Despăgubire contencios administrativ. Decizia 942/2009. Curtea de Apel Pitesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA CIVILĂ, PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR- DECIZIA CIVILĂ NR. 942/R-CM
Ședința publică din 15 Mai 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Florina Andrei
JUDECĂTOR 2: Daniel Radu
JUDECĂTOR 3: Jeana Dumitrache
Grefier: - -
S-a luat în examinare, pentru soluționare, recursul civil declarat de reclamanta- -,cu sediul în R V,-, județul V, împotriva sentinței civile nr.246 din 27 februarie 2009, pronunțată de Tribunalul Vâlcea - Secția civilă, în dosarul nr-.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, au răspuns: consilier juridic a pentru recurenta-reclamantă - - R V, în baza împuternicirii avocațiale depusă la dosar și avocat pentru intimatul-pârât, în baza împuternicirii avocațiale nr.29/2009, emisă de Baroul Vâlcea - cabinet individual.
Procedura, legal îndeplinită.
Recursul este scutit de plata taxei de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Reprezentanții părților, având pe rând cuvântul, arată că nu mai au cereri prealabile de formulat în cauză.
Curtea, față de această situație, constată recursul în stare de judecată și acordă cuvântul asupra acestuia.
Consilier juridic a, având cuvântul pentru recurenta-reclamantă - - R V, susține oral recursul, solicitând admiterea acestuia, modificarea sentinței tribunalului în sensul admiterii acțiunii.
Avocat, având cuvântul pentru intimatul-pârât, solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței tribunalului, ca fiind legală și temeinică, fără cheltuieli de judecată.
CURTEA
Deliberând, asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată la data de 25 ianuarie 2008, reclamanta "" RVa chemat în judecată pe pârâtul pentru a fi obligat la plata sumei totale de 1445,83 lei, reprezentând contravaloare cantitate de combustibil constatată lipsă la autovehiculele înmatriculate sub nr.- și - pe care acesta și-a desfășurat atribuțiile sale de serviciu ca și conducător auto.
În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că în conformitate cu adresa nr.24728/09.07.2007 privind revizuirea consumurilor pentru 11 autovehicule din cadrul Secției transporturi și a adresei nr.27812/6.08.2007 privind transmiterea consumurilor solicitate, Serviciul - G din cadrul Direcției Economice a "" RVa procedat la inventarierea carburantului la un număr de 11 autovehicule, conform listelor de inventariere anexate prezentei, întocmind astfel nota de constatare nr.708/16.10.2007 din care reiese că reclamanta a suferit un prejudiciu de 21.906,55 lei, reprezentând o lipsă cantitativă de 6578,55 litri motorină la autovehiculele înmatriculate sub nr.-, -, -, -, -, -, -, -, -, - și -.
A mai arătat reclamanta, că potrivit dispozițiilor art.270 Codul muncii, salariații răspund patrimonial pentru pagubele produse angajatorului din vina și în legătură cu munca lor, iar dacă paguba a fost produsă de mai mulți salariați, cuantumul răspunderii fiecăruia se stabilește în raport cu măsura în care a contribuit la producerea ei. Dacă măsura care a contribuit la producerea pagubei nu poate fi determinată, răspunderea fiecărui salariat se stabilește proporțional cu salariul său net de la data constatării pagubei și în funcție de timpul efectiv lucrat de la ultimul inventar.
Pârâtul este salariatul reclamantei în baza contractului individual de muncă încheiat sub nr.24293/01.06.1996, în funcția de conducător auto și avea obligația menținerii autovehiculului și al inventarului din dotare în stare perfectă de întrebuințare. Organul de control a avut în vedere coeficientul de consum de carburant care a fost stabilit astfel: pentru autovehiculul - - 23 l/100 km plin - gol stabilit în conformitate cu Ordinul nr.14/1982, pentru autovehiculul - - 23 l/100 km plin-gol stabilit potrivit Ordinului nr.14/1982, plus coeficientul de basculare.
Concluzionând, reclamanta a arătat că prin analizarea variației consumurilor în intervalul ianuarie 2005 - septembrie 2007, organele de control au stabilit că pe perioada inventariată restul în rezervor depășește capacitatea rezervorului, variația depășirii consumului de carburant fiind în continuă creștere.
Pârâtul a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii pe considerentul că în speță nu sunt îndeplinite condițiile de aplicare a răspunderii materiale a salariatului, întrucât acesta nu a comis o faptă ilicită prin care să fi produs un prejudiciu în legătură cu munca sa. În acest sens, a arătat că Serviciul din cadrul unității angajatoare a stabilit retroactiv sumele de recuperat de la conducătorii auto care au condus cele 11 mașini în perioada 1 ianuarie 2005 - 1 octombrie 2007, însă normele consumului de combustibil stabilite în luna iulie 2007 trebuiau să fie folosite numai în viitor. A mai arătat că la normarea consumului de combustibil nu s-a ținut seama de toți factorii care influențează consumul, printre care, cei mai importanți sunt caracteristicile tehnice de consum ale autovehiculelor, mărimea parcursului și condițiile în care se efectuează acesta, gradul de încărcare, condițiile de anotimp, condițiile de exploatare, etc.
Prin sentința civilă nr.246 din 27 februarie 2009, Tribunalul Vâlcea - Secția Civilă a respins acțiunea, reținând următoarele:
Potrivit dispozițiilor art.270 Codul muncii, salariații răspund patrimonial, în temeiul normelor și principiilor răspunderii civile contractuale, pentru pagubele materiale produse angajatorului din vina și în legătură cu munca lor.
Această răspundere este condiționată de existența raportului juridic de muncă dintre salariatul răspunzător și angajatorul păgubit, raport juridic care își are izvorul în contractul individual de muncă.
În speță, reclamanta a dovedit calitatea de salariat a pârâtului prin depunerea contractului individual de muncă nr.24293/01.06.1996, din care rezultă că acesta deține funcția de conducător auto pe autovehiculele menționate în acțiunea introductivă.
La baza răspunderii patrimoniale a salariatului stă fapta ilicită și personală a salariatului săvârșită în legătură cu munca sa, prejudiciul cauzat patrimoniului angajatorului, raportul de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu și culpa salariatului.
Din înscrisurile depuse la dosar, rezultă că pârâtul a desfășurat activități pe autovehiculele cu nr. de înmatriculare - pentru o perioadă de 436 zile și - pentru o zi, 4.06.2005. Cele două autovehicule au aceeași ani de fabricație și aceeași motorizare, însă expertul tehnic judiciar a statuat că au un consum diferit întrucât Vl-63- este o auto specializată izotermă și Vl-62- este o autoutilitară cu oblon, iar utilizările și cursele pe care le efectuau cele două autovehicule erau de asemenea diferite.
Prin raportul de expertiză tehnică judiciară s-a concluzionat că în metodologia de calcul a consumului de combustibil, reglementată prin din 07.01.1982/, publicat în Of. nr.2 din 7.01.1982 nu au fost utilizați o parte din coeficienții de corecție ai consumului de combustibil și nici sporurile de consum.
S-a mai statuat că nu au fost luate în considerare toate condițiile în care s-au efectuat transporturile și anume limitările de viteză întâlnite pe drumurile publice cât și în incita societății reclamante, pornirile și opririle repetate, starea drumurilor, condițiile meteo și combustibilul de slabă calitate. Această situație de fapt a fost confirmată și prin depoziția martorilor și.
Din înscrisurile depuse la dosarul cauzei, rezultă că autovehiculului - i s-a montat un dispozitiv impropriu de măsurare a consumului de combustibil, întrucât acesta nu avea o etichetă de identificare, buletinul de verificare metrologică nu a fost supus verificării periodice, iar indicațiile contorului litrometric sunt ilizibile.
În consecință, experții tehnici au statuat că pretinsele prejudicii sunt calculate pe baza normărilor trecute, anterioare lunii iulie 2007 și aceste calcule nu includ coeficienții de corecție și sporurile de consum combustibil menționați mai sus, astfel încât prejudiciul calculat de reclamantă pentru autovehiculul Vl-62- este nereal.
În ceea ce privește autovehiculul - s-a constatat că acesta a fost condus de pârât doar în data de 4.06.2005, iar înainte de determinările consumului de combustibil din 24.07.2007, cât și la determinarea anterioară din 26.04.2006, consumul normat a fost de 23 litri/100 km.
Potrivit dispozițiilor art.270 alin.2 Codul muncii, salariații nu răspund de pagubele provocate de forța majoră sau de alte cauze neprevăzute și care nu puteau fi înlăturate și nici de pagubele care se încadrează în riscul normal al serviciului.
Noțiunea de risc a serviciului, la care se referă această dispoziție legală, vizează efectele păgubitoare ale unor factori inerenți procesului muncii, care atunci când se înscriu în sfera normalului, transferă riscul, adică, incidența acestor efecte asupra patrimoniului angajatorului.
În speță este vorba de un risc normat referitor la normele și normativele de consum, însă acestea nu sunt determinate de vinovăția salariatului pârât, urmare a pretinsei încălcări cu vinovăție a disciplinei de producție și, în consecință, nu îi vor fi imputabile acestuia.
Față de aceste considerente, constatând că în cauză nu este regăsită condiția faptei ilicite și personale a salariatului săvârșită în legătură cu munca sa și nici cea a culpei acestuia, ca element subiectiv de natură să antreneze răspunderea patrimonială a salariatului, tribunalul a respins ca neîntemeiată acțiunea.
Împotriva sentinței civile nr.246/27 februarie 2009 pronunțată de Tribunalul Vâlcea - Secția civilă a declarat recurs, în termen legal, reclamanta," R V, susținând că hotărârea atacată este nelegală și netemeinică pentru că instanța a interpretat greșit actul juridic dedus judecății, a schimbat natura ori înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia, motiv care s-ar încadra în prevederile art.304 pct.9 Cod procedură civilă.
În dezvoltarea acestui motiv de recurs, recurenta a arătat că prima instanță nu a ținut cont că intimatul-pârât nu s-a încadrat în consumul normat de combustibil pentru o perioadă progresivă începând cu luna ianuarie 2005 și până în iulie 2007 și nu numai în luna iulie 2007.
De asemenea, s-a precizat că instanța a făcut confuzie între stabilirea consumului normat de combustibil și consumul de combustibil acordat de către unitatea recurentă cu ocazia efectuării fiecărei curse pe fișa activității zilnice, acesta din urmă fiind cel care s-a avut în vedere ca pornire de adăugare și a sporurilor și coeficienților de corecție, funcție de condițiile în care s-a efectuat cursa.
Se susține de recurentă că în mod greșit a fost respinsă acțiunea, deși în cauză sunt îndeplinite condițiile pentru angajarea răspunderii patrimoniale prevăzute de Codul muncii în art.270 alin.1, coroborat cu art.271 alin.2.
Tot reclamanta arată că prejudiciul suferit de unitate nu poate fi încadrat în riscul normal al serviciului, deoarece pârâtul nu a respectat fișa postului și nu s-a încadrat în consumul normat de combustibil, existând vinovăția acestuia prin gestionarea neprofesională a autovehiculelor pe care și-a desfășurat sarcinile de serviciu.
Recurenta a menționat și faptul că prima instanță a încălcat dispozițiile art.129 alin.5 Cod procedură civilă, în sensul că nu a stăruit prin toate mijloacele legale pentru a preveni orice greșeală privind aflarea adevărului în cauză și nu a stabilit corect faptele pârâtului, aplicând greșit dispozițiile legii, deoarece cu probele administrate în cauză recurenta a dovedit existența prejudiciului produs de intimat.
Se consideră de recurentă că efectuarea alimentărilor la plecarea în cursă nu are legătură cu Ordinul nr.14/1982 și că expertiza ce s-a întocmit în speță nu este concludentă, întrucât nu lămurește care au fost coeficienții și sporurile obligatorii stabilite de către Ordinul nr.14/1982, în coroborare cu art.4 ultimul alineat, care menționează că aplicarea coeficienților și a sporurilor de corecție sunt lăsate la aprecierea unității deținătoare de parc auto.
S-a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței civile atacate și pe fond admiterea acțiunii formulată de reclamantă pentru recuperarea prejudiciului creat de către pârât.
În drept, recursul este încadrat în prevederile art.304 pct.9 Cod procedură civilă, dar expunerea de motive face posibilă încadrarea și în motivul prevăzut de art.304 pct.8 Cod procedură civilă.
Verificând sentința civilă recurată sub aspectul motivelor invocate mai sus, în raport cu probele de la dosar, Curtea constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:
Motivul de recurs prin care se susține nelegalitatea sentinței pentru că instanța a interpretat greșit actul juridic dedus judecății, a schimbat natura și înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia, nu are nici o susținere în raport de considerentele sentinței recurate din care rezultă că prima instanță s-a pronunțat asupra cererii cu care a fost investită, întemeiată pe răspunderea patrimonială potrivit art.270 alin.1 și 2 din Codul muncii.
Analizarea greșită a probatoriului administrat în cauză, cum susține recurenta, nu conduce la reținerea motivului de casare prevăzut de art.304 pct.8 din Codul d e procedură civilă.
În ceea ce privește așa-zisa încălcare a dispozițiilor art.129 din Codul d e procedură civilă, pretinsă de recurentă în susținerea recursului, Curtea constată de asemenea, că nu are nici un suport obiectiv, întrucât în cauză a existat preocupare din partea primei instanțe pentru aflarea adevărului, administrând în speță proba cu acte, expertiză, martori, probe solicitate de către părți în cauză.
Cât privește interpretarea și aplicarea greșită a legii în speță, față de situația de fapt rezultată din ansamblul probator administrat în cauză, se constată că prima instanță în mod corect nu a reținut a fi îndeplinite dispozițiile art.270 și 271 din Codul muncii, motivul de recurs încadrat în art.304 pct.9 Cod procedură civilă nefiind fondat.
Potrivit art.270 alin.2 din Codul muncii, salariații nu răspund de pagubele provocate de forța majoră sau de alte cauze neprevăzute și care nu puteau fi înlăturate și nici de pagubele care se încadrează în riscul normal al serviciului.
De precizat este faptul că la baza răspunderii patrimoniale a salariatului în condițiile art.270 Codul muncii se află fapta ilicită și personală a acestuia săvârșită în legătura cu munca sa, prejudiciul cauzat patrimoniului angajatorului, culpa salariatului, precum și raportul de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu.
Cu expertiza efectuată în cauză de către expert și însușită de expertul observator Gurata, numit la cererea reclamantei, s-a dovedit că în perioada 2005 - 2007 aceasta a micșorat consumul de carburant acordat auto - începând cu data de 1 noiembrie 2005, iar la auto - acesta a rămas neschimbat pe perioada analizată.
Referitor la aplicarea dispozițiilor Ordinului nr.14/1982, s-a reținut în expertiză că în activitatea de exploatare și la determinarea consumurilor medii, reclamanta a aplicat parțial ordinul de mai sus, uneori incorect.
În concluziile raportului de expertiză referitor la prejudiciu, s-a statuat de către cei doi experți, că suma solicitată de reclamantă este incertă și se bazează pe cantități de combustibil calculate incorect.
De asemenea, expertiza efectuată la fond a fost concludentă și a răspuns și lămurit toate obiectivele fixate de instanța de judecată, care aveau legătură cu fondul cauzei, astfel că în mod corect a fost luată în considerație în coroborare cu celelalte probe administrate în speță.
Examinând sentința sub toate aspectele având în vedere dispozițiile art.3041Cod procedură civilă, se constată că nu există nici un motiv care să conducă la modificarea sau casarea ei, întrucât din analiza probatoriului administrat în cauză rezultă că recurenta-reclamantă nu a dovedit că pârâtul a comis o faptă ilicită și că prejudiciul precizat în acțiune este real, cert și actual.
În concluzie, în mod corect prima instanță a statuat că în speță nu sunt îndeplinite condițiile răspunderii patrimoniale în conformitate cu dispozițiile art.270 alin.1 din Codul muncii, motiv pentru care în temeiul art.312 (1) Cod procedură civilă urmează a se respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta "" R V, împotriva sentinței civile nr.246 din 27 februarie 2009, pronunțată de Tribunalul Vâlcea - Secția civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta "", cu sediul în R V,-, județ V, împotriva sentinței civile nr.246 din 27 februarie 2009, pronunțată de Tribunalul Vâlcea - Secția civilă, intimat-pârât fiind, domiciliat în R V,-, - 1,.C,.39, județ
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 15 mai 2009, la Curtea de APEL PITEȘTI - Secția Civilă, pentru Cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale și pentru Cauze cu Minori și de Familie.
,
Grefier,
Red.
Tehnored.
Ex.2/15.06.2009.
Jud.fond:.
.
Președinte:Florina AndreiJudecători:Florina Andrei, Daniel Radu, Jeana Dumitrache
