Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 1304/2009. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2928
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR--12.06.2009
DECIZIA CIVILĂ NR.1304
Ședința publică din 10.11.2009
PREȘEDINTE: Maria Cornelia Dascălu
JUDECĂTOR 2: Adina Pokker
JUDECĂTOR 3: Ionel
GREFIER:
S-au luat în examinare recursurile formulate de pârâții Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale T, Autoritatea Națională a Vămilor B prin Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale T și Ministerul Economiei și Finanțelor B prin Direcția Generală a Finanțelor Publice T, împotriva sentinței civile nr. 452/22.04.2009 pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr-, în contradictoriu cu reclamantele intimate și precum și cu pârâta intimată Agenția Națională de Administrare Fiscală B, având ca obiect litigiu privind funcționarii publici.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă reclamantele intimate și personal, consilier juridic în reprezentarea pârâtelor recurente Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale T și Autoritatea Națională a Vămilor și consilier juridic în reprezentarea pârâtului recurent Ministerul Economiei și Finanțelor B și a pârâtei intimate Agenția Națională de Administrare Fiscală
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care reprezentanta pârâtelor recurente autorități vamale a depus delegație iar reprezentantul pârâților recurenți Ministerul Economiei și Finanțelor B prin Direcția Generală a Finanțelor Publice T și a pârâtei intimate Agenția Națională de Administrare Fiscală Bad epus un comunicat al Înaltei Curți de Casație și Justiție din care rezultă că în lipsa unei cuantificări nu se pot acorda drepturi salariale constând în suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare.
Nemaifiind alte cereri de formulat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pentru dezbateri.
Reprezentantul pârâților recurenți Ministerul Economiei și Finanțelor B prin Direcția Generală a Finanțelor Publice T solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat cu consecința respingerii acțiunii formulate de reclamante, și pentru actele depuse la ultimele două termene.
Consilier juridic solicită admiterea acțiunii pentru motivele formulate, modificarea în parte a sentinței atacate în sensul respingerii acțiunii reclamantelor.
Reclamantele intimate solicită respingerea recursurilor și menținerea ca temeinică și legală a hotărârii pronunțate de instanța de fond.
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Timiș la data de 22.10.2008 sub nr. dosar - din 22.10.2008, reclamanții și, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Economiei și Finanțelor B, Agenția Națională de Administrare Fiscală B B, Autoritatea Națională a Vămilor B și Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale T, având ca obiect Legea nr. 188/1999, au solicitat admiterea acțiunii și obligarea pârâților la plata sumelor de bani reprezentând suplimentul postului în procent de 25% din salariul de bază și suplimentul corespunzător treptei de salarizare în procent de 25% din salariul de bază, drepturi prevăzute de art. 31 alin. 1 lit. c și d din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, republicată, calculate și plătite, începând cu data pronunțării hotărârii și în continuare, până la încetarea raporturilor de serviciu; plata sumelor de bani reprezentând suplimentul postului în procent de 25% din salariul de bază și suplimentul corespunzător treptei de salarizare în procent de 25% din salariul de bază, drepturi prevăzute de art. 31 alin. 1 lit. c și d din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, republicată, calculate și plătite, retroactiv, din data de 01.01.2004, în funcție de data angajării, până la data (pronunțării hotărârii irevocabile) rămânerii definitive a hotărârii, sume actualizate cu indicele de inflație, corespunzător devalorizării monedei naționale; să efectueze mențiunile corespunzătoare în carnetul de muncă și să fie obligat Ministerul Economiei și Finanțelor să aloce fondurile necesare plății sumelor cuvenite. Nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii, reclamanții au arătat, în fapt, că pentru activitatea desfășurată, funcționarii publici au dreptul la un salariu compus din: salariul de bază, sporul pentru vechime în muncă, suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare, fără a beneficia de acestea în realitate.
S-a mai arătat că această prevedere legală, respectiv art. 29 alin. 1 devenit art. 31 alin. 1 din Legea nr. 188/1999, republicată cu modificările și completările ulterioare, a fost suspendată până la data de 31 decembrie 2996, prin art. 44 din OUG nr. 92/2004 și prin art. 48 din OG nr. 2/2006, aprobată cu modificări prin Legea nr. 417/2006 precizare făcută și în republicarea Legii nr. 188/1999. Totodată s-a arătat că în perioada 2004 - 2006, prevederile referitoare la suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare au fost suspendate prin Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 92/2004 privind reglementarea drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici pentru anul 2005, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 76/2005 și prin OG nr. 2/2006, privind reglementarea drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici pentru anul 2006, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 417/2006.
Față de această situație, se apreciază că dreptul de a solicita suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare se naște, ținând cont de suspendările prevăzute de OUG nr. 92/2004 și OG nr. 2/2006 până la data de 31 decembrie 2006, iar după această dată se deschide dreptul la acordarea drepturilor prevăzute de Legea nr. 188/1999, republicată, privind Statutul funcționarilor publici. Ca atare, acest drept nu poate fi restrâns în mod abuziv și contrar echității impuse de o societate democratică, potrivit art. 53 din Constituție, întrucât nici executivul și nici legiuitorul nu puteau abroga acest drept, din perspectiva textelor constituționale pentru anii 2004 - 2006.
Reclamantele au învederat de asemenea, că potrivit textelor constituționale și de lege organică ( Codul Muncii ), un drept derivând dintr-un raport juridic de muncă sau de serviciu, odată câștigat nu mai poate fi anulat, însă contrar acestor dispoziții legislativul, prin prevederile legislative menționate au anulat acest drept, în mod nelegal.
Se mai arată că norma legală de suspendare contravine atât art. 16 alin. 1 din Constituție, întrucât reclamantelor din acest dosar, li s- acordat acest drept prin lege, iar suspendarea acestui drept nu presupune pierderea dreptului însuși, cât și art. 15 alin. 2 din Constituție, deoarece dispozițiile art. 44 din OUG nr. 92/2004 sunt retroactive suspendând retroactiv un drept câștigat sub imperiul Legii nr. 188/1999, republicată, cu modificările și completările ulterioare.
În drept, reclamantele și-au întemeiat acțiunea pe prevederile dispozițiilor art. 31 alin. 1 lit. c și d și art. 109 din Legea nr. 188/1999 republicată, art. 38 și 39 din Legea nr. 53/2006, Constituția României. În dovedirea celor susținute, reclamantele au depus la dosar în xerocopii, înscrisuri, respectiv copii după cartea de muncă și extras din legislația menționată, precum și practica judiciară a instanțelor de judecată.
La data de 12.11.2008 la dosarul cauzei a fost depusă întâmpinare formulată de către pârâta DGFP T, prin care se solicită respingerea acțiunii reclamantelor ca neîntemeiată.
În motivarea întâmpinării, pârâta DGFP Taî nvederat faptul că sistemul de salarizare al funcționarilor publici din România este constituit pe categorii, clase și trepte, clasele ținând cont de nivelul studiilor de absolvire a funcționarilor publici, fiecărei trepte corespunzându-i un salariu de bază, pe lângă care, Legea nr. 188/199 republicată și legislația în domeniul salarizării acestora stipulează că pot primi stimulente, sporuri și indemnizații speciale.
Totodată, s-a învederat instanței faptul că prevederile referitoare la suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare au fost suspendate în mod expres prin OUG nr. 92/2004, aprobată cu modificări și completări prin Legea 76/2005 și prin OG nr. 2/2006, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 417/2006, acte normative cu aplicare strict delimitată în timp, respectiv pe perioada anului 2005 și 2006.
Pârâta a mai învederat că în cuprinsul OG nr. 6/2007, cu modificările și completările ulterioare, nu sunt prevăzute dispoziții referitoare la modul de acordare a suplimentelor prevăzute de art. 31 alin. 1 lit. c și d din Legea nr. 188/1999, republicată, datorită faptului că, definirea noțiunii, stabilirea și condițiile de acordare a acestor suplimente se regăsesc în proiectul legii privind sistemul unitar de salarizare pentru funcționarii publici.
Prin urmare, în prezent, salarizarea funcționarilor publici se realizează în condițiile OG nr. 6/2007 cu modificările și completările ulterioare, drepturile salariale și alte drepturi de care beneficiază funcționarii publici până la data intrării în vigoare a legii privind stabilirea sistemului unitar de salarizare pentru funcționarii publici, fiind cele prevăzute în mod expres în cuprinsul acestei ordonanțe.
La data de 05.01.2009, pârâta Bad epus la dosarul cauzei întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii reclamanților, ca neîntemeiată.
În motivare, pârâta a invocat excepția lipsei calității procesual pasive a sa, arătând că în temeiul prevederilor art. 1 din Hotărârea Guvernului nr. 495/2007 privind organizarea și funcționarea ANAF se organizează și funcționează ca organ de specialitate al administrației publice centrale instituție publică cu personalitate juridică, în subordinea Ministerului Economiei și Finanțelor, finanțată de la bugetul de stat.
Potrivit art. 7 alin. 1 din actul normativ menționat, "În cadrul ANAF se organizează și funcționarea Autoritatea Națională a Vămilor, ca organ de specialitate al administrației publice centrale, instituție publică cu personalitate juridică, cu buget propriu în cadrul Ministerului Economiei și Finanțelor.
S-a mai arătat că Autoritatea Națională a Vămilor, potrivit art. 4 alin. 1 pct. 2 și pct. 26 din hotărârea menționată, organizează, îndrumă și controlează activitatea direcțiilor județene și a municipiului pentru accize și operațiuni vamale, din subordine și aplică legislația în ceea ce privește raporturile de serviciu și raporturile de muncă ale personalului propriu.
Pârâta a mai învederat faptul că reclamantele au raporturile de serviciu încheiate cu Direcția Regională de Accize și Operațiuni Vamale T și cu ANAF.
Pe fondul cauzei pârâta solicită respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
La data de 07.01.2009 pârâta Tad epus la dosarul cauzei întâmpinare prin care a solicitat în principal admiterea excepției inadmisibilității acțiunii ca urmare a lipsei procedurii prealabile, cu consecința respingerii acțiunii ca inadmisibilă, iar în subsidiar, în situația în care instanța va trece peste excepția invocată se solicită respingerea acțiunii ca nefondată.
Prin sentința civilă nr.452/22.04.2009 pronunțată de în dosarul nr-, Tribunalul Timișa respins excepția inadmisibilității acțiunii.
A admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Agenția Națională de Administrare Fiscală și în consecință, a respins acțiunea față de acesta.
A admis în parte acțiunea formulată de reclamanții, și, în contradictoriu cu pârâții MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR B, AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ B, AUTORITATEA NAȚIONALĂ A VĂMILOR B, și DIRECȚIA REGIONALĂ PENTRU ACCIZE ȘI OPERAȚIUNI VAMALE T, având ca obiect Legea nr. 188/1999.
A obligat pârâții potrivit atribuțiilor fiecăruia la plata către reclamanții funcționari publici a suplimentului postului și suplimentului corespunzător treptei de salarizare prevăzut de art 31 pct 1 lit c și d din Legea 188 /1999 republicată și cu modificările ulterioare începând cu data de 22.04.2004 și până la rămânerea definitivă și irevocabilă a hotărârii.
A respins acțiunea în privința stabilirii cuantumului de câte 25% pentru fiecare dintre drepturile solicitate.
În motivarea soluției pronunțate, prima instanță a reținut următoarele:
Reclamantele au calitatea de funcționari publici, așa cum rezultă din copia cărților de muncă care se găsește la dosar.
Potrivit art.40 alin.2 lit. c din Codul Muncii, obligația de a acorda salariaților toate drepturile ce decurg din lege, din contractul de muncă aplicabil și din contractele individuale de muncă încheiate revine angajatorului, respectiv pârâtei.
In acest context reclamanții, având calitatea de funcționari publici, sunt salarizați în conformitate cu prevederile Legii nr.188/1999 și au dreptul să primească, pe lângă celelalte drepturi, cele două sporuri, respectiv suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare, așa cum au fost reglementate prin art. 31 alin.1 lit. c și d din actul normativ citat.
Reclamanții, așa cum recunoaște pârâta, nu au primit până în prezent, de la apariția actului normativ sporurile respective și acest drept tinde să fie lipsit de conținut, iar pentru această îngrădire pârâta nu are justificare printr-o cauză de utilitate publică.
Mai mult, este de principiu că o normă legală, o dată reglementată, trebuie să producă efectele, fiind împotriva rațiunii de a exista a legilor să aibă doar caracter formal.
Potrivit art.1 din Protocolul adițional 1 la Convenția pentru Apărarea dreptului și a Libertăților Fundamentale: "orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea drepturilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului".
Astfel, dreptul reclamanților la sporurile salariale reprezentând suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare sunt un drept de creanță și, prin urmare, este un bun în sensul art.1 din Protocolul adițional 1 la Convenția menționată.
Cu referire la fondul litigiului Tribunalul a reținut că în urma modificării art.29 din Legea nr.188/1999, cele două suplimente au fost introduse prin art. 13 pct. 21 din Legea 161/2003, cu precizarea că aceste dispoziții intră în vigoare cu 1 ianuarie 2004.
Acordarea suplimentelor a fost suspendată succesiv, în intervalul 22 mai 2004 - 31 decembrie 2006, prin ordonanțe de urgență.
Art. 13 din Legea nr. 251 din 23 iunie 2006 statuează că prevederile art. 29 din Legea 188/1999, republicată, cu modificările și completările ulterioare, intră în vigoare de la 1 ianuarie 2007.
Potrivit art. 48 din nr.OG 6 din 24 ianuarie 2007, prevederile acestei ordonanțe se completează cu prevederile Legii nr. 188/1999, republicată, cu modificările și completările ulterioare.
Întrucât prima suspendare a acordării acestor drepturi a intervenit prin art. 501 din Legea nr. 164/2004, intrată în vigoare la 22 mai 2004, pentru perioada 1 ianuarie 2004-22 mai 2004, dreptul la acțiune este prescris.
La data încetării oricăror cauze de suspendare, dreptul intrând în vigoare, rezultă că la data de 1 ianuarie 2007, se naște dreptul la acțiune a celor interesați, pe perioada suspendării exercițiului dreptului, fiind suspendată și curgerea prescripției.
Așadar, funcționarii publici beneficiază de cele două suplimente, începând cu data de 22 mai 2004.
În considerentele celor arătate mai sus Tribunalul a mai reținut:
Legea nr. 188/1999 privind statutul funcționarilor publici, republicată în 2004 (art.29 a devenit art.31 în forma republicată a legii în anul 2007) la art.29 alin.(1) lit.c) și d) se prevede că:
" Pentru activitatea desfășurată, funcționarii publici au dreptul la un salariu compus din:
a) salariul de bază;
b) sporul pentru vechime în muncă;
c) suplimentul postului;
d) suplimentul gradului".
Art.31 alin.(3) statuează că:
"Salarizarea funcționarilor publici se face în conformitate cu prevederile legii privind stabilirea sistemului unitar de salarizare pentru funcționarii publici"
Art.29 din Legea nr.188/1999 a fost introdus prin Legea nr.161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenței în exercitarea demnităților publice, a funcțiilor publice și în mediul de afaceri, prevenirea și sancționarea corupției.
În perioada 2004-2006, prevederile referitoare la suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare au fost suspendate prin OUG nr. 92/2004 privind reglementarea drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici pentru anul 2005, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 76/2005, și prin nr.OG 2/2006 privind reglementarea drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici pentru anul 2006, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 417/2006.
Legea nr.251/2006 pentru modificarea și completarea Legii nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici stipulează la art. XIII următoarele:
"Art. XIII. - Prezenta lege intră în vigoare la 15 zile de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, cu excepția prevederilor art. 29, 56, 57, 581 și ale art. 601 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 188/1999, republicată, cu modificările ulterioare, precum și cu modificările și completările aduse prin prezenta lege, care intră în vigoare la 1 ianuarie 2007.
OG nr.6/2007 privind unele măsuri de reglementare a drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici până la intrarea în vigoare a legii privind sistemul unitar de salarizare și alte drepturi ale funcționarilor publici, precum și creșterile salariale care se acordă funcționarilor publici în anul 2007.
Art.3 al aceleași legi arată că "Gestiunea sistemului de salarizare a funcționarilor publici se asigură de fiecare ordonator principal de credite, cu încadrarea în resursele financiare și în numărul maxim de posturi aprobate potrivit legii"
În aplicarea dispozițiilor art.29 din Legea nr.188/1999, text introdus prin Legea nr.161/2003, Agenția Națională a Funcționarilor Publici a elaborat un proiect de act normativ privind salarizarea funcționarilor publici.
Proiectul reglementa modul unic de stabilire a salariilor funcționarilor publici, instituind, conform dispozițiilor art.29 din Legea nr.188/1999, mecanismul de stabilire a salariului funcționarilor publici, compus din cinci componente: salariul de bază, suplimentul postului, sporul de vechime, suplimentul corespunzător treptei de salarizare, alte prime și sporuri. Astfel, conform proiectului, atât salariul de baza cât și suplimentul postului se calculau în puncte.
Însă acest proiect de act normativ elaborat de Agenția Națională a Funcționarilor Publici nu a fost promovat până în prezent, astfel că nu există baza legală pentru calcularea (cuantificarea) și acordarea suplimentului postului și a suplimentului gradului.
Pentru a fi posibilă cuantificarea (calcularea) suplimentului postului și a suplimentului gradului, ca părți componente ale salariului funcționarilor publici este necesară existența unor dispoziții date în aplicarea (executarea) art.29 alin.(1) lit.c) și d) din Legea nr.188/1999, atribuție ce revine fie legiuitorului, în cazul promovării unui act normativ cu forță juridică de lege, fie Guvernului, în cazul promovării unei hotărâri date în executarea prevederilor respective din Legea nr.188/1999.
Or, sub acest aspect, practica judecătorească este în sensul că este inadmisibilă în condițiile art.1 din Legea nr.554/2004, cererea de chemare în judecată prin care se solicită obligarea Guvernului să emită un act normativ cu conținut special (Decizia nr.1257 din 28 februarie 2007, în Jurisprudența Secției pe anul 2007 - Semestrul I, p. 17-20).
În condițiile în care nu este reglementată modalitatea de calculare a suplimentului postului și a suplimentului gradului, acordarea acestor drepturi presupune, pe de o parte, obligarea angajatorului la plata unor sume de bani imposibil de calculat, iar, pe de altă parte, eventuala cuantificare de către instanță în raport cu diverse criterii, reprezintă o nesocotire a Deciziei Curții Constituționale nr.820/2008, în cuprinsul căreia s-a reținut expresis verbis că "instanțele judecătorești nu au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative", astfel că nu au nici competența de a se substitui legiuitorului ori executivului în privința acordării efective a unui drept prevăzut de lege, dar care în prezent nu este pasibil de exercitare efectivă.
Tribunalul a apreciat că nu se poate face analogie cu situația litigiilor având ca obiect plata primelor de concediu, în principal datorită faptului că există o deosebire fundamentală, și anume:
În cazul acordării primei de concediu, dispozițiile Legii nr.188/1999 erau lipsite de orice echivoc, "Funcționarul public are dreptul, pe lângă indemnizația de concediu, la o primă egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu, care se impozitează separat".
În cazul suplimentului postului și a suplimentului gradului (treptei de salarizare), legea nu reglementează modalitatea de calcul, aceasta urmând a se stabili odată cu adoptarea, prin lege, a sistemului unitar de salarizare și alte drepturi ale funcționarilor publici.
În ce privește acordarea drepturilor pentru viitor a reținut că creanța nu îndeplinește cumulativ cele 3 condiții de a fi certă, lichidă și exigibilă, nefiind născută și putând fi influențată ulterior de modificări legislative sau ale raporturilor de muncă dintre părți.
Cu referire la excepțiile invocate.
Având în vedere dreptul pe care îl are angajatul de a apela la instanțele judecătorești atunci când consideră că îi sunt încălcate drepturile, a respins ca neîntemeiată excepția inadmisibilității acțiunii.
A admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Agenția Națională de Administrare Fiscală și în consecință, a respinge acțiunea față de acesta, deoarece, reclamanții nu au nici un fel de raport de muncă cu această pârâtă.
A respins în rest acțiunea cu privire la celelalte petite potrivit considerentelor de mai sus.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs în termen legal pârâții Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale T și Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția Generală a Finanțelor Publice
În motivarea recursului declarat de Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale se solicită în principal, casarea sentinței recurate și declinarea cauzei în favoarea Curții de APEL TIMIȘOARA, iar în subsidiar respingerea acțiunii ca inadmisibilă pentru lipsa procedurii prealabile și în cazul respingerii acestei excepții pe fond, respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
Se arată astfel, că reclamanții nu au îndeplinit procedura prealabilă obligatorie, conform art.7 alin.1 coroborat art.2 alin.2 din Legea nr.554/2004, iar pe fondul cauzei se arată că pentru suplimentele prevăzute la art.31 alin.1 lit.c și d din Legea nr.188/1999 legiuitorul nu a prevăzut nici un procent, motiv pentru care acestea nu pot fi acordate de nicio instituție publică și nici de instanță.
De asemenea, recurenta mai invocă faptul că în perioada în care dispozițiile legale anterior menționate au fost suspendate voința legiuitorului a fost aceea de a nu se acorda aceste drepturi având în vedere că nu existau posibilități bugetare de plată și fiind vorba despre o suspendare a dispozițiilor legale, rezultă că acestea nu aveau aplicare în perioada respectivă.
Recurenta a invocat totodată, și excepția de necompetență materială a instanței în condițiile în care plata acestor sporuri se solicită în baza raporturilor de serviciu ale reclamanților cu autoritatea Națională a Vămilor ce funcționează ca organ de specialitate al administrației publice centrale, aspect de natură a atrage conform art.3 alin.1 Cod procedură civilă, competența materială în primă instanță a Curții de APEL TIMIȘOARA.
În drept s-au invocat dispozițiile art.299 și urm. Cod procedură civilă, Legea nr.188/1999 și Codul Muncii.
Prin recursul declarat de pârâtul Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția Generală a Finanțelor Publice T se solicită modificarea sentinței recurate în sensul respingerii acțiunii.
În motivarea recursului se arată că art.31 din Legea 188/1999 republicată face referire la dreptul funcționarilor publici la plata suplimentului postului și a suplimentului corespunzător treptei de salarizare, dar la același articol se prevede faptul că salarizarea funcționarilor publici se face în conformitate cu dispozițiile legale privind stabilirea sistemului unitar de salarizare pentru funcționarii publici, iar OG 6/2007 nu cuprinde nici o referire la plata acestor drepturi.
De asemenea, se mai arată faptul că instanțele judecătorești nu au competența să anuleze sau să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege considerând că sunt discriminatorii sau să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.
În drept s-au invocat dispozițiile art.299 și urm. Cod procedură civilă.
Referitor la excepția de necompetență materială a Tribunalului Timiș în soluționarea prezentei cauze, Curtea reține că aceasta este neîntemeiată întrucât raporturile de serviciu ale reclamantelor fiind stabilite în mod direct cu instituția la care sunt angajate, respectiv T, iar drepturile salariale pretinse intră în sfera raporturilor de serviciu ale reclamantelor ca și funcționari publici și în condițiile în care instituția angajatoare este o instituție de nivel local, competența în primă instanță aparține secției de contencios administrativ și fiscal a Tribunalului Timiș, conform art.10 alin.1 din Legea nr.554/2004. Autoritatea Națională a Vămilor nu are stabilite raporturi de serviciu directe cu reclamantele, ci are doar calitatea de ordonator principal de credite căruia îi este opozabilă hotărârea pronunțată.
Referitor la excepția inadmisibilității acțiunii reclamantelor formulată de pârâta T pe considerentul neîndeplinirii procedurii prealabile prevăzute de art.7 alin.1 din Legea nr.554/2004, Curtea apreciază că se impune respingerea acestei excepții cu motivarea potrivit căreia plângerea prealabilă reglementată de art.7 alin.1 din Legea nr.554/2004 este necesară numai în cazul actelor administrative tipice nu și în cazul refuzului autorității pârâte de recunoaștere a unor drepturi salariale, refuz ce se încadrează în noțiunea de "fapte administrative". Este adevărat că potrivit art.2 alin.2 din Legea nr.554/2004 se asimilează actelor administrative unilaterale și refuzul de soluționare a unei cererii, dar, art.7 alin.1 din Legea nr.554/2004 face trimitere expresă numai la actele administrative nu și la faptele administrative.
Analizând hotărârea recurată prin prisma motivelor de recurs, a probelor administrate și a dispozițiilor legale incidente inclusiv art.3041Cod procedură civilă, Curtea reține că recursul declarat de Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția Generală a Finanțelor Publice T este întemeiat întrucât această instituție nu poate fi obligată direct la plata drepturilor salariale pretinse de reclamante câtă vreme nu sunt stabilite raporturi de serviciu directe cu această instituție.
În acest sens, practica instanțelor judecătorești este constantă în a stabili că, în fapt cererea de chemare în judecată a Ministerului Economiei și Finanțelor pentru plata sumelor reprezentând drepturi bănești restante către funcționarii publici angajați ai altor autorități publice este îndreptată împotriva unei persoane fără calitate procesuală, întrucât între acest minister și reclamante nu există raporturi obligaționale iar atribuțiile în materia bugetului de stat stabilite în sarcina de art.19 din Lg.500/2002 privind finanțele publice nu poate constitui fundamentul în drept al unei asemenea cereri.
Pentru aceste considerente de fapt și de drept, instanța urmează a admite conform art.312 alin.3 Cod procedură civilă, recursul declarat de pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor B prin Direcția Generală a Finanțelor Publice T și va proceda la modificarea în parte a sentinței recurate în sensul respingerii acțiunii reclamantelor față de acest pârât.
Referitor la recursul declarat de pârâta Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale T, Curtea reține că acesta este neîntemeiat pentru următoarele considerente:
Reclamantele și au calitatea de funcționari publici în cadrul Direcției Regionale pentru Accize și Operațiuni Vamale T așa cum rezultă din copiile cărților de muncă aflate la dosarul de fond, calitate în care raportul de serviciu al acestora intră sub incidența Legii nr.188/1999 în ceea ce privește drepturile funcționarilor publici. Printre drepturile prevăzute la art.31 aliniatul 1 din Legea nr. 188/1999 se numără și suplimentul postului și suplimentului corespunzător treptei de salarizare.
Cele două suplimente au fost introduse prin Legea nr.161/2003 fiind prevăzute inițial la art.29 alin.1 lit. c) și d) din Legea nr.188/1999. Aplicarea acestor dispoziții a fost suspendată în perioada 01.01.2004 - 30.12.2006, dar suspendarea nu echivalează cu însăși pierderea dreptului respectiv, iar prin Legea nr.251/2006 art.13, prevederile respective au reintrat în vigoare începând cu 01.01.2007 fără a se indica însă cuantumul sau criteriile în funcție de care funcționarii publici vor beneficia de aceste drepturi. De asemenea, nici unul din actele normative referitoare la modul de salarizare a funcționarilor publici nu stabilește cuantumul celor două suplimente, respectiv nr.OUG192/2002, nr.OUG92/2004, nr.OG2/2006 nr.OG6/2007 sau nr.OG9/2008.
Cu toate acestea Curtea reține că la data de 29.01.2007 a fost publicată nr.OG6/2007 privind unele măsuri de reglementare a drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici până la intrarea în vigoare a legii privind sistemul unitar de salarizare și alte drepturi ale funcționarilor publici precum și creșterile salariale care se acordă funcționarilor publici în anul 2007 iar potrivit art.48 din acest act normativ prezenta ordonanță se completează cu prevederile Legii nr.188/1999, republicată precum și cu dispozițiile actelor normative speciale care reglementează salarizarea și alte drepturi pentru personalul bugetar.
Ca atare, faptul că legiuitorul nu a stabilit cuantumul în care se pot acorda aceste sporuri sau criterii pentru determinarea cuantumul nu poate conduce la soluția respingerii acțiunii cel puțin în ceea ce privește acordarea generică a acestor drepturi salariale. O atare soluție ar echivala în fapt cu nerecunoașterea drepturilor reclamanților ca și funcționari publici la plata suplimentului postului și a suplimentului corespunzător treptei de salarizare, drepturi care sunt prevăzute indubitabil în Legea cadru nr.188/1999 art.31 aliniatul 1 literele c) și d).
Pe de altă parte instanța de judecată nu-și poate depăși competența și nu se poate substitui legiuitorului prin determinarea cuantumului acestor sporuri în condițiile în care ele nu sunt prevăzute de lege dar se poate proceda la recunoașterea acestor drepturi în mod generic urmând ca ulterior ordonatorul principal de credite să stabilească cuantumul acestor sporuri sau criterii de natură a determina acest cuantum. În sprijinul acestei soluții vin dispozițiile cuprinse la art.3 din nr.OG6/2007 potrivit cărora gestiunea sistemului de salarizare a funcționarilor publici se asigură de fiecare ordonator principal de credite cu încadrarea în resursele financiare și în numărul maxim de posturi aprobate potrivit legii astfel încât rezultă că stabilirea cuantumurilor sporurilor salariale solicitate în baza art.31 lit. c) și d) din Legea nr.188/1999, republicată revine în sarcina fiecărui ordonator principal de credite iar lipsa cuantumului în cuprinsul legii nu reprezintă un motiv pentru respingerea acțiunii și nici un impediment la executarea hotărârii, ordonatorul principal de credite având astfel obligația de a stabili cuantumul celor două suplimente.
Pe de altă parte instanța de recurs nu-și poate însuși motivarea reclamantelor potrivit căreia cuantumul de 25 % este o creație a jurisprudenței, rezultând din copiile hotărârilor judecătorești depuse la dosar, întrucât hotărârea judecătorească trebuie să reflecte fidel dispozițiile legale pe care se întemeiază ori în condițiile în care legiuitorul nu a prevăzut cuantumul acestor drepturi salariale nici instanța nu le poate determina fără ca prin aceasta să se substituie astfel puterii legislative.
Aceasta nu împiedică însă menținerea ca legală și temeinică a hotărârii primei instanțe de admitere în parte a acțiunii reclamantelor referitor la recunoașterea dreptului la plata suplimentului postului și a suplimentului corespunzător treptei de salarizare pe perioada indicată în dispozitivul sentinței recurate.
Referitor la actele depuse în fața instanței de recurs privind admiterea recursului în interesul legii de către Înalta Curte de Casație și Justiție prin pronunțarea unei decizii de unificare a practicii judiciare în ceea ce privește interpretarea și aplicarea dispozițiilor art.31 alin.1 lit.c și d din Legea 188/1999, Curtea reține că deciziile pronunțate în interesul legii sunt obligatorii pentru instanțe de la data publicării în Monitorul Oficial, așa cum rezultă din interpretarea coroborată a dispozițiilor art.329 alin.2 și 3 Cod procedură civilă.
Pentru aceste considerente de fapt și de drept și văzând și dispozițiile art.312 alin.1 teza II-a Cod procedură civilă, instanța urmează a respinge ca neîntemeiat recursul declarat în cauză de către Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de recurentul Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția Generală a Finanțelor Publice T împotriva sentinței civile nr. 452/CA/22.04.2009 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr- în contradictoriu cu intimații, Autoritatea Națională a Vămilor B, Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale T și Agenția Națională de Administrare Fiscală
Modifică în parte sentința recurată în sensul că respinge acțiunea reclamantelor față de pârâtul Ministerul Finanțelor Publice.
Menține în rest dispozițiile sentinței recurate.
Respinge recursul declarat de recurenta Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale T împotriva aceleiași sentințe.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 10.11.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - - - -
GREFIER
Red./24.11.2009
Tehnored./25.11.2009
Ex.2
Primă instanță: Tribunalul Timiș - judecător
Președinte:Maria Cornelia DascăluJudecători:Maria Cornelia Dascălu, Adina Pokker, Ionel
