Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 97/2008. Curtea de Apel Timisoara

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL Operator 2928

SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DOSAR NR:--09.01.2008

DECIZIA CIVILĂ NR.97

Ședința publică din 31.01.2008

PREȘEDINTE: Mircea Ionel Chiu

JUDECĂTOR 2: Cristian Alexandru Dacu

JUDECĂTOR: - -

GREFIER:

S-a luat în examinare recursul formulat de pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice T împotriva sentinței civile nr.877/26.11.2007 pronunțată în dosarul nr.- al Tribunalului Timiș, în contradictoriu cu reclamantul intimat și pârâții intimați Ministerul Internelor și Reformei Administrative și Inspectoratul Județean al Poliției de Frontieră M având ca obiect litigiu privind funcționarii publici.

La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă consilier juridic Branca în reprezentarea pârâtei recurente, lipsă fiind celelalte părți.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care se constată că prin serviciul de registratură al instanței, reclamantul intimat a depus întâmpinare.

Reprezentanta pârâtei recurente depune delegație.

Nemaifiind alte cereri de formulat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pentru dezbateri.

Reprezentanta pârâtei recurente solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat în scris.

CURTEA

Deliberând asupra recursului de față constată următoarele:

Prin sentința civilă nr.877/26.11.2007 pronunțată în dosarul nr. -, Tribunalul Timișa respins excepțiile și a admis acțiunea formulata de reclamantul din T, în contradictoriu cu Ministerul Internelor și Reformei Administrative B și Inspectoratul Județean al Poliției de Frontieră M și-n consecință:

A obligat Inspectoratul Județean al Politiei de Frontiera M și Ministerul Internelor și Reformei Administrative, la plata către reclamant a drepturilor bănești, reprezentând prima de concediu egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu, care se impozitează separat pentru anul 2004, sumă actualizată cu indicele de inflație de la data scadenței, până la data plății efective a primei de concediu.

A admis cererea de chemare în garanție a Ministerului Economiei și Finanțelor B, formulată de pârâtul Ministerul Internelor și Reformei Administrative, iar în consecință a obligat Ministerul Economiei și Finanțelor să procedeze la virarea către ordonatorul principal de credite Ministerul Internelor și Reformei Administrative a sumelor bănești necesare achitării acestui drept, care vor fi redistribuite către ordonatorul secundar de credite Inspectoratul Județean al Politiei de Frontiera M, în vederea achitării acestora către reclamant.

Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut următoarele:

Reclamantul are calitatea de angajat și își desfășoară activitatea profesională ca și funcționar public civil cu statut special în conformitate cu art.1 din nr.360/2002, privind statutul polițistului.

Conform art.1 al.1 din Lg.nr.360/2002, polițistul este funcționar public civil cu statut special și ca atare îi sunt aplicabile prev.Lg.nr.188/1999, inclusiv ale art.91 din Lg.nr.215/2006 de modificare a Lg.nr.188/1999, care atrag astfel competența instanțelor de contencios administrativ în soluționarea litigiilor ce vizează raporturile de serviciu ale funcționarului public, dreptul la prima de concediu fiind o componentă a drepturilor salariale și se circumscrie astfel raportului de serviciu al polițistului.

Art.37 al.2 teza I din OG nr.38/2003, privind salarizarea și alte drepturi cuvenite polițiștilor prevede ca "la plecarea in concediul de odihna, polițistul primește o prima de concediu egala cu salariul de baza din luna anterioara plecării in concediu".

Raportul de serviciu dintre funcționarul public și autoritățile sau instituțiile publice din care aceștia fac parte, trebuie să se bazeze pe principiul bunei - credințe, al consensualității obligațiilor și drepturilor, inclusiv cele pecuniare, căzute în sarcina fiecărei părți, cu îndeplinirea și realizarea obligațiilor și răspunderilor ce decurg din fișa cu atribuțiunile de serviciu, dar și cu plata integrală a muncii prestate, având în vedere complexitatea, importanța și finalitatea muncii, plata tuturor drepturilor salariale datorate, condițiile în care aceste drepturi sunt stabilite, trebuie efectuate în sprijinul realizării și aplicării normelor juridice, inclusiv cele cuprinse în OG nr.38/2003, republicată.

Este adevărat că disp.art.37 al.2 teza I din OG nr.38/2003,rep. au fost suspendate succesiv prin legile bugetare anuale, respectiv prin art.9 al.7 din nr.507/2003 s-a suspendat până la 31.12.2004, prin art.8 al.7 din nr.511/1004 până la 31.12.2005 si prin art.5 al.5 din nr.379/2005 a fost suspendată până la 31.12.2006.

Este reală și afirmația celor doi pârâți, conform căreia, aceste suspendări nu contravin disp.art.41 din Constituția României, întrucât dreptul la indemnizația de concediu ca și drept fundamental înscris între drepturile și libertățile enumerate la art.41 al.2 din Constituția României nu se confundă cu prima de concediu la care face referire art.37 al.2 teza I din OG nr.38/2003, aceasta fiind adiacentă indemnizației de concediu.

De altfel și Curtea Constituțională sesizată cu excepția de neconstituționalitate a dispoziției de suspendare din legile bugetare nr.507/2003 și nr.511/2004, le-a respins ca inadmisibile, respectiv neîntemeiate prin decizia nr.38/2005.

Cu toate acestea nu se poate considera că dreptul stabilit prin art.37 al.2 teza I din OG nr.38/2003,rep. nu exista câtă vreme dispozițiile legale ce-l consacră, sunt în vigoare și în prezent și nu au fost declarate neconstituționale.

Dispozițiile art.37 al.2 teza I din OG nr.38/2003,rep. prin care s-a acordat dreptul solicitat au fost în funcție pe toată perioada de suspendare, dispozițiile legale de suspendare neconținând vreo referire la eventualitatea desființării dreptului la prima de concediu, ci doar la suspendarea exercițiului acestuia și care nu pot fi considerate că ar înlătura însăși existenta lui.

Normele legale de suspendare a aplicării dreptului la prima de vacanță pentru anii 2004 - 2006 nu mai sunt în vigoare la data sesizării instanței, iar din interpretarea logică, sistematică și cronologică a actelor normative mai sus enunțate, raportat la art.64 al.3 din nr.24/2000, privind tehnica de elaborare a actelor normative, față de formularea acestui text de lege în sensul că "dispoziția afectată de suspendare reintră de drept în vigoare", suspendarea unui act normativ are ca efect doar amânarea până la un termen cert și determinat a aplicării acestuia, însă acest fapt nu poate duce la suprimarea definitivă a efectelor actului normativ afectat de suspendare.

Art.20 din Constituția României, prevede că disp. constituționale privind drepturile și libertățile cetățenilor vor fi interpretate și aplicate în concordanță cu Declarația Universală a Drepturilor Omului, cu pactele și cu celelalte tratate la care România este parte.

În același timp, art.2 pct.1 din Declarația Universală a Drepturilor Omului este apărătorul oricăror discriminări, iar la art.25 din această normă internațională, se statuează în mod expres, faptul că este garantat dreptul tuturor oamenilor, fără nici un fel de discriminare la un salariu egal pentru muncă egală.

În plan intern, art.5 din CM, interzice discriminarea directă sau indirectă față de un salariat în cadrul relațiilor de muncă, iar la art.1 al.1 din OG nr.137/2000, privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, prevede că "prin discriminare se înțelege orice deosebire, excludere, restricție sau preferință pe bază de naționalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială ori apartenența la o categorie defavorizatoare, precum și orice alt criteriu care are ca scop sau efect, restrângerea ori înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării, în condiții de egalitate a drepturilor omului și libertăților fundamentale ori a drepturilor recunoscute de lege în domeniul public, economic, social, cultural sau în orice alte domenii ale vieții publice".

Totodată, alin.2 al art.2 din același act normativ stabilește că "sunt discriminatorii prevederile, criteriile sau practicile aparent neutre care dezavantajează anumite persoane pe baza criteriilor prevăzute de al.1 față de alte persoane în afara cazului în care aceste prevederi, criterii sau practici sunt justificate obiectiv de un scop legitim, iar metodele de atingere sunt adecvate și necesare.

Prin neacordarea primelor de vacanță funcționarilor publici civili cu statut special, categorie profesională distinctă, se creează un tratament diferențiat, discriminatoriu și această măsură nu poate fi apreciată că ar avea un scop legitim atâta timp cât prin ea nu se realizează o îmbunătățire a salarizării, iar respectiva categorie profesională este plasată într-o situație discriminatorie față de alte categorii profesionale, între care și funcționarii publici, pentru care Legea 188/1999, rep, prevede prima de concediu.

Așa fiind, instanța a apreciat că, suspendarea în mod succesiv, a aplicării dispozițiilor art.37 al.2 din OG nr.38/2003 nu echivalează cu abrogarea acestei prevederi legale și ca efectul actelor normative nr.743/2001, nr.631/2002, nr.507/2003, nr.511/2004 si nr.380/2005, a fost doar acela de a amâna începutul exercițiului dreptului subiectiv al reclamantului la încasarea indemnizației reprezentând prima de concediu pe anii 2004, 2005 si 2006, motiv pentru care în temeiul art.37 al.2 din OG nr.38/2003, art.164 CM, raportat la art.1,art.8, art.10 și art.18 din nr.554/2004, acțiunea a fost admisă, iar sumele vor fi actualizate cu rata de inflație in raport de disp.art.1094 si art.1088 civil, impunându-se repararea integrala a prejudiciului suferit de către reclamant.

Totodată, instanța a admis și cererea de chemare în garanție a Ministerului Economiei și Finanțelor, întrucât în raport de disp.art.4 al.2, art.28, art.35 si art.19 lit.b, din nr.500/2002, fără asigurarea fondurilor necesare pentru plata drepturilor bănești de către MFP - între acesta si cei doi pârâți existând raporturi juridice izvorâte de lege -, nu se poate face plata drepturilor bănești acordate, fiind îndeplinite condițiile prev.art.60-63 pr.civ.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice T în reprezentarea chematului în garanție Ministerul Economiei și Finanțelor, criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate.

În motivarea recursului se invocă excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Economiei și Finanțelor deoarece, pe de o parte, între reclamant și nu există nici o relație de serviciu sau raport de muncă, iar pe de altă parte, acest minister nu trebuie confundat cu Statul Român sau cu bugetul de stat.

De asemenea, apreciază că cererea de chemare în garanție a Ministerului Economiei și Finanțelor este inadmisibilă având în vedere că nu sunt întrunite cerințele art.60-63 Cod procedură civilă.

Privitor la fondul cauzei, invocă excepția de prematuritate precum și cea de inadmisibilitate a acțiunii pentru neîndeplinirea procedurii administrative prealabile prevăzută de art.7 alin.1 din Legea nr.554/2004.

Totodată mai arată că aceste prime de concediu nu puteau fi acordate atâta timp cât prin acte normative succesive, acest drept a fost suspendat.

Recursul este neîntemeiat.

Privitor la excepția inadmisibilității acțiunii ca urmare a lipsei procedurii prealabile, prevăzută de art. 7 din Legea nr. 554/2004, Curtea reține din analiza sistematică a dispozițiilor art. 91 și 93 din Legea nr. 188/1999 republicată, faptul că acestea stabilesc nu numai competența materială de soluționarea cauzelor care au ca obiect raportul de serviciu al funcționarului public, în favoarea instanțelor de contencios administrativ, ci și procedurile de soluționare a unor astfel de litigii, derogatorii de la dreptul comun în materia contenciosului administrativ, iar în cauza de față, actul normativ precitat nu prevede obligativitatea parcurgerii procedurii prealabile, motiv pentru care nu se impune realizarea acesteia.

De precizat, că în cazul în care legiuitorul a dorit ca acest fapt să aibă loc, l-a menționat în mod expres, într-o singură împrejurare, respectiv prin art. 89, în care dispune că în situația încetării raportului de serviciu, funcționarul public se poate adresa instanței de contencios administrativ, însă în condițiile și termenele prevăzute de Legea nr. 554/2004 modificată.

În consecință, Legea nr. 188/1999 republicată, fiind o lege cu caracter special, se aplică prioritar, în raport de reglementarea cu caracter general prevăzută de legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 modificată.

Privitor la excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Economiei și Finanțelor B, care are calitate de ordonator principal de credite, Curtea urmează să o respingă ca neîntemeiată.

De menționat în acest context decizia nr.XXIII din 12 decembrie 2005, dată în interesul legii de către Înalta Curte de Casație și Justiție - Secțiile Unite, publicată în Monitorul Oficial nr.233/15.03.2006, prin care s-a statuat faptul că obligația plății primelor de concediu, neacordate, revine ordonatorilor principali de credite și după caz, ordonatorilor de credite, de inferior.

Drept urmare, având în vedere calitatea de ordonator principal de credite, se impune ca prezenta decizie să-i fie opozabilă și acestui pârât.

Față de apariția nr.OUG146/19.12.2007, publicată în Monitorul Oficial nr.877/20.12.2007, Curtea constată de prisos a motiva necesitatea aplicării prevederilor art.37 pct.2 dinO.nr.38/2003, a cărei suspendare a încetat la 31 decembrie 2006.

Astfel, prin această ordonanță se reglementează modalitatea de plată a primelor acordate cu prilejul plecării în concediu de odihnă, în baza prevederilor din actele normative a căror aplicare a fost suspendată succesiv în perioada 2001-2006.

Întrucât reclamantul intră în categoria personalului căruia îi sunt aplicabile prevederile actului normativ susmenționat, în sensul art.1 al.2 din acesta, Curtea urmează să mențină ca temeinică și legală hotărârea atacată și conform prevederilor art.312 al.1 Cod procedură civilă, respinge recursul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul pârâtei T împotriva sentinței civile nr.877/2007 pronunțată în dosarul nr.- al Tribunalului Timiș.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 31.2008.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR

- - - - - - - -

GREFIER

Red./06.03.2008

Tehnored. /11.03.2008

Ex.2

Primă instanță: Tribunalul Timiș - judecător I,

Președinte:Mircea Ionel Chiu
Judecători:Mircea Ionel Chiu, Cristian Alexandru Dacu

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 97/2008. Curtea de Apel Timisoara