145/2008 a Curții de APEL ORADEA că, trebuia să i se acorde reclamantei contractul de achiziție publică, având cea mai bună ofertă iar prejudiciul îl constituie suma nerealizată, atitudinea recurentei fiind nelegală, abuzivă și sfidătoare, ignorând o hotărâre judecătorească irevocabilă.

Examinând sentința atacată prin prisma motivelor de recurs invocate, precum și sub toate aspectele, în baza prev.art.304/1 cod procedură civilă, instanța apreciază recursul declarat de recurentul Inspectoratul TERITORIAL D E Muncă B ca fiind fondat, pentru următoarele considerente:

În ceea ce privește excepția nulității contestației formulate de către reclamanta -" "SRL O, pentru neîndeplinirea obligației prevăzute în sarcina acesteia, de art.271 alin.2 din OUG nr.34/2006, instanța o apreciază ca fiind neîntemeiată și drept urmare o va respinge, cu motivarea că recurenta, prin adresa nr.83337 din 13 decembrie 2007 ( fila 17 dosar fond) a recunoscut că i s-a comunicat de către intimata reclamantă faptul atacării hotărârii sale, ceea ce echivalează în mod evident cu comunicarea contestației formulate de reclamant. Mai mult, recurentei nu s-a produs nici o vătămare, deoarece avea cunoștință de pretențiile reclamantei, cu privire la care urma să se pronunțe Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor.

Referitor la fondul cauzei, instanța reține că în conformitate cu prevederile art.355 alin.1 din OUG nr.34/2006 "orice persoană care se consideră vătămată într-un drept ori într-un interes legitim printr-un act al autorității contractante, prin încălcarea dispozițiilor legale în materia achizițiilor publice, poate solicita anularea actului, obligarea autorității contractuale de a emite un act, recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim pe cale administrativă jurisdicțională sau în justiție, în condițiile prezentei ordonanțe".

Prinpersoană vătămatăse înțelege price operator economic care: a) are sau a avut un interes legitim în legătură cu respectarea procedurii de atribuire,

b) a suferit, suferă sau riscă să sufere un prejudiciu ca o consecință a unui act al autorității contractante, de natură să producă efecte juridice, ori ca urmare a nesoluționării în termenul legal a unei cereri privind respectiva procedură de executare ( alin.2 al art.255 din OUG nr.34/2006).

Prinact al autorității contractantese înțelege orice act administrativ, ori altă operațiune administrativă care produce sau poate să producă efecte juridice, neîndeplinirea în termenul legal a unei obligații prevăzute de prezenta ordonanță de urgență, omisiunea sau refuzul de a emite un act sau de a efectua o anumită operațiune, în legătură cu, sau în cadrul procedurii de atribuire.

Potrivit prevederilor art.286 alin.2 din OUG nr.34/2006 " în cazul în care persoana care se consideră vătămată solicită plata de despăgubiri, aceasta trebuie să facă dovada că:

1). Prevederile prezentei ordonanțe de urgență au fost încălcate și

b) ar fi avut o șansă reală de a câștiga contractul, iar aceasta a fost compromisă ca urmare a încălcării prevederilor prezentei ordonanțe de urgență.

În speță, princontestațiaînregistrată la cunr.14496 din 31 august 2007formulată de -" "SRL O, împotrivaadresei nr.77687 din 23 august 2007, emisă de autoritatea contractantă ITM B, în cadrul procedurii de cerere de ofertă pentru atribuirea "contractului de servicii de asistență tehnică - diriginte de șantier necesare realizării obiectivului - noul sediul al ITM B - Reparație capitală în O,-/A, corp D", contestatorul a solicitat anularea măsurii luate de autoritatea contractantă comunicată prin adresa mai sus menționată și încredințarea contractului către contestator.

Prindecizia nr.3288/C1/3153/15.11.2007emisă de a fost admisă contestația formulată de -" "SRL, anulată adresa de comunicare nr.77687/23.08.2007 a ITM B și, din oficiu, în temeiul art.278 alin.3 din OUG nr.34/2006 s-a dispus anularea raportului procedurii nr.77686/23.08.2007 șievaluarea ofertei admisibileîn termen de 10 zile de la comunicarea prezentei decizii. Plângerea formulată de ITM B împotriva acestei decizii a fost respinsă ca nefondată prin Decizia irevocabilă nr.145/CA/2008.

Conformprocesului verbal al comisiei de evaluare a ofertelor nr.82687 din 30 noiembrie 2007 și a raportului procedurii de atribuire a contractului de achiziție publică nr.82688 din 30 noiembrie 2007,ITM Bap us în executare Decizia nr.3288/C1/3153 din 15 noiembrie 2007, anulând adresa de comunicare nr.77687 din 23.08.2007, precum și raportul procedurii nr.77686 din 23.08.2007, oferta -" "SRL O, fiind însă exclusă ca inacceptabilă în temeiul baza art.209 alin.1 din OUG nr.34/2006.

La data de 13 decembrie 2007 -" "SRL a înștiințat autoritatea contractantă ITM B prin adresa nr.83337 că a contestat șiadresa nr.82689 din 30 noiembrie 2007, act prin care societatea era înștiințată de rezultatul celei de-a doua evaluări a Comisiei din cadrul ITM

Prin adresa nr.86175 din 12 februarie 2008, a comunicat autorității contractante Decizia nr.429/C1/4848/31.01.2008 prin care s-a decis declinarea competenței la ribunalul Bihor - Secția Contencios Administrativ și Fiscal, deoarece societatea prin a doua contestație solicita "obligarea autorității contractante la plata,cu titlu de despăgubire, a sumei de 24.000 RON +TVA, sumă care reprezintă contravaloarea ofertei contestatorului".

Raportat la starea de fapt expusă mai sus, instanța de recurs constată că, după ce autoritatea contractantă ITM Bap us în executare Decizia nr.3288/C1/3153/15.11.2007 prin procesul verbal al Comisiei de Evaluare a ofertelor nr.82687 din 30.11.2007 și raportul procedurii de atribuire a contractului de achiziție publică nr.82688/30.11.2007, reclamanta intimată -" "SRL nu a contestat aceste acte ale autorității contractante în condițiile art.255 din OUG nr.34/2006, ci a solicitat direct despăgubiri în baza prevederilor art.286 din aceeași ordonanță de urgență.

Rezultă astfel că nu este îndeplinită în cauză cerința încălcării prevederilor ordonanței de urgență câtă vreme actele ulterioare prin acre autoritatea contractantă a pus în executare decizia și a exclus oferta contestatoarei ca inadmisibilă, nu au fost contestate (art.286 alin.2 lit."a").

Cu privire a celelalte condiții cumulative pentru admiterea acțiunii, întemeiate pe prevederile art.286 din ordonanța de urgență, se reține că, deși contestatorul trebuia să facă dovada în fața instanței de fond a îndeplinirii acestora, s-a limitat la a face afirmații fără nici o dovadă în sensul celor 4 elemente ale răspunderii, iar instanța de fond a enumerat doar 2 din cele 4 condiții cumulative, neanalizând temeinicia acțiunii, nici măcar din prisma acestor condiții.

Soluția instanței de fond de acordare a despăgubirilor solicitate de reclamantă, într-un cuantum ce reprezintă echivalentul sumei de care a fost lipsită prin neîncredințarea contractului de achiziție publică, este greșită, deoarece nu s-a făcut dovada unei șanse reale de a câștiga contractul și care ar fi fost compromisă ca urmare a încălcării prevederilor ordonanței de urgență, câtă vreme autoritatea contractantă s-a conformat dispozițiilor deciziei, iar actele ulterioare prin care oferta -" "SRL a fost exclusă ca inacceptabilă, în temeiul art.299 alin.1 lit."b" din OUG nr.34/2006 nu au mai fost contestate.

În consecință, în baza considerentelor expuse, în temeiul prevederilor art.312 Cod procedură civilă, raportat la prevederile art.304 pct.9 Cod procedură civilă și la prevederile legale menționate în cuprinsul prezentei decizii, instanța va admite ca fondat recursul declarat de recurentul Inspectoratul TERITORIAL D E Muncă B împotriva sentinței nr.363 din 13 noiembrie 2009 pronunțată de Tribunalul Bihor, care va fi modificată în parte în sensul respingerii cererii formulate de reclamanta -" "SRL O împotriva ITM

Vor fi menținute restul dispozițiilor sentinței atacate.

Fără cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

ADMITE ca fondat recursul declarat de pârâtulINSPECTORATUL TERITORIAL D E MUNCĂ AL JUDEȚULUI B,cu sediul în O,-, jud.B în contradictoriu cu intimata reclamantă- SRL,cu sediul în O,-, jud.B, împotriva sentinței nr.363/CA din 13 mai 2009 pronunțată de Tribunalul Bihor pe care o modifică în parte în sensul că:

Respinge cererea formulată de reclamanta - SRL O împotriva Inspectoratului Teritorial d e Muncă al Județului

Menține restul dispozițiilor sentinței atacate.

Fără cheltuieli de judecată.

IREVOCABILĂ.

Pronunțată în ședința publică din 21 ianuarie 2010.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR GREFIER

Red.dec.

În concept 02.02.2010

Sent.fond.

Tehnored./

4 ex.în 04.01.2010.

2 com.

recurent pârât- B, O, str. - nr.2

intimata reclamantă- - SRL, O,-

Președinte:Ioana Tătar
Judecători:Ioana Tătar, Ovidiu Blaga, Elena Bocșe

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Despăgubire. Decizia 46/2010. Curtea de Apel Oradea