Litigii curtea de conturi (legea nr.94/1992). Decizia 1121/2009. Curtea de Apel Tg Mures
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TÂRGU MUREȘ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
DECIZIA nr. 1121/
Ședința publică din 17 noiembrie 2009
Completul compus din:
- Președinte
- - Judecător
- Judecător
Grefier -
Pe rol judecarea recursului formulat de reclamanta CURTEA DE CONTURI A ROMÂNIEI pentru CAMERA DE CONTURI A JUDEȚULUI H, cu sediul în B--24 sectzor 1, împotriva sentinței nr.731/08.04.2009 pronunțată de Tribunalul Harghita în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică răspund intimații-pârâți, -,Zonda și prin avocat, lipsă recurenta-reclamantă Curtea de Conturi a României pentru Camera de Conturi a Județului H și intimații-pârâți și.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, constatându-se că recursul este declarat și motivat în termenul legal, fiind timbrat cu o taxă judiciară de timbru în sumă de 2,00 lei și cu un timbru judiciar în valoare de 0,15 lei, recurenta solicitând judecarea cauzei și în lipsă, conform art. 242 alin. 2 Cod procedură civilă.
Reprezentantul intimaților, avocat declară că nu are alte cereri de formulat.
În raport de actele și lucrările dosarului, instanța acordă cuvântul în susținerea recursului.
Reprezentantul intimaților-reclamanți solicită, conform întâmpinării depuse la dosar, respingerea recursului ca nefondat și menținerea hotărârii atacate ca legală și temeinică, cu obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată, conform art. 274 Cod procedură civilă.
CURTEA,
Prin sentința civilă nr. 731/08.04.2009, pronunțată de Tribunalul Harghita în dos. nr-, a fost admisă excepția inadmisibilității sesizării și, în consecință, a dispus respingerea sesizării formulate de Curtea de Conturi a României prin Camera de Conturi H împotriva pârâților, -, Zonda, și.
De asemenea, a obligat reclamanții să plătească, în solidar, fiecărui pârât câte 1.400 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța în acest sens, instanța de fond a reținut următoarele:
La data de 28.01.2009, se arată în considerentele hotărârii atacate, Camera de Conturi H prin încheierea nr. 1/28.01.2009 a sesizat instanța pentru stabilirea răspunderii civile a pârâților mai sus - menționați.
Prima instanță a pus, din oficiu, în discuție excepția inadmisibilității sesizării, în raport cu care, conform art. 137 alin. 7 Cod procedură civilă, instanța a cercetat-o cu precădere.
Anterior modificărilor aduse de Legea nr. 217/2008, de modificare a Legii nr. 94/1992 republicată, în cazul în care Curtea de Conturi constata existența unor prejudicii, în temeiul fostului art. 31 alin. 2 sesiza prin încheieri instanțele judecătorești solicitând acestora din urmă repararea pagubelor și stabilirea răspunderii juridice a persoanelor vinovate de producerea acestora.
Or, arată instanța de fond, prin Legea nr. 217/2008 se reglementează o altă procedură de valorificare și reparare a prejudiciilor constatate cu ocazia controalelor Curții de Conturi, astfel că după modificarea adusă de această lege, instanța nu mai poate fi sesizată în vederea angajării răspunderii juridice a persoanelor vinovate de producerea prejudiciilor, ci rapoartele Curții de Conturi se înaintează conducătorilor autorităților publice controlate, care sunt obligați prin legte să ia măsurile necesare pentru stabilirea prejudiciilor.
Cum Legea nr. 217/2008 a intrat în vigoare la data de 27.10.2008 și cum instanța a fost sesizată ulterior acestei date conform celor de mai sus, astfel că instanța de fond a considerat întemeiată excepția inadmisibilității sesizării.
Față de această hotărâre a declarat, în termen, recurs Curtea de Conturi a României solicitând ca, prin admiterea recursului, să se dispună casarea hotărârii atacate întrucât prima instanță a pronunțat o hotărâre fără a intra în fondul cauzei. În motivele recursului recurenta invocă dispozițiile art. 4 din nr.OUG 117/2003, potrivit cărora sesizarea instanțelor judecătorești se face prin încheierea completelor din cadrul Curții de Conturi, iar în temeiul art. 140 din Constituția României și ale art. 1 ale OUG117/2003, până la înființarea instanțelor judecătorești specializate, litigiile născute din activitatea Curții de Conturi au fost preluate spre competentă soluționare de instanțele judecătorești ordinare. Aceste dispoziții, susține în continuare recurenta, nu au fost abrogate expres prin Legea nr. 217/2008, astfel că art. 1 și 4 din OUG117/2003 ar constitui fundamentul juridic pentru investirea instanțelor de judecată de către completul constituit în cadrul Camerei de Conturi a județului H pentru stabilirea răspunderii juridice în condițiile legii, argument ce este în concordanță, apreciază recurenta, cu dispozițiile art. 63 din Legea nr. 24/2000 care prevăd că abrogarea poate fi dispusă, de regulă, printr-o dispoziție distinctă la finalul unui act normativ, iar dispozițiile normative vizate trebuie determinate expres prin menționarea tuturor datelor de identificare a acestora. Totodată, prin Hotărârea nr. 22/19.11.2008 a Plenului Curții de Conturi s-a stabilit ca soluție tranzitorie instrucțiuni privind valorificarea actelor de control finalizate la trimestrul IV al anului 2008, conform acestor dispoziții înscriindu-se și încheierea de sesizare din 28.01.2009. Se mai arată că raporturile și situațiile juridice obiect al sesizării sunt anterioare noilor reglementări prevăzute de Legea nr. 217/2008, astfel că în mod greșit instanța de fond ar fi dispus respingerea sesizării ca inadmisibilă în cauză acționând principiul ultraactivității legii civile, în sensul în care ar ultraactiva dispozițiile art. 4 din OUG117/2003 și vechile prevederi ale Legii nr. 94/1992 republicată. Nu în ultimul rând, recurenta afirmă că dacă s-ar admite soluția primei instanțe ar însemna că deși s-au constatat anumite nereguli și abateri financiare, cu identificarea de persoane care se fac vinovate de acestea, dar acestea din urmă să nu răspundă. În final, recurenta consideră că în mod greșit prima instanță a reținut culpa procesuală a recurentei - reclamante întrucât încheierea de sesizare nu a fost întemeiată, cu atât mai mult cu cât instanța de fond nu s-a pronunțat asupra temeiniciei încheierii, dimpotrivă, sentința atacată nu privește fondul cauzei.
Prin întâmpinarea depusă intimații solicită respingerea recursului ca neîntemeiat, solicitând și obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată ocazionate în fața instanței de recurs. În motivarea întâmpinării se arată că în niciun caz instanța de fond nu s-a pronunțat asupra competenței materiale a instanței, după cum greșit afirmă recurenta, ci s-a pronunțat asupra greșitei sesizări cu privire la întinderea prejudiciului și dispunerea de măsuri pentru recuperarea acestuia după apariția Legii nr. 217/2008, acestea fiind dispoziții de imediată aplicare, conchizând că în mod corect instanța a dispus admiterea excepției și respingerea sesizării ca fiind inadmisibilă. De altfel, intimații arată că pe dispozițiile legii noi Consiliul Județean H, unitate considerată a fi păgubită, a și dispus obligarea intimaților la plata acestor despăgubiri ( 15 - 17 dosar recurs).
Analizând actele de la dosar, atât prin prisma motivelor de recurs, a argumentelor invocate prin întâmpinare, cât și în virtutea principiului devolutiv prevăzut de art. 304 Cod procedură civilă, instanța de recurs reține următoarele:
La data de 27.10.2009 a intrat în vigoare Legea nr. 217/2008, acest act normativ modificând, practic, integral Legea nr. 94/1992 republicată privind organizarea și funcționarea Curții de Conturi.
Curții de Conturi sunt clar și exhaustiv definite la art. 29 alin. 1 în urma acestor modificări, ele constând în: a) exactitatea și realitatea situațiilor financiare, așa cum sunt stabilite în reglementările contabile în vigoare; b) evaluarea sistemelor de management și control la autoritățile cu sarcini privind urmărirea obligațiilor financiare către bugete sau către alte fonduri publice stabilite prin lege, ale persoanelor juridice sau fizice; c) utilizarea fondurilor alocate de la buget sau din alte fonduri speciale, conform destinației stabilite; d) calitatea gestiunii economico-financiare; e) economicitatea, eficacitatea și eficiența utilizării fondurilor publice.
Din simpla lectură a acestor atribuții rezultă, fără putință de tăgadă, că niciuna din atribuțiile limitativ și imperativ prevăzute de noul art. 29 alin. 1 nu prevede și cel legat de investirea instanțelor judecătorești.
Este adevărat că art. 4 din nr.OUG 117/2003 se referă la investirea instanțelor de judecătorești inclusiv prin încheierea completelor de judecată, cum a și făcut recurenta în cauza de față, însă, la data de 28.01.2009, după intrarea în vigoare a Legii nr. 217/2008, Curtea de Conturi nu mai avea o asemenea atribuție, de investire a instanțelor judecătorești.
Indicarea, ca temei legal a dispozițiilor Legii nr. 24/2000 rep. respectiv a art. 63, care prevede că abrogarea unui text de lege trebuie să conțină și să indice expres dispozițiile pe care le abrogă, nu pot avea incidență în cazul de față, întrucât instanța de fond în mod corect s-a raportat la dispozițiile Legii nr. 94/1992 republicată, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 217/2008.
Așadar, nu este vorba, în cazul de față, de abrogarea sau neabrogarea OUG117/2003, ci de constatarea, de către instanța de fond, a atribuțiilor pe care le are Curtea de Conturi în raport cu Legea nr. 94/1992 modificată și completată de Legea nr. 217/2008, conform acestei legi nefiind prevăzută posibilitatea investirii direct a instanței de judecată.
Aceasta cu atât mai mult cu cât chiar în actul de sesizare întocmit de Camera de Conturi H se face trimitere la Legea nr. 94/1992 republicată și nu la.OUG 117/2003.
Mai mult, fiind norme de procedură, respectiv modul în care sunt valorificate rapoartele de audit rezultate din activitatea Curții de Conturi, acestea sunt de imediată aplicare, nepunându-se problema ultraactivității legii civile, cum greșit susține recurenta, în prezenta cauză având deplină incidență dispozițiile art. 725 alin. 1 Cod procedură civilă ce prevăd că dispozițiile legii noi de procedură se aplică din momentul intrării ei în vigoare, adică în cazul de față începând cu data de 27.10.2008.
De altfel, modul de valorificare ale rapoartelor de audit este pe larg descris la art. 33 din Legea nr. 94/1992 rep. în mod specific prevăzându-se că în situațiile în care se constată existența unor abateri de la legalitate și regularitate, și care au determinat producerea unor prejudicii, recurenta trebuia să comunice conducerii entității verificate întinderea prejudiciului și dispunerea măsurilor pentru recuperarea acestui de către această conducere.
Or, recurenta a procedat contrar dispozițiilor legale și atribuțiilor prevăzute de lege, sesizând direct instanța și stabilind și responsabilitatea unor persoane față de care a considerat că sunt elemente să le fie atrasă răspunderea materială.
Faptul că recurenta a adoptat o Hotărâre cu nr. 22/2008, care ar fi prevăzut pentru trimestrul IV modul de valorificare a rapoartelor de audit, nu poate fi primită de instanță, acest act normativ, și care a ieșit din vigoare prin intrarea în vigoare a Regulamentului nr. 1/04.02.2009 emis de aceeași recurentă, nu are incidență în raport cu dispozițiile legale mai sus amintite, cele prevăzute de Legea nr. 217/2008, pentru simplul motiv că sunt ierarhic inferioară, ca forță juridică de aplicare, dispozițiilor unei legi, așa încât recurenta nu poate excede ea însăși cadrului legal, dispozițiile Hotărârii nr. 22/2008 neputând fi date decât în aplicarea dispozițiilor Legii nr. 94/1992 rep. cum a fost modificată de Legea nr. 217/2008.
Ca atare, instanța de recurs constată că soluția dată de prima instanță este corectă și întemeiată legal, atât pentru raționamentele indicate în hotărârea atacată, cât și în raport cu argumentele de mai sus.
În ce privește cheltuielile de judecată, este evident, contrar celor susținute de recurentă, că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 274 și următoarele Cod procedură civilă, în sensul în care printr-o sesizare inadmisibilă intimații - pârâți au cheltuit cu prezentul proces, atât în primă instanță, cât și în recurs, sume de bani, dovedite de altfel, cu angajare de apărător. Faptul că prima instanță s-a pronunțat doar pe excepția inadmisibilității și nu pe fondul cauzei nu are nicio relevanță, din moment ce culpa declanșării celor două cicluri procesuale îi aparține în întregime reclamantei - recurente, cu atât mai mult cu cât normele procedural civile nu prevede o asemenea distincție pe care, neîntemeiat, o operează recurenta.
Pentru toate aceste motive, instanța va respinge ca nefondat recursul formulat. De asemenea, va admite solicitarea intimaților în recurs de obligare a recurentei la plata cheltuielilor de judecată, sens în care a depus și dovada achitării onorariului avocațial ( 38), conform acelorași temeiuri de drept și de fapt, respectiv art. 274 și următoarele Cod procedură civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul Curții de Conturi a României, cu sediul în B,--24, sector 1, formulat împotriva sentinței civile nr. 731/08.04.2009 pronunțată de Tribunalul Harghita în dosarul nr-.
Obligă recurenta Curtea de Conturi la plata sumei de 2.000 lei către, cu domiciliul în O S,-, județul H, -, cu domiciliul în comuna,-, județul H, Zonda, cu domiciliul în M C,-/A,.15, județul H și, cu domiciliul în M C,-,. A,. 20, județul H, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 17 noiembrie 2009.
PREȘEDINTE: Nemenționat | Judecător, - | Judecător, |
Grefier, |
Red.
Tehnored.
10 exp./11.01.2010
Jud.fond.
Președinte:NemenționatJudecători:Nemenționat
