Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 100/2008. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL Operator 2928
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR:--09.01.2008
DECIZIA CIVILĂ NR.100
Ședința publică din 31.01.2008
PREȘEDINTE: Mircea Ionel Chiu
JUDECĂTOR 2: Cristian Alexandru Dacu
JUDECĂTOR: - -
GREFIER:
S-au luat în examinare recursurile formulate de pârâtele Direcția Generală a Finanțelor Publice T în numele chematului în garanție Ministerului Economiei și Finanțelor și Casa Națională de Asigurări de Sănătate B împotriva sentinței civile nr.884/26.11.2007 pronunțată în dosar nr.- al Tribunalului Timiș, în contradictoriu cu reclamanta intimată și pârâta intimată Casa Județeană de Asigurări de Sănătate C S, având ca obiect litigiu privind funcționarii publici.
La apelul nominal făcut în ședință publică, lipsă părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care se constată că prin serviciul de registratură al instanței, au depus concluzii scrise reclamanta intimată și pârâta intimată.
Văzând că la dosar au fost formulate cereri de judecată în lipsă în conformitate cu prevederile art.242 Cod procedură civilă, instanța reține cauza în pronunțare.
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.884/26.11.2007 pronunțată în dosar nr. -, Tribunalul Timișar espins excepțiile lipsei calității procesuale pasive, a F si S, a prescripției dreptului material la acțiune, a necompetentei teritoriale și cea a neîndeplinirii procedurii prealabile.
A admis acțiunea formulată de reclamanta în contradictoriu cu Casa de Asigurări de Sănătate C-S și-n consecință:
A obligat pârâta să calculeze și să achite reclamantei drepturile bănești actualizate cu indicele de inflație la data plații efective, reprezentând prima de concediu pe anii 2001, 2002, 2003, 2004 și 2005.
A admis cererea de chemare în garanție a Ministerului Economiei și Finanțelor și a Casei Naționale de Asigurări de Sănătate B, formulată de pârâta SCS și în consecință a obligat Ministerul Economiei si Finanțelor să procedeze la virarea către ordonatorul principal de credite Casa Naționala de Asigurări de Sănătate Bas umelor bănești necesare achitării acestor drepturi, care vor fi redistribuite către ordonatorul secundar de credite Casa de Asigurări de Sănătate C-S, în vederea achitării acestora către reclamantă. A luat act că nu se solicită cheltuieli de judecată.
S-a reținut că reclamanta, conform susținerilor acesteia și a scriptelor depuse la dosarul cauzei, are calitatea de angajată în funcție publică de consilier clasa I principal tr.I, desfășurându-și obligațiile profesionale la pârâta Casa Județeana de Asigurări de Sănătate C-S iar, dispozițiile art.34 al.2 din Legea 188/1999 potrivit cărora funcționarii publici au dreptul pe lângă indemnizația de concediu la o primă egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu care se impozitează separat, le sunt incidente.
Raportat la pretenția reclamantei de plata sumelor aferente, pârâta S C-S a invocat excepțiile de necompetență teritorială, de neîndeplinire a procedurii prealabile și de prescripție extinctivă parțială cu privire la plata drepturilor bănești pentru anii 2001-2003, iar chematele în garanție F și S, au invocat excepția lipsei calității procesuale pasive, prescripției dreptului material la acțiune pentru perioada 2001-2002, precum și inadmisibilității cererii de chemare în garanție în ceea ce o privește pe MEF.
Excepția de neîndeplinire a procedurii prealabile obligatorii prevăzută de art. 7 al.1 din Legea 554/2004, pe care instanța a apreciat că nu este întemeiată, întrucât, deși art.91 ind.1 din Legea 215/2006 de modificare și completare a Legii 188/99 face trimitere la instanța de contencios- administrativ ceea ce presupune cu necesitate aplicarea dispozițiilor Legii 554/2004 inclusiv în ceea ce privește procedura prealabilă, în speță, nu sunt incidente dispozițiile art.7 din Legea 554/2004 deoarece acestea presupun cu necesitate existența unui act administrativ unilateral care să-l fi vătămat într-un drept sau interes legitim pe reclamant.
În prezenta cauză nu există un act administrativ vătămător ci o tăcere a instituției angajatoare care nu a procedat la aplicarea dispozițiilor art.34 al.2 Legea 188/1999 motivat de suspendarea succesivă intervenită, iar în acest caz nu este necesară efectuarea procedurii prealabile, reclamanta fiind îndreptățită a se adresa direct instanței de contencios administrativ, sens în care s-a pronunțat Înalta Curte de Casație și Justiție (Decizia 1265/12 aprilie 2006).
Nu subzistă nici excepția de necompetență teritorială a instanței, deoarece, potrivit art.8 ind.1 pr.civ, cererile îndreptate împotriva statului, direcțiilor generale, regiilor publice, caselor autonome și administrațiilor comerciale se pot face la instanțele din reședința județului unde își are domiciliul reclamantul, iar potrivit art.10 al.3 din nr.554/2004, reclamantul se poate adresa instanței de la domiciliul său, iar cum în fapt o asemenea opțiune rezultă cu puterea evidenței din acțiunea introductivă, potrivit tezei a-II-a a textului de lege precitat, nu se poate invoca excepția necompetentei teritoriale.
În ceea ce privește excepția de prescripție a dreptului la acțiune privitor la pretențiile pentru anul 2001-2003, aceasta este nefondată, deoarece potrivit art.7 al.1 din.nr.167/1958, prescripția începe să curgă din momentul în care se naște dreptul la acțiune.
Or, aplicarea dispozițiilor referitoare la prima de concediu a funcționarilor publici a fost suspendată succesiv atât pentru anul 2001 cât și pentru anii 2002, 2003, 2004, 2005 și 2006 prin prelungirea termenului inițial de suspendare, astfel că, fiind suspendat plata dreptului, termenul de prescripție nu începe să curgă de la data plecării în concediu a reclamanților, ci de la data încetării efectelor actului juridic de suspendare, ipoteză în care, acțiunea trebuie considerată introdusă înlăuntrul termenului de prescripției și pentru prima de concediu aferentă anilor 2001, 2002 și 2003.
Cât privește, excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Finanțelor Publice, a fost de asemenea respinsă, deoarece conform art.15 din HG nr.83/2000, toate instituțiile publice sunt finanțate de la bugetul de stat, aceiași posibilitate de finanțare fiind cuprinsă și în art.118 din nr.304/2004, art.19, art.4 al.2 și pct.30 al.2 din nr.500/2002, conținând de asemenea prevederi care obligă MFP de a coordona, potrivit competențelor ce-i revin, sistemul bugetar, în ceea ce privește pregătirea proiectelor bugetare anuale, a actelor normative rectificative, precum si a legilor privind aprobarea contului general de execuție, context in care sunt reținute și prevederile cuprinse în HG nr.208/2005 si art.30, art.31,art.78 din nr.72/1996, iar pe de altă parte, în ipoteza în care pârâta S C - S, ar fi obligată la plata drepturilor salariale care constituie obiectul acțiunii, în lipsa obligării chematei în garanție la eliberarea către pârâta a sumelor necesare, aceasta ar fi în imposibilitatea îndeplinirii respectivei obligații.
A fost de asemenea respinsă și excepția lipsei calității pasive a S, în considerarea prevederilor art.73, art.76 lit.e din OUG nr.150/2002, raportat la art.279 al.1 lit.j si lit.k, potrivit cărora Consiliul de Administrație al CNAS aprobă proiectul bugetului fondului pe care îl supune aprobării ordonatorului principal de credite - președintele CNAS - după care avizează repartizarea fondului pe case de asigurări județene.
Pe fondul cauzei, tribunalul a apreciat că acțiunea reclamantei este întemeiată pentru considerentele de fapt și de drept ce urmează:
Potrivit art.34 al.2 din nr.188/1999, rep, funcționarul public are dreptul, pe lângă indemnizația de concediu, la o prima egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu, care se impozitează separat.
Raportul de serviciu dintre funcționarul public și autoritățile sau instituțiile publice din care aceștia fac parte, trebuie să se bazeze pe principiul bunei credințe, al consensualității obligațiilor și drepturilor, inclusiv cele pecuniare, căzute în sarcina fiecărei părți, cu îndeplinirea și realizarea obligațiilor și răspunderilor ce decurg din fișa cu atribuțiunile de serviciu, dar și cu plata integrală a muncii prestate, având în vedere complexitatea, importanța și finalitatea muncii, plata tuturor drepturilor salariale datorate, condițiile în care aceste drepturi sunt stabilite, trebuie efectuate în sprijinul realizării și aplicării normelor juridice, inclusiv cele cuprinse în nr.188/1999, republicată.
Aplicarea acestei prevederi legale a fost suspendată succesiv până la data de 31.12.2006, prin art.3 al.1 din OUG nr.33/2001, art.12 al.4 din nr.743/2001, art.10,al.3 din nr.631/2002, art.9 al.7 din nr.507/2003, art.8 al.7 din nr.511/2004 si art.5 al.1 din nr.380/2005.
Normele legale de suspendare a aplicării dreptului la prima de vacanță pentru anii 2002-2005 nu mai sunt în vigoare la data sesizării instanței, iar din interpretarea logică, sistematică și cronologică a actelor normative mai sus enunțate, raportat la art.64 al.3 din nr.24/2000, privind tehnica de elaborare a actelor normative, față de formularea acestui text de lege în sensul că "dispoziția afectată de suspendare reintră de drept în vigoare", suspendarea unui act normativ are ca efect doar amânarea până la un termen cert și determinat a aplicării acestuia, însă acest fapt nu poate duce la suprimarea definitivă a efectelor actului normativ afectat de suspendare.
Totodată, art.2 pct.1 din Declarația Universala a Drepturilor Omului este apărătorul oricăror discriminări, iar la art.25 din această normă internațională, se statuează în mod expres, faptul că este garantat dreptul tuturor oamenilor, fără nici un fel de discriminare la un salariu egal pentru muncă egală.
Tribunalul va avea în vedere, în ceea ce privește temeinicia cererii reclamantei și directiva CE 200/750/27.11.2000 și Protocolul nr.12 la Convenția privind Apărarea Drepturilor și Libertăților Fundamentale.
De altfel, Pactul Internațional cu privire la drepturile civile, inclusiv cele de natură salarială la art.19 pct.13 evidențiază limitativ situațiile de restrângere a exercițiilor drepturilor materiale, printre care nu se regăsesc și cele ce constituie obiectul prezentei pricini.
In plan intern, art.5 din CM, interzice discriminarea directă sau indirectă față de un salariat în cadrul relațiilor de muncă, iar la art.1 al.1 din OG nr.137/2000, privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, prevede că "prin discriminare se înțelege orice deosebire, excludere, restricție sau preferință pe bază de naționalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială ori apartenența la o categorie defavorizatoare, precum și orice alt criteriu care are ca scop sau efect, restrângerea ori înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării, în condiții de egalitate a drepturilor omului și libertăților fundamentale ori a drepturilor recunoscute de lege în domeniul public, economic, social, cultural sau în orice alte domenii ale vieții publice".
Totodată, alin.2 al art.2 din același act normativ stabilește că "sunt discriminatorii prevederile, criteriile sau practicile aparent neutre care dezavantajează anumite persoane pe baza criteriilor prevăzute de al.1 față de alte persoane în afara cazului în care aceste prevederi, criterii sau practici sunt justificate obiectiv de un scop legitim, iar metodele de atingere sunt adecvate și necesare.
Prin neacordarea primelor de vacanță funcționarilor publici din sistemul asigurărilor sociale se creează un tratament diferențiat, discriminatoriu și această măsură nu poate fi apreciată că ar avea un scop legitim atâta timp cât prin ea nu se realizează o îmbunătățire a salarizării, iar respectiva categorie profesională este plasată într-o situație discriminatorie față de alte categorii profesionale, care au beneficiat de prevederile nr.188/1999,rep.
Așa fiind, instanța a apreciat că, suspendarea în cinci rânduri succesive, a aplicării dispozițiilor art.34 al.2 din nr.188/1999, rep, nu echivalează cu abrogarea acestei prevederi legale și că efectul actelor normative nr.743/2001, nr.631/2002, nr.507/2003, nr.511/2004 si nr.380/2005, fost doar acela de a amâna începutul exercițiului dreptului subiectiv al reclamantei la încasarea indemnizației reprezentând prima de concediu pe anii 2001-2005, motiv pentru care în temeiul art.34 al.2 din nr.188/1999, rep, art.1, art.10 si art.18 din nr.554/2004, acțiunea a fost admisă, iar sumele vor fi actualizate cu rata de inflație în raport de disp.art.1094 și art.1088 Cod civil, impunându-se repararea integrală a prejudiciului suferit de către reclamanți.
Totodată, instanța a admis și cererea de chemare în garanție a Ministerului Economiei și Finanțelor și Casei Naționale de Asigurări de Sănătate, întrucât pe de o parte, în raport de disp.art.4 al.2, art.28, art.35 și art.19 lit.b, din nr.500/2002, fără asigurarea fondurilor necesare pentru plata drepturilor bănești de către MFP - între acesta și cei doi pârâți existând raporturi juridice izvorâte de lege -, nu se poate face plata drepturilor bănești acordate, iar pe de alta parte CNAS în considerarea art.279 lit.j si k, din nr.95/2006, aprobă și repartizează pe Case de Asigurări Județene bugetul fondului, fiind, deci, îndeplinite condițiile prev.art.60-63 pr.civ.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs pârâtele Direcția Generală a Finanțelor Publice T în numele Ministerul Economiei și Finanțelor B și Casa Națională de Asigurări de Sănătate
Recurenta Tas olicitat modificarea în parte a sentinței, în sensul admiterii excepției lipsei calității procesuale pasive a, întrucât acesta nu este parte în raporturile de muncă cu reclamanta, astfel că drepturile stabilite în favoarea reclamantei sunt obligatorii numai pentru părțile din proces; solicită și exonerarea de la plata cheltuielilor de judecată, nefiind întrunite cerințele art.274 Cod procedură civilă.
Pârâta Bai nvocat lipsa calității procesuale, întrucât raporturile juridice sunt stabilite între C S și reclamantă, nu are relații contractuale cu aceasta; președintele este ordonator principal de credite iar Președintele Director General al este ordonator terțiar de credite.
A invocat și excepția prescripției dreptului la acțiune, motivând că nu a fost întrerupt cursul prescripției, iar reclamanta nu a făcut dovada întreruperii cursului prescripției.
Pe fondul cauzei arată că reclamanta nu beneficiază de prime de concediu, conform reglementărilor exprese ale legilor bugetare anuale.
Examinând recursurile, în raport de motivele invocate, cât și din oficiu, Curtea constată că nu sunt fondate și le va respinge conform următoarelor considerente:
Cu referire la excepția prescripției dreptului la acțiune al reclamantei, invocată de pârâtă, Curtea constată că este neîntemeiată, urmând să o respingă.
Și aceasta întrucât dreptul la prima pentru concediul de odihnă al funcționarilor publici a fost introdus prin art. 34 alin.2 din Legea nr. 188/1999.
Faptul că exercițiul dreptului în discuție, a fost suspendat printr-o serie de acte normative ulterioare, nu echivalează că o înlăturare a existenței lui, cât timp prin nici o dispoziție legală nu s-a prevăzut acest lucru, iar prin nerecunoașterea sa s-ar contraveni atât art. 53 din Constituție cât și reglementărilor date prin art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.
Cât privește excepția lipsei calității procesuale a Ministerului Economiei și Finanțelor, Curtea urmează să o respingă ca neîntemeiată.
Și aceasta pentru că toate instituțiile publice sunt finanțate de la bugetul de stat, Legea nr. 500/2002, conține prevederi care obligă Ministerul Finanțelor de a coordona sistemul bugetar, în privința pregătirii proiectelor bugetare anuale a actelor normative rectificative, precum și a legilor privind aprobarea contului general de execuție sens în care prezenta decizie se impune să-i fie opozabilă, excepția lipsei calității procesuale pasive fiind de asemenea neîntemeiată și cu privire la.
De menționat în acest context și decizia Nr. XXIII din 12 decembrie 2005 dată în interesul legii de către - Secțiile Unite, publicată în nr. 233/15.03.2006, prin care s-a statuat faptul că obligația plății primelor de concediu neacordate revine ordonatorilor principali de credite și, după caz ordonatorilor de credite, de inferior.
Pe fondul cauzei se reține că dreptul la prima pentru concediu prevăzut de art. 34 al. 2 din Legea nr. 188/1999, modificată, a fost suspendat prin legile bugetare invocate prin cererile de recurs, nu echivalează cu înlăturarea existenței lui, atâta timp cât printr-o altă dispoziție legală acest drept nu a fost abrogat și prin nerecunoașterea lui s-ar contraveni atât art. 53 din Constituție cât și reglementărilor date prin art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.
Prin urmare, dreptul la acțiune al reclamantului s-a născut la data la care a încetat orice cauză de suspendare, care a întrerupt cursul prescripției dreptului la acțiune pentru beneficiarii prevederii legale susmenționate și a cărei aplicare a fost suspendată sau amânată, prin acte normative temporare, până la data de 1 ianuarie 2007.
Față de apariția nr.OUG146/19.12.2007, publicată în Monitorul Oficial nr.877/20.12.2007, Curtea constată de prisos a motiva necesitatea aplicării prevederilor art.34 alin.2 din Legea nr.188/1999, a cărei suspendare a încetat la 31 decembrie 2006.
Astfel, prin această ordonanță se reglementează modalitatea de plată a primelor acordate cu prilejul plecării în concediu de odihnă, în baza prevederilor din actele normative a căror aplicare a fost suspendată succesiv în perioada 2001-2006.
Întrucât reclamanta intră în categoria personalului căruia îi sunt aplicabile prevederile actului normativ susmenționat, în sensul art.1 al.2 din acesta, Curtea urmează să mențină ca temeinică și legală hotărârea atacată și conform prevederilor art.312 al.1 Cod procedură civilă, respinge recursul.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursurile T, în numele Ministerului Economiei și Finanțelor și Casa Națională de Asigurări de Sănătate B împotriva sentinței civile 884/2007 pronunțată în dosar - al Tribunalului Timiș.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 31.2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - - - - - -
GREFIER
Red./05.03.2008
Tehnored. /05.03.2008
Ex.2
Primă instanță: Tribunalul Timiș - judecători I,
Președinte:Mircea Ionel ChiuJudecători:Mircea Ionel Chiu, Cristian Alexandru Dacu
