Excepție nelegalitate act administrativ. Decizia 2006/2008. Curtea de Apel Craiova
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV SI FISCAL
DECIZIE Nr. 2006
Ședința publică de la 08 Octombrie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Sanda Lungu
JUDECĂTOR 2: Iuliana Rîciu
JUDECĂTOR 3: Elena Canțăr Președinte Secție
Grefier
S-au luat în examinare recursurile declarat de reclamanta - SRL și pârâtul INSPECTORATUL TERITORIAL D E MUNCĂ O împotriva sentinței nr. 442 din 25 iunie 2008 pronunțată de Tribunalul Olt în dosarul nr-.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, s-au prezentat avocat - pentru recurenta reclamantă - SRL și consilier juridic pentru recurentul pârât INSPECTORATUL TERITORIAL D E MUNCĂ O și intimata pârâtă INSPECȚIA.
Procedura legal îndeplinită.
S-a prezentat referatul cauzei, arătându-se că recursurile au fost declarate în termen legal și sunt scutite de taxa de timbru.
S-a arătat că intimata pârâtă INSPECȚIA a depus întâmpinare.
Se comunică apărătorului recurentei reclamante, avocat - o copie a întâmpinării depuse de intimata pârâtă INSPECȚIA, față de care arată că nu solicită termen pentru observare.
Reprezentantul recurentului pârât INSPECTORATUL TERITORIAL D E MUNCĂ O, consilier juridic, arată că a observat întâmpinările depuse la dosar și nu solicită termen.
Susține excepția lipsei calității procesuale pasive a Inspecției ce a fost invocată de intimată prin întâmpinare.
Apărătorul recurentei reclamante - SRL, avocat -, precizează că nu a formulat recurs cu privire la încheierea pronunțată de Judecătoria Slatina la data de 09.05.2007, prin care a fost admisă excepția lipsei calității procesuale pasive a intimatei Inspecția.
Curtea ia act de precizarea făcută de recurenta reclamantă - SRL prin apărătorul ales avocat -, după care, apreciind cauza în stare de soluționare, a acordat cuvântul asupra recursurilor.
Apărătorului recurentei reclamante - SRL, avocat -, solicită admiterea recursului, modificarea sentinței recurate în sensul întregirii dispozitivului și cu constatarea nelegalității Procesului verbal nr.661/2006 cu privire la măsura demarării negocierii colective. Susține că procesul verbal nr.661/2006 contravine dispozițiilor Legii 130/1996 în ceea ce privește momentul nașterii obligației de demarare a negocierilor contractului colectiv de muncă.
Consideră că momentul nașterii obligației de demarare a negocierilor contractului colectiv de muncă este momentul în care există partener de dialog social.
Reprezentantul recurentului pârât INSPECTORATUL TERITORIAL D E MUNCĂ O, consilier juridic, solicită admiterea recursului, modificarea în parte a sentinței recurate în sensul respingerii excepției de nelegalitate.
Cu privire la recursul recurentei reclamante - SRL, solicită respingerea ca neîntemeiat, conform întâmpinării.
Apărătorul recurentei reclamante - SRL, avocat -, cu privire la recursul INSPECTORATUL TERITORIAL D E MUNCĂ O, solicită respingerea acestuia, depunând și concluzii scrise.
CURTEA
Asupra recursurilor de față;
Prin încheierea pronunțată de Judecătoria Slatina la data de 4.07.2007 s-a dispus, în temeiul art.4 al.1 din Legea 554/2004, suspendarea judecării cauzei privind pe petenta - SRL S, în contradictoriu cu intimata ITM O, având ca obiect anularea procesului verbal de contravenție seria - 06 nr. 450 încheiat la 15 martie 2007 și a fost înaintată cauza Tribunalului Olt în vederea cercetării legalității procesului verbal de control nr. 661 din 15 decembrie 2006 emis de inspectorii de muncă din cadrul ITM O.
Prin sentința nr. 609 din 5 octombrie 2007, Tribunalul Olta respins excepția de nelegalitate a procesului verbal de control nr.661 din 15.12.2006, invocată de petenta - SRL.
Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut că procesul verbal de control a cărui nelegalitate s-a invocat nu este un act administrativ în sensul art. 2 alin.1 lit. din Legea 554/2004, întrucât nu produce efecte juridice prin el însuși, având în vedere că prin măsura dispusă în timpul controlului s-a pus în vedere angajatorului să demareze acțiunea de negociere a contractului său de muncă.
Prin urmare este vorba de un act premergător emiterii actului administrativ, în speță a procesului verbal de contravenție care s-a încheiat ulterior la data de 15 martie 2007.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs petenta, solicitând în principal casarea hotărârii și trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță, iar în subsidiar modificarea sentinței în sensul admiterii excepției de nelegalitate a procesului verbal nr.661 din 15.12.2006.
Prin decizia nr.131 din 17 ianuarie 2008, pronunțată de Curtea de APEL CRAIOVA - Secția Contencios Administrativ și Fiscal în dosarul - s-a admis recursul declarat de reclamanta - SRL, a fost casată sentința și trimisă cauza spre rejudecare aceleiași instanțe, reținându-se că tribunalul a încălcat formele de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 105 alin.2 Cod procedură civilă, întrucât a omis să pună în discuția părților inadmisibilitatea excepției invocate, încălcând astfel atât principiul contradictorialității cât și cel al dreptului de apărare, motiv de casare prevăzut de art. 304 pct.5 cod procedură civilă.
Cauza a fost reînregistrată pe rolul Tribunalului Olt - Secția Comercială și de Contencios Administrativ la nr-.
Prin sentința nr.442/25 iunie 2008, Tribunalul Olt admis excepția de nelegalitate a procesului verbal de control nr.661/15 decembrie 2006, și a constatat nelegalitatea parțială a acestuia, în ceea ce privește măsura referitoare la înregistrarea contractului colectiv de muncă la O într-un anumit termen.
S-a reținut că procesul verbal de control nr.661 din 15 decembrie 2006 reprezintă un act administrativ emis de o autoritate publică locală (ITM O), prin care au fost dispuse măsuri obligatorii pe care inspectorii de muncă le-au apreciat a fi necesare în vederea respectării de către angajator a legislației muncii, adică este un act emis în executarea legii.
Totodată, procesul verbal are legătură cu litigiul care formează obiectul dosarului nr- aflat pe rolul Judecătoriei Slatina și în care se analizează problema răspunderii contravenționale a reclamantei vizând nerespectarea măsurilor dispuse prin procesul verbal nr. 661 din 15 decembrie 2006.
Pe fond, excepția de nelegalitate a procesului verbal de control nr. 661 din 15 decembrie 2006 fost apreciată ca fiind întemeiată numai în ceea ce privește măsura înregistrării contractului colectiv de muncă la O într-un anumit termen.
A apreciat prima instanță că obligația de înregistrare a contractului colectiv de muncă nu este reglementată expres, în sensul că nu există o dispoziție legală în acest sens, obligația legală a angajatorului fiind aceea de a negocia contractul colectiv de muncă.
În ceea ce privește obligarea angajatorului la negocierea colectivă la nivel de unitate, tribunalul a reținut că aceasta este obligatorie, cu excepția cazului în care unitatea are mai puțin de 21 de salariați și că potrivit alin.5 din art.3 inițiativa negocierii aparține patronului.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs Inspectoratul TERITORIAL D E Muncă O și - SRL.
În motivele de recurs formulate de -" SRL s-a arătat că măsura dispusă prin procesul verbal nr.661/15.12.2006 referitoare la demararea negocierilor colective excede prevederilor legale, în sensul că în situația în care patronul nu angajează negocierea, numai organizația sindicală sau reprezentanții salariaților au calitatea de a iniția negocierea.
A precizat că la data întocmirii actului de control nu au existat parteneri de dialog social, așa încât societatea nu putea fi obligată să demareze procedura de negociere a contractului colectiv de muncă.
Inspectoratul TERITORIAL D E Muncă Oaa rătat în motivele de recurs că soluția primei instanțe este nelegală, deoarece în baza art.25 alin.1 din Legea 130/1996 subzistă în sarcina angajatorului obligația de a înregistra contractul colectiv de muncă la O, motiv pentru care inspectorul a acordat un termen de 30 de zile pentru demararea negocierii și înregistrarea contractului.
S-a precizat de asemenea că angajatorii au obligația legală de a încheia contract colectiv la nivel de unitate, sens în care este necesară negocierea dintre acesta și partenerii sociali.
Examinând recursurile, Curtea le găsește nefondate.
În cadrul litigiului având ca obiect plângere împotriva procesului verbal de contravenție încheiat la 15 martie 2007 de către ITM O, petenta -" "SRL a invocat excepția de nelegalitate a procesului verbal de control nr.661/15.12.2006.
S-a arătat că acest proces verbal de control are caracterul unui act administrativ individual, prin care s-au dispus măsuri, care exced prevederilor legale și ca urmare actul este afectat de nelegalitate.
Astfel, la pct.2 al măsurilor dispuse în actul de control s-a prevăzut că angajatorul va demara acțiunea de negociere a contractului colectiv de muncă și de înregistrare a acestuia la O, până la data de 15 februarie 2007.
Curtea apreciază că soluția primei instanțe privind admiterea excepției de nelegalitate parțial a procesului verbal 661/15.12.2006, în ceea ce privește măsura de înregistrare a contractului colectiv de muncă la O într-un anumit termen, este întemeiată.
Contractul colectiv de muncă este convenția încheiată între patron sau organizația patronală, pe de o parte, și salariați, reprezentați prin sindicate ori în alt mod prevăzut de lege, de cealaltă parte, prin care se stabilesc clauze privind condițiile de muncă, salarizarea, precum și alte drepturi și obligații ce decurg din raporturile de muncă, așa cum rezultă din prevederile art.1 din Legea 130/1996.
Același act normativ reglementează încheierea convenției - a contractului colectiv de muncă prin negociere colectivă.
colectivă, la nivel de unitate, este obligatorie, cu excepția cazului în care aceasta are mai puțin de 21 de salariați, inițiativa negocierii aparține patronului, iar, în cazul în care patronul nu angajează negocierea, aceasta are loc la cererea organizației sindicale sau a reprezentanților salariaților în termen de 15 zile de la formularea cererii, situație prevăzută de art.3 din Legea 130/1996
Textul enunțat mai sus nu prevede nici o sancțiune în cazul în care patronul nu a inițiat negocierea sau dacă nu a avut loc negocierea în termen de 15 zile de la data formulării cererii de către organizația sindicală sau reprezentanții salariaților.
Din analiza procesului verbal de control nr.661/2006, raportată la prevederile art.3 din Legea 130/1996, Curtea observă că măsura privind înregistrarea contractului de muncă într-un anumit termen la excede dispozițiilor legale, reprezentând o adăugare la lege.
Legiuitorul a prevăzut în cuprinsul art.25 alin.1 din Legea 130/1996 înregistrarea și depunerea contractului colectiv de muncă la direcțiile generale de muncă, fără însă a arăta termenul în care acestea trebuie înregistrate.
Așadar, procesul verbal de control nr.661/15.12.2006 este încheiat, sub aspectul măsurii de înregistrare a contractului colectiv de muncă cu exces de putere,adică prin exercitarea dreptului de apreciere, cu încălcarea limitei competenței prevăzute de lege.
Ca urmare a explicațiilor de mai sus, Curtea constată că recursul declarat de către intimata ITM O este nefondat.
Însă, în ceea ce privește obligația de a se demara acțiunea de negociere a contractului colectiv de muncă, atât măsura dispusă de către organul de control, cât și soluția instanței de fond sunt legale, explicându-se în precedent că negocierea colectivă este obligatorie, iar inițiativa negocierii aparține patronului.
Față de acest aspect analizat prin prisma prevederilor legale, Curtea arată că măsura dispusă de ITM se circumscrie legii, așa încât actul nu poate fi afectat de nelegalitate.
Susținerea petentei privind nelegalitatea procesului verbal de control justificată de faptul că textul art.3 alin.6 din Legea 130/1996 ar permite angajarea negocierii la cererea organizației sindicale este neîntemeiată.
Precizează Curtea că angajarea negocierii la cererea organizației sindicale sau a reprezentanților salariaților constituie o teză subsidiară, de excepție în situația în care angajatorul nu are inițiativa negocierii, dar principala parte obligată la inițiativa negocierii este patronul.
Față de prevederile art.3 alin.5 și 6 din legea 130/1996 R, Curtea apreciază că motivul de recurs este neîntemeiat, întrucât patronul trebuie să aibă inițiativa negocierii, motiv pentru care măsura dispusă în procesul verbal a cărui nelegalitate s-a invocat este întemeiată.
Având în vedere textele enunțate, precum și prevederile art.312 Cod pr.civilă, se vor respinge recursurile declarate de reclamanta - SRL și pârâtul INSPECTORATUL TERITORIAL D E MUNCĂ
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursurile declarate de reclamanta - SRL și pârâtul INSPECTORATUL TERITORIAL D E MUNCĂ O, împotriva sentinței nr. 442 din 25 iunie 2008, pronunțată de Tribunalul Olt în dosarul nr-.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 08 Octombrie 2008
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, |
Red.jud.-
LF/ 2 ex/10.11.2008
Jud.fond:
Președinte:Sanda LunguJudecători:Sanda Lungu, Iuliana Rîciu, Elena Canțăr