Despăgubire contencios administrativ. Decizia 1426/2009. Curtea de Apel Pitesti
| Comentarii |
|
Operator date 3918
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA CIVILĂ, PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR- DECIZIA NR. 1426/R-CM
Ședința publică din 16 Octombrie 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Daniel Radu președinte secție
JUDECĂTOR 2: Jeana Dumitrache
JUDECĂTOR 3: Florina Andrei
Grefier: - -
S-a luat în examinare, pentru pronunțare, recursul declarat de pârâta SC SA -,-, județul A, împotriva sentinței civile nr.122/CM din 23 ianuarie 2009 pronunțată de Tribunalul Argeș în dosarul nr-.
Dezbaterile asupra cauzei au avut loc în data de 02 octombrie 2009, când cererile părților au fost consemnate în încheierea din acea dată, care face parte integrantă din prezenta decizie.
Pronunțarea a fost amânată la data de 09 octombrie 2009 și ulterior la 16 octombrie 2009, când s-a pronunțat următoarea soluție.
CURTEA:
Deliberând, asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 06.09.2007, reclamantul a chemat în judecată pe pârâta "" pentru a fi obligată la plata sumei de 50000 Euro, reprezentând contravaloarea prejudiciului suferit prin accidentul de muncă survenit la data de 13.09.1985, iar în subsidiar la plata unei prestații periodice; a sumei de 70000 Euro, reprezentând prejudiciul de agrement și estetic, respectiv daune morale și la plata contravalorii unei proteze, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii, reclamantul a arătat că a fost angajatul pârâtei, iar la data de 13.09.1985, în cursul exercitării atribuțiilor de serviciu, a fost victima unui accident de muncă în urma căruia a suferit o amputație traumatică a 1/3 a părții superioare a brațului stâng, culpa în producerea acestuia fiind comună. Ulterior acestui accident între părți a intervenit o înțelegere potrivit căreia, ca modalitate de reparare a prejudiciului urma să rămână în continuare salariatul pârâtei, ceea ce s-a și realizat până la data de 30.05.2007 când a fost disponibilizat ca urmare a schimbării obiectului de activitate al acesteia. De la acel moment s-a aflat în imposibilitate de a-și mai întreține familia întrucât handicapul este permanent.
A mai arătat reclamantul că în cauză sunt îndeplinite disp. art.998 Cod civil, deoarece existența prejudiciului este evidentă, constând în amputarea brațului stâng, infirmitate permanentă și ireversibilă, fapta ilicită care a condus la producerea acestuia o constituie nerespectarea de către pârâtă, respectiv de către cei trei prepuși ai acesteia - șeful de atelier, maistrul de schimb, șeful de echipă - a regulilor privind organizarea activității de dozare-amestec, fapt ce rezultă din conținutul procesului verbal emis de A, iar legătura de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu este atestată de același proces verbal de constatare a accidentului. De asemenea, sunt îndeplinite și condițiile speciale de angajare a răspunderii comitentului pentru fapta prepusului în sensul că raportul de prepușenie exista în mod cert, în condițiile în care cele trei persoane care au fost considerate ca răspunzătoare pentru producerea accidentului erau angajații pârâtei la momentul producerii acestuia, iar fapta a fost săvârșită de aceștia în funcțiile ce li s-au încredințat.
Prin întâmpinarea formulată la data de 23.10.2007, pârâta a invocat excepția de netimbrare a acțiunii, cu motivarea că acțiunea introdusă de reclamant este întemeiată pe principiile răspunderii civile delictuale prev. de art.998 cod civil și excepția de prescripție a dreptului la acțiune, susținând că accidentul de muncă a avut loc în 16.09.1985, fiind astfel depășit termenul de prescripție a dreptului la acțiune care curge de la data la care a luat la cunoștință de așa-zisul prejudiciu și, de asemenea, nu a intervenit nici o cauză de întrerupere sau suspendare a acestuia.
Pârâta a mai arătat că prejudiciul nu este cert, lichid și exigibil, iar culpa în producerea accidentului aparține reclamantului, astfel cum rezultă din conținutul procesului verbal de constatare a accidentului prin care s-a stabilit că acesta s-a produs ca urmare a intervenției reclamantului la de în funcțiune, nerespectându-se astfel disp. art.5.5.5 din -/1982.
La data de 05.12.2007, reclamantul și-a precizat temeiul de drept al acțiunii, în sensul că înțelege să se prevaleze și de disp. art.285, 281, 171-178, 39 alin.1 lit.f, 40 alin.2 lit.b Codul muncii, art.16 alin.1 lit.a din Decretul nr.167/1958, art.15 lit.a din Legea nr.146/1997, republicată. A mai arătat că raportul juridic dedus judecății este născut din executarea contractului de muncă, astfel că nu este supus timbrajului și că obiectul cererii sale îl constituie obligarea la plata prejudiciului creat prin imposibilitatea prestării în prezent și în viitor, până la pensionare, a unei munci de tipul celei pe care o desfășura la momentul producerii accidentului. Cum prejudiciul este actual și permanent termenul de prescripție nu se calculează de la momentul accidentului. Mai mult, pârâta a întrerupt curgerea unui eventual termen de prescripție prin aceea că a înțeles să achite în toată această perioadă o despăgubire echivalentă cu salariul pe care l-ar fi avut fără a presta nici o activitate în schimbul acestei despăgubiri.
Pârâta a formulat o nouă întâmpinare la data de 22.01.2008 prin care reluat aceleași argumente privitoare la excepțiile invocate prin întâmpinarea inițială.
Prin încheierea din data de 22.02.2008, instanța a respins excepția netimbrării acțiunii și excepția prescripției dreptului la acțiune.
La data de 21.01.2009, reclamantul și-a precizat și majorat pretențiile, arătând că solicită prin primul capăt de cerere obligarea pârâtei la plata sumei de - lei stabilită prin raportul de expertiză contabilă, varianta finală și, de asemenea, că solicită contravaloarea unei proteze în cuantum de 4658 lei, potrivit ofertei " Ortopedic"
Prin sentința civilă nr.122/CM din 23 ianuarie 2009, Tribunalul Argeș - Secția Civilă a admis în parte cererea și a obligat pe pârâtă să plătească reclamantului suma de - lei reprezentând despăgubiri civile, suma de 10 000 Euro ce urmează a fi plătită în lei la cursul valutar din ziua plății, reprezentând prejudiciu de agrement și estetic și suma de 4658 lei reprezentând contravaloare proteză.
A mai fost obligată pârâta și la plata sumei de 1400 lei cheltuieli de judecată către reclamant.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut următoarele:
Așa cum rezultă din cuprinsul procesului verbal încheiat la data de 16.09.1985 de către M A, la 03.09.1985, în secția de dozaj-amestec din cadrul unității pârâte a avut loc un accident de muncă în urma căruia reclamantul a suferit o amputație traumatică 1/3 superioară braț stâng, infirmitate cu caracter permanent. S-a constatat că accidentul a avut drept cauză favorizantă organizarea necorespunzătoare a activității de la dozare-amestec privind instruirea corespunzătoare a personalului, verificarea cunoștințelor acestora, stabilirea măsurilor în caz de dereglare a utilajelor, abateri pentru care s-au stabilit a fi răspunzători inginerul șef de atelier, mașinist schimb și șeful de echipă, iar drept cauză principală intervenția reclamantului la de în funcțiune, operațiune ce încălca dispozițiile art.5.5.5.din.M.
Din recunoașterile ambelor părți, din conținutul raportului de expertiză contabilă, din cuprinsul adeverințelor nr.165/166/25.04.2007 emise de "" și al notei de lichidare de la 6 din dosar, a rezultat că reclamantul a rămas în continuare încadrat în cadrul unității pârâte până la data de 30.05.2007, când i-a încetat contractul de muncă potrivit art.65 Codul muncii, fiindu-i achitate drepturile salariale cuvenite și decontându-i-se protezele medicale pe perioada respectivă.
Reclamantul a solicitat însă repararea prejudiciului creat prin imposibilitatea prestării în prezent și în viitor, până la pensionare, a unei munci de tipul celei pe care o desfășura la momentul producerii accidentului.
În prejudiciul constând într-o atingere adusă sănătății sau integrității psihice intră mai multe elemente. Acestea sunt tratamentele medicale, chirurgicale, farmaceutice, pe care victima trebuie sa le suporte (damnum emergens) și lipsa câștigului corespunzând diminuării sau suprimării capacității sale de a munci (lucrum cessans) în aplicarea principiului reparării integrale a prejudiciului. În practica judecătorească se acordă despăgubiri pentru prejudiciile rezultate din scăderea sau pierderea capacității de muncă a persoanei astfel încât să se acopere nu numai prejudiciul actual, ci și pe cel viitor, constând, de exemplu, în diminuarea veniturilor (micșorarea retribuției, pensionarea pentru invaliditate, etc.), drept consecință a scăderii sau pierderii capacității de muncă. Cum infirmitatea reclamantului este permanentă, afectând definitiv capacitatea de muncă a acestuia, pârâta, prin plata salariului și a protezelor până la momentul încetării contractului de muncă, a reparat doar parțial prejudiciul suferit de acesta, cuvenindu-i-se acordarea unei despăgubiri cuprinzând și contravaloarea unei proteze și după acel moment.
S-a apreciat de către tribunal că pentru repararea prejudiciului material se impune acordarea unei sume globale, iar nu a unei prestații periodice, pentru că aceasta ar putea fi lipsită de eficiență ca urmare a unei eventuale dizolvări a societății pârâte, având în vedere că deja aceasta și-a schimbat obiectul de activitate și pentru că în cazul reclamantului nu există în ceea ce privește infirmitatea - reversibilitate, prestația periodică acordându-se până la încetarea stării de nevoie.
Referitor la suma care s-ar cuveni cu un astfel de titlu, instanța a reținut că este cea stabilită în varianta a doua a raportului de expertiză, completat, întrucât veniturile salariale pe care reclamantul le-ar fi obținut de la unitatea pârâtă până la data pensionării ar putea prezenta variații, prin aceasta variantă expertul calculând despăgubirea raportându-se la ponderea pe care ar avea-o salariul net realizat de reclamant față de salariul mediu net pe economie, în raport de indicii de creștere potrivit prognozelor Comisiei Naționale, cuantumul acesteia fiind de 320.951 RON.
De asemenea, tot în cadrul despăgubirilor materiale, instanța a apreciat că reclamantului i se cuvine și contravaloarea unei proteze, cuantumul ce se va acorda urmând a fi stabilit în raport de principiul disponibilității părților în procesul civil, la 4658 lei.
Așa cum au statuat doctrina și practica în materie, vătămarea gravă a integrității corporale a unei persoane se poate concretiza nu numai într-un prejudiciu material determinat și imediat evaluabil, ci și în într-un alt prejudiciu aflat la limita dintre cel moral și material, care este consecința caracterului ireversibil al vătămării și care lipsește persoana în cauză de posibilitatea deplină de a participa la viața socială și de a se bucura efectiv de beneficiile acestei participări și care a fost denumit de unii autori "prejudiciu de agrement". Această despăgubire trebuie raportată la prejudiciul moral suferit, la gravitate, importanța și consecințele acesteia pentru persoana vătămată. Aprecierea prejudiciului moral se realizează sub aspectul efectelor negative suferite de persoana vătămată pe plan fizic si psihic și nu se rezumă la determinarea "prețului" suferinței fizice și psihice care sunt inestimabile, ci înseamnă aprecierea multilaterală a tuturor consecințelor negative ale prejudiciului și a implicației acestuia pe toate planurile vieții sociale ale persoanei vătămate. Trebuie să se aprecieze ce a pierdut persoana vătămată pe plan fizic, psihic, social, profesional și familial din ceea ce ar însemna o viață normală, liniștită și fericită pentru aceasta în momentul respectiv, dar și în viitor în societatea respectivă.
Prin amputarea a 1/3 din partea superioară membrului stâng este evident că reclamantului i s-au alterat condițiile de viață, că nu mai are posibilitatea de a contribui la bunăstarea familiei sale, că i s-a alterat și imaginea de sine, precum și că posibilitatea de a participa din plin la viața socială s-a diminuat. Consecințele faptei sunt permanente și ireversibile, ele urmând a fi suportate de reclamant toată viața. În consecință, acestuia i se cuvine și prejudiciul estetic și de agrement, apreciat de instanță, în raport de aceste criterii, dar și ținând seama de faptul că și reclamantul a avut culpă în producerea accidentului, la suma de 10000 Euro, sumă ce poate oferi o reparație justă a pagubei de această natură suferită de reclamant.
Pârâta a susținut că în cauză nu sunt îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale, întrucât culpa în producerea accidentului ar fi a reclamantului. Din cuprinsul procesului verbal de constatare a accidentului a rezultat că această culpă este comună, motiv pentru care au și fost sancționate persoanele angajate ale unității pârâte răspunzătoare, fapta ilicită a acestora constând în nerespectarea regulilor de organizare a secției amestec dozaj, privind instruirea corespunzătoare a personalului, verificarea cunoștințelor acestora, stabilirea măsurilor în caz de dereglare a utilajelor. Potrivit art.173-176 Codul muncii, angajatorul are/trebuie să ia măsurile necesare pentru protejarea securității și sănătății salariaților, inclusiv pentru activitățile de prevenire a riscurilor profesionale și să organizeze instruirea angajaților săi în acest domeniu, măsuri pe care aceasta nu le-a întreprins.
În stabilirea întinderii prejudiciului suferit de reclamant, instanța avut în vedere această culpă comună, acordând în parte suma cuvenită drept prejudiciu de agrement și estetic, legătura de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu existând, așa cum s-a arătat mai sus.
În ceea ce privește condițiile prevăzute de art.1000 alin.3 Cod civil, instanța a apreciat că și acestea sunt îndeplinite, respectiv persoanele menționate în procesul verbal și sancționate erau la acel moment salariații pârâtei, iar fapta a avut loc cu ocazia exercitării de către aceștia atribuțiilor de serviciu.
Față de aceste considerente, în baza art.1000 alin.3 Cod civil și art.173-176 Codul muncii, acțiunea formulată de reclamant a fost admisă în parte, așa cum s-a arătat.
Împotriva sentinței civile nr.122/CM/23 ianuarie 2009 pronunțată de Tribunalul Argeș - Secția Civilă a declarat recurs, în termen legal, pârâta "" care a criticat hotărârea atacată, în esență, pentru următoarele motive de nelegalitate și netemeinicie:
- hotărârea pronunțată de tribunal s-a dat cu încălcarea competenței altei instanțe, recurenta considerând că în primă instanță competentă material este judecătoria, deoarece natura juridică a litigiului este civilă și anume plata unor sume de bani, echivalentă a prejudiciului rezultat dintr-o faptă ilicită, în opinia reclamantului, a prepușilor pârâtei a cărei răspundere solidară este atrasă în virtutea acestui raport de prepușenie, iar în speță sunt incidente prevederile art.304 pct.3 din Codul d e procedură civilă.
În dezvoltarea acestui motiv de recurs s-a precizat de recurenta-pârâtă că inițial, acțiunea a fost motivată în drept pe dispozițiile art.998-999 Cod civil și art.1000 alin.3 din același cod, iar ulterior pe dispozițiile Codului muncii, aceste ultime prevederi legale negăsindu-și aplicare în litigiu.
De asemenea, tot în cadrul aceluiași motiv de recurs, s-a arătat de recurenta-pârâtă că în speță se aplică art.1 Cod procedură civilă, care menționează că "judecătoriile judecă în primă instanță, toate procesele și cererile în afară de cele date prin lege în competența altor instanțe".
- hotărârea pronunțată de tribunal este lipsită de temei legal, iar în cauză sunt aplicabile dispozițiile art.304 pct.9 din Codul d e procedură civilă.
În dezvoltarea acestui motiv de recurs se arată că instanța de fond a încălcat normele de procedură în soluționarea excepțiilor invocate de către pârâtă, întrucât nu a motivat respingerea excepțiilor de netimbrare și de prescriere a dreptului la acțiune, deși avea obligația să o facă conform art.268 coroborat cu art.261 din Codul d e procedură civilă.
De asemenea, în cadrul acestei critici s-a precizat că prima instanță a aplicat și interpretat greșit normele de drept și anume art.39 lit.f și art.40 lit.a din Codul muncii, coroborate cu art.171-178 din același act normativ, care reglementează obligațiile angajatorului privind asigurarea sănătății și securității în muncă, acestea fiind operabile numai în situația în care salariatul refuză prestarea muncii sale prevăzută în contractul individual de muncă pentru neîndeplinirea obligațiilor angajatorului de a-i asigura condițiile tehnice și organizatorice cerute de siguranța muncii prevăzută în art.171-178 din Codul muncii.
Se menționează de către pârâtă că potrivit art.281 din Codul muncii, care definește jurisdicția muncii, instanța specializată în dreptul muncii soluționează conflictul de drepturi născut între angajat și angajator, care are ca obiect neexecutarea obligațiilor celui din urmă privitoare la asigurarea sănătății și siguranței muncii primului de către acesta și nu soluționează litigii în care salariatul a invocat un prejudiciu produs de către prepușii angajatorului prin fapta lor ilicită.
Tot în acest motiv de recurs se arată că în mod greșit prima instanță a respins excepția netimbrării acțiunii, în speță operând prevederile Legii nr.146/1997 și a prescripției dreptului la acțiune, în cauză operând prescripția generală de 3 ani, mai ales că unitatea pârâtă a plătit reclamantului suma prevăzută în contractul colectiv de muncă, sumă solicitată de reclamant și aprobată de sindicat.
- hotărârea pronunțată la fond nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii, în speță operând dispozițiile art.304 pct.7 din Codul d e procedură civilă.
Se arată de recurenta-pârâtă că prima instanță a reținut vina exclusivă a intimatului în producerea accidentului prin intervenția la de aflată în funcțiune, dar instanța nu a ținut cont de acest aspect și de primul raport de expertiză și a dispus completarea acestuia și a obligat pârâta la plata sumei de 320.951 lei către reclamant, exclusiv în temeiul expertizei completate în varianta a II-
Mai mult, chiar dacă prima instanță a reținut culpa comună prin consemnarea ca drept cauză favorizantă abaterile altor trei angajați ai recurentei, atunci ar fi trebuit obligată societatea pârâtă la despăgubiri în proporție de 50%, respectiv 160.485 lei din care trebuiau scăzuți banii plătiți în anii 2004-2006 și 5.000 Euro despăgubiri morale. Se consideră de recurentă că nici aceste sume nu sunt cuvenite pentru reclamant, întrucât în cauză nu sunt îndeplinite condițiile cumulative ale răspunderii civile delictuale pentru care trebuie să răspundă comitentul. Astfel, se arată de pârâtă că în litigiu nu există legătură de cauzalitate între prejudiciu și fapta ilicită, deoarece acțiunea care a condus la crearea prejudiciului a fost a intimatului care a intervenit la un utilaj aflat în funcțiune, fără nici o protecție minimă, care nu presupune un instructaj special, ci manifestarea instinctului de conservare.
De asemenea, se arată că față de procesul verbal nr.17645/1985, care consemnează această împrejurare de fapt menționată mai sus, rezultă încă o dată inexistența raportului de cauzalitate și în consecință respingerea acțiunii pentru neîndeplinirea condițiilor prevăzute de art.998 și art.1000 alin.3 din Codul civil.
Recurenta-pârâtă a precizat că dreptul la recuperarea prejudiciului se naște exclusiv dacă cel păgubit cunoaște paguba și solicită despăgubirea, iar din cererile reclamantului din anii 2004-2006, rezultă indubitabil că față de vina sa exclusivă, singurul drept ce i se cuvine este cel referitor la contravaloarea protezelor, sume ce i-au fost plătite.
Tot în acest motiv de recurs se arată că instanța de judecată în mod nelegal a stabilit perioada de obligare a societății pârâte la plata de despăgubiri civile de la un punct zero nedeterminat și până la data pensionării reclamantului, încălcând astfel principiul proporționalității despăgubirii și conducând în final la o îmbogățire fără justă cauză a celui ce invocă prejudiciul.
Un ultim aspect menționat de pârâtă în cadrul acestei critici a fost aceea că instanța de fond a creat precedentul periculos al priorității persoanelor care au suferit un accident de muncă la drepturi salariale ce nu le-ar fi obținut dacă nu ar fi existat această împrejurare în dauna persoanelor care au fost indisponibilizate conform legii, ca și intimatul, acesta din urmă nesolicitând la data disponibilizării sale suma pretinsă în acțiune.
În concluzie s-a solicitat admiterea recursului în principal, casarea hotărârii atacate cu trimitere spre rejudecare la instanța competentă și în subsidiar modificarea în tot a sentinței și pe fond admiterea excepției de netimbrare și a dreptului la acțiune și pe fond respingerea acțiunii, iar în caz de neprimire a acestora, pe fond respingerea acțiunii ca nefondată ca urmare a neîndeplinirii condițiilor prevăzute de art.998 Cod civil, cu cheltuieli de judecată.
Trebuie precizat că pârâta "" Pas olicitat prin recurs, în conformitate cu art.300 alin.2 și 3 din Codul d e procedură civilă, suspendarea executării sentinței, dar s-a renunțat la această cerere la termenul din 2 octombrie 2009, întrucât recursul s-a judecat la acea dată.
La dosarul cauzei, recurenta-pârâtă "" Pad epus și concluzii scrise.
Intimatul-reclamant a formulat concluzii scrise prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat și obligarea recurentei-pârâte la plata cheltuielilor de judecată.
Verificând sentința civilă atacată în raport de criticile formulate în recurs și din ansamblul probelor administrate în cauză, Curtea constată următoarele:
Recursul este nefondat pentru următoarele considerente:
Prima critică este nefondată, deoarece în mod legal prima instanță a soluționat cauza, întrucât competența materială aparține în primă instanță tribunalului (complet specializat de muncă și asigurări sociale) și nu judecătoriei, nefiind vorba de un litigiu de drept civil așa cum este definit de art.1 din Codul d e procedură civilă.
Dispozițiile art.281 din Codul muncii definesc litigiile aflate sub jurisdicția muncii, iar în prezenta speță există un conflict de muncă, un raport juridic născut din executarea contractului de muncă care intră sub jurisdicția muncii.
Astfel, trebuie precizat că executarea contractului de muncă a prilejuit producerea unui accident de muncă, iar consecințele acestui eveniment au condus la o amputație traumatică 1/3 superioară braț stâng a reclamantului, fapt care rezultă din procesul-verbal cu nr.17645/1985, încheiat de fostul A, instituție aflată în subordinea Ministerului Muncii.
De asemenea, trebuie precizat că potrivit dispozițiilor art.171-178 din Codul muncii, angajatorului îi revin obligații pe linia asigurării securității și sănătății în muncă, ceea ce reprezintă un element care face parte din conținutul raportului juridic de muncă.
Rezultă că dacă obligația angajatorului de a asigura securitatea și sănătatea în muncă se circumscrie raportului juridic de muncă, încălcarea acestei obligații și repararea prejudiciului cauzat angajatului are aceeași natură juridică și anume un raport juridic de muncă.
Conform art.270 din Codul muncii, legiuitorul a prevăzut posibilitatea pentru angajator de a-și recupera prejudiciul produs de salariați din vina și în legătură cu munca lor, astfel că și angajatul are dreptul de a-și recupera prejudiciul creat în urma executării contractului de muncă cauzat de încălcarea unei obligații de către angajator, obligație ce intra în conținutul raportului juridic de muncă.
În concluzie, Curtea constată că în speță se aplică dispozițiile art.281 din Codul muncii, că petitul dedus judecății conține un raport juridic de muncă, așa cum s-a menționat mai sus, iar în litigiu nu sunt aplicabile prevederile art.1 din Codul d e procedură civilă, referitoare la competența materială.
Pentru toate aceste considerente, Curtea constată că în speță nu sunt aplicabile prevederile art.304 pct.3 din Codul d e procedură civilă.
A doua critică este nefondată, deoarece tribunalul a pronunțat o hotărâre legală și temeinică, în speță nefiind incidente prevederile art.304 pct.9 din Codul d e procedură civilă.
Tribunalul a răspuns celor două excepții și anume de netimbrare și a prescripției extinctive prin încheierea pronunțată la termenul din 22 februarie 2008. Prin această hotărâre s-a motivat în fapt și în drept respingerea celor două excepții, arătându-se că în speță este vorba de un raport juridic de dreptul muncii și că obiectul litigiului îl constituie compensările bănești solicitate de reclamant prin acțiune.
Referitor la faptul că litigiul nu s-ar afla sub sfera jurisdicției muncii descrisă de art.281 din Codul muncii, Curtea nu va mai analiza acest aspect deoarece a fost tratat când s-a răspuns la prima critică din recurs, cu mențiunea în plus că potrivit art.295 alin.1 din Codul muncii, dispozițiile acestui act normativ se completează cu prevederile legislației civile și anume, în speță, cele referitoare la răspunderea civilă delictuală.
În ceea ce privește aspectul invocat de pârâtă în recurs, în sensul că prezenta acțiune trebuia timbrată la valoare, în mod corect tribunalul a reținut prin aceeași încheiere din 22 februarie 2008 aplicabilitatea art.285 raportat la art.281 din Codul muncii, care arată că prezentul litigiu este scutit de plata taxei judiciare de timbru, deoarece cauza se subsumează sferei raportului juridic de muncă.
De asemenea, potrivit art.15 lit.a din Legea nr.146/1997, orice drepturi care decurg din raportul de muncă sunt scutite de plata taxei de timbru.
Curtea reține că potrivit prescripției invocate de pârâtă în fața primei instanțe, în mod legal tribunalul a statuat că această instituție nu operează în cauză, deoarece prejudiciul a cărui reparație a fost solicitată de reclamant este actual și permanent și constă în imposibilitatea prestării în prezent și în viitor până la pensionare a unei munci de tipul celei pe care o realiza la momentul accidentului de muncă.
Trebuie precizat că reclamantul nu poate presta în continuare în câmpul muncii activitatea pentru care era plătit în perioada producerii accidentului și nici după producerea acestui eveniment, deoarece lipsa unui braț face imposibilă prestarea acestei activități.
Curtea constată că reclamantului nu-i pot fi acordate despăgubiri materiale pe J sau scăzându-se anumite sume achitate în anii 2004 - 2006, întrucât acestea nu pot fi acordate parțial, deoarece s-ar fi încălcat principiul reparației integrale ce guvernează materia răspunderii civile delictuale ale cărei reguli se aplică în cauza de față. Handicapul reclamantului angajat este unul permanent și nu încetează nici în anul 1985 și nici în anul 1988, astfel că acesta are dreptul de a i se achita prejudiciul suferit ca urmare a accidentului de muncă până la pensionare.
În concluzie, Curtea reține că tribunalul a pronunțat o hotărâre legală.
Ultima critică este nefondată, deoarece tribunalul a pronunțat o hotărâre care cuprinde situația de fapt și de drept pe care se sprijină sentința și nici nu cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii, în cauză neoperând prevederile art.304 pct.7 Cod procedură civilă.
Trebuie precizat că în speță există raport de cauzalitate dintre fapta culpabilă a unității pârâte și prejudiciul produs reclamantului, deoarece "" P nu și-a îndeplinit obligațiile ce-i reveneau pe linia asigurării și securității muncii în ceea ce-l privește pe reclamant, fapt care a condus la producerea accidentului de muncă și la existența prejudiciului solicitat de intimat. Se constată de către C că în speță sunt îndeplinite condițiile cumulative prevăzute de art.998-999 Cod civil referitoare la răspunderea civilă delictuală.
De asemenea, în litigiu operează și dispozițiile art.1000 alin.3 Cod civil, întrucât persoanele menționate în procesul verbal și sancționate erau la acea dată, respectiv anul 1985, salariații unității pârâte, iar fapta a avut loc cu ocazia exercitării de către aceștia a atribuțiilor de serviciu.
În mod corect tribunalul a apreciat că repararea prejudiciului material față de reclamant se impune prin acordarea unei sume globale pentru a putea fi eficientă și ținând cont că pentru intimat în ceea ce privește infirmitatea nu există reversibilitate, aceasta fiind permanentă, iar în materia răspunderii civile delictuale există principiul reparării integrale a prejudiciului și nu pe J sau fracționar, așa cum greșit susține recurenta.
Faptul că tribunalul a avut în vedere suma stabilită în varianta a II-a a raportului de expertiză completat în cauză și a motivat de ce s-a ales această variantă nu reprezintă o încălcare a legii, întrucât este atributul instanței de judecată de a omologa varianta din raportul de expertiză care răspunde cel mai bine, ca și sumă, prejudiciului cauzat reclamantului.
Trebuie precizat că tribunalul a statuat suma ce reprezintă prejudiciul material ce trebuie acordat reclamantului, ținând cont de acordarea unei sume globale și nu a unei prestații periodice pentru motivele ce s-au arătat mai sus în considerente.
Sub aspectul întinderii prejudiciului suferit de reclamant, în mod corect tribunalul a acordat în parte suma cuvenită intimatului drept prejudiciu de agrement și estetic, având în vedere culpa comună a celor două părți procesuale
Referitor la faptul că prin acordarea sumei reprezentând prejudiciul material către reclamant s-ar crea o discriminare între acesta și persoanele angajate indisponibilizate de la pârâta "" P, Curtea reține că în speță nu operează instituția discriminării, întrucât pentru reclamant există o altă situație de fapt și anume faptul că acesta a rămas cu o infirmitate permanentă ca urmare a producerii unui accident de muncă și a faptului că acesta nu mai poate presta activități în câmpul muncii așa cum o poate face orice angajat disponibilizat.
Pentru toate aceste considerente, în baza art.312 din Codul d e procedură civilă se va respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta "" P împotriva sentinței civile nr.122/CM din 23 ianuarie 2009 pronunțată de Tribunalul Argeș - Secția Civilă.
Văzând și dispozițiile art.274 din Codul d e procedură civilă, urmează a fi obligată recurenta-pârâtă "" P să plătească intimatului-reclamant suma de 2000 lei cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocat în faza de recurs, conform chitanței aflată la fila 15 din dosar recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECI D
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta "", cu sediul în P,-, județ A, împotriva sentinței civile nr.122/CM din 23 ianuarie 2009 pronunțată de Tribunalul Argeș - Secția Civilă, intimat-reclamant fiind, domiciliat în comuna, - 2,.B,.3, județ
Obligă pe recurenta-pârâtă "" să plătească intimatului-reclamant suma de 2000 lei cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 16 octombrie 2009, la Curtea de Apel Pitești - Secția Civilă, pentru Cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale și pentru Cauze cu Minori și de Familie.
Președinte, Judecător, Judecător,
- -, - -, - -,
Grefier,
- -,
Red.
Tehnnored.
Ex.4/16.11.2009.
Jud.fond:.
.
Președinte:Daniel RaduJudecători:Daniel Radu, Jeana Dumitrache, Florina Andrei
