Litigii curtea de conturi (legea nr.94/1992). Decizia 295/2009. Curtea de Apel Bacau

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BACĂU

SECȚIA COMERCIALĂ, contencios ADMINISTRATIV SI FISCAL

Dosar nr- DECIZIE Nr. 295/2009

Ședința publică de la 27 Martie 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Maria Violeta Chiriac

JUDECĂTOR 2: Lăcrămioara Moglan

JUDECĂTOR 3: Claudia

Grefier -

&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&

Pe rol fiind soluționarea contestației în anulare formulată de contestatorii, și împotriva deciziei civile nr. 717 din 23 octombrie 2008, pronunțată de Curtea de APEL BACĂU în dosarul nr-.

La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns avocat, pentru contestatorii, și, și consilier juridic cu împuternicire de reprezentare juridică din partea intimatei Unitatea Administrativ Teritorială -prin primar, lipsă fiind toți contestatorii și reprezentantul intimatei Curtea de Conturi a României.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a expus referatul cauzei de către grefier, care învederează că la fila 27 dosar se află depusă întâmpinarea formulată de intimata Unitatea Administrativ Teritorială -prin primar, după care:

Reprezentanții prezenți ai părților arată că nu mai au cereri de formulat în cauză.

Nemaifiind cereri de formulat sau alte chestiuni prealabile, instanța constată cauza în stare de judecată, acordând cuvântul pentru dezbateri.

Avocat având cuvântul pentru contestatori, solicită admiterea contestației așa cum a fost formulată susținând că hotărârea contestată este rezultatul unor greșeli materiale, respectiv că intimata Curtea de Conturi și-a pierdut competența de a promova acțiunea atât timp cât pe parcursul judecății a intrat în vigoare Legea 217/2008, lege care însă a fost promulgată anterior formulării cererii de chemare în judecată și pe de altă parte, greșit nu au avut în vedere instanțele la stabilirea consumului de motorină reținut de organele de control ca fiind nejustificat, documentele prezentate de contestatori. În concluzie solicită admiterea contestației, desființarea deciziei contestate, rejudecarea recursului și admiterea acestuia, în sensul de a se constata că intimata Curtea de Conturi nu mai are calitate procesuală activă. Totodată, cere obligarea intimatei la plata cheltuielilor efectuate în cauză conform chitanțelor depuse la dosar.

Reprezentantul intimatului Primarul comunei având cuvântul, lasă soluția la aprecierea instanței.

S-au declarat dezbaterile închise, trecându-se la deliberare.

-deliberând-

Asupra contestației în anulare formulată de, și, împotriva deciziei civile nr. 717/2008, pronunțată de Curtea de APEL BACĂU, se reține următoarele:

Prin decizia civilă nr. 717 din 23 octombrie 2008, Curtea de APEL BACĂUa respins ca nefondat recursul declarat de pârâții, și în contradictoriu cu Curtea de Conturi a României și intervenienta - Autoritatea Administrativ Teritorială prin primarul comunei, județul

S-a reținut de instanța de recurs că prin sentința civilă nr. 2/09 ianuarie 2008 pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul - a fost admisă în parte acțiunea formulată de reclamanta Curtea de Conturi a României în contradictoriu cu pârâții, și intervenienta Autoritatea Administrativ Teritorială comuna, prin primar, au fost respinse, ca nefondate, capetele de cerere nr. 1, 2, 3, 5 și 7.

A fost admis capătul de cerere nr. 4, dispunându-se obligarea în solidar pârâților, și (actualmente ) să plătească intervenientei în interes propriu suma de 1237 lei, reprezentând contravaloare carburanți nejustificați, suma de 56 lei reprezentând foloase necuvenite calculate până la data de 28 februarie 2007 și care se vor calcula până la data plății efective prejudiciului.

Totodată, a fost admis capătul de cerere nr. 6 dispunându-se obligarea în solidar a pârâților, și la plata către intervenientă a sumei de 12.069 lei, reprezentând spor de 50 % acordat nelegal primarului și viceprimarului pe perioada iulie - noiembrie 2006, precum și sumei de 225 lei, reprezentând foloase necuvenite calculate până la data de 28 februarie 2007 și care vor fi calculate până la data plății efective a prejudiciu.

Prin aceeași hotărâre s-a dispus luarea măsurilor asiguratorii asupra bunurilor pârâților, în limita prejudiciului de 13.587 lei.

Pentru a pronunța această hotărâre prima instanță a reținut următoarele: Referitor la capătul de cerere nr. 1, s-a solicitat obligarea în solidar a pârâților și la plata sumei de 17.930,53 lei reprezentând c/valoare energie electrică de recuperat, ca urmare a regularizării consumului din perioada 02.10.2005-02.12.2005, la care se adaugă foloase necuvenite în cuantum de 1.656 lei calculate pentru perioada 13.02.2006-28.02.2007, din probele administrate, rezultă că ON MBa chitat cu OP nr.8377/3.05.2007 suma de 10.179,71 lei (fila 178), suma de 7899,93 a fost compensată conform adresei nr.1529/800/23.04.2007, iar pentru diferența de 1566,80 lei, s-a obținut titlul executor - sentința civilă nr. 13 87/12.06.2007, pronunțată de Judecătoria Moinești în dosarul nr- (filele 173-176).

Ca urmare, instanța a respins ca nefondat acest capăt de cerere.

La capătul 2 al cererii, s-a solicitat obligarea în solidar a pârâților
și, la plata sumei de 22.000 lei, reprezentând
contravaloare "ținută decentă salariați" pentru semestrul II 2005 și semestrul I și
II 2006 la care se adaugă foloasele necuvenite în cuantum de 1367 lei, calculate
până la data de 28.02.2007; la capătul trei al cererii s-a solicitat obligarea în
solidar a pârâților, și, la plata
sumei de 10.750 lei reprezentând c/valoare "ținută decentă" pentru primar și
viceprimar, la care se adaugă foloasele necuvenite în cuantum de 685 lei calculate până la data de 28.02.2007; la capătul cinci al cererii, s-a solicitat obligarea în solidar a pârâților, și, la plata sumei de 87.079 lei reprezentând sporuri salariale și contribuții aferente acordate nelegal pentru perioada decembrie 2005-iulie 2006, la care se adaugă foloase necuvenite în cuantum de 1660 lei calculate până la data de 28.02.2007; la capătul 7 al cererii, s-a solicitat obligarea în solidar a pârâților, și la plata sumei de 1545 lei, reprezentând contravaloare ajutoare bănești și accesoriile aferente acordate nelegal în luna decembrie 2006 la care se adaugă foloasele necuvenite în cuantum de 14 lei, calculate până la data de 28.02.2007.

Instanța analizând capetele de cerere nr.2, 3, 5 și 7, în raport de probele administrate și dispozițiile legale aplicabile, a reținut că acestea sunt nefondate pentru următoarele considerente:

" decentă" acordată salariaților Primăriei comunei, iud.B, primarului și viceprimarului, în perioada 22.12.2005-9.11.2006, s-a efectuat în baza art.30 alin.4 și 11 și respectiv art.66 din Contractul colectiv de muncă, sporurile salariale aferente perioadei decembrie 2005-iulie 2006, s-au acordat în baza art.29 alin.4 din Contractul colectiv de muncă, iar ajutoarele de (C și Paști) pentru luna decembrie 2006, s-au acordat în baza din Contractul colectiv de muncă, deci drepturile acordate își au izvorul în Contractul colectiv de muncă înregistrat la Ministerul Muncii, Solidarității Sociale și Familiei - Direcția pentru, Familie și Solidaritate Socială a Județului B sub nr. 1393/12.10.2004.

Între Sindicatul afiliat la Federația Națională a Sindicatelor din Administrația Publică Locală și reprezentanții salariaților și reprezentanții Consiliului Local al comunei, s-a negociat Contractul colectiv de muncă, conform procesului - verbal înregistrat sub nr.3612/21.11.2005, contract care a fost depus la Direcția pentru, Familie și Solidaritate Socială B sub nr. 1393/12.10.2005 și înregistrat sub nr. 1406/21.10.2004 instituție care a efectuat controlul legalității clauzelor negociate, astfel încât clauzele contractului colectiv de muncă, au devenit obligatorii potrivit art.7 alin.2 din Legea nr. 130/1996, atât față de părțile contractante, cât și față de alți subiecți de, drept, efectele lor fiind opozabile atât față de autoritățile publice cât și față de instanțele judecătorești. Instanța, mai reținut faptul că în conformitate cu prevederile art.969 Cod civil, care consacră principiul libertății contractuale, contractul colectiv de muncă, produce efecte juridice în sensul că devine legea părților, astfel că executarea acestuia devine obligatorie pentru părți (art.243 din Legea nr.53/2003 și art. 30 din Legea nr. 130/1996), iar potrivit art.41 alin.5 din Constituție, în conformitate cu care dreptul la negocieri colective și caracterul obligatoriu al convențiilor colective de muncă, sunt garantate, intervenienta în interes propriu era obligată să execute prevederile acestui contract colectiv de muncă.

De asemenea, instanța mai reținut faptul că drepturile salariale și ajutoarele bănești, au fost acordate salariaților din fonduri proprii de la capitalul cheltuieli materiale și prestări servicii, cuprinse în bugetul local și aprobate prin nr.1/12.01.2005, nr.4/26.01.2006 și nr.5/14.02.2007, nimic neopunându-se ca în baza autonomiei locale și în baza legislației finanțelor publice locale, consiliile locale să susțină cuprinderea și aprobarea în bugetele locale a fondurilor destinate îmbunătățirii condițiilor la locul de muncă (art.27 din Contractul colectiv de muncă), iar art.12 din Legea nr. 130/1996 a reglementat posibilitatea încheierii contractelor colective de muncă și pentru personalul încadrat la nivelul instituțiilor publice.

Pe de altă parte, instanța mai reținut și principiul instituit de Convenția Organizației Internaționale a nr. 131/1970, la care și România este parte, care permit ca prin contractele colective de muncă să se prevadă drepturi cu un caracter superior celor prevăzute de norme legale, ori, contractul colectiv de muncă ce poartă viza controlului de legalitate, potrivit art.26 și 27 din Legea nr. 130/1996 al Ministerul Muncii, Solidarității și Familiei - Direcția pentru, Familie și Solidaritate Socială B, care a prevăzut astfel de drepturi, era obligatoriu pentru intervenienta în nume propriu.

Ca urmare, având în vedere cele reținute, instanța a constatat că susținerile organului de control al Curții de Conturi privind capetele de cerere nr.2,3,5 și 7 sunt nefondate.

Referitor la capătul 4 al cererii, prin care s-a solicitat obligarea în solidar a pârâților, și (actualmente ) la plata sumei de 1237 lei reprezentând contravaloare consum carburanți, nejustificați cu documente legale, la care se adaugă foloasele necuvenite în cuantum de 56 lei, calculate până la data de 28.02.2007, instanța reținut următoarele:

Organul de control a constatat că în perioada 01.01.2006-20.09.2006, pentru autoturismul din dotarea instituției controlate, s-a achiziționat și utilizat o cantitate totală de motorină de 2115 litri (anexa 41/42) față de numai 1740 litri "consum normat pentru perioada menționată, conform anexei 3 la OG nr.80/2001 privind stabilirea unor normative de cheltuieli pentru autoritățile administrației publice și instituțiile publice, rezultând o depășire nejustificată a consumului normat cu 362 litri, cheltuielile fiind majorate nelegal cu suma de 1237 la care se adaugă dobânda BNR de 56 lei, prejudiciul total fiind de 1294 lei.

Nu au fost reținute apărările pârâților conform cărora cei 362 litri de motorină ar fi fost folosiți de tractorul Primăriei pentru efectuarea de lucrări la drumuri, deoarece din înscrisurile depuse la dosar (raporturi de executare lucrări, proces verbal de execuție, foi colective de prezență), rezultă că respectivele lucrări s-au efectuat în perioada octombrie, noiembrie, decembrie 2006, ori organul de control a reținut că depășirea consumului normat de carburanți a avut loc într-o altă perioadă a anului 2006, respectiv 01.01.2006-20.09.2006.

Ca urmare, instanța a reținut că au fost încălcate prevederile anexei 3 la OG nr.80/2001, astfel încât a fost admis acest capăt de cerere, iar pârâții au fost obligați în solidar la plata sumei de 1237 lei, precum și la plata sumei de 56 lei reprezentând foloasele necuvenite și care au fost calculate până la data de 28.02.2007, fiind întrunite condițiile răspunderii civile delictuale reglementate de art.998,999 Cod civil.

În ce privește capătul 6 al cererii, instanța a reținut faptul că s-a solicitat obligarea în solidar a pârâților, și la plata sumei de 12.069 lei reprezentând spor de 50% acordat nelegal primarului și viceprimarului pentru perioada iulie-noiembrie 2006 la care se adaugă și foloasele necuvenite în cuantum de 225 lei calculate până la data de 28.02.2007.

Prin Decizia nr.133/10.07.2006, s-a acordat începând cu luna iulie 2006 un spor lunar de dificultate de 50% pe perioada de 1 an, salariaților implicați în mod direct în aplicarea legii fondului funciar, membrii în comisia locală, printre care și primarului și viceprimarului.

Ori, primarul și viceprimarul, conform art.61(5) din Legea nr.215/2001, coroborat cu art.2 alin.3 din nr.OG9/2005, art.3 alin.4 și 5 din nr.OG3/2006 și art. 1 din nr.OG 101/2007 nu au calitatea de salariați, ci dețin funcții de demnitate publică alese, astfel încât sporul de dificultate de 50% prevăzut de art.1 pct.4(2) din Legea nr.263/2006 privind aprobarea nr.OUG209/2005, a fost acordat în mod nelegal.

Legiuitorul a reglementat însă acordarea acestui spor atât primarilor, cât și viceprimarilor, care desfășoară activitate în comisiile locale de aplicare a legii fondului funciar, odată cu intrarea în vigoare a nr.OUG 136/22.12.2006, pentru completarea Legii nr.263/2006, astfel încât plățile efectuate pentru perioada iulie-noiembrie 2006 constituie prejudiciu creat bugetului local al comunei, motiv pentru care acest capăt de cerere a fost admis așa cum a fost formulat.

Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs, în termen legal, pârâții,.

În motivarea recursului, potrivit precizărilor depuse la dosar, s-a susținut că unitatea administrativ - teritorială are în patrimoniu și un tractor U 650M care a fost folosit pentru rezolvarea diferitelor probleme edilitar gospodărești ale comunei, ocazie cu care a fost folosită cantitatea de 362 litri motorină.

Pe de altă parte, cu privire la sporul de 50 % stabilit pentru primar și viceprimar, dispoziția nr. 133/10 iulie 2006 în baza căreia aceștia au beneficiat de sporul de dificultate a fost comunicată instituției Prefectului pentru controlul de legalitate, fără a fi constatate încălcări ale legii.

Pentru susținerea recursului au fost depuse înscrisuri: factura fiscală nr. -/21 iulie 2005, convenția nr. 5186/15.09.2006.

Dintre intimații, legal citați, a fost reprezentată în fața instanței intervenienta Unitatea Administrativ - Teritorială - comuna, fără a formula concluzii asupra fondului cauzei, ca și intimata Curtea de Conturi a României.

Examinând recursul promovat pentru motivele arătate, în condițiile art. 304, 3041Cod procedură civilă, instanța îl apreciază ca fiind nefondat pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Cantitatea de 362 litri motorină a fost apreciată ca fiind consumată nejustificat având în vedere normativele privind consumul lunar de carburanți pentru autoturismele care deservesc instituțiile publice, potrivit dispozițiilor OG80/2001, anexa 3.

Apărările referitoare la folosirea combustibilului pentru efectuarea diferitelor lucrări edilitar - gospodărești ale comunei nu pot fi reținute în cauză. Astfel, cantitatea de motorină necesară pentru aceste din urmă lucrări trebuia achiziționate din fonduri special destinate, iar nu din cele destinate autoturismului din dotarea instituției potrivit prevederilor OG80/2001. Pe de altă parte, potrivit explicațiilor scrise date de primar, transportul de balast necesar pentru întreținerea drumurilor a fost efectuat de către alți prestatori, fără plată, fiindu-le pusă la dispoziție motorina necesară, iar nu cu tractorul proprietatea comunei.

Relevanță în cauză prezintă și împrejurarea că la solicitarea organelor de control nu au fost prezentate documente justificative, întreaga cantitate de motorină fiind contabilizată la capitolul cheltuieli în momentul achiziționării, iar nu la finele lunii după calculul foilor de parcurs și emiterea bonului de consum pentru motorina utilizată în funcție de kilometrii parcurși.

În consecință în cauză sunt îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale cu privire la - ordonatorul de credite, - referentul contabil responsabil cu gestionarea cheltuielilor și (fostă ), referent contabil responsabil de calculul foilor de parcurs și al consumului de carburant, din perspectiva existenței și întinderii prejudiciului.

Referitor la sporul de dificultate acordat primarului și viceprimarului prin dispoziția nr. 133/10 iulie 2006 instanța constată că reglementarea legală a acestui drept în favoarea persoanelor care ocupă funcții de demnitate publică, alese sau numite, din administrația publică locală s-a realizat prin art. 3 din Legea 263/2006 privind aprobarea OUG209/2005, astfel cum a fost completată prin OUG136/2006, în vigoare de la data de 28 decembrie 2006, potrivit dispozițiilor art. 11 al. 2 din Legea 24/2000.

În aceste condiții stabilirea sporului de dificultate pentru perioada iulie - noiembrie 2006 este în afara cadrului legal menționat.

Apărările referitoare la respectarea procedurii prevăzute de art. 85 al. l lit. h din Legea 215/2001 în vigoare la data emiterii dispoziției nr. 133/2006, prin comunicarea dispoziției către prefect pentru exercitarea controlului de legalitate, nu pot fi reținute în cauză, neîndeplinirea atribuțiilor sau aprecierea eronată asupra legalității dispoziției nefiind de natură să confirme actul dat cu nerespectarea legii.

Față de aceste împrejurări, constatând că stabilirea sporului de dificultate s-a realizat cu încălcarea dispozițiilor legale în vigoare - art. 61 al. 4 din Legea 215/2001, art. 2 al. 3 din OG9/2005, în mod corect a fost angajată răspunderea emitentului dispoziției, a secretarului care a avizat pentru legalitate dispoziția, conform dispozițiilor art. 85 al. l lit. d din Legea 215/2001, precum și a inspectorului de specialitate care a acordat viza de control financiar preventiv, conform dispozițiilor art. 10 al. 5 din OG119/1999.

Împotriva hotărârii pronunțate de instanța de recurs, recurenții au formulat contestație în anulare, motivat de faptul că aceasta se bazează pe o gravă eroare materială, astfel, au arătat contestatorii că s-au depus acte justificative cu privire la cantitatea de motorină din litigiu și nu se poate susține că ar avea vreo relevanță juridică împrejurarea că acest combustibil a fost folosit pentru tractor și nu pentru autoturism, ambele aparținând primăriei.

La termenul de soluționare a contestației, contestatorii au invocat și lipsa calității procesuale active a Curții de Conturi deoarece la data introducerii acțiunii era în vigoare Legea 217/2008.

Analizând motivele contestației, decizi contestată precum și actele dosarului, instanța reține următoarele:

Referitor la excepția procedurală de ordine publică - lipsa calității procesuale active a Curții de Conturi - instanța urmează a constata a fi nefondată; astfel prinÎncheierea nr. 6 din 20 martie 2007, intimata, Curtea de Conturi a depus sesizarea Tribunalului Bacău - Secția comercială și de Contencios Administrativ, potrivit art. 71 (2) din legea 94/1992, modificată și completată prin Legea 77/2002.

Legea 217/2008, intrată în vigoare în luna octombrie 2008, în articolele 16, 26 în care sunt menționate atribuțiile Curții de Conturi, nu sunt făcute precizări în sensul susținerii contestatorilor, privind capacitatea de exercițiu de a formula acțiune. Trebuie precizat că această excepție procedurală nu a fost invocată la instanța de fond sau recurs.

În ceea ce privește motivul contestației cu referire la problemele de fond ale litigiului, respectiv cantitatea de motorină și modalitatea utilizării acesteia, au fost analizate de instanța de fond și de instanța de recurs, neexistând nicio gravă eroare materială în pronunțarea hotărârii sub acest aspect contestat.

Pe cale de consecință, față de cele mai susmenționate, nefiind îndeplinite cerințele art. 317 și 318 Cod procedură civilă, instanța va respinge contestația în anulare, ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

Respinge, ca nefondată, contestația în anulare promovată de contestatorii, ȘIîmpotriva deciziei civile nr. 717 din 23 octombrie 2008, pronunțată de Curtea de APEL BACĂU în dosarul nr- în contradictoriu cu intimații CURTEA DE CONTURI A ROMÂNIEI șiAUTORITATEA ADMINISTRATIV TERITORIALĂprinPRIMARUL COMUNEI, județul

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 27 martie 2009.

Președinte,

- - -

Judecător,

- -

Judecător,

-

Pt. Grefier,

-

GREFIER SECȚIE

Red. Cl.

Tehnored. 2 ex.

22 aprilie 2009

Președinte:Maria Violeta Chiriac
Judecători:Maria Violeta Chiriac, Lăcrămioara Moglan, Claudia

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Litigii curtea de conturi (legea nr.94/1992). Decizia 295/2009. Curtea de Apel Bacau