Vânzări spații comerciale (legea nr.550/2002). Decizia 1302/2009. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2928
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR--26.05.2009
DECIZIA CIVILĂ NR.1302
Ședința publică din 10.11.2009
PREȘEDINTE: Maria Cornelia Dascălu
JUDECĂTOR 2: Adina Pokker
JUDECĂTOR 3: Ionel
GREFIER:
S-au luat în examinare recursurile declarate de reclamanta - 3R -, intervenienta - -, și de pârâții Municipiul T prin Primarul Municipiului T, Consiliul Local al Municipiului T și Comisia de aplicare a Legii nr.550/2002 împotriva sentinței civile nr. 349/30.03.2009 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr- în contradictoriu cu pârâta intimată Primăria Municipiului T prin Primar, având ca obiect vânzări spații comerciale.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă avocat în reprezentarea reclamantei recurente, consilier juridic în reprezentarea pârâților recurenți și intimată și avocat în reprezentarea intervenientei recurente.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care reprezentantul intervenientei recurente depune împuternicire avocațială iar reprezentanta pârâților recurenți și intimată depune delegație.
Instanța pune în discuția părților calea de atac a sentinței pronunțate de prima instanță.
Reprezentantul intervenientei recurente consideră apelul ca fiind calea de atac întrucât a existat o cerere de cumpărare a spațiilor comerciale întemeiată pe Legea nr.550/2002.
Reprezentanta reclamantei recurente consideră că se impune calificarea căii de atac ca fiind recurs, fiind întemeiat pe dispozițiile exprese ale Legii nr.550/2002.
Reprezentanta pârâților recurenți lasă la aprecierea instanței calificarea căii de atac.
Curtea apreciază că potrivit dispozițiilor Legii nr.550/2002 calea de atac o reprezintă recursul și totodată pune în discuția părților excepția privind inadmisibilitatea recursului față de dispozițiile art.8 alin.3 și art.10 alin.2 din Legea nr.550/2002.
Avocat lasă la aprecierea instanței soluționarea excepției.
Avocat pentru recurenta intervenientă solicită respingerea excepției arătând că dispozițiile art.8 alin.3 din legea nr.550/2002vizează exclusiv situația contestării raportului de evaluare.
Consilier juridic pentru pârâți solicită respingerea excepției.
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin cererea adresata Tribunalului Timiș si înregistrata sub nr-, reclamanta - 3 R - a solicitat în contradictoriu cu pârâții CONSILIUL LOCAL AL MUN. T, PRIMARUL MUN. T, COMISIA DE APLICARE A LEGII 550/2002 obligarea pârâților la vânzarea spațiului comercial situat în T,- la prețul stabilit prin expertiza de evaluare, iar în caz de refuz să se pronunțe o sentință care să țină loc de contract de vânzare cumpărare și să se dispună intabularea reclamantei în CF -/A T, nr. top. 17072/III.
In motivarea acțiunii reclamanta arată ca a formulat prezenta cerere în baza prevederilor Legii 550/2002, având în vedere că deține calitatea de titular al contractului de închiriere nr. 630/1999 cu privire la spațiul comercial identificat mai sus, în baza Sentinței civile nr. 177/PI din 28.02.2005, irevocabilă prin soluționarea recursului Primăriei Municipiului T în dosar nr- al Înaltei Curți de Casație si Justiție.
Prin Protocolul nr. 701 din 29.05.2003, - - Tas uportat o divizare parțială, astfel încât a rezultat crearea societății - - 3R -, iar prin acest Protocol s-a procedat la predarea patrimoniului care i se cuvenea.
Conform Procesului verbal încheiat in 30.05.2003, anexa la Protocolul nr. 701/29.05.2003, la poziția 8 se predă: " 8. Spațiu comercial - magazin nr. (22) situat in T, Bulevardul - nr. 26 (Magazin ) - contract de închiriere cu Primăria T, nr. EC - din 30.04.1999, ctr. nr. 630/30.04.2003 (pentru administrare)", iar conform Anexei la același Protocol de predare - primire se predă "contractul nr. 630 din 30.04.1999 pentru spațiul situat în T,-" - în această Anexa la punctul b) se arată:.. "" - va ceda acest contract, respectiv calitatea de LOCATAR conform contractului susmenționat societății comerciale nou înființate, din ea urmare divizării - "- 3R" - - și va comunica în scris acest fapt T ( T).
. com. "- 3R" -, ca societate desprinsă din firma-mamă - "" - va prelua în sarcina sa TOATE DREPTURILE SI OBLIGAȚIILE față de proprietar care decurg din acest contract și orice problemă va apărea ulterior preluării contractului, legat de acesta.
In consecință, toate obligațiile și drepturile prevăzute de acest contract și legislația în vigoare se transfera.. "- 3R" - care se obligă să le preia ca parte desprinsă din - "" - și ca atare poziția și răspunderea sa față de proprietarul spațiului este aceeași pe care a avut-o - "" -."
Se mai arată că, prin adresa nr. 744/09 iunie 2003, reclamanta - - comunică Primăriei T efectuarea operațiunii de divizare și precizează că va prelua contractul de închiriere nr. 630 din 1999 pentru spațiul comercial situat în-.
- - solicitase cumpărarea acestui spațiu dar în baza prevederilor Legii 550/2002 procedase la contestarea raportului de evaluare a spațiului.
In data de 21.10.2003, în dosar nr. 3495/CA/2003, reclamanta din acest dosar renunță la acțiunea din acest dosar și precizează: "Spațiul comercial respectiv a fost radiat de la ORC T ca punct de desfacere a unității și a fost declarat punct de lucru al - " - 3R" - T".
Mai mult decât atât, prin adresa nr. 118 din 17.02.2004, - - solicită participarea - " - 3R" - T la ședința de negociere a vânzării acestor spatii, ceea ce se întâmplă si negocierea se amână.
Deoarece Primăria Municipiului T îi avizase constituirea punctului de lucru - încasa chiria pentru acest spațiu din luna septembrie 2003, dar nu-i acceptase calitatea de titular al contractului de închiriere, în 13 iulie 2004 introduc o acțiune în acest sens și prin Sentința civila nr. 177/PI din 28.02.2005 se stabilește calitatea acesteia de locatar în acest spațiu.
Prin Decizia civila nr. 84/A din 2 aprilie 2007, se respinge apelul declarat de Primărie, Primar si Consiliul Local T în dosar nr-, iar în același dosar Înalta Curte de Casație si Justiție respinge recursul acelorași recurenți, astfel încât Sentința nr. 177/PI din 28.02.2005 devine irevocabilă.
Pentru aceste motive consideră că întrunește toate condițiile stabilite de lege pentru a deveni proprietar în baza Legii 550/2002, data la care s-a stabilit prin hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă că deține calitatea de chiriaș care îi îndreptățește la formularea prezentei cereri.
Prin întâmpinare, pârâții CONSILIUL LOCAL AL MUN. T, PRIMARUL MUN. T și COMISIA DE APLICARE A LEGII 550/2002 au solicitat respingerea acțiunii, arătând că spațiul situat în T- a fost închiriat către - "" -, potrivit contractului de închiriere nr. 630/1999, iar ulterior ca urmare a divizării - "" - spațiul în litigiu a fost preluat de societatea reclamantă.
Astfel, prin Actul adițional nr. 1/10.07.2008 s-a modificat contractul de închiriere nr. 630/1999, în sensul că s-au modificat părțile contractante, respectiv locatarul - "" - a fost înlocuit de - "- 3R" -, celelalte clauze contractuale rămânând neschimbate.
Prin cererea formulată de reclamantă și înregistrată sub nr. -3884/12.06.2008 societatea reclamantă a solicitat cumpărarea spațiului situat în T-.
Pârâții arată că, nu au refuzat încheierea contractului de vânzare-cumpărare, comunicând acest aspect reclamantei prin adresa nr. -3884/25.06.2008, respectiv faptul că cererea acesteia a fost transmisă Serviciului Juridic, care va prezenta un punct de vedere în Comisia pentru vânzarea spațiilor comerciale sau de prestări servicii în baza Legii nr. 550/2002, după constituirea acesteia, urmând a se comunica hotărârea comisiei.
Totodată, arătă faptul că și - "" - a acționat în judecată instituția pârâților, fiind înregistrată sub nr-, solicitând obligarea la vânzarea spațiului situat în T,- și având termen de judecată în data de 29.09.2008. In dosarul menționat mai sus, au învederat instanței faptul că, potrivit art. 16 din Legea nr. 550/2002 privind vânzarea spatiilor comerciale dispune: "Vânzarea spatiilor comerciale, de prestări de servicii și de producție către comercianții, respectiv prestatorii de servicii persoane fizice sau juridice, care le folosesc în baza unui contract de închiriere, concesiune, locație de gestiune, asociere în participațiune sau leasing, încheiat în condițiile legii și valabil la data intrării în vigoare a prezentei legi, se face la solicitarea acestora, prin metoda negocierii directe. Nu beneficiază de aceste prevederi persoanele fizice sau juridice care au înregistrat restante la plata chiriei cel puțin 6 luni consecutive din momentul încheierii contractului cu vânzătorul, persoanele care nu au respectat prevederile contractului cu vânzătorul (subînchirieri nepermise, divizare în scopul unor asocieri nepermise), precum si persoanele fizice sau juridice care au obligații neachitate față de stat la data vânzării spațiului".
Prin urmare - - nu îndeplinește cumulativ condițiile menționate mai sus, în sensul că, societatea reclamantă datorează diferență de chirie calculată conform nr. 42/2000 pentru perioada 01.01.2001-28.02.2003, majorări și penalități de întârziere aferente.
De asemenea, menționează și faptul că a promovat o acțiune având ca obiect rezilierea contractului de închiriere nr. 630/1999 încheiat între - - și instituția acestora, evacuarea reclamantei din spațiul situat în T,- și obligarea acesteia la plata sumei de 73.776 lei cu titlu de diferență de chirie calculată conform nr. 42/2000 pentru perioada 01.01.2001-28.02.2003, majorări și penalități de întârziere aferente, aceasta făcând obiectul dosarului nr-, ce se află în recurs la Înalta Curte de Casație și Justiție
Pârâții mai arată că, nu există norma imperativă pentru obligarea instituției în calitate de proprietar, la vânzarea acestui imobil, așa încât nu se poate impune aceasta obligație printr-o hotărâre judecătorească.
La termenul din 15.12.2008, la dosar s-a depus o cerere de intervenție voluntara în interes propriu de către - - prin care a solicitat în principal respingerea cererii formulată de către reclamantă și suspendarea cauzei până la soluționarea dosarului nr-.
In motivarea cererii de intervenție, intervenienta arată că, reclamanta săvârșește un abuz procedural, ce se impune pedepsit, deoarece cererea ei de cumpărare a spațiului comercial din 12.06.2008, excede prevederii art. 16 din Lg. 550/2002, care prevede termene imperative, astfel persoana juridică care dorește să cumpere spațiu comercial trebuie să aibă un contract de închiriere " valabil la data intrării în vigoare"a Lg. 550/2002, cu cerere de cumpărare " în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare "a legii 550/2002, respectiv 05.11.2002 și persoanele juridice care nu " au înregistrat restanțe la plata chiriei cel puțin 6 luni consecutive din momentul încheierii contractului cu vânzătorul". Reclamanta invocă sent.civ. nr.177/PI/2005, menținută cu dec. 84/A/2006 și dec. 1910/R/2008, în care într-adevăr se dispune schimbarea părților în contractul de închiriere la un termen fix, dar din data de 30.05.2003, numai că acest termen este posterior termenului pentru încheierea unui contract de închiriere valabil, stabilit de legiuitor pentru cumpărare și a introducerii cererii pentru cumpărare și excede termenului legal a celor 6 luni consecutive.
Intervenienta mai arată că, că reclamanta a mai formulat o cerere de cumpărare a aceluiași spațiu comercial între aceleași părți cu aceeași cauză și obiect, cerere care a fost respinsă cu sent.civ.367/CA/16.06.2004 pronunțată în dosarul nr. 72/CA/2004 de Tribunalul Timiș secția contencios administrativ cu motivația că " reclamanta nu are dreptul să obțină calitatea de proprietară asupra spațiului situat în T,-, asupra acestui spațiu fiind deja aprobată vânzarea în baza Lg.nr.550/2002, către titularul contractului de închiriere și anume pârâta - -." Mai mult, în respingerea cererii reclamantei se arată, potrivit hotărârii de mai sus, că acțiunea reclamantei a fost respinsă deoarece la data respectivă când trebuia să depună cererea de cumpărare la termenul legal imperativ stabilit, reclamanta nici nu era în ființă.
Prin sentința civilă nr. 349/30.03.2009 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-, Tribunalul Timișa admis acțiunea formulată de reclamanta - "- 3 R" - T, în contradictoriu cu pârâții Municipiul T prin Primar, Comisia de Aplicare a Legii nr.550/2002 si Consiliul Local T și-n consecință:
A obligat pârâții să vândă spațiul situat în T- către reclamantă, prin negociere directă, pornind de la prețul din raportul de evaluare întocmit.
A respins cererea de intervenție formulată de intervenienta - " " -
A obligat intervenienta în solidar cu pârâții la plata sumei de 24 lei, cheltuieli de judecată, către reclamantă.
În motivarea soluției pronunțate, prima instanță a reținut următoarele:
La data de 29.11.2002 intervenienta - - a fost divizată conform hotărârii AGA, din divizare rezultând trei societăți comerciale din care una este reclamanta - 3 R -.
Inițial, cererea de cumpărarea spațiului a fost formulată de către interveninetă, care a contestat raportul de evaluare a spațiului, însă ca urmare a divizării, contractul de închiriere a fost preluat de către reclamanta - 3 R -, fiind declarat ca punct de lucru al acesteia. Intervenienta a renunțat la acțiunea având ca obiect contestarea raportului de evaluare.
Ulterior, reclamanta a formulat acțiune în constatarea refuzului Comisiei pentru aplicarea 550/2002 de a vinde spațiul respectiv, acțiune care a fost respinsă prin sent. Civ. 367/2004, care în considerente a reținut că din actele aflate la dosar raportat la petitul cererii de chemare în judecată, se constată că este neîntemeiată acțiunea, sens în care o respinge, observând ca în cauză nu sunt îndeplinite condițiile prev. de Legea nr.550/2002, respectiv art.15, întrucât în cauză, astfel cum rezultă din actele aflate la dosar, reclamanta nu are dreptul să obțină calitatea de proprietar asupra spațiului situat în T,-, asupra acestui spațiu fiind deja aprobată vânzarea în baza nr.550/2002 către titularul contractului de închiriere și anume pârâta - "" -.
De asemenea, se mai retine că în mod neîntemeiat a susținut reclamanta că ar fi succesoarea în drepturi a acestei pârâte.
Față de această hotărâre, în prezentul dosar intervenienta solicită constatarea puterii de lucru judecat, excepție pe care tribunalul a respins-o pentru următoarele considerente:
La data pronunțării acelei hotărâri, reclamanta și intervenienta se judecau pentru titlul asupra imobilului respectiv, iar tribunalul a considerat la acea dată că reclamanta nu are un titlul locativ valabil pentru se încadra în prev. 550/2002.
Obiectul dosarului respectiv era constatarea refuzului de a vinde, iar în acțiunea de față obiectul este obligarea pârâților de a încheia un contract de vânzare cumpărare și intabularea reclamantei.
Nici părțile nu sunt aceleași, respectiv în prezenta cauză pârâții sunt PRIMARUL MUN. T, COMISIA DE APLICARE A LEGII 550/2002 și CONSILIUL LOCAL AL MUN. T și există și o cerere de intervenție în nume propriu formulată de - -.
Pe de altă parte, odată cu pronunțarea sentinței civile nr. 177/2005, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr. 7514/com/2004, rămasă definitivă și irevocabilă, a dispărut și motivul pentru care reclamanta din prezentul dosar nu putea să cumpere la data promovării cererii de cumpărare și anume lipsa titlului locativ, deoarece în hotărârea mai sus menționată s-a constatat că în baza Protocolului de divizare parțială reclamanta a preluat locațiunea spațiului comercial situat în T,-.
In paralel, intervenienta - - a promovat o acțiune de obligare a pârâților să-i vândă spațiul în baza 550/2002, acțiune care a fost respinsă irevocabil prin sent. civ. 866/2008, pronunțată în dosar nr-.
In motivarea sentinței se reține că față de faptul că reclamanta - - a introdus cererea de cumpărare a spațiului la data de 25.11.2002, a îndeplinit condiția prevăzută de art. 17, este îndeplinită și condiția folosinței spațiului prin contract de închiriere, încheiat valabil la data intrării în vigoare a Legii nr. 550/2002, însă nu este îndeplinită ultima condiție, aceea a neînregistrării de restanțe de cel puțin 6 luni consecutive din momentul încheierii contractului și până la vânzarea spațiului.
Astfel, la data la care instanța este investită cu judecarea cererii reclamantei - -, privind obligarea pârâtei T să-i vândă spațiul situat în T,-, aceasta a făcut dovada plății chiriei pentru perioada 2001-2003 și nici nu era în măsură a dovedi plata chiriei la zi, față de faptul că începând cu data de 30.05.2003, efectele contractului 630/1999 s-au produs între - - 3R - în calitate de locatar și Primăria Municipiului T în calitate de locator.
În ce privește excepția privind autoritatea de lucru judecat invocată de către reclamantă, invocând în acest sens sentința civilă nr. 367/16.06.2004, tribunalul a respins-o, căci obiectul cererilor nu este același, respectiv în prezenta cauză - - a solicitat instanței să oblige pârâtul T să-i vândă spațiul în litigiu, deci obiectul este "obligația de a face", pe când în dosarul nr. 72/CA/2004, este o altă reclamantă - - 3R - și alți pârâți pe lângă cei din prezentul dosar, iar obiectul este anularea unui act administrativ, prin care i-a fost refuzată reclamantei din acel dosar vânzarea spațiului.
Având in vedere ca ambele societăți respectiv - 3 R - și - - au depus cereri de cumpărare a spațiului, că în urma numeroaselor litigii s-a stabilit irevocabil calitatea de chiriaș a reclamantei - 3 R - cu vocație de a cumpăra spațiul respectiv, că inițial divizarea a fost făcută pentru ca societatea nou înființată să poată cumpăra spațiul respectiv, că inițial intervenienta a renunțat la toate drepturile legale de spațiul comercial în favoarea reclamantei, ca mai apoi să-l revendice, precum și pentru identitate de motive față de 866/2008 pronunțată de Tribunalul Timiș în Dosar nr-, tribunalul a constatat că reclamanta - 3 R - este îndreptățită să cumpere spațiul situat în T,-.
Potrivit art. ART. 1 din 550/2002
"(1) Prezenta lege stabilește cadrul juridic pentru vânzarea spațiilor comerciale și a celor de prestări de servicii, proprietate privată a statului, aflate în administrarea consiliilor județene sau a consiliilor locale, precum și a celor aflate în patrimoniul regiilor autonome de interes local, denumite în continuare spații comerciale sau de prestări de servicii.
(2) Vânzarea spațiilor comerciale sau de prestări de servicii se realizează prin negociere directă sau, după caz, prin licitație publică cu strigare, în condițiile prezentei legi."
Așa fiind, în conformitate cu art. 1 și urm din 550/2002, a admis acțiunea reclamantei și a obligat pârâții să vândă spațiul situat în T- către reclamantă, prin negociere directă pornind de la prețul din raportul de evaluare întocmit.
In consecință, a respins cererea de intervenție în interes propriu formulată de - -, deoarece odată cu divizarea nu mai are nici un drept locativ asupra spațiului în litigiu.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs în termen legal recurenții - 3R -, Municipiul T prin Primarul Municipiului T, Consiliul Local al Municipiului T și Comisia de aplicare a Legii nr.550/2002, iar intervenienta - - a formulat apel.
În motivarea recursului declarat de pârâți se solicită modificarea sentinței recurate în sensul respingerii acțiunii reclamantei arătând că hotărârea primei instanțe este nelegală și netemeinică câtă vreme au fost obligați la vânzarea spațiului comercial situat în T,. - nr.26 fără însă a exista o solicitare scrisă de cumpărare, înregistrată de reclamantă în termenul legal.
Se mai arată că prin protocolul încheiat între - - și - 3R -, cele două societăți au hotărât cu privire la un spațiu ce nu era proprietatea acestora fără acordul locatorului, astfel că nu au fost respectate nici dispozițiile cuprinse în HG 1341/2002 iar în prezent contractul de închiriere a expirat, astfel încât nu sunt îndeplinite toate condițiile prevăzute de Legea nr.550/2002 pentru vânzarea spațiului prin negociere directă, ci în speță se impune ca vânzarea să se realizeze prin procedura licitației publice.
În drept s-au invocat dispozițiile art.304 pct.8 și 9 Cod procedură civilă și Legea 550/2002.
Prin recursul declarat de reclamanta - 3R - s-a solicitat casarea cu trimitere spre rejudecare, apreciindu-se că instanța nu s-a pronunțat asupra petitului privind posibilitatea ca hotărârea ce dispune vânzarea în baza Legii 550/2002 să țină loc de act autentic de vânzare-cumpărare în caz de refuz al pârâtei, iar modalitatea în care a fost admisă acțiunea nu permite satisfacerea dreptului reclamantei pentru că nu există o modalitate efectivă de a obliga pârâții la înstrăinarea imobilului.
În plus, formularea dispozitivului care stabilește ca preț de pornire prețul stabilit prin raportul de evaluare, fără a stabili că acesta este în realitate prețul de vânzare, lasă pârâților posibilitatea de a evita vânzarea prin stabilirea unui preț mult mai ridicat la încheierea contractului.
În drept s-au invocat dispozițiile art.304 pct.8 și 9 și 3041Cod procedură civilă.
Prin apelul declarat de intimata - - se solicită schimbarea în tot a hotărârii atacate prin respingerea ca neîntemeiată a acțiunii reclamantei și admiterea cererii de intervenție în interes propriu formulată de apelantă.
În motivare se arată că hotărârea primei instanțe este nelegală și netemeinică întrucât reclamanta nu îndeplinește condițiile de cumpărare prevăzute de art.16 și 17 din Legea 550/2002 prin negociere directă. Admiterea acțiunii s-a făcut în dauna intereselor intervenientei care îndeplinea toate condițiile stabilite de Legea 550/2002. Se mai arată faptul că instanța de fond nu a verificat aspecte precum depunerea unei cereri scrise de cumpărare în termenul imperativ prevăzut de art.17 din Legea 550/2002 și nici nu a verificat condiția lipsei oricăror restanțe la plata chiriei de către reclamantă.
Această cale de atac a fost calificată de instanță la termenul de judecată din 10.11.2009 ca fiind recurs, ținând cont de dispozițiile art.20 din Legea 554/2004.
În analiza excepției privind inadmisibilitatea recursurilor declarate în cauză, excepție invocată din oficiu de instanță la termenul de judecată din 10.11.2009, văzând și dispozițiile art.137 alin.1 Cod procedură civilă, ce obligă instanța a se pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură sau de fond ce fac inutilă cercetarea în fond a cauzei, Curtea reține următoarele:
Prin acțiunea introdusă la Tribunalul Timiș sub nr-, reclamanta - 3R - a solicitat obligarea pârâților Primarul Municipiului T, Consiliul Local al Municipiului T, Comisia de aplicare a Legii nr.550/2002 și Primăria Municipiului T, la vânzarea spațiului comercial deținut de reclamantă și situat în T,. - nr.26 conform expertizei de evaluare întocmită în cauză și în baza prevederilor Legii 550/2002 învederând că a formulat demersurile necesare pentru cumpărarea spațiului în baza Legii 550/2002, după ce anterior instanțele judecătorești i-au recunoscut calitatea de titular al contractului de închiriere.
Prima instanță a procedat la admiterea în parte a acțiunii obligând pârâții la vânzarea spațiului prin negociere directă, pornind de la prețul din raportul de evaluare, reținând incidența în speță a dispozițiilor Legii 550/2002.
Curtea reține că prin Legea 550/2002 s-a stabilit cadrul juridic pentru vânzarea spațiilor comerciale și de prestări servicii, proprietatea privată a statului, aflate în administrarea consiliilor locale sau județene sau în patrimoniul regiilor autonome de interes local. Conform art.8 alin.3 din lege, raportul de evaluare și stabilirea prețului de vânzare pot fi contestate la secția de contencios administrativ a tribunalului iar hotărârea pronunțată este definitivă și irevocabilă. În aceste condiții poate fi atacat în instanță și refuzul vânzătorului de a încheia contractul de vânzare cumpărare conform art.10 alin.2 din lege. Ca atare Curtea reține incidența în speță a dispozițiilor art.10 alin.2 din lege, întrucât prin acțiunea introductivă reclamanta a solicitat obligarea pârâților la vânzarea imobilului în condițiile în care era demarată procedura prevăzută de Legea 550/2002, fiind întocmit și raportul de evaluare la care face referire art.8 alin.1 din lege (filele 126-167 dos fond).
Prin urmare, hotărârea pronunțată de prima instanță prin care vânzătorul a fost obligat la încheierea contractului de vânzare cumpărare prin negociere directă, pornind de la prețul stabilit prin raportul de evaluare, a ținut cont și de dispozițiile art.19 din Legea nr.550/2002, dispoziții care de asemenea permit rezolvarea litigiului în fața instanței de contencios administrativ prin pronunțarea unei hotărâri definitive și irevocabile, de vreme ce se face referire expresă în alin.5 la dispozițiile art.8 din lege.
În aceste condiții Curtea reține că hotărârii pronunțate în prima instanță îi erau aplicabile dispozițiile art.10 alin.2 și 19 alin.1-5 cu raportare la art.8 alin.3 din Legea 550/2002 și ca atare hotărârea primei instanțe era definitivă și irevocabilă. Chiar dacă prima instanță a menționat în cuprinsul hotărârii calea de atac a recursului, aceasta nu poate fi reținută în cauză întrucât calea de atac este stabilită de lege. Hotărârea primei instanțe fiind irevocabilă, recursul declarat împotriva acesteia apare ca fiind inadmisibil având în vedere dispozițiile art.377 alin.2 pct.5 Cod procedură civilă, nefiind permis recursul împotriva unei hotărâri care potrivit legii nu mai poate fi atacată cu recurs.
Pentru aceste considerente de fapt și de drept și văzând și dispozițiile art.312 alin.1 teza a II-a Cod procedură civilă, instanța va respinge ca inadmisibile recursurile declarate în cauză.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursurile declarate de recurenții - 3R -, - -, Municipiul T prin Primarul Municipiului T, Consiliul Local al Municipiului T și Comisia de aplicare a Legii nr.550/2002 împotriva sentinței civile nr. 349/30.03.2009 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr- în contradictoriu cu intimata Primăria Municipiului T prin Primar.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 10.11.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - - - -
GREFIER
Red./19.11.2009
Tehnored./22.11.2009
Ex.2
Primă instanță: Tribunalul Timiș - judecător
Președinte:Maria Cornelia DascăluJudecători:Maria Cornelia Dascălu, Adina Pokker, Ionel
