Excepție nelegalitate act administrativ. Decizia 373/2008. Curtea de Apel Iasi

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL IAȘI

SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr-

DECIZIA NR. 373/

Ședința publică din 1 septembrie 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Iustinian Obreja Manolache

JUDECĂTOR 2: Leocadia Roșculeț

JUDECĂTOR 3: Violeta

Grefier -

S-a luat în examinare recursul declarat de și împotriva sentinței civile nr. 45/ca din 17 ianuarie 2008 Tribunalului Iași, pronunțată în dosarul nr-, având ca obiect excepție nelegalitate act administrativ.

La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă recurenta, asistată de avocat, care reprezintă și pe recurentul lipsă -, lipsă fiind intimații Consiliul Local I si Primarul Municipiului

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care, instanța pune în discuție împrejurarea de a ști dacă actele administrative emise anterior intrării în vigoare a Legii nr. 554/2004 a contenciosului administrativ pot fi atacate în procedura excepției de nelegalitate prevăzute de art. 4 din această lege.

Avocat, pentru recurenți, solicită a se observa că, la momentul când a fost investită instanța de fond, la dosarul de la Curtea de Apel a invocat excepția de nelegalitate a autorizației de desființa nr. 29/27.02.1976 pentru a fi înlăturat actul ca probă. Nu a solicitat ca acest dosar să fie transmis la instanța de contencios administrativ, întrucât, potrivit art. 4 din Legea nr. 554/2004, instanțele de contencios administrativ nu pot analiza cauzele de nelegalitate ale actelor administrative emise anterior intrării în vigoare a acestui act normativ. De altfel, aceasta este și practica judiciară. Curtea de Apel, la acel moment, a considerat totuși că trebuie transmis acest dosar la instanța de contencios administrativ.

Solicită admiterea recursului, casarea hotărârii, cu trimiterea cauzei spre rejudecare, ca instanța de fond să verifice dacă este competentă, dacă are atribuții de a verifica legalitatea actului contestat la Curtea de Apel și, atunci, bănuiește că se va da o hotărâre de declinare înapoi la instanța ca a fost investită cu apel prin Legea nr. 10/2001 și, mai departe, dacă vor considera că nu sunt totuși competenți, se va ajunge la regulatorul de competență.

Declarând închise dezbaterile, instanța a rămas în pronunțare.

Curtea de Apel,

Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:

În cauza ce formează obiectul dosarului nr- al Curții de Apel Iași apelanții și au invocat excepția de nelegalitate a autorizației de desființare nr. 29/27.02.1976.

Prin încheierea de ședință din data de 28.11.2007, pronunțată în dosarul - al Curții de Apel Iași, s-a dispus, în temeiul prevederilor art. 4 din Legea nr. 554/2004, sesizarea instanței de contencios administrativ pentru verificarea excepției de nelegalitate a actului administrativ nr. 29/27.02.1976, emis de Consiliul Popular al Municipiului

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Iași la nr-.

S-a arătat în susținerea excepției că, prin autorizația nr. 29/27.02.1976, emisă de Comitetul executiv al Sfatului Popular al Municipiului I, s-a autorizat desființarea imobilului din I,-, ce a aparținut autorului lor,.

Autorizația menționată nu conține însă în suport documentația obligatorie prevăzută de lege la acea epocă, respectiv memoriul tehnic ce cuprindea date referitoare la necesitatea demolării, referatul compartimentului juridic, expertiza tehnică privind starea construcției, planul de situație a imobilului.

Prin sentința civilă nr. 45/ca/-, Tribunalul Iașia respins excepția de nelegalitate a autorizației nr. 29/27.02.1976, eliberată de Consiliul Popular al Municipiului I, invocată de reclamanții și în contradictoriu cu pârâții Primarul Municipiului I și Consiliul Local al Municipiului I în dosarul nr- al Curții de Apel Iași.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că actul nr. 29/27.02.1976 a fost emis de Consiliul Popular al Municipiului I și autorizează desființarea imobilului din I,-. Autorizația are la bază cererea formulată de numitul motivată de pericolul autodemolării.

După cum reiese din adresa nr. 78417/30.10.2007, emisă de Primăria I, la dosarul întocmit în cazul autorizației nr. 29/1976 nu se mai regăsesc și alte documente.

Conform art. 8 alin. 1, 3 cu referire la art. 2 pct. I lit. a din Decretul nr. 144/1958 pentru desființarea construcției era obligatorie autorizația eliberată de către comitetul executiv al Sfatului popular regional, la cererea proprietarului.

Rezultă că autorizația nr. 29/1976 a fost eliberată de organul competent și pe baza solicitării proprietarului justificată de motive obiective. De altfel, prin raportul de expertiză grafologică s-a stabilit că semnătura de pe cererea în vederea obținerii autorizației aparține lui, fiind așadar un act voluntar.

Instanța a mai constatat că pentru obținerea autorizației de demolare legislația în vigoare nu prevedea și întocmirea unei documentații tehnice, aceasta fiind necesară doar pentru lucrările de construire, reconstruire, transformare, adăugare sau reparare a clădirilor de orice fel, aspect ce se desprinde din interpretarea art. 5 alin. 3 din decret.

S-a reținut că în cuprinsul autorizației se mai face referire la avizul nr. 12.882/1976 al serviciului de gospodărire comunală și locativ, aviz ce nu a fost depus la dosar, dar care privește situația materialului provenit din demolare și nu legalitatea emiterii actului.

Împotriva sentinței indicate mai sus au declarat recurs și.

În motivarea recursului s-a arătat că la baza emiterii autorizației nu s-a aflat documentația prevăzută de lege, respectiv memoriul tehnic ce cuprindea date referitoare la necesitatea demolării, referatul compartimentului juridic, expertiza tehnică privind starea construcției, planul de situație al imobilului.

Examinând actele și lucrările dosarului, Curtea reține următoarele:

Recurenții au solicitat instanței să verifice, pe calea excepției de nelegalitate, legalitatea autorizației de desființare de construcții nr. 29/27.02.1976, emisă de Comitetul executiv al Sfatului Popular al Municipiului

În aplicarea prevederilor art. 20 alin. 2 și art. 148 alin. 2 din Constituția României, prin raportare la Convenția europeană a drepturilor omului, precum și la jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, instanța de recurs consideră că dispozițiile din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 care permit cenzurarea fără limită în timp, pe calea excepției de nelegalitate, a actelor administrative unilaterale cu caracter individual, emise anterior intrării în vigoare a acestei legi, contravin dreptului la un proces echitabil, consacrat de art. 6 din Convenție, și aduc atingere principiului securității juridice.

În același sens este și jurisprudența Curții de Justiție de la Luxemburg care, în cauze similare, a reținut că, atunci când partea îndreptățită să formuleze o acțiune în anulare împotriva unui act comunitar depășește termenul limită pentru introducerea acestei acțiuni, trebuie să accepte faptul că i se va opune caracterul definitiv al actului respectiv și nu va mai putea solicita în instanță controlul de legalitate al acelui act, nici chiar pe calea incidentală a excepției de nelegalitate.

Având în vedere că instanța națională are rolul de a asigura efectul deplin al Convenției europene a drepturilor omului și al dreptului comunitar fără să mai fie nevoie să aștepte abrogarea legislației naționale contrare, ținând seama de faptul că atacarea pe calea excepției de nelegalitate a unui act emis anterior intrării în vigoare a Legii nr. 554/2004 contravine dreptului la un proces echitabil și principiului securității juridice, având în vedere că actul administrativ atacat pe calea excepției de nelegalitate a fost emis anterior intrării în vigoare a Legii nr. 554/2004, Curtea va respinge recursurile ca nefondate.

Pentru aceste motive,

În numele legii,

Decide:

Respinge recursurile declarate de și împotriva sentinței civile nr. 45/ca/17.01.2008 a Tribunalului Iași, sentință pe care o menține.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 01.09.2008.

Președinte judecător judecător

--- - - - - -

Grefier

]

și tehnoredactat:, 2 ex.

Jud. fond:,

Președinte:Iustinian Obreja Manolache
Judecători:Iustinian Obreja Manolache, Leocadia Roșculeț, Violeta

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Excepție nelegalitate act administrativ. Decizia 373/2008. Curtea de Apel Iasi