Despăgubire. Sentința 52/2009. Curtea de Apel Timisoara

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2928

SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DOSAR NR- - 19.01.2009

SENTINȚA CIVILĂ Nr.52

Ședința publică din 11 februarie 2009

PREȘEDINTE: Răzvan Pătru

GREFIER: - -

S-a luat în examinare acțiunea formulată de reclamantul, în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, având ca obiect despăgubiri.

La apelul nominal, făcut în ședință publică, se prezintă avocat în reprezentarea reclamantului, lipsă fiind pârâta.

Procedura legal îndeplinită.

Cererea este scutită de taxă de timbru potrivit art.6 din Legea nr. 290/ 2003.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care, se constată că prin registratura instanței, la data de 11 februarie 2009, pârâta a depus o cerere prin care solicită conexarea cu dosarul nr- al Curții de Apel Timișoara.

Reprezentantul reclamantului solicită respingerea cererii de conexare, celălalt dosar fiind pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru soluționarea recursului declarat împotriva sentinței civile 297/10.11.2008 pronunțată în dosarul nr- de Curtea de Apel Timișoara, sentință pe care o depune la dosar.

În deliberare, respinge cererea de conexare și nemaifiind cereri de formulat sau excepții de invocat, instanța acordă cuvântul în susținerea acțiunii.

Reprezentantul reclamantului solicită admiterea acțiunii, obligarea Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților - Serviciul pentru Aplicarea Legii nr.290/2003 să dispună plata în numerar către reclamant a sumei reprezentând 60% din suma totală stabilită cu titlul de despăgubire prin hotărârea nr. 155/24.10.2006 a Comisiei Județene T pentru Aplicarea Legii nr. 290/2003, cu cheltuieli de judecată.

CURTEA

În deliberare, constată că:

Prin acțiunea înregistrată la Curtea de Apel Timișoara sub nr. 104/59/19.01.2009, reclamantul - a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților - Serviciul pentru Aplicarea Legii nr. 290/2003, ca, prin hotărârea judecătorească ce va fi pronunțată, să fie obligată pârâta să dispună plata în numerar a sumei de396.894,44 leireprezentând 60% din suma totală de 661.497,40 lei stabilită cu titlu de despăgubire prin Hotărârea nr. 155/ 24.10.2006 a Instituției Prefectului Județului T - Comisia Județeană pentru Aplicarea Prevederilor Legii nr. 290/2003. A solicitat, totodată, obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că Instituția Prefectului Județului T - Comisia Județeană pentru Aplicarea Prevederilor Legii nr. 290/ 2003 emis în baza art. 8, alin. 2, din Legea nr. 290/2003 Hotărârea nr. 155 cu titlu de despăgubiri reclamantului - și a lui tatăl acestuia, în prezent decedat, reclamantul fiind unicul moștenitor conform certificatului de moștenitor depus la dosar.

În vederea efectuării plăților a fost întocmită documentația necesară conform art. 18, alin. 1, 2 și 3 din Normele Metodologice privind Aplicarea Legii nr. 290/2003 aprobate prin Hotărârea de Guvern nr. 1120/ 2006 și completată prin nr.HG 57/ 2008.

Hotărârea nr. 155 din 24.10.2006 a fost înregistrată la data de 27.12.2006 la Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților () în dosarul cu nr. 2000 pentru a se face plata conform prevederilor legale.

Conform art. 18, alin.5, lit.c din Normele Metodologice amintite "

bănești. se achită beneficiarilor eșalonat în două tranșe, pe parcursul a 2 ani consecutivi, astfel: 40% în primul an și 60% în anul următor, dacă cuantumul compensațiilor depășește 100.001 lei" și conform art. 18, alin. 6 din Normele Metodologice amintite "Suma achitată în cea de-a doua tranșă se actualizează în raport cu indicele de creștere a prețurilor de consum din ultima lună pentru care acest indice a fost publicat de către Institutul Național de Statistică, față de luna decembrie a anului anterior".

Acest articol se coroborează cu art. 10, alin. 2 din Legea nr. 290/2003 care prevede "Despăgubirile sau compensațiile bănești vor fi acordate beneficiarilor în termen de 1 an de la comunicarea hotărârii comisiei județene, plata lor se face și în rate în maximum 2 ani."adică termenul limită de 24.10.2008.

În consecință, termenul limită pentru plata a 60% din suma de 661.497,40 lei stabilită prin Hotărârea nr. 155/ 24.10.2006 a fost de 24.10.2008, or, nici până în prezent reclamantul nu a primit aceste sume de la.

Prin adresa nr. 11/07.01.2008 primită prin postă în 22.02.2008, validează Hotărârea nr. 155 din 24.10.2006 pe care o anexez la dosar.

Conform art. I alin. 1 din HG361/ 2005 reactualizată până în 24 septembrie 2007 ".este organ de specialitate aladministrației publice centralecu personalitate juridică, finanțată de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Economiei și Finanțelor." și are următoarele atribuții principale conform art.2, lit. a din HG361/ 2005: "acordă sprijin și îndrumare metodologică autorităților administrației publice locale și centrale precum și. Legii 290/ 2003, privind acordarea de despăgubiri.";lit. b: "monitorizează procesul de aplicare. a Legii 290/ 2003."; lit.c: "întocmește și ține la zi următoarele:."punctul 5. " situația acordării despăgubirilor. ale Legii 290/ 2003 cu modificările și completările de rigoare."; lit.d: "prezintă periodic Guvernului, prin Ministerul Economiei și Finanțelor, informări privind stadiul aplicării.Legii 290/ 2003 pe baza concluziilor rezultate din analiza situațiilor prevăzute la lit."; lit.e: "elaborează și supune spre adoptare Guvernului, prin Ministerul Economiei și Finanțelor proiectele de acte normative prevăzute.în Legea 290/ 2003."; lit. o: "asigură arhivarea dosarele de despăgubiri, comunicare hotărârilor către beneficiari și întocmirea documentelor de plată a despăgubirilor acordate în baza Legii 9/ 1998 republicată, a Legii 290/ 2003, cu modificările și completările ulterioare."; lit.p: "acordă despăgubiri în numerar beneficiarilor.Legii 290 /2003.din sumele prevăzute în bugetul Ministerului Economiei și Finanțelor în acest scop și repartizate -ului".

În baza art. 3, alin.2 din Hotărârea Guvernului nr. 1068/2007 privind înființarea, organizarea și funcționarea " Președintele conduce întreaga activitate a Autorității pe care o reprezintă în relațiile cu autoritățile.precum și în justiție" și în baza art.3, alin.3 din HG361/ 2005 "în exercitarea atribuțiilor sale, președintele emite decizii, ordine și instrucțiuni în condițiile legii".

Conform art.3, alin.5 din HG361/ 2005"președintele are calitatea de ordonator terțiar de credite" și conform art.8, alin. 1 și alin.2 din HG361/ 2005 "cheltuielile curente de capital ale Autorității se asigură de la bugetul de stat prin Ministerul Economiei și Finanțelor" și "activitățile privind evidența contabilă, plata despăgubirilor, raportările periodice, precum și resursele umane se realizează prin compartimentele de specialitate care se înființează în cadrul Autorității".

Conform art. 9 lin Legea 500/ 2002 " sistemul bugetar este deschis și transparent, aceasta realizându-se prin: lit.a "dezbatere publică a proiectelor de buget."; lit. b "dezbaterea publică a conturilor generale anuale.",lit.d "mijloacele de informare în masă pentru difuzarea informațiilor asupra conținutului bugetului.".

La toate petițiile, susține reclamantul, a primit același răspuns de la. conform art. 18, alin. 5 din HG1120/2006 "compensațiile bănești. se achită beneficiarilor în limita sumelor aprobate anual cu această destinație în bugetul de stat."nu poate justifica această afirmație atâta timp cât nu dovedește că sumele propuse la elaborarea bugetului pentru achitarea despăgubirilor pe Legea 290/ 2003 sunt mai mari decât "sumele aprobate" conform art.4, alin.2 si a art. 16, alin. 1, lit.d din Legea 500/ 2002 de la ordonatorul principal de credite Ministerul Economiei și Finanțelor.

Conform art.2 alin. 2 din Legea 554/ 2004 actualizată, se asimilează actelor administrative unilaterale și refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim ori, după caz, faptul de a nu răspunde solicitantului interesului legal.

La adresele către P din 01 iunie 2007 și 06 iulie 2007 nu i s-a răspuns reclamantului, cum nici la adresa din 10 august 2007 către Ministerul Economiei și Finanțelor dirijată spre în conformitate cu prevederile art. 61din OG27/ 2002 din data 17 august 2007 nu i s-a răspuns. În consecință, încalcă prevederile art. 5, alin. 1 din Legea 544/ 2001 " fiecare autoritate sau instituție publică are obligația să comunice din oficiu următoarele informații de interes public.": "sursele financiare, bugetul și bilanțul contabil" conform prevederile art. 5, alin. 1, lit.

Conform art. 2, alin. 2 din Legea 544/ 2001 "instanța poate obliga Autoritatea sau instituția publică să furnizeze informațiile de interes public solicitate și să plătească daune materiale și/sau patrimoniale".

Reclamantul susține că, prin actele administrative repetate, l-a prejudiciat în drepturile legale de a primi plata despăgubirilor stabilite prin Hotărârea nr. 155 din 24.10.2006.

În drept, reclamantul își întemeiază acțiunea în baza art. 3, alin. 1 din Cod procedură civilă, art. 1, alin. 1; art.7, alin.l și alin.4; art.8; art. 10, alin. 1; art. 11, alin. 1; art. 13, alin.3; art. 18. alin.6 din Legea 554/ 2004.

Pârâta nu a depus întâmpinare, deși a fost citată cu această mențiune, așa cum rezultă din fila 16 dosar.

Analizând probatoriul administrat în cauză, instanța constată următoarele:

Prin prezenta acțiune în justiție, domnul a solicitat obligarea Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților - Serviciul pentru Aplicarea Legii nr.290/2003 să dispună plata în numerar către reclamant a sumei de 396.894,44 RON, reprezentând 60% din suma totală de 661.497,40 RON, stabilită cu titlul de despăgubire prin hotărârea nr. 155/24.10.2006 a Comisiei Județene T pentru Aplicarea Legii nr. 290/2003.

Instanța reține că prin Hotărârea nr. 155/2006, emisă de Comisia Județeană T pentru Aplicarea Prevederilor Legii nr.290/2003, s-a stabilit obligația pârâtei de plată a sumei de 661.497,40 lei, cu titlu de despăgubiri.

Reclamantul a întocmit documentația necesară, iar hotărârea menționată a fost înregistrată la data de 27 decembrie 2006 la Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților.

În privința dispozițiilor legale aplicabile, instanța reține că dreptul reclamantului la plata unor despăgubiri pentru bunurile proprietate a acestora, sechestrate, reținute sau rămase în, de Nord și, ca urmare a stării de război și a aplicării Tratatului de între România și Aliate și Asociate, semnat la la 10 februarie 1947, sunt reglementate de Legea nr. 290 din 27 iunie 2003, privind acordarea de despăgubiri sau compensații cetățenilor români pentru bunurile proprietate a acestora, sechestrate, reținute sau rămase în, de Nord și, ca urmare a stării de război și a aplicării Tratatului de între România și Aliate și Asociate, semnat la la 10 februarie 1947.

Totodată, Normele metodologice pentru aplicarea Legii nr. 290/2003 au fost aprobate prin Hotărârea de Guvern nr. 1120 din 30 august 2006.

Hotărârea de Guvern nr. 1120 din 30 august 2006 fost publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 753 din 5 septembrie 2006, fiind ulterior modificată prin Hotărârea de Guvern nr. 57 din 16 ianuarie 2008, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 70 din 30 ianuarie 2008.

Conform art. 18 alin. 4 din Normele metodologice pentru aplicarea Legii nr. 290/2003,"plata despăgubirilor bănești solicitate în baza Legii nr. 290/2003, cu modificările și completările ulterioare, se face prin Direcția economică din cadrul Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților".

Art.18 alin. 5 din Normele metodologice pentru aplicarea Legii nr. 290/2003, prevede următoarele:

"bănești stabilite prin hotărârea comisiei județene ori a municipiului B pentru aplicarea Legii nr. 290/2003, a Serviciului pentru aplicarea Legii nr. 290/2003, în cazul contestațiilor, sau hotărârea judecătorească definitivă, învestită cu formulă executorie, după caz, se achită beneficiarilor, în limita sumelor aprobate anual cu această destinație în bugetul de stat, astfel:

a) integral, dacă cuantumul acestora nu depășește 50.000 lei;

b) eșalonat în două tranșe, pe parcursul a 2 ani consecutivi, astfel: 60% în primul an și 40% în anul următor, dacă cuantumul despăgubirilor se încadrează între 50.001 lei și 100.000 lei;

c) eșalonat în două tranșe, pe parcursul a 2 ani consecutivi, astfel: 40% în primul an și 60% în anul următor, dacă cuantumul compensațiilor depășește 100.001 lei".

În privința termenului de plată a acestor despăgubiri, art. 10 alin. 2 din Legea nr. 290/2003 prevede că "despăgubirile sau compensațiile bănești vor fi acordate beneficiarilorîn termen de un an de la comunicarea hotărârii comisiei județeneori a municipiului B, după caz, sau a hotărârii prevăzute la art. 8 alin. (4) sau (6), respectiv la art. 9;plata lor se poate face și în rate, în maximum 2 ani, în funcție de disponibilitățile bănești ale direcțiilor prevăzute la art. 11 alin. (1)".

În prezenta cauză, în raport cu dispozițiile art. 10 alin. 2 din Legea nr. 290/2003, instanța reține că plata eșalonată a despăgubirilor către reclamant se putea face în maximum 2 ani de la comunicarea hotărârii comisiei județene, respectiv a Hotărârii nr. 155/24.10.2006, emisă de Comisia Județeană T pentru Aplicarea Prevederilor Legii nr.290/2003.

Instanța reține că în cauză au trecut mai mult de doi ani de la emiterea și comunicarea Hotărârii nr. 155/24.10.2006, emisă de Comisia Județeană T pentru Aplicarea Prevederilor Legii nr.290/2003.

În consecință, în raport de dispozițiile art. 10 alin. 2 din Legea nr. 290/2003, instanța constată temeinicia acțiunii reclamantului, fiind depășit termenul legal impus pentru efectuarea plății eșalonate a despăgubirilor stabilite prin Hotărârea nr. 155/24.10.2006, emisă de Comisia Județeană T pentru Aplicarea Prevederilor Legii nr.290/2003.

Instanța nu poate accepta argumentul insuficienței fondurilor alocate pentru plata acestor sume, în condițiile în care dispozițiile legale citate sunt ferme în privința termenului stabilit pentru plata acestor sume.

În consecință, reținând temeinicia acțiunii reclamantului, instanța o va admite și va obliga pârâta Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților să dispună plata în numerar către reclamant a sumei de 396.894,44 RON, reprezentând 60% din suma totală de 661.497,40 RON, stabilită cu titlul de despăgubire prin hotărârea nr. 551/24.10.2006 a Comisiei Județene T pentru Aplicarea Legii nr. 290/2003.

Având în vedere dispozițiile art. 274 alin. 1 Cod de Procedură Civilă, conform cărora " partea care cade în pretențiuni va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată", ținând seama că s-a constatat caracterul fondat al acțiunii reclamantului, instanța va obliga ârâta p. la plata cheltuielilor judiciare efectuate de reclamant, respectiv la plata sumei de 1500 lei (RON), reprezentând contravaloarea onorariului de avocat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite acțiunea formulată de reclamantul, cu domiciliul în municipiul T,-, scara B,. 6, jud. T, în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, cu sediul în municipiul B, Calea, nr. 202, sector 1.

Obligă pârâta Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților să dispună plata în numerar către reclamantă a sumei de 396.894,44 RON, reprezentând 60% din suma totală de 661.497,40 RON, stabilită cu titlul de despăgubire prin hotărârea nr. 155/24.10.2006 a Comisiei Județene T pentru Aplicarea Legii nr. 290/2003.

Obligă pârâta la plata către reclamant a sumei de 1500 lei cu titlul de cheltuieli de judecată, reprezentând onorar de avocat.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicarea hotărârii către reclamant și către pârâtă.

Pronunțată în ședința publică din 11 februarie 2009.

PREȘEDINTE, GREFIER,

- - - -

Red./19.02.2009

Tehnored. /4 ex./2.03.2009

Președinte:Răzvan Pătru
Judecători:Răzvan Pătru

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Despăgubire. Sentința 52/2009. Curtea de Apel Timisoara