Litigii curtea de conturi (legea nr.94/1992). Decizia 317/2010. Curtea de Apel Suceava
| Comentarii |
|
Dosar nr- - litigii Curtea de Conturi
ROMANIA
CURTEA DE APEL SUCEAVA
SECȚIA COMERCIALĂ, contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA NR. 317
Ședința publică din 26 februarie 2010
PREȘEDINTE: Hîncu Cezar
JUDECĂTOR 2: Galan Marius
JUDECĂTOR 3: Nastasi Dorina
Grefier - -
Pe rolul instanței se află judecarea recursului declarat de pârâtul Municipiul R, prin Primar - cu sediul în R,-, județul S, împotrivasentinței nr.2150 din 3 decembrie 2009 a Tribunalului Suceava - Secția Comercială, de Contencios Administrativ și Fiscal (dosar nr-),în contradictoriu cu reclamantul intimat, cu domiciliul ales la Cabinet Avocat -, din R,-, jud.
La apelul nominal, făcut în ședință publică, au răspuns avocat pentru reclamantul intimat, lipsă fiind acesta și recurentul.
Procedura este completă.
S-a făcut referatul cauzei, după care, apărătorul reclamantului intimat depune întâmpinare la motivele de recurs.
Instanța verifică actele și lucrările dosarului, constată recursul în stare de judecată și acordă cuvântul la dezbateri.
Avocat pentru reclamantul intimat, pune concluzii de respingere a recursului, ca nefondat, menținerea primei sentințe ca fiind legală și temeinică, pentru motivele dezvoltate pe larg în întâmpinare. În susținere, precizează că în mod corect a reținut prima instanță excepția tardivității emiterii dispoziției de imputare.
În temeiul dispozițiilor art. 150 Cod procedură civilă, declarând dezbaterile închise,
După deliberare,
CURTEA,
Asupra recursului de față, constată:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Suceava - Secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, la data de 26.03.2009 sub nr-, reclamantul, în contradictoriu cu pârâtul Primarul Municipiului R, a solicitat instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună anularea dispoziției nr.231/24.02.2009 emisă de pârât.
În motivarea acțiunii a arătat că, în primul rând, dispoziția mai sus amintită este nelegală. Astfel, ca temei juridic se menționează în cadrul acesteia art.63 alin. (1) lit.c) și art.68 alin.(l) din Legea nr.215/2001 privind administrația publică locală.
Or, potrivit dispozițiilor art.63 alin.(4) din Legea nr.215/200l privind administrația publică locală, în exercitarea atribuțiilor prevăzute la art.63 alin.(l) lit.c) din același act normativ primarul are prevăzute expres și limitativ doar următoarele prerogative: exercită funcția de ordonator principal de credite; întocmește proiectul bugetului local și contul de încheiere a exercițiului bugetar și le supune spre aprobare consiliului local; inițiază, în condițiile legii, negocieri pentru contractarea de împrumuturi și emiterea de titluri de valoare în numele unității administrativ - teritoriale; verifică, prin compartimentele de specialitate, corecta înregistrare fiscală a contribuabililor la organul fiscal teritorial, atât a sediului social principal, cât și a sediului secundar.
Așadar, față de temeiul juridic al deciziei de imputare ales, primarul nu avea dreptul de a emite vreo decizie de imputare împotriva reclamantului.
În al doilea rând, privire la fondul problemei, arătă că plățile efectuate au fost realizate cu respectarea tuturor condițiilor legale. Peste tot în țară se procedează la fel: pentru diurnele datorate persoanelor care participă la evenimente de genul celor verificate de reprezentanții Camerei de Conturi S se întocmesc borderouri în care se înscriu sumele achitate și persoanele beneficiare. De altfel, este și imposibil de procedat altfel, având în vedere multitudinea de evenimente organizate și de persoane participante. Atâta vreme cât plata sumelor în cauză a fost aprobată legal, reclamantul nu a făcut altceva decât să le distribuie persoanelor îndreptățite.
Pârâtul a formulat întâmpinare, prin care a solicitat instanței respingerea acțiunii reclamantului, prin care a arătat, în esență, că la baza emiterii Dispoziției Primarului nr.231/24.02.2009 au stat la bază informările nr.15959/30.01.2009 și completarea la informare nr.16088/03.02.2009.
În al doilea rând, potrivit disp.art.63 al.1 lit. "c" din Legea nr.215/2001 primarul îndeplinește, printre altele, atribuții referitoare la Bugetul local, prin urmare dispoziția contestată a fost emisă cu respectarea prevederilor legale.
Prin sentința nr. 2150 din 3 decembrie 2009, Tribunalul Suceava - Secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, admis excepția tardivității emiterii dispoziției contestate de reclamantul, a anulat Dispoziția nr. 231 din 24 februarie 2009, ca fiind tardiv emisă de către pârât.
Pentru a dispune astfel, prima instanță a reținut, în esență, următoarele:
Prin dispoziția nr.231/24.02.2009 emisă de pârât (fila 4 dosar fond) s-a aprobat reținerea de la reclamant a sumei de 9098 lei + 1.162,55 lei majorări, în total suma de 10260,55 lei reprezentând plăți fără documente justificative pentru anul 2007.
La baza emiterii actului administrativ contestat se află raportul de control intermediar din data de 28.10.2008 (fila 16-34 dosar) și Decizia nr.36/78 din 12.12.2008 emisă de Curtea de Conturi S (fila 35-40 dosar).
Actele de control menționate mai sus au fost comunicate pârâtului la data de 15.12.2008, astfel cum rezultă din confirmarea de primire depusă la dosarul cauzei la fila 98 dosar de Camera de Conturi.
Dispozițiile art.85 al.1 din legea nr.188/1999 prevăd că "repararea pagubelor aduse autorității sau instituției publice - se dispune prin emiterea de către conducătorul autorității sau instituției publice a unui ordin sau a unei dispoziții de imputare"
Instanța a apreciat că "data constatării faptei" o reprezintă data comunicării către pârât a actelor de control - 15.12.2008 și că, în termen de 30 de zile de la data arătată mai sus primarul ar fi trebuit să emită Dispoziția de imputare.
În cauza dedusă judecății, Dispoziția de imputare a fost emisă la data de 24.02.2009 cu depășirea termenului de 30 de zile prevăzut de lege.
În ceea ce privește dispozițiile art.85 al.3 care prevăd că "dreptul conducătorului autorității sau instituției publice de a emite ordinul sau dispoziția de imputare se prescrie în termen de 3 ani de la data producerii pagubei" instanța a reținut că acestea trebuie interpretate în sensul că prescripția dreptului de a emite ordinul sau dispoziția de imputare intervine în termenul de 3 ani de la data producerii faptei, chiar dacă termenul de 30 de zile de la data constatării acesteia a fost respectat.
Față de aceste considerente, instanța a admis excepția tardivității emiterii dispoziției contestate și a anulat dispoziția nr.231/24.02.2009 ca fiind tardiv emisă.
Împotriva acestei sentințe, în termen legal a declarat recurs pârâtul Municipiul R, prin Primar, reluând argumentația pe fondul cauzei expresă prin întâmpinarea depusă la prima instanță și arătând în plus că în cauză nu a intervenit tardivitatea emiterii dispoziției, termenul de 30 de zile începând să curgă de la data împlinirii termenului limită de aducere la îndeplinire a deciziei nr- a Camerei de Conturi S, respectiv de la 31.03.2009.
Recursul este întemeiat și va fi admis pentru următoarele considerente:
Art. 85 din Legea nr. 188/1999 conține două termene, stabilirea naturii juridice a acestora oferind și dezlegarea problemei de drept dedusă judecății.
Astfel, dacă în ce privește termenul prev. de art. 85 alin. 3 legiuitorul a fost extrem de precis, arătând expres că este vorba despre un termen de prescripție, termenul prevăzut de alin. 1 al aceluiași articol poate fi privit, fie ca un termen de recomandare, fie ca un termen de decădere, după caracterul dispozitiv sau imperativ al normei care îl conține.
Sigur, la o primă vedere, cunoscut fiind că în raporturile dintre angajator și angajat, legiuitorul tinde să protejeze pe cel din urmă, s-ar putea considera că termenul care stabilește un moment limită al emiterii deciziei de impunere este unul de decădere. Analiza literală a textului este însă de natură să această primă impresie și aceasta datorită faptului că articolul citat fixează drept punct de pornire al termenului, momentul constatării pagubei, fără a avea în vedere că o decizie de impunere este prin esența ei"in personam",așa încât, constatarea pagubei nu înseamnă neapărat și cunoașterea celui răspunzător de producerea ei, cele două momente putând să se afle la o distanță temporală considerabilă unul față de celălalt, așa încât emiterea deciziei să devină imposibilă în termenul de 30 de zile de la constatarea pagubei, pentru bunul motiv că termenul prev. de art. 85 alin. 1 din Legea nr. 188/1999 este un termen de recomandare, rolul lui fiind de a accelera procedura de recuperare a pagubei produse instituției publice de angajații săi, adresându-se conducătorilor instituțiilor și compartimentelor responsabile în această chestiune.
În consecință, constatând că, prima instanță a soluționat cauza pe o excepție ce nu este dată, lăsând nesoluționat fondul pricinii,Curteava admite recursul și va casa hotărârea recurată cu trimiterea cauzei pentru rejudecare aceleiași instanțe, în temeiul art. 312 alin. 5 Cod procedură civilă.
Pentru aceste motive,
În numele Legii,
DECIDE:
Admite recursul declarat de pârâtul Municipiul R, prin Primar - cu sediul în R,-, județul S, împotrivasentinței nr.2150 din 3 decembrie 2009 a Tribunalului Suceava - Secția Comercială, de Contencios Administrativ și Fiscal (dosar nr-),în contradictoriu cu reclamantul intimat, cu domiciliul ales la Cabinet Avocat -, din R,-, jud.
Casează sentința nr. 2150 din 3 decembrie 2009 a Tribunalului Suceava și trimite cauza pentru rejudecare aceleași instanțe.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 26 februarie 2010.
Președinte, Judecători, Grefier,
Red.- -
Jud.fond.
Tehnodact.
11.03.2010/2 ex.
Președinte:Hîncu CezarJudecători:Hîncu Cezar, Galan Marius, Nastasi Dorina
