Autoritati publice locale - anulare acte. Decizia 45/2010. Curtea de Apel Oradea
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ORADEA
- Secția comercială și de contencios administrativ și fiscal -
DOSAR Nr.- -
DECIZIA NR.45/CA/2010 - R
Ședința publică din 21 ianuarie 2010
PREȘEDINTE: Tătar Ioana judecător
- - - JUDECĂTOR 2: Blaga Ovidiu
- - - JUDECĂTOR 3: Bocșe Elena
- - - grefier
Pe rol fiind pronunțarea deciziei asupra recursului în contencios administrativ și fiscal declarat de recurenții reclamanțiG, G șitoți cu domiciliul procedural ales în S M,-,.5 în contradictoriu cu intimații pârâțiPRIMĂRIA MUNICIPIULUI SM,cu sediul în S M, 25 Octombrie nr.1 și CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI S M cu același sediu împotriva sentinței nr.422/CA din 7.07.2009, pronunțată de Tribunalul Satu Mare, în dosarul nr-, având ca obiect anulare act emis de autorități publice locale.
La apelul nominal făcut în ședința publică de azi, au lipsit părțile.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei învederându-se instanței că, judecarea recursului în fond a avut loc la data de 14 ianuarie 2010, dată la care părțile prezente au pus concluzii ce au fost consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, încheiere care face parte din prezenta și când s-a amânat pronunțarea deciziei pentru data de 21 ianuarie 2010, dată la care:
CURTEA DEAPEL
DELIBER ÂN D
Asupra recursului în contencios de față, constată următoarele:
Prin sentința nr.422/CA din 7 iulie 2009, Tribunalul Satu Marea admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei PRIMĂRIA MUNICIPIULUI S
A fost espinsă acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamanții G, G, cu domiciliul procedural ales în S M,-/5, jud. S M, în contradictoriu cu pârâții CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI S M și PRIMĂRIA MUNICIPIULUI SMp entru anulare act administrativ, fără cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond, analizând în condițiile art.137 Cod de procedură civilă excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Primăria Mun.SMa apreciat că aceasta este întemeiată, având în vedere obiectul acțiunii și faptul că pârâta Primăria Mun. S M nu este emitenta actului administrativ a cărei anulare se solicită și nici autoritatea publică ce se solicită a fi obligată la emiterea unui nou act administrativ. Pentru acest motiv, excepția invocată de pârâta Mun.SMa fost admisă.
Pe fondul cauzei, instanța de fond a reținut că, prin Hotărârea nr.260/30.10.2008, pârâtul Consiliul Local S M, în temeiul art.25 alin.1 și art.47 din Legea nr.350/2001, art.2 alin.2 din Legea nr.50/1991, art.36 alin.5 și art.45 alin.2 lit.e din Legea nr.215/2001, a respins documentația PLANUL URBANISTIC ZONAL: "IMOBIL DE CU SERVICII LA PARTER + 1 - - ÎN MUNICIPIUL S M", situat în S M,--8.
Cu privire la acest act administrativ, reclamanții au urmat procedura prealabilă reglementată de art.7 din Legea nr.554/2004, prin răspunsul formulat sub nr.848/09.01.2009 pârâtul învederând că în mod fundamentat a respins proiectul de hotărâre privind aprobarea documentației PUZ.
Prin cererea introductivă, reclamanții au invocat ca un prim motiv de nelegalitate a Hotărârii nr.260/2008, faptul că la baza adoptării acestui act administrativ a stat exclusiv Avizul nefavorabil nr.76/16.07.2008 al Comisiei Tehnice Local de Urbanism și Amenajarea Teritoriului, fără luarea în considerare a celorlalte documente.
Verificând considerentele hotărârii contestate, instanța a constatat că la adoptarea acesteia s-a ținut seama de mai multe acte premergătoare, întocmite de compartimentele de specialitate ale autorităților pârâte, respectiv Raportul Comisiei de specialitate din cadrul Consiliului Local, Referatului de Specialitate din Cadrul Serviciului Urbanism și Amenajarea Teritoriului, Autorizări Construcții, în cuprinsul cărora, făcându-se referire și la Avizul nefavorabil nr.76/2008, menționându-se dezacordul proprietarilor învecinați cu privire la intenția de construire a imobilului, prin urmare, susținerile reclamanților că actul atacat s-a fundamentat doar pe avizul sus menționat sunt nefondate.
Un alt motiv de nelegalitate a Hotărârii nr.260/2008 adoptată de Consiliul Local SMe ste susținută de reclamanți ca derivând din nelegalitatea actelor care au stat la baza emiterii acesteia, cu referire expresă la Avizul nr.76/2008 emis de Comisia Tehnică Locală de Urbanism și Amenajarea Teritoriului din cadrul Primăriei Mun.S
S-a reținut că motivele acestui aviz nefavorabil sunt: "existența pe rolul instanței judecătorești a litigiului privind limita proprietății" și "nerespectarea prevederilor HCL 242/2007".
În conformitate cu prevederile art.45 lit.b din Legea nr.350/2001, privind amenajarea teritoriului și urbanismul, planul urbanistic zonal face parte din documentațiile de urbanism, iar potrivit art.44 alin.3 din același act normativ, aceste documentații "au caracter de reglementare specifică și stabilesc reguli ce se aplică direct asupra localităților și părților din acesteapână la nivelul parcelelor cadastrale,constituind elemente de fundamentare obligatorii pentru eliberarea certificatelor de urbanism.
După cum este definită în cuprinsul Anexei nr.2 a Legii nr.350/2001, documentația de amenajare a teritoriului și de urbanism reprezintă un "ansamblu de piese scrise și desenate,referitoare la un teritoriu determinat,prin care se analizează situația existentă și se stabilesc obiectivele, acțiunile și măsurile de amenajare a teritoriului și de dezvoltare urbanistică a localităților pe o perioadă determinată".
În condițiile existenței unui litigiu necontestat de reclamanți în legătură cu limitele proprietății imobilului ce face obiectul documentației în cauză, respectiv o acțiune în grănițuire, având în vedere prevederile legale anterior invocate, instanța reține ca fiind justificată avizarea nefavorabilă a documentațiilor pentru primul motiv consemnat în cuprinsul avizului.
Cât privește nerespectarea prevederilor HCL nr.242/2007 cu privire la regimul de înălțime pentru clădirile amplasate în grădini, reglementare susținută de reclamanți a nu fi aplicabilă documentației depuse de aceștia, întrucât a fost adoptată după data înregistrării cererii având ca obiect aprobarea planului urbanistic zonal, instanța constată, după cum rezultă din înscrisurile depuse în probațiune (filele 23, 73, 74), că deși această cerere fost depusă la data de 26.02.2007, aceasta a fost retrasă și depusă la o dată ulterioară și completată din nou în cursul anului 2008, astfel că nu se poate pune problema retroactivității HCL nr.242/2007, documentația fiind depusă în mod complet în anul 2008.
Instanța a mai reținut că, în acord cu principiile generale instituite în Legea nr.350/2001, atâta vreme cât autoritatea publică locală își îndeplinește atribuțiile conferite de lege în legătură cu activitatea de amenajare a teritoriului și de urbanism cu respectarea dispozițiilor legale referitoare la forma, termenele și procedura de adoptare a actelor administrative în acest domeniu, refuzul emiterii unui astfel de act nu reprezintă un refuz nejustificat emis cu exces de putere întrucât autoritatea publică locală are competența de a analiza oportunitatea adoptării unui plan urbanistic, ținând seama de interesul public, căruia i se subordonează interesul personal.
Pentru aceste considerente, constatând netemeinicia motivelor de nelegalitate invocate de reclamanți, în temeiul art.18 din Legea nr.554/2004, art.137 Cod de procedură civilă și a textelor legale anterior invocate, instanța a respins acțiunea, admițând totodată excepția invocată de pârâta Primăria S M, fără a acorda cheltuieli de judecată potrivit art.274 Cod de procedură civilă, întrucât nu au fost solicitate de pârâți.
Împotriva hotărârii pronunțate de prima instanță au declarat recurs reclamanții G, G și, solicitând instanței admiterea recursului în temeiul art.304 pct.9 Cod procedură civilă, raportat la art.312 Cod procedură civilă și în consecință, modificarea în totalitate a sentinței atacate, în sensul admiterii acțiunii astfel cum a fost formulată și motivată în scris. Cu cheltuieli de judecată.
În dezvoltarea motivelor de recurs recurenții au arătat că, în cursul lunii noiembrie 2007, au depus la Primăria Municipiului S M, o cerere pentru aprobarea -ului privind imobilul situat în S M,--8, în conformitate cu documentația tehnică depusă odată cu această cerere. Chiar și înainte de depunerea acestei cereri, din noiembrie 2007, s-a mai depus aceeași documentație care, însă, pentru diferite completări a fost returnată reclamanților de azi, aceștia fiind nevoiți să o înregistreze din nou. Astfel, întreaga procedură pentru aprobarea PUZ-ului în litigiu a început practic din lunile august - septembrie 2007.
Astfel cum rezultă din șirul larg al corespondențelor purtate cu Primăria Municipiului S M, în decursul lunilor decembrie 2007 - martie 2008, au încercat să se conformeze tuturor solicitărilor acestei instituții, pentru a se putea aproba PUZ - ul în litigiu, însă, se pare că acest lucru nu a fost posibil, găsindu-se în final niște pretexte pentru respingerea cererii pentru aprobarea acestuia.
Astfel, prin adresa nr. 46436/17.12.2007, Primăria Municipiului SMc omunică faptul că documentația depusă de reclamanți în vederea emiterii avizului favorabil a fost analizată, întrucât s-a constatat existența pe rolul instanței de judecată a unui litigiu referitor la situația juridică a terenului și, având în vedere acest lucru, nu se poate emite avizul Comisiei tehnice de urbanism și amenajarea teritoriului.
Ulterior acestei adrese, reclamanții au înregistrat o plângere prealabilă prin care au solicitat emiterea avizului în conformitate cu dispozițiile Legii 350/2001 de către această comisie tehnică, întrucât nu există nici un impediment legal pentru a se emite avizul în cauză.
În cadrul acestei plângeri, s-a arătata faptul că această comisie trebuie să analizeze documentația depusă din punct de vedere strict tehnic, care implică verificarea respectării reglementărilor urbanistice, aspecte care practic nu au nici o legătură cu litigiul privind grănițuirea invocat drept motiv pentru imposibilitatea emiterii avizului.
Drept răspuns la această plângere prealabilă, Primăria Municipiului SMa comunicat că documentația depusă a fost analizată în cadrul Comisiei tehnice de urbanism și amenajarea teritoriului din 16.01.2008 și că aceasta trebuie completată cu anumite acte.
Recurenții s-au conformat celor solicitate, au depus documentele solicitate, după care s-a solicitat o nouă completare a documentației privind -ul în cauză, astfel rezultă din adresa având nr. 9051/29.02.2008 emisă de Primăria Municipiului S
Ulterior, toate actele, respectiv documentațiile solicitate, au fost depuse prin adresa nr.11184/14.03.2008, față de care Primăria a reanalizat plângerea formulată, respectiv conținutul actelor depuse în data de 14.03.2008 și a comunicat faptul că nu se va emite aviz decât după soluționarea litigiului privind stabilirea liniei de hotar care face obiect al dosarului - al Judecătoriei Satu Mare și că datorită acestei situații, comisia tehnică de urbanism și amenajarea teritoriului este împiedicată să aibă o imagine asupra imobilului.
De asemenea, s-a mai arătat faptul că având în vedere aceste aspecte nu există un refuz nejustificat de a soluționa o cerere în conformitate cu prevederile Legii 554/2004, întrucât "în cazul de față, vi s-a explicat clar faptul că se va emite acest aviz", probabil în următorii 10 ani, și după ce toți vecinii binevoitori vor termina pe rând să se judece cu reclamanții de azi, pentru diferite litigii de grănițuire.
Față de toate aceste aspecte și față de tergiversarea la infinit a emiterii unui aviz fără nici un motiv întemeiat, recurenții au fost nevoiți să promoveze o acțiune prin care solicitat obligarea pârâtei de ordin unu la emiterea avizului în cauză. Astfel, prin sentința comercială nr. 323/CA/2008 a Tribunalului Satu Mare, Primăria Municipiului Maf ost obligată să emită avizul pentru obiectivul în litigiu, în conformitate cu 31 din Legea 350/2001.
Avizul în litigiu având în vedere hotărârea judecătorească de mai sus, în final, a fost emis după o perioadă de mai mult de 8 luni de la data înregistrării cererii pentru aprobarea PUZ-ului în litigiu.
Astfel, s-a emis avizul nr.76/16.07.2008 al Comisiei tehnice locale de urbanism și amenajarea teritoriului, care este unul nefavorabil, pentru considerentul că există pe rolul instanțelor judecătorești un litigiu privind limita proprietății, respectiv pentru că nu se respectă prevederile HCL 242/2007.
Întreaga documentație, inclusiv acest aviz nefavorabil, a fost transmis Consiliului Local al Municipiului S M, unde s-a adoptat Hotărârea 260/30.10.2008, prin care se respinge aprobarea acestui PUZ.
Împotriva acestei hotărâri, reclamanții de azi au formulat plângere prealabilă, în conformitate cu prevederile Legii 554/2004, plângere la care s-a răspuns prin adresa nr.848/09.01.2009, prin care se reține legalitatea hotărârii de consiliu adoptată în cauză.
Pentru a-și susține punctul de vedere, pârâta Consiliul Local al Municipiului S M, în cadrul răspunsului de mai sus a arătat că litigiul existent privind grănițuirea este un impediment pentru a obține un aviz favorabil din partea serviciilor de specialitate, respectiv că datorită acestui litigiu situația juridică a terenului nu ar fi clarificată. Se mai menționează și faptul că există un dezacord din partea vecinilor din zonă.
Poziția intimatei este una evazivă și neclară, în ceea ce privește aplicabilitatea HCL 242/2007 față de PUZ-ul în litigiu. Din cadrul acestui răspuns nu au reușit să deslușească clar dacă față de data depunerii cererii în opinia acesteia se aplică sau nu reglementările noi urbanistice introduse prin această hotărâre de consiliu.
Având în vedere acest șir al corespondențelor purtate de reclamanți cu pârâta Primăria Municipiului S M și cu Consiliul Local al Municipiului S M, pe marginea aprobării PUZ-ului în litigiu, precum și opoziția acestora, reclamanților nu le-a rămas altă soluție decât înaintarea prezentei acțiuni, cu toate că aceștia au depus eforturi considerabile pentru a se conforma tuturor solicitărilor privind completarea documentației.
Consideră că HCL 260/30.10.2008 și actele care au stat la baza adoptării sale, sunt nelegale pentru următoarele considerente:
Arată faptul că recurenții susțin nelegalitatea acestei hotărâri a consiliului local alături de nelegalitate actelor care au stat la baza emiterii acesteia, în cadrul căreia fac referire expresă la avizul nr. 76/16.07.2008 a Comisiei tehnice de urbanism.
Cu toate că acest aviz are caracter consultativ, prin hotărârea adoptată de consiliul local, au fost luate în considerare aceleași motive pentru care comisia tehnică a emis avizul nefavorabil. Practic, singurul act de care s-a ținut cont cu ocazia adoptării hotărârii atacate a fost acest aviz nefavorabil, fără să se fi analizat întreaga documentație privind PUZ-ul în litigiu.
Astfel, solicită a se observa faptul că, în privința acestui PUZ, în urma plângerii prealabile din data de 21.12.2007, Serviciul de urbanism și amenajarea teritoriului din cadrul Primăriei Municipiului S M, în repetate rânduri a solicitat reclamanților completarea documentației depuse, cărora li s-a dat curs.
Primăria S M în momentul în care nu a mai putut găsi obiecțiuni tehnice, a venit la motivul inițial pentru care nu s-a emis avizul de mai sus, adică litigiul pentru grănițuire, pretext folosit de comisia tehnică pentru a se eschiva analizării din punct de vedere tehnic al documentației de urbanism în litigiu.
În final, după lungi tergiversări, în urma pronunțării Sentinței 232/CA/2008 Tribunalului Satu Mare, s-a ajuns ca în privința cererii înregistrate în luna noiembrie 2007 pentru aprobarea acestui PUZ, să fie emis avizul nr. 76/16.07.2008, care este unul nefavorabil pentru două considerente.
Pe de o parte se reține acel litigiu pentru grănițuire, iar pe de altă parte se inventează un nou motiv, și anume nerespectarea prevederilor HCL 242/2007 la care nu s-a făcut nici o referire în corespondența purtată anterior pe marginea acestui PUZ.
Instanța de fond, în mod greșit reține prin hotărârea atacată că aceste motive pentru emiterea avizului nefavorabil ar fi întemeiate, făcând abstracție de probele existente la dosar, respectiv de normele legale incidente.
În privința aplicabilității prevederilor HCL 242/2007, se arată că, cu toate că documentația a fost depusă la data de 26 februarie 2007, îi sunt aplicabile prevederile acestei hotărâri a consiliului local, neputându-se pune problema retroactivității acestei hotărâri.
Față de nerespectarea prevederilor HCL 242/2007 arată recurențoii că, această cerere pentru aprobarea PUZ - ului în cauză, a fost depusă anterior apariției acestei hotărâri de consiliu, în baza Certificatului de urbanism nr. 982/14.08.2007 prin care se stabilește regimul juridic, economic și tehnic al imobilului, respectiv se stabilește necesitatea elaborării și aprobării unui PUZ care prin prisma celor întâmplate, pare a fi o "misiune imposibilă".
Menționează faptul că lucrările pentru elaborarea și întocmirea acestei documentații de urbanism, au început imediat după emiterea certificatului de urbanism de mai sus, ținându-se seama de conținutul acestuia.
Precizează că prezentul PUZ se încadrează în regimul tehnic al imobilului stabilit prin Certificatului de urbanism având nr. 982/14.08.2007, iar raportat la data depunerii cererii adică 26.11.2007, acestuia nu îi pot fi aplicabile prevederile HCL 242/2007, care a intrat în vigoare abia în ianuarie 2008. Pentru aceste considerente solicită să se rețină faptul că acestui PUZ îi sunt aplicabile reglementările urbanistice în vigoare la data depunerii documentației, față de care comisia tehnică de urbanism avea obligația să se pronunțe din punct de vedere tehnic, ținând cont de acest certificat de urbanism, care s-a eliberat pe o perioadă de valabilitate de un an.
Mai arată și că, în opinia recurenților, cele două pârâte, cu rea credință au tergiversat luni în șir emiterea unui aviz și, implicit, aprobarea PUZ-ulu în cauză, reținând în final faptul că această documentație nu se conformează unor reglementări urbanistic care au fost adoptate după depunerea cererii și au intrat în vigoare abia din luna ianuarie 2008.
Având în vedere principiile care reglementează aplicarea legilor în timp, se impune analizarea acestei documentații urbanistice din punct de vedere al legislației în vigoare la data depunerii sale, reclamanții neavând posibilitatea să se conformeze unor reglementări inexistente în momentul întocmirii și depunerii documentației.
Având în vedere aceste aspecte, Comisia tehnică de urbanism a emis avizul nefavorabil, în mod abuziv și nelegal, aviz de care în mod greșit s-a ținut cont cu ocazia respingerii cererii pentru aprobarea acestui PUZ de către consiliul local.
Învederează faptul că, recurenților, nu li se poate imputa în nici un fel faptul că emiterea acestui aviz de către Primăria SMa durat aproximativ 9 luni, și s-a putut face numai în urma pronunțării Sentinței comerciale 232/CA/2008 a Tribunalului Satu Mare.
Este de observat faptul că anterior emiterii acestui aviz nefavorabil, singurul impediment în aprobarea acestui PUZ, în opinia Primăriei Municipiului S M, astfel cum rezultă din adresa 13717/28.03.2008, a fost existența litigiului privind grănițuirea, față de care pe parcurs, adică până la emiterea acestui aviz nefavorabil, s-a inventat încă un motiv nou, adică nerespectarea HCL 242/2007.
Ceea ce în contextul arătat mai sus este de-a dreptul absurd, arată reclamanții, este faptul că în conformitate cu prevederile Legii 350/2001, prin aprobarea unei documentații de urbanism cum este acest PUZ, se pot solicita modificări față de reglementările urbanistice ale zonei, adică derogări de la regulamentul local de urbanism, care se reține a fi respectat prin avizul dat de comisia tehnică.
Litigiul privind grănițuirea, a fost și este doar un pretext de-a lungul celor 9 luni pentru tergiversarea emiterii avizului în cauză, comisia tehnică încălcându-și atribuțiile prin emiterea acestui aviz nefavorabil, întrucât PUZ -ul în cauză s-a solicitat în privința unor imobile întabulate în cartea funciară, cu suprafețe de teren determinate precis și identificate prin documentația topografică întocmită de SC SRL și vizată ONCPI S Practic, această comisie sub diferite presiuni cu această soluție s-a spălat pe mâini și a refuzat analizarea documentației strict din punct de vedre tehnic.
Consideră recurenții că, că raportat la înscrierile de carte funciară, comisia tehnică din cadrul trebuia să analizez PUZ-ul în cauză din punct de vedere al respectării regulamentului de urbanism valabil în momentul depunerii documentației, și să nu facă analize juridice care exced vădit atribuțiilor sale și prin care se aduce atingere gravă dreptului de proprietate al recurenților.
Mai arată că pe terenul pe care îl au în proprietate, doresc elaborarea și aprobarea acestei documentații urbanistice, prin care se încearcă de către aceștia exercitarea atributelor pe care le conferă dreptul de proprietate.
În aceeași ordine de idei, arată că acestui PUZ, astfel cu s-a arătat mai sus, s-a anexat o documentație topografică de identificare a imobilelor, întocmită de specialiști și avizată de OCPI S M, care astfel se bucură de o prezumție de legalitate și conformitate, inginerii topografi întocmindu-o după efectuarea unor măsurători la fața locului cu o aparatură performantă.
Astfel, există o aparență de drept care este în favoarea recurenților și este, în același timp, ignorată de intimate, cât și de instanța de fond, care nu face nici o referire în cadrul hotărârii, la existența unei asemenea documentații topografice și în opinia căreia, existența litigiului este o condiție "sine qua non", pentru un aviz nefavorabil, fără a se motiva în concret, de ce.
Într-adevăr existența acestui litigiu nu este contestată de recurenți, dar s-a dovedit faptul că, în privința liniei de hotar s-a purtat un litigiu anterior, între foștii proprietari, dovedindu-se că, ulterior litigiului, s-a ridicat un gard care a fost finalizat de d-l G, după ce s-a cumpărat imobilul, motiv pentru care susțin că acest proces de grănițuire s-a intentat cu rea - credință.
Referitor la acest litigiu, pretext pentru a tergiversa emiterea avizului, respectiv, în prezent, pentru emiterea unui aviz nefavorabil, Legea 350/2001 nu prevede un asemenea motiv pentru ca această comisie tehnică să nu poată analiza documentația din punct de vedere tehnic, iar unde legea nu interzice un lucru în mod expres, acest lucru nu se poate face de cei care aplică legea.
Mai subliniază și faptul că HCL 242/2007, nu este aplicabil în cazul prezentului PUZ deoarece cererea s-a formulat anterior aprobării acestuia, în baza unui certificat de urbanism valabil pentru o perioadă de 12 luni, având nr. 982/14.08.2007, emis de Primăria S În conformitate cu prevederile art. 29, 31 și 33 din Legea 350/2001, cum și în conformitate cu prevederile art.3 5 din Normele metodologice de aplicare a Legii 50/1991, pe perioada de valabilitate a certificatului de urbanism se mențin reglementările urbanistice în privința imobilului, astfel cum acestea au fost stabilite în aprinsul certificatului. Recurenții au respectat toate aceste reglementări, care rezultă din certificatul de urbanism cu ocazia întocmirii PUZ-ului în litigiu.
De asemenea, mai arată că această comisie tehnică care a emis avizul nefavorabil ar fi avut obligația în conformitate cu art. 37 alin.3 din Legea 350/2001 să analizeze documentația din punct de vedere tehnic, pentru reclamanți fiind cu neputință de a înțelege de ce nu s-a putut face acest lucru raportat la actele de proprietate depuse, documentația topografică de identificare și celelalte documente anexate cererii.
Consideră că, prin respingerea aprobării PUZ-ului în litigiu pentru considerentele la care a făcut referire mai sus și în nici într-un caz pentru obiecțiuni de ordin tehnic pe marginea cărora s-ar fi putut purta discuții de altă natură, au fost încălcate grav drepturile și interesele reclamanților care doresc realizarea unei investiții pe terenul pe care îl au în proprietate, aceștia lovindu-se de tot felul de pereți în cadrul Primăriei S M, doar pentru că au avut ghinionul să cumpere un teren mejdiaș cu un imobil proprietatea familiei.
Existența litigiului având ca obiect grănițuire,în conformitate cu art.7 alin.9 din Legea 50/1991, nu este un impediment la obținerea autorizației de construire, întrucât autoritatea emitentă nu este responsabilă pentru eventualele prejudicii ulterioare cauzate de existența unor litigii, motiv pentru care cu atât mai puțin nu poate fi un impediment la aprobarea unei documentații urbanistice cum este prezentul PUZ, care este o fază prealabilă obținerii autorizației de construire.
Ca un ultim aspect mai arată și că, în mod curios instanța de fond a reținut că "autoritatea publică locală și-a îndeplinit atribuțiile cu respectarea dispozițiilor legale referitoare la forma, termenele și procedura de adoptare a actelor administrative și că refuzul emiterii actului solicitat de recurenți nu este un refuz justificat sau emis cu exces de putere, întrucât autoritatea publică are competența de a analiza oportunitatea adoptării unui PUZ, ținând seama de interesul public.
Examinând sentința recurată, prin prisma motivelor de recurs invocate, precum și sub toate aspectele, în baza prevederilor arr.304/1 Cod procedură civilă, instanța apreciază recursul declarat de recurenții G, G și, ca fiind nefondate pentru următoarele considerente:
Instanța de fond a reținut corect că la baza adoptării HCL S M nr.260/30.10.2008 a cărei nelegalitate s-a invocat, au stat mai multe acte premergătoare, respectiv Avizul nefavorabil nr.76/16.07.2008 al Comisiei Tehnice Locale de Urbanism și Amenajarea Teritoriului și raportul Comisiei de Specialitate din cadrul Consiliului Local și Referatul de Specialitate din cadrul Serviciului de Urbanism și Amenajări Teritoriale - Autorizări Construcții.
Avizul nefavorabil nr.76/16.07.2008 a fost emis de către Comisia Tehnică Locală de Urbanism și Amenajarea Teritoriului ca urmare a existenței pe rolul instanțelor judecătorești a litigiului privind limita proprietății și, respectiv a nerespectării prevederilor HCL S M nr.242/2007, prima instanță reținând legal și temeinic ca fiind justificată avizarea nefavorabilă a documentelor depuse de reclamanții recurenți, în condițiile existenței unui litigiu în legătură cu limitele proprietății imobilului ce face obiectul documentației în cauză ( acțiunea în grănițuire).
Sunt incidente în speță prevederile art.45 lit."b" și art.44 alin.3 din Legea nr.350/2001 privind amenajarea teritoriului și urbanismul, în conformitate cu care documentațiile de urbanism( din care face parte și planul de urbanism zonal) are caracter de reglementare specifică și stabilesc reguli ce se aplică direct asupra localităților și părților din acesteapână la nivelul parcelelor cadastrale,constituind elemente fundamentale obligatorii pentru eliberarea certificatelor de urbanism.
Mai mult, după cum reiese din adresa nr.36947/18.09.2008 emisă de Primăria Municipiului S M(fila 23 dosar), litigiul aflat pe rolul instanțelor judecătorești, nu privește numai proprietatea reclamanților, ci și a celorlalți vecini și necunoscându-se limitele exacte ale proprietăților, nu se poate stabili dacă se respectă reglementările urbanistice vis-a-vis de respectarea distanțelor dintre imobilele învecinate, în conformitate cu prevederile Codului civil, ale Ordinului Ministerului Sănătății nr.536/1997 și a altor reglementări în vigoare.
Astfel, în momentul eliberării unui aviz de către comisia tehnică este absolut necesar să se stabilească și aspectele juridice ale terenului pentru care urmează să se acorde sau PUZ și deși există diferențe între acțiunea în revendicare și acțiunea în grănițuire, nu poate fi primită susținerea recurenților din motivarea recursului, în sensul că existența litigiului având ca obiect grănițuire, în conformitate cu prevederile art.7 alin.9 din Legea nr.50/1991 nu ar fi un impediment pentru obținerea autorizației de construire, deoarece oricând există în acest caz și posibilitatea unei acțiuni în revendicare. Tocmai pentru evitarea unor procese ulterioare, eventual anularea unor hotărâri aprobate, în mod justificat nu a fost eliberat avizul, deoarece PUZ sau se eliberează în vederea efectuării unei construcții în cazul în care situația juridică a terenului este clară.
De asemenea, se constată și că unul dintre motivele de bază privind acordarea raportului de respingere nr.136/2008, a fost acela că lipsește acordul proprietarilor fondurilor învecinate cu privire la intenția de construire a imobilului în cauză de către recurenții reclamanți.
În ceea ce privește motivul de recurs vizând neaplicarea dispozițiilor HCL nr.242/2007 în cazul prezentului PUZ, pe considerentul că cererea s-a formulat anterior aprobării acestei hotărâri, în baza unui certificat de urbanism valabil pentru o perioadă de 12 luni, având nr.982/14.08.2007 emis de Primăria Municipiului S M, instanța îl apreciază neîntemeiat.
Astfel, documentația la care face referire recurenții (nr.43302 din 26 noiembrie 2007), pentru obiectivul PUZ privind imobilul de locuit, cu servicii la parter -, situat în S M,--8, fost retrasă de recurenți în data de 17 decembrie 2008.
Prin adresanr.7184/18.02.2008, s-a depus o altă documentație care a fost ulterior, completată în data de 4 martie 2008 cu documentația depusă în sistem electronic și cu dovada depunerii solicitării la Agenția de Protecția Mediului. Documentația depusă la data de 18 februarie 2008 este ulterioară emiterii HCL nr.242/2007, motiv pentru care această hotărâre este aplicabilă PUZ -ului solicitat de reclamanți.
În momentul depunerii documentației era astfel în vigoare HCL nr.242/2007, nefiind respectate prevederile acestei hotărâri de consiliu local privitoare la regimul de înălțime, în sensul că Regulamentul Local de Urbanism pentru clădirile amplasate în grădini, nu permite decât, iar în documentația depusă este propus (pentru clădirea din spate) un regim de înălțime.
În consecință, în baza considerentelor expuse, în temeiul prevederilor art.312 Cod procedură civilă, raportat la prevederile legale menționate în considerentele prezentei hotărâri, instanța va respinge ca nefondat recursul declarat de recurenții G, G și.
Fără cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
RESPINGE ca nefondat recursul declarat de recurenții G, G și împotriva sentinței nr.422/CA din 7 iulie 2009, pronunțată de Tribunalul Satu Mare, pe care o menține în totul.
Fără cheltuieli de judecată în recurs.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședința publică, azi 21 ianuarie 2010.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR, GREFIER.
Red.dec. - jud. -.-
- în concept 02.02.2010.
Jud. fond
Tehnoredact.--
8 ex./
6 com.
-recurenții reclamanți G, G
toți cu domiciliul procedural ales în S M,-,.5
-intimații pârâți PRIMĂRIA MUNICIPIULUI S M, cu sediul în S M, 25 Octombrie nr.1
- CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI S
Președinte:Tătar IoanaJudecători:Tătar Ioana, Blaga Ovidiu, Bocșe Elena