Excepție nelegalitate act administrativ. Decizia 1356/2009. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2928
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR--11.09.2008
DECIZIA CIVILĂ NR.1356
Ședința publică din 10.11.2009
PREȘEDINTE: Diana Duma
JUDECĂTOR 2: Adina Pokker
JUDECĂTOR 3: Maria Belicariu
GREFIER: - -
S-a luat în examinare, după repunere pe rol, recursul formulat de reclamanta împotriva sentinței civile nr.645/CA/13.08.2008 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-, în contradictoriu cu pârâții intimați - Domeniului Public - T și Consiliul Local T, având ca obiect excepție de nelegalitate act administrativ.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă avocat în reprezentarea pârâtei intimate - - și consilier juridic în reprezentarea pârâtului intimat T, lipsă fiind reclamanta recurentă.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, nemaifiind alte cereri de formulat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pentru dezbateri.
Reprezentantul pârâtei intimate - - solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea ca temeinică și legală a sentinței pronunțate de Tribunalul Timiș pentru motivele arătate în concluziile scrise de la dosar, cu cheltuieli de judecată conform copiei chitanței pe care o depune la dosar. Arată că actele administrative unilaterale cu caracter normativ nu pot face obiectul excepției de nelegalitate.
Reprezentanta pârâtului intimat Consiliul Local T solicită respingerea recursului și menținerea ca temeinică și legală a hotărârii pronunțate de instanța de fond, pentru motivele din întâmpinare. Arată că achiesează la cele susținute de antevorbitorul său.
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin încheierea de ședință din data de 15.05.2008, pronunțată în dosarul nr-, Judecătoria Timișoaraa dispus sesizarea Tribunalului Timiș, secția de contencios administrativ pentru a statua, conform art. 2 și 4 din Lg. 554/2004 asupra legalității 241/2003.
Cauza a fost înregistrată la Tribunalul Timiș sub nr-.
Prin sentința civila nr. 645/CA/13.08.2008 Tribunalul Timișa respins excepția invocată reținând că prin HCL 241/11.11.2003 emisă de către Consiliul Local al Mun. T s-a aprobat Regulamentul de funcționare a sistemului de parcare a autovehiculelor în sistem în mun. T, iar la data intrării în vigoare au fost revocate HCL 166/1998, HCL 12/2002 si HCL 30/2002 emise de către Consiliul Local al Mun.
Se arată că prin contractul de concesiune nr. 26/1995 Primăria T în calitate de concedent și - Domeniului Public - în calitate concesionar a concesionat bunuri care fac obiectul anexei 1 pe o durata de 3 ani pentru bunurile ce fac parte din cap. II al anexei 1 si pentru o periodă de 3 ani pentru bunurile ce fac parte din cap.I al anexei 1, cu posibilitatea de prelungire a contractului prin acordul părților, concesiunea fiind cu plata unei redevențe lunare de 0,5 % din cifra de afaceri obținută prin exploatarea obiectului concesiunii.
Se menționează că prin actul adițional nr. 1/2000 la contractul de concesiune s-a modificat termenul contractului de concesiune, în sensul că acesta este de 15 ani pentru bunurile din cap.II al anexei 1 și de 5 ani pentru bunurile din cap.I al anexei 1, cu condiția realizării de către concesionar a tuturor obiectivelor cuprinse in Planul Urbanistic de Detaliu Parc de - T
Reclamanta invocă nelegalitatea 241/2003 privind aprobarea Regulamentului de funcționare a sistemului. Art. 6 din Regulament prevede posibilitatea - - să perceapă taxe de penalizare de 20-60 ori mai mare decât contravaloarea unui tichet in cazul in care nu sunt respectate prevederile acestuia, dar aceasta taxa este o penalizare si nu o sancțiune contravenționala așa cum susține reclamantul.
Se menționează ca art. 18 din Regulament prevede posibilitatea aplicării unei taxe de penalizare proprietarului autovehiculului care staționează fără tichet de parcare insa aceasta taxa este o penalizare aplicata in urma săvârșirii unei abateri si nu o sancțiune aplicata ca urmare a săvârșirii unei contravenții.
Se învederează ca deși reclamanta susține ca nu a beneficiat de nici un serviciu din partea piritei pentru care ar trebui sa plătească si nici nu a păgubit bugetul local cu nici măcar un leu acesta a parcat cu mașina pe terenul concesionat de către pirita deci a beneficiat de parcarea amenajata de către pirita.
In ceea ce privește susținerea reclamantei ca au fost încălcate disp. OG, 9/2000 conform cărora dobânzile si penalitățile aferente unor pretenții bănești nu pot fi mai mari de 50 % față de cuantumul dobânzii legale, tribunalul a constatat că reclamanta a fost somată să achite taxa de penalizare și nu dobânzi și penalități, taxă care a fost stabilita prin art. 18 din Regulament.
Art.21 din Regulament prevede ca termenul de depunere al contestației este de 15 zile calendaristice de la data primirii somației aceasta fiind soluționata de către o comisie, insa acest articol nu împiedica persoana in cauza sa se adreseze justiției daca se considera vătămata intr-un drept al sau si dreptul persoanei de a se adresa justiției este conferit de către Constituție, nefiind necesar ca Regulamentul sa prevadă expres acest drept.
Art. 22 din Regulament prevede ca taxele de penalizare se constituie in venituri ale operatorului insa aceasta dispoziție nu este nelegala deoarece - - are ca asociat unic Consiliul Local al Mun.
Art. 30 din Regulament prevede dreptul operatorului de a imobiliza autovehiculul prin blocarea roților urmata de ridicarea, transportul si depozitarea intr-un loc special amenajat in cazul in care posesorul autovehiculului este identificat la a treia abatere si nu are achitata contravaloarea penalizărilor.
Potrivit art. 38 din Legea 215/2001 privind administrația publica locala, Consiliile Locale sunt abilitate sa stabilească impozite si taxe locale, precum si taxe speciale, in condițiile legii, sa administreze domeniul public sau privat al orașului, sa înființeze instituții publice, societăți comerciale si servicii publice de interes local si sa controleze activitatea acestora, sa organizeze servicii publice de gospodărire comunala transport si altele.
Întrucât actul a cărui nelegalitate se invoca au fost adoptate tocmai in virtutea drepturilor conferite de către Legea administrației publice locale, fiind emise cu respectarea legislației in vigoare, tribunalul a respinsa excepția de nelegalitate invocata de către reclamanta.
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs reclamanta solicitând admiterea recursului, modificarea sentinței si admiterea acțiunii.
În motivarea recursului se arată că prin cererea de chemare în judecată a invocat o serie de motive de nelegaltate a unui act administrativ (HCL nr. 241/2003 a T). Instanța de fond a respins cererea motivând că taxa de penalizare este legală pentru că este o penalizare aplicată în urma săvârșirii unei abateri și nu o sancțiune aplicată în urma săvârșirii unei contravenții fiind prevăzută de art. 18 din regulamentul de aplicare a sistemului.
Tocmai actul administrativ emis de către autoritatea publică, care a adoptat acest regulament, arată că l-a atacat așa că nu se poate conferi legalitate unui act administrativ contestat prin invocarea autorității aceluiași act.
Arată că a invocat nelegalitatea actului administrative motivând că prin conținutul prevederilor sale încalcă normele de drept cărora trebuie acel act administrativ să se subordoneze.
Astfel, a arătat că din punctul de vedere al cuantumului pretinsei sancțiuni: conform art 18 din regulament sancțiunea pentru parcarea fără bilet sau abonament este de 20-60 de ori cuantumul unui bilet.
Conform art. 998-999 cod civil persoana răspunzătoare de producerea unui prejudiciu este obligată a-l repara prin plata cuantumului pagubei produse. Este evident că eventuala pagubă pe care o poate pretinde ori societatea comercială ori autoritatea publică poate consta din contravaloarea unui bilet de parcare si nicidecum din contravaloarea a 20-60 de bilete.
Instanța de fond deși a fost sesizată cu nelegalitatea actului administrativ din perspectiva încălcării prevederilor art. 998-999 cod civil nu a verificat incidența acestor prevederi asupra actului administrativ contestat.
Susținerea instanței de fond precum că prevederile art. 6 din Regulamentul de aplicare a sistemului se referă la aplicarea unei sancțiuni civile pot avea o marja de obiectivitate. Însă sancțiunea civilă este aplicabilă doar autorului faptei ilicite (conducătorul auto si nu proprietarul autoturismului și constă în obligația de reparare a prejudiciului care nu poate fi mai mare în acest caz decât contravaloarea tiket-ului de parcare neachitat.
Arată că a contestat legalitatea art. 18 din Regulamentul adoptat de HCL nr. 241/2003 invocând că potrivit aceluiași temei legal conferit de art. 998-999 cod civ. pentru săvârșirea vreunei pagube în patrimoniul unei alte persoane se poate antrena răspunderea civilă delictuală a persoanei care a produs paguba și nu a se prezuma că persoana responsabilă patrimonial de săvârșirea unei fapte este proprietarul bunului cu care a fost săvârșită respectiva faptă provocatoare de prejudiciu.
Prin prevederea art.18 din regulament se antrenează răspunderea civilă delictuală pentru neplata tichetului de parcare proprietarului autoturismului fapt ce contravine prevederilor art. 998-999 cod civ.
Deși instanța de fond apreciază faptul că orice persoană nemulțumită de aplicarea sancțiunii de către societatea comercială are posibilitatea de a-l contesta în fața unei comisii sau chiar în fața instanței, totuși obiectul acestei acțiuni judecătorești îl constituie nelegalitatea actului administrativ care impune aplicarea sancțiunii și nu a unei fapte concrete.
De asemenea, recurenta mai arată că a invocat faptul că potrivit prevederilor art.38 lit d din legea administrației publice locale, consiliul local stabilește taxe și impozite legale precum și taxe speciale în condițiile legii.
Conform art. 282 Cod fiscal taxele speciale sunt definite ca și taxe stabilite de autoritățile locale pentru buna funcționare a unor servicii publice locale create în interesul persoanelor fizice și juridice și care sunt plătite numai de către persoanele fizice și juridice care beneficiază de serviciile oferite de instituția publică locală sau serviciul public local.
Recurenta consideră evident că această taxă reprezintă o sumă de bani care se plătește de către beneficiarul unui serviciu care cel mult este conducătorul auto al autovehiculului care beneficiază de un loc de parcare și nicidecum proprietarul autovehiculului care poate fi chiar si un minor sau o persoană care nici măcar nu beneficiază de permis de conducere auto.
Este evident că în înțelesul art. 38 lit. d din legea administrației publice locale ca și în codul fiscal instituția publică sau serviciul public local nu poate fi confundată cu o societate comercială după cum patrimoniul unei societăți comerciale nu se poate confunda cu patrimoniul acționarului societății.
În asemenea condiții, consideră recurenta, susținerea instanței de fond privind legalitatea art. 22 din regulamentul adoptat de nr. 241/2003 este total eronată.
De asemenea instanța de fond a apreciat în mod greșit faptul că prin conferirea dreptului T ca și acționar unic în cadrul - - de a exercita în numele administrației locale toate drepturile acționarului la societatea comercială înființată, are dreptul de a înființa în sarcina proprietarilor de autoturisme ale căror autoturisme au fost găsite staționate pe domeniul public a unor obligații bănești.
Drepturile conferite de art. 38 lit j din legea administrației publice locale sunt de fapt atribute exclusive ale Consiliului local ca și acționar în respectivele societăți comerciale și nicidecum nu justifică puterea organului administrației publice locale de a adopta acte administrative obligatorii pentru toți cetățenii.
Se mai arată că instanța de fond nu a soluționat argumentația reclamantei precum că prevederile art. 30 din regulament sunt nelegale întrucât presupun posibilitatea indisponibilizării autovehiculului de către o societate comercială în condițiile în care nu există un titlu judecătoresc în acest sens și acea societate comercială nu are caracterul unui organ jurisdicțional care să substituie autoritatea judecătorească.
Acest motiv de nelegalitate a actului administrativ nici nu a fost soluționat. Arată că a invocat din perspectiva convențiilor internaționale la care România este parte, a art. 44 din Constituție care garantează proprietatea privată și art.480 cod civ. că măsura blocării roților și a ridicării autovehiculului în cazul constatării a trei parcări fără plata taxei constituie un abuz însă instanța de fond doar a amintit despre cererea reclamantei și s-a rezumat a spune că este legală întrucât este emisă cu respectarea legislației în vigoare.
Mențiunea din preambulul actului administrativ contestat referitoare la incidența HG nr.147/1992 pentru a justifica indisponibilizarea și ridicarea autovehiculului găsit a treia oară fără taxa achitată nu are nici o relevanță în cauza civilă. Actul normativ se referă la măsurile ce se pot lua cu privire la autovehicule folosite la săvârșirea unor contravenții pentru înlăturarea unei stări de pericol și nicidecum la fapte de natură civilă (pentru recuperarea unor pretinse debite). Sub acest aspect, consideră recurenta, o asemenea măsură se încadrează în categoria șantajului. În acest sens hotărârea pronunțată de Tribunalul Timiș apare în totala contradicție cu hotărârea definitivă și irevocabila pronunțată de Curtea de Apel Târgu Mureș care a constatat că un HCL ce prevede blocarea roților în sistem fără existența unui titlu executoriu este nelegal
Prin întâmpinarea depusă la dosar pârâta intimată - Domeniului Public - solicită respingerea recursului și menținerea ca temeinică și legală a hotărârii pronunțate de instanța de fond.
Se arată, privitor la primul motiv de recurs invocat de reclamanta recurenta conform căruia, instanța de fond nu a abordat nelegalitatea actului administrativ din punctul de vedere al nerespectării art. 998 - 999 Cod civil, consideră acest motiv vădit nefondat.
Precizează că, aceste aspecte privesc mai mult fondul cauzei, și învederează instanței de recurs faptul ca adoptarea Regulamentului de funcționare a sistemului de parcare a avut drept scop decongestionarea domeniului public - în zonele aglomerate ale orașului sau care trebuiesc ocrotite de poluare exagerata, unica societate căreia i s-a autorizat desfășurarea activității de aplicare a sistemului precum si verificarea modului in care funcționează, respectiv constatarea abaterilor fiind - -, în virtutea faptului că asociatul unic al societății este Consiliul Local al Mun.T, precum și în virtutea faptului că, activitățile de administrare a rețelei stradale din Mun. T și exploatarea rețelei de drumuri au fost concesionate acestei societăți în baza contractelor de concesiune nr. 26/31.08.1998, respectiv nr. 94/18.01.2005.
In art. 6 din Regulamentul de aplicare a sistemului de parcare, se prevede faptul că nerespectarea prevederilor Regulamentului, atrage după sine aplicarea unei sancțiuni constând în plata unei taxe de penalizare. Art. 18 din Regulament prevede situațiile pentru care se percepe taxa de penalizare, aceasta percepându-se de la proprietarul autoturismului în cauză, conform aceluiași articol.
In situația în care proprietarul autoturismului nu achită taxele de penalizare ce i-au fost aplicate, societatea comercială pârâtă suferă un prejudiciu datorita faptului că, prin contractele de concesiune nr. 26/31.08.1998, respectiv nr. 94/18.01.2005, societății i-au fost impuse anumite obligații, si anume "repararea si întreținerea obiectivelor publice concesionate din veniturile obținute ca urmare a exploatării acestora" precum si "identificarea de terenuri și construcția de noi parcări din veniturile obținute din concesiune". Ori, în situația în care, proprietarii autovehiculelor în cauză, cărora le-au fost aplicate taxe de penalizare nu și le achită, societatea se vede în imposibilitatea îndeplinirii obligațiilor asumate prin contractele de concesiune sus-amintite, suferind în acest fel un prejudiciu.
Se arată faptul că, prin HCL T nr.166/30.06.1998, așa cum a fost completată și modificată prin HCL T nr. 70/30.03.1999, a fost aprobat Regulamentul de funcționare al sistemului de parcare.
Ulterior, a fost adoptată HCL T nr. 241/11.11.2003 prin care s-a dorit gruparea într-un singur act normativ a tuturor prevederilor anterioare. Singura modificare adusă Regulamentului aprobat prin hotărârile anterioare a fost aceea că, s-a prevăzut în interiorul zonei de aplicare a sistemului de parcare posibilitatea amenajării unor parcări cu acces controlat prin intermediul unor bariere de acces. De asemenea, s-au renumerotat corespunzător și articolele din Regulament.
Sistemul de parcare se aplică în Municipiului T, prin - - care are calitatea de operator în zone delimitate prin indicatoare de circulație "zonă de staționare limitată" (art.2 din Regulament).
Potrivit art. 3 din Regulament, în interiorul acestei zone, staționarea și parcarea în zilele lucrătoare în intervalul orar 08-17 este permisă numai în locurile de staționare și parcare semnalizate cu indicatoare de circulație.
și parcarea autovehiculelor în zona de aplicare a sistemului, este permisă numai cu tichete sau abonamente cumpărate anticipat și expuse la loc vizibil în interiorul autovehiculului, prevedere menționată la art.4 din Regulament.
Situațiile în care se aplică taxele de penalizare, proprietarului autovehiculului, sunt prevăzute la art. 18 din Regulament.
Potrivit art.22 din Regulament, sumele rezultate din vânzarea abonamentelor si tichetelor, precum și taxele de penalizare, se constituie în venituri ale societății, în calitate de operator.
Temeiul răspunderii reclamantei recurente sunt hotărârile Consiliului Local prin care a fost adoptat Regulamentul sus-menționat, hotărâri care sunt obligatorii în unitatea administrativ teritorială în care au fost adoptate, având caracterul de lege, în sensul general al acestei noțiuni.
De asemenea, printre izvoarele obligațiilor se numără si legea, iar forma răspunderii juridice incidentă în cauza este răspunderea civilă delictuală, în raport cu dispozițiile art.998 - 999 Cod civil și ale Regulamentului sus-mentionat și hotărârile Consiliului Local în cauză.
Ceea ce reclamanta recurentă nu cunoaște sau nu vrea să înțeleagă este faptul că, potrivit art. 38 din Legea nr. 215/2001 privind administrația publică locală (art. 36 în prezent), Consiliile Locale sunt abilitate să stabilească impozite și taxe locale, precum și taxe speciale, în condițiile legii, să administreze domeniul public sau privat al orașului, să înființeze instituții publice, societăți comerciale și servicii publice de interes local și să controleze activitatea acestora, să organizeze servicii publice de gospodărire comunală, transport, si altele.
Se mai arată ca o asemenea acțiune prin care se invocă excepția de nelegalitate a unui act administrativ cu caracter normativ, este - în opinia societății - inadmisibilă, raportat la prevederile exprese ale art. 4 din Legea nr. 554/2004, pe care reclamanta recurenta și-a întemeiat excepția de nelegalitate.
Astfel, obiectul cauzei îl reprezintă soluționarea excepției de nelegalitate a mai multor prevederi ale HCL T nr. 241/11.11.2003 raportat la dispozițiile art. 38 lit. d din Legea nr. 215/2001, coroborat cu art. 998-999 Cod civil.
Se susține că în deplina concordanță cu Decizia 425/10.04.2008 a Curții Constituționale, este evident faptul că, nu se poate pune în discuție legalitatea unor dispoziții ale HCL T nr. 241/11.11.2003, deoarece o astfel de acțiune apare ca fiind inadmisibilă. În aceste condiții, este fără nici un echivoc ca o astfel de acțiune nu numai ca ar contraveni dispozițiilor exprese ale art. 4 din Legea nr. 554/2004, dar ar și aduce un grav prejudiciu principiului securității juridice, deoarece ne-am afla în situația repunerii în discuție a unor raporturi juridice născute în baza unor acte juridice legale, precum și a unor acte juridice născute în baza unor hotărâri judecătorești irevocabile emise în numele legii.
Pentru termenul de judecată din 20.11.2008 pârâtul intimat Consiliul Local al Municipiului Tad epus întâmpinare, solicitând respingerea recursului cu consecința menținerii sentinței pronunțate de prima instanță, ca temeinică și legală.
În motivare se arată că, prin contractul de concesiune nr.26/1995 instituția, în calitate de concendent și -.""- în calitate de concesionar a concesionat bunuri care fac obiectul Anexei 1 pe o durată de 3 ani pentru bunurile ce fac parte din cap.II ale Anexei nr.1 si pentru o perioadă de 3 ani pentru bunurile ce fac parte în cap.I al Anexei nr.1, cu posibilitatea de prelungire a contractului prin acordul părților, concesiunea fiind cu plata unei redevențe lunare de 0,5 % din cifra de afaceri obținută prin exploatarea obiectului concesiunii.
Arată faptul că prin actul adițional nr. 1/2000 la contractul de concesiune s-a modificat termenul contractului, în sensul că acesta este de 15 ani pentru bunurile din cap.II si de 5 ani pentru bunurile din cap.I, al Anexei nr.1, cu condiția realizării de către concesionar a tuturor obiectivelor cuprinse în Planul Urbanistic de Detaliu - Parc de - T
Menționează faptul că art.6 din Regulament prevede posibilitatea -.""- să perceapă taxă de penalizare de 20-60 de ori reprezentând contravaloarea unui bilet, iar instanța constată în mod corect că această taxă nu are regimul juridic al unei sancțiuni ca urmare a intervenirii răspunderii contravenționale pentru săvârșirea unei contravenții, ci este o taxă specială aplicată în urma săvârșirii unei abateri pe care o constată operatorul -" - în baza Regulamentului.
Deși reclamanta susține că nu a beneficiat de nici un serviciu din partea pârâtei pentru care ar trebui să plătească si nici nu a păgubit bugetul local, cu nici măcar un leu, aceasta a parcat cu mașina pe terenul concesionat de către pârâtă, deci a beneficiat de parcarea amenajată de către pârâtă.
În ceea ce privește susținerea reclamantei că au fost încălcate dispozițiile OG nr.9/2000 conform cărora dobânzile si penalitățile aferente unor pretenții bănești nu pot fi mai mari de 50 % față de cuantumul dobânzii legale, Tribunalul în mod corect a constatat că reclamanta a fost somată să achite taxa de penalizare și nu dobânzi și penalități, taxă care a fost stabilită prin art. 18 din Regulament.
Potrivit art.21 din Regulament se prevede că termenul de depunere al contestației este de 15 zile calendaristice de la data primirii somației, aceasta fiind soluționată de către o comisie, însă acest articol nu împiedică persoana în cauză să se adreseze justiției, dacă se consideră vătămată într-un drept al său și dreptul persoanei de a se adresa justiției este conferit de către Constituție, nefiind necesar ca Regulamentul să prevadă expres acest drept.
Menționează faptul că, Legea nr.215/2001 în forma în care era în vigoare la data la care a fost adoptată prevedea în art.38 lit.f atribuțiile Consiliului Local de administrare a domeniului public și privat. Or, în virtutea acestei atribuții recunoscute prin lege are competență de a concesiona sau da în administrare bunurile proprietate publică sau privată.
Mai arată faptul că, mai sus menționată, nu este contrară dispozițiilor ațt.39 din OG nr.71/2002, conform cărora aprobarea prețurilor și/sau a tarifelor se face de către consiliile locale, consiliile locale ale sectoarelor Municipiului B, consiliile județene și/sau Consiliul General al Municipiului B, după caz, cu avizul autorităților de reglementare locală. Cuantumul și regimul taxelor locale se stabilesc anual prin hotărâri ale consiliilor locale ale sectoarelor Municipiului B, consiliile județene și/sau Consiliul General al Municipiului B în conformitate cu prevederile legale în vigoare.
Examinând recursul de față, prin raportare la motivele de recurs invocate, precum si sub toate aspectele în acord cu dispozițiile art.304 ind. 1 Cod proc. civ. Curtea constata următoarele:
Prin cererea formulată de către reclamanta-recurenta a invocat excepția de nelegalitate a HCL 241/11.11.2003 emisa de către Consiliul Local al Mun. T prin care s-a aprobat Regulamentul de funcționare a sistemului de parcare a autovehiculelor in sistem in mun.
Potrivit art.4 din Legea nr.554/2004 legalitatea unui act administrativ unilateral cu caracter individual, indiferent de data emiterii acestuia, poate fi cercetată oricând în cadrul unui proces, pe cale de excepție, din oficiu sau la cererea părții interesate.
În forma inițială, art.4 din actul mai sus menționat nu făcea distincție între actele administrative unilaterale cu caracter normativ și actele administrative unilaterale cu caracter individual, astfel încât puteau forma obiectul excepției de nelegalitate ambele categorii de acte administrative unilaterale.
Prin Legea nr.262/2007, Legea nr.554/2004 a suferit unele modificări, inclusiv și în cuprinsul art. 4 din legea menționată, în sensul că textul art.4 se referă actualmente la actele administrative unilaterale cu caracter individual spre deosebire de formularea inițială care viza actele administrative unilaterale fără nici o distincție. Prin urmare actele administrative unilaterale cu caracter normativ nu pot face obiectul excepției de nelegalitate, în temeiul art.4 din Legea nr.554/2004 modificată. În speța de față obiectul litigiului este reprezentat de HCL nr.241/2003 care este un act administrativ unilateral cu caracter normativ.
Rațiunea pentru care a fost dispusă această măsură legislativă este determinată de împrejurarea că actele administrative unilaterale cu caracter normativ pot fi atacate oricând, așadar prin eliminarea posibilității de invocare a excepției de nelegalitate a actelor administrative normative persoana vătămata nu rămâne descoperită, lipsită de apărare, ci este doar îndreptată să aleagă calea acțiunii directe împotriva actului administrativ în cauză (în acest sens s-a pronunțat și în decizia nr.2293/15.06.2006).
În acord cu prevederile art.11 alin.4 din Legea nr.554/2004 actele administrative cu caracter normativ care se consideră a fi nelegale pot fi atacate oricând.
Totodată, reținem că în discuție este un act administrativ cu caracter normativ iar excepția de nelegalitate este un mijloc de apărare, efectele admiterii acesteia urmând a se produce doar partes litigantes.
Mai mult, trebuie să reamintim că dispozițiile unui act administrativ normativ sunt de interes general, astfel încât nu se poate susține că același act ar putea fi declarat nelegal pentru anumite persoane (cele implicate în litigiul în cadrul căruia a fost invocată excepția de nelegalitate) dar rămâne valabil, legal și executoriu pentru celelalte.
Reținând cele expuse, Curtea va respinge recursul formulat de către recurenta, față de împrejurarea ca HCL nr.241/2003, fiind un act administrativ unilateral cu caracter normativ nu poate face obiectul excepției de nelegalitate astfel cum am menționat mai sus.
Constatând culpa procesuală a recurentei în declanșarea litigiului, față de dispozițiile art. 274 Cod procedură civilă, Curtea va obliga reclamanta-recurentă la plata către pârâta - - la plata sumei de 600 lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul formulat de recurenta în contradictoriu cu intimații - - și T împotriva sentinței civile nr.645/CA/13.08.2008 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-.
Obligă recurenta la plata către pârâta - - a sumei de 600 lei cu titlu de cheltuielii de judecată reprezentând onorariu avocat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 10.11.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - - - -
GREFIER
- -
Red./10.12.2009
Tehnored./14.12.2009
Ex.2
Primă instanță: Tribunalul Timiș - judecător
Președinte:Diana DumaJudecători:Diana Duma, Adina Pokker, Maria Belicariu
