Excepție nelegalitate act administrativ. Sentința 109/2008. Curtea de Apel Pitesti
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA COMERCIALĂ ȘI DE CONTENCIOS
ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR- SENTINȚA NR.109/F-
Ședința publică din 16 iulie 2008
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Ingrid Emina Giosanu JUDECĂTOR 2: Fabiola Ion Grigorescu
- --- - grefier
S-a luat în examinare, pentru soluționare în primă instanță, cererea de repunere pe rol, privind excepția de nelegalitate a Certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor, seria - nr.0988/14.03.1994, invocată de reclamantul, domiciliat în, sat., județul V, în contradictoriu cu pârâtele COMISIA JUDEȚEANĂ DE FOND FUNCIAR și COMISIA LOCALĂ DE FOND FUNCIAR.
La apelul nominal, făcut în ședință publică, au lipsit părțile.
Procedura, legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care instanța pune în discuție excepția de inadmisibilitate a invocării excepției de nelegalitate pentru un act emis anterior apariției Legii nr.554/2004 raportat la art.6 din Convenția Apărării Drepturilor Omului și la art.15 al.2 și art.20 din Constituția României.
CURTEA
Asupra excepției de nelegalitate de față, deliberând:
Constată că prin încheierea pronunțată în ședință publică la 17 aprilie 2008, în dosarul nr- al Judecătoriei Bălcești, județul V, s-a trimis cauza Curții de APEL PITEȘTI pentru soluționarea excepției de nelegalitate a certificatului de atestare - nr.0988/14.03.1994 emis pentru SC SA Bălcești, de către Ministerul Agriculturii și Administrației, dispunându-se totodată suspendarea judecății fondului cauzei până la soluționarea excepției de nelegalitate.
În considerentele încheierii s-a reținut că acest certificat este emis de o autoritate a administrației publice centrale, fiind supus cenzurii instanțelor de contencios administrativ conform art. 3 pct. 1 Cod pr. civilă, iar dat fiind faptul că invocarea de către reclamantul - a excepției de nelegalitate a certificatului este în competența curții, avându-se în vedere și dispozițiile art. 4 din Legea nr. 554/2004, excepția de nelegalitate urmează să fie transmisă spre competentă soluționare Curții de Apel Pitești.
După înregistrarea dosarului pe rolul acestei curți, la termenul de judecată din 16 iulie 2008 s-a invocat din oficiu excepția de inadmisibilitate în promovarea unei asemenea cereri, în raport de dispozițiile art. 6 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale și art. 15 alin. 2 și art. 20 din Constituția României.
În raport de cele de mai sus, Curtea constată că, într-adevăr, excepția de nelegalitate este inadmisibilă.
Legea contenciosului administrativ, nr. 554/2004, prin art. 4, a oferit posibilitatea verificării legalității unui act administrativ individual pe calea excepției de nelegalitate, posibilitate întărită și prin modificarea operată prin Legea nr. 262/2007.
Potrivit textului de lege susmenționat, legalitatea unui act administrativ unilateral cu caracter individual poate fi verificată oricând în cadrul unui proces, pe cale de excepție, indiferent de data emiterii actului respectiv.
Prevederea legală precitată este însă în contradicție cu dispozițiile art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (Convenția), ratificată de România prin Legea nr. 30 din 18 mai 1994, din punctul de vedere al dreptului la un proces echitabil și componentelor sale: dreptul la justiție și securitatea raporturilor juridice.
posibilitatea de a ataca fără limită în timp un act administrativ unilateral cu caracter individual, ordinea juridică și, implicit, cea socială, este grav afectată, cu consecințe directe și nemijlocite asupra stabilității raporturilor juridice. Or, relațiile sociale și juridice trebuie să aibă un termen suficient și rezonabil pentru a fi, la nevoie, contestate în justiție, termen dincolo de care nu mai pot interveni modificări prin verificarea legalității sau a altor aspecte ce caracterizează raportul respectiv.
În prezenta cauză, invocarea în anul 2008 nelegalității unui act administrativ cu caracter individual emis în anul 1994, pe calea excepției întemeiată pe prevederile art. 4 din Legea nr. 554/2004 modificată, afectează siguranța tuturor raporturilor juridice născute din existenta si aplicarea actului administrativ respectiv, efect care afectează însuși dreptul la un proces echitabil consacrat omului prin art. 6 dinConvenție.
Pornind de la sancțiunea determinată de constatarea nelegalitatii unui act administrativ pe calea excepției de nelegalitate, care nu este echivalentă sancțiunii nulității absolute si a cărei aplicare este imprescriptibilă, eventuala admitere a excepției de nelegalitate are ca efect înlăturarea actului administrativ din litigiul în cadrul căruia a fost invocată. Posibilitatea înlăturării actului administrativ, fără respectarea unui termen rezonabil, înfrânge principiul securității raporturilor juridice și, prin aceasta, dreptul la justiție și dreptul la un proces echitabil, cu consecința creării unui climat general de incertitudine si nesiguranță juridică.
Se va reține în plus că actul administrativ cu caracter individual ce se contestă pe calea excepției de nelegalitate a fost emis anterior intrării în vigoare a Legii nr. 554/2004. Admițând posibilitatea invocării dispozițiilor acestui act normativ în privința unui certificat emis anterior intrării sale în vigoare, s-ar ajunge la aplicarea retroactiva a legii civile, ceea ce ar încălca principiul constituțional prev. de art. 15 alin. 2 din Constituția României, în privința căruia sunt prevăzute excepții expres si limitativ stabilite.
Cum România, ca stat membru al Consiliului Europei la al cărui statut a aderat prin Legea nr. 64/1993, are obligația să accepte principiul în virtutea căruia fiecare persoană aflată sub jurisdicția sa trebuie să se bucure de drepturile și libertățile fundamentale ale omului și trebuie să ia masurile necesare transpunerii in practica a recomandărilor Comitetului, precum CM / (2007)7 - prin care a aprobat Codul bunei administrații și care obliga administrațiile publice să nu ia măsuri retroactive și să nu aducă atingere drepturilor câștigate ori situațiilor juridice legal constituite, decât în cazuri excepționale, justificate legal, și, respectiv, în împrejurări urgente și de interes public -, nu mai putea să edicteze o normă cu aplicare retroactivă, cum este art. 4 din Legea nr. 554/2004 modificat prin Legea nr. 262/2004.
Pornind de la obligația impusă de art. 20 alin. 2 din Constituția României, de a da eficiență normelor juridice internaționale privitoare la drepturile fundamentale ale omului ce fac parte din dreptul intern, în cazul în care normele naționale contravin primelor și nu sunt mai favorabile, curtea apreciază că excepția invocată de reclamant, deși admisibilă după norma juridică de drept intern, este inadmisibilă după norma de drept internațional, care este preeminentă.
În consecință, excepția de nelegalitate a certificatului seria M O 7 nr.0988/14.03.1994, va fi respinsă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge, ca inadmisibilă, excepția de nelegalitate a Certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor, seria - nr.0988/14.03.1994, invocată de reclamantul, domiciliat în, sat., județul V, în contradictoriu cu pârâtele COMISIA JUDEȚEANĂ DE FOND FUNCIAR și COMISIA LOCALĂ DE FOND FUNCIAR.
Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 16 iulie 2008, la Curtea de APEL PITEȘTI - Secția comercială și de contencios administrativ și fiscal.
Grefier,
Red.
TC/5 ex.
17.07.2008
Președinte:Ingrid Emina GiosanuJudecători:Ingrid Emina Giosanu, Fabiola Ion Grigorescu