Litigii curtea de conturi (legea nr.94/1992). Decizia 158/2010. Curtea de Apel Bacau
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BACĂU
SECȚIA COMERCIALĂ, contencios ADMINISTRATIV SI FISCAL
DECIZIE Nr. 158
Ședința publică de la 12 Februarie 2010
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Maria Violeta Chiriac
JUDECĂTOR 2: Loredana Albescu
JUDECĂTOR 3: Lăcrămioara
Grefier
&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&
La ordine a venit spre soluționare recursul promovat de creditorul CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI P împotriva sentinței civile nr. 25 din 19 februarie 2009 pronunțată de Tribunalul Neamț în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații, și LICEUL COMERCIAL P, având ca obiect litigii Curtea de Conturi (Legea Nr.94/1992).
La primul și al doilea apel nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că la data de 10 februarie 2010 s-au depus la dosar din partea intimatei concluzii scrise, după care;
Având în vedere că la termenul din data de 15 ianuarie 2010, instanța a pus în discuție din oficiu motivul de ordine publică prevăzut de art. 304 pct. 5 Cod procedură civilă și față de împrejurarea că la fila 30 dosar se află cerere prin care se solicită judecarea cauzei în lipsă, constată cauza în stare de judecată și trece la deliberare cu privire la excepția invocată.
CURTEA
- deliberând -
Asupra recursului de față reține următoarele:
Prin Încheierea nr. 18 din 18.07.2008, Curtea de Conturi a României a sesizat Tribunalului Neamț - secția comercială și contencios administrativ în vederea stabilirii răspunderii juridice pentru prejudiciul constatat prin raportul de control intermediar reținut, urmare a examinării dosarului aflat pe rol în sumă de 1.024 lei, cauzat de și și obligarea Liceului Comercial " " P N să recupereze suma de 1.779 lei de la bugetele cărora li s-au virat necuvenit contribuțiile reținute prin stopaj la sursă și ale angajatorului.
În motivare se arată că nu sunt întrunite condițiile prev. de Legea nr. 94/1992 de obținere a descărcării de gestiune a ordonatorului de credite pentru exercițiul bugetar supus verificării, întrucât au fost constatate prejudicii ca urmare a calculării eronate a sporului pentru vechimea în muncă în sumă de 2.251 lei din care 2.148 lei paguba efectivă și 103 lei foloase nerealizate.
Potrivit prevederilor art. 9 alin. (7) din nr.OG 119/1999 privind controlul intern și controlul financiar preventiv, republicată, cu modificările și completările ulterioare, persoanele desemnate să exercite controlul financiar preventiv propriu pot beneficia de un spor pentru complexitatea muncii de până la 25% aplicat la salariul de bază brut lunar. In baza dispozițiilor conducătorului unității nr. 20/2003 și nr. 48/2003, acest spor a fost acordat contabilului șef (administrator financiar) și contabilului -.
Sporul pentru complexitatea muncii a fost adăugat la salariul de bază ca făcând parte din acestea, majorând astfel baza de calcul pentru sporul de vechime în muncă.
In conformitate cu prevederile art.2(l) din nr.HG281/1993 cu privire la salarizarea personalului din unitățile bugetare, cu modificările și completările ulterioare " personalului prevăzute la art. 1 cuprind:
- salariul de bază, care se stabilește în raport cu răspunderea și complexitatea sarcinilor, precum și cu nivelul de pregătire necesar funcției ocupate;
- sporuri la salariul de bază: pentru vechimea în muncă și în funcție de rezultatele deținute, pentru condițiile în care se desfășoară activitatea, pentru munca desfășurată peste programul normal de lucru, pentru munca în timpul nopții, pentru îndeplinirea unor sarcini, activități și responsabilități suplimentare funcției de bază".
De asemenea, în Metodologia de calcul a drepturilor salariale care se acordă personalului didactic auxiliar (din care face parte și administratorul financiar), anexa nr.III la Ordinul Ministerului Educației și Cercetării nr.3541/2006 și anexa II la Ordinul nr.1350/2004, la art.2, se prevede că salariul personalului didactic auxiliar este compus din salariul de bază la care se adaugă sporurile care nu fac parte din acesta și alte drepturi salariale prevăzute de lege. Salariul de bază al personalului didactic auxiliar este format din: salariul de bază al funcției didactice auxiliare conform grilei de salarizare, care include sporul de suprasolicitare neuropsihică existent la toate gradele și treptele profesionale, indemnizația de conducere, indemnizația pentru învățământul special, gradația de merit, salariul de merit și sporul de stabilitate.
Nu rezultă din reglementările invocate că din salariul de bază fac parte și alte drepturi salariale. La art.4 din aceleași acte normative se prevede că "Sporul de vechime în muncă se calculează prin aplicarea procentelor stabilite de lege la salariul de bază constituit conform art.3".
Prin calcularea sporului de vechime asupra unei baze de calcul mai mari decât cea legală (adăugarea la salariul de bază și a sporului pentru complexitatea muncii de 25%), s-a produs o pagubă unității în sumă de 2.148 lei, potrivit anexei nr.3 la raportul de control intermediar. Asupra pagubei constatate s-au calculat foloase nerealizate la nivelul dobânzii de referință practicate de BNR, valabilă în luna mai 2008, de 9,5% pe an, în sumă de 103 lei.
Totodată unitatea a virat în plus la bugetul public și contribuțiile datorate de angajator, de 862 lei și cele datorate de angajați, de 917 lei, în total 1.779 lei.
Răspunderea pentru prejudiciul de 2.251 lei revine următoarele persoane:
-, secretar, care a întocmit statele de plată, potrivit atribuțiilor de serviciu,
-, contabil șef, care a vizat pentru control financiar preventiv documentele de plată, răspunderea revenindu-i în baza prevederilor art. 10, alin.5 din nr.OUG 119/1999.
Prin sentința civilă nr. 25/CF/19.02.2009 Tribunalul Neamța respins sesizarea formulată de Curtea de Conturi a României pentru stabilirea răspunderii juridice și repararea prejudiciului de către debitorii și.
Examinând sesizarea Curții de Conturi, instanța a constatat că sesizarea este neîntemeiată și respins-o pentru considerentele care urmează:
de opinii între Curtea de Conturi și Consiliul Local, pe de o parte, și administratoarele și și Inspectoratul Județean Școlar, pe cealaltă parte, este generată de modul diferit de aplicare a prev. art. 2(1) din nr.HG 281/1993.
Astfel, potrivit susținerii controlorilor financiari și a creditorului Consiliul Local, în baza de calcul a sporului de vechime în muncă nu poate fi inclus sporul pentru complexitatea muncii, sporul pentru controlul financiar preventiv ( ). Potrivit susținerii creditorului și controlorilor financiari, baza de calcul a sporului de vechime în muncă o constituie numai salariul de bază, fără a se include în acesta sporul pentru control financiar preventiv.
Potrivit opiniei debitoarelor, susținută și de adresa cu nr. 15767/08.11.2006 a N, sporul pentru intră în baza de calcul a sporului de vechime.
Instanța, interpretând textele de lege incidente, a constatat întemeiat punctul de vedere al acestora din urmă apreciind că potrivit nr.OG 119/1999 și Legea nr. 84/2003 art. 3 "sporul pentru complexitatea muncii de până la 25% se aplică la "salariul de bază brut lunar".
Interpretarea unui text de lege se face în sensul în care textul produce cel puțin un efect, nu în sensul în care nu s-ar produce nici unul. Astfel, legiuitorul a prevăzut noțiunea "salariu de bază brut", aceasta neputând fi echivalentă cu noțiunea de "salariu de bază". Dacă cele două sintagme (noțiuni) ar fi echivalente, utilizarea noțiunii de "salariu de bază brut" nu ar produce niciun efect diferit de noțiunea "salariu de bază". Prin urmare, administratoarele debitoare au avut motive serioase de îndoială, pentru a se consulta cu reprezentanții în ce privește modul de stabilire a bazei de calcul a sporului de vechime în muncă. Includerea unui spor în salariul de bază este, într-adevăr, o situație particulară și atipică, însă nu și una nelegală. Atâta timp cât, în ce privește salarizarea cadrelor didactice, legiuitorul folosește o noțiune atipică, aceea de "salariu de bază brut", diferită de noțiunea tipică de salariu de bază", implicit și efectele sunt diferite.
Împotriva sentinței civile nr. 25 din 19.02.2009 a declarat recurs Consiliul local al Municipiului PNa rătând că sentința este rezultatul aplicării greșite a legii. Astfel, se arată că la calcularea sporului de vechime s-a avut în vedereo bază de calcul greșit majorată prin includerea în această bază a sporului de control financiar preventiv de 25%. Se invocă dispozițiile HG 281/1993 art. 3 al. 2 și art. 4 al. 2 din care rezultă că în salariu nu pot intra sporuri deci nici sporul de control financiar preventiv.
În baza art. 306al. 2 Cod procedură civilă curtea a invocat un motiv de ordine publică, motivul de casare prevăzut de art.304 pct. 5 Cod procedură civilă,motiv pe care îl găsește ca fiind fondat pentru următoarele considerente:
Încălcarea formelor de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității de art.105 Cod procedură civilă are drept consecință casarea hotărârii.
Curtea observă că instanța de fond a fost sesizată de Curtea de Conturi a județului N, autoritate ce avea competența în sesizarea instanței în vederea stabilirii răspunderii, având așadar legitimare procesuală activă. Raporturile de drept procesual au luat naștere între reclamantă și pârâții indicați în raportul de control, pe conceptul de citare pentru primul termen de judecată apărând - Curtea de conturi și pârâții, și Liceul comercial " ".
La primul termen de judecată, deși nu se dispune nimic cu privire la rectificarea conceptului de citare, reclamanta nu a mai fost citată, procedura de citare nefiind realizată cu aceasta pe tot parcursul judecății. Deși prin sentința recurată se dispune respingerea sesizării Curții de Conturi, hotărârea nu a fost comunicată acestei părți, după cum nici un act de procedură nu a fost comunicat. Neîndeplinirea procedurii de citare cu reclamanta pe toată durata procesului la fond și lipsirea reclamantei de posibilitatea exercitării căii de atac reprezintă o încălcare a dispozițiilor art. 85 Cod procedură civilă și art. 266 al. 3 Cod procedură civilă precum și o încălcare a principiului contradictorialității reglementat de art. 129 Cod procedură civilă și garantat de art. 6 CEDO. Cu ocazia soluționării mai multor plângeri CEDO definit principiul contradictorialității astfel " sarcina judecătorului este de a veghea ca toate elementele susceptibile să influiențeze soluționarea pe fond a litigiului să facă obiectul unei dezbateri în contradictoriu între părți" - cauza Barbera, și Jabardo contra Spaniei.
Scoaterea reclamantei din cauză, necitarea acesteia, necomunicarea întâmpinării, necomunicarea hotărârii sunt de natură a încălca principiul contradictorialității, a dreptului la apărare, dreptul de a exercita calea de atac.
Modalitatea de stabilire a cadrului procesual de către instanța de fond reprezintă o încălcare a principiului disponibilității. Astfel, deși prin sesizare reclamanta arată că răspunderea ar aparține pârâtelor și iar Liceul Comercial " " ar urma să recupereze suma de 1779 lei, instanța de fond a introdus în cauză la termenul din 6.11.2008 Consiliul local al municipiului PNf ără a motiva introducerea acestuia în cauză și fără a exista o cerere în acest sens. În aceeași încheiere din 6.11.2008, apar ca reclamanți Consiliul local P și Liceul comercial " " deși instanța a fost sesizată de Curtea de Conturi.
Față de faptul că motivul de casare invocat din oficiu de instanță se confirmă având drept consecință casarea sentinței recurate, analiza motivelor de recurs ale Consiliului local apare ca fiind de prisos.
Pentru cele ce preced, în baza art. 312 cu art. 304 pct. 5 Cod procedură civilă, curtea va admite recursul, va casa sentința recurată și va dispune trimiterea cauzei pentru rejudecare. În rejudecare, instanța va fixa cadrul procesual cu respectarea principiului disponibilității, ținând cont de cererea de investire a instanței.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
D E CI D
Admite recursul promovat de creditorul CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI P N cu sediul în-, județul N, împotriva sentinței civile nr. 25 din 19 februarie 2009 pronunțată de Tribunalul Neamț în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații domiciliată în P N, str. 1 - 2. -. A,. 25, județul N, domiciliată în P N,- B, județul N și LICEUL COMERCIAL P N cu sediul în-, județul, având ca obiect litigii Curtea de Conturi (Legea Nr.94/1992).
Casează sentința recurată, trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 12 februarie 2010.
Președinte, - - - | Judecător, - - | Judecător, - |
Grefier, |
Red.
Red./22.02.2010
Tehnired./4.03.2010
Ex.7
Președinte:Maria Violeta ChiriacJudecători:Maria Violeta Chiriac, Loredana Albescu, Lăcrămioara