Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 102/2008. Curtea de Apel Bacau
| Comentarii |
|
Dosar nr-
CURTEA DE APEL BACĂU
- SECȚIA COMERCIALĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL -
Decizia civilă nr. 102/2008
Ședința publică de la 07 Februarie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Morina Napa judecător
JUDECĂTOR 2: Vera Stănișor
JUDECĂTOR 3: Mona Gabriela
Grefier:
&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&
Astăzi au fost pe rol judecarea recursurilor declarate de recurenții-pârâți MINISTERUL MEDIULUI ȘI DEZVOLTĂRII DURABILE și AGENȚIA NAȚIONALĂ PENTRU PROTECȚIA MEDIULUI împotriva sentinței civile nr. 456 din 02 noiembrie 2007, pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul nr-, având ca obiect litigiu privind funcționarii publici (Legea nr. 188/1999.)
La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns pentru intimații-reclamanți, reprezentanții acestora, și, lipsă fiind celelalte părți.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:
Nemaifiind alte cereri de formulat și probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul atât cu privire la excepția lipsei de interes a pârâtului Ministerul Mediului și Dezvoltării Durabile, cât și pe fond.
Intimatul-reclamant, având cuvântul, solicită respingerea recursurilor ca nefondate, cu obligarea pârâților, în solidar, la plata primelor de vacanță aferente anilor 2001-2006.
Referitor la excepția lipsei de interes a pârâtului Ministerul Mediului și Dezvoltării Durabile, solicită respingerea acestei excepții, motivat de faptul că acesta îndeplinește funcția de ordonator principal de credite, așa cum rezultă din dispozițiile art. 5 alin. 8 din nr.HG 368/2007, astfel că, susține în continuare, că acesta are calitate procesuală pasivă motivat de faptul că este ordonatorul principal de credite. De asemenea, în susținere, mai invocă și dispozițiile nr.HG 459/2005 privind reorganizarea și funcționarea Agenției Naționale pentru Protecția Mediului, respectiv art. 1 alin. 1, art. 2 alin. 2 și art. 6 alin. 5.
În concluzie, solicită respingerea recursurilor ca nefondate, cu obligarea pârâților, în solidar, la plata primelor de vacanță aferente anilor 2001-2006.
Intimatul-reclamant, având cuvântul, solicită respingerea recursurilor ca nefondate și menținerea sentinței civile nr. 456 din 02 noiembrie 2007, pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul nr-, ca fiind temeinică și legală.
S-au declarat dezbaterile închise.
A:
- deliberând -
Asupra recursului în materia contenciosului administrativ de față constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată la ribunalul Bacău sub nr. 4408/110/9.07.2007 funcționarii publici din cadrul Agenției Regionale pentru Protecția Mediului B au chemat în judecată pârâții Ministerul Mediului și Dezvoltării Durabile, Agenția Națională pentru Protecția Mediului și Agenția Regională pentru Protecția Mediului B, solicitând obligarea acestora la plata drepturilor bănești reprezentând prime de vacanță pentru perioada 2001-2006, actualizate în raport de rata inflației.
Prin întâmpinare, pârâtul Ministerul Mediului și Dezvoltării Durabile a invocat excepțiile netimbrării, lipsei calității sale procesuale pasive și prescripției dreptului la acțiune.
Aceleași excepții au fost invocate și de către pârâta Agenția Națională pentru Protecția Mediului, în plus aceasta invocând și excepția prematurității acțiunii, pentru lipsa procedurii prealabile.
Prin sentința civilă nr. 456 din 2.11.2007 Tribunalul Bacăua respins excepțiile prematurității, prescripției dreptului la acțiune și lipsei calității procesuale a pârâtei Agenția Națională pentru Protecția Mediului; a admis excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâtul Ministerul Mediului și Dezvoltării Durabile; a admis în parte acțiunea astfel cum a fost precizată, obligând pârâtele Agenția Națională pentru Protecția Mediului și Agenția Regională pentru Protecția Mediului B să plătească reclamanților drepturile salariale reprezentând primele de concediu pentru perioada 2001-2006, reactualizate cu rata inflației până la data plății efective, pentru fiecare reclamant proporțional cu perioada lucrată.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut următoarele:
Reclamanții au calitatea de funcționari publici aflați în raport de autoritate cu pârâtele Agenția Națională pentru Protecția Mediului și Agenția Regională pentru Protecția Mediului
Prin Legea nr. 188/1999, privind statutul funcționarilor publici, respectiv dispozițiile art. 34 alin. 2, s-a instituit o primă de concediu egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu, primă care se impozitează separat.
Cu toate acestea, printr-o serie de acte normative succesive, începând cu Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 33/2001 și legile bugetului de stat aferente anilor 2002-2006, acordarea primei de concediu a fost suspendată succesiv.
Fiind un drept câștigat prin Legea nr. 188/1999, chestiunea de drept dedusă judecății este aceea dacă suspendarea succesivă a acordării drepturilor conferă legitimitate autorităților publice de a nu acorda aceste drepturi ulterior încetării efectelor actelor normative care, succesiv, au dispus suspendarea.
Cum actele normative nu au anulat aceste drepturi și nici textul de lege ce conferă funcționarilor publici drepturile la prima de concediu nu au fost anulate și nici abrogate, rezultă că autoritățile publice, în speță pârâtele, sunt datoare a acorda reclamanților drepturile privind prima de concediu pe întreaga perioadă pentru care realizarea acestora a fost suspendată.
Conform art. 1073 Cod civil, creditorul obligației are dreptul de a dobândi îndeplinirea exactă a obligației și, în caz contrar, are dreptul la dezdăunare.
Este de notorietate că în România a existat inflație în anii 2001-2006, astfel încât instanța a avut în vedere și prejudiciul suferit ca urmare a neacordării drepturilor prin suspendarea succesivă.
Excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de Ministerul Mediului și Dezvoltării Durabile, este fondată, deoarece reclamanții nu se mai află în raport de autoritate cu acesta, nemaifiind nici ordonator de credite, ca urmare a dispozițiilor art. 2 alin. 1 din Hotărârea Guvernului nr. 459/2005, privind reorganizarea și funcționarea Agenției Naționale pentru Protecția Mediului, care astfel a devenit ordonator principal de credite.
Excepția prematurității acțiunii invocată de Agenția Națională pentru Protecția Mediului, este nefondată, deoarece, conform Constituției ca lege fundamentală, procedurile prealabile investirii instanței sunt facultative.
Excepția prescripției dreptului la acțiune pentru perioada anterioară celor trei ani investirii instanței, este nefondată, deoarece, prin legile succesive Legii nr. 188/1999, a fost suspendată obligația de a acorda primele de concediu, astfel încât în toată această perioadă dreptul a existat, nefiind însă executat, ori pe perioada suspendării, reclamanții nu aveau deschis accesul la justiție. Dacă s-ar reține prescripția ar însemna să se încalce și dispozițiile art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
Excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de Agenția Națională pentru Protecția Mediului, este nefondată, motivat de faptul că în calitate de ordonator principal de credite, trebuie să se prevadă în buget și să transmită ordonatorului secundar de credite, în speță Agenția Regională pentru Protecția Mediului sumele necesare executării obligației.
În termen legal împotriva hotărârii tribunalului, pârâții Agenția Națională pentru Protecția Mediului și Ministerul Mediului și Dezvoltării Durabile au formulat recurs.
Pârâta Agenția Națională pentru Protecția Mediului a motivat recursul după cum urmează:
Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii. Prima de vacanță a fost suspendată prin legile succesive ale bugetului de stat din 2001 și până în prezent. Fiind suspendate, aceste dispoziții nu mai fac parte din ordinea de drept.
Instanța a respins în mod greșit excepția privind prescripția dreptului la acțiune pentru anii 2001-2003. În acest sens, trebuie reținute dispozițiile art. 283 alin. 1 lit. c și art. 166 alin. 1 din Codul muncii, precum și dispozițiile art. 3 alin. 1 din Decretul nr. 167/1958.
II. Pârâtul Ministerul Mediului și Dezvoltării Durabile a criticat hotărârea pentru următoarele motive:
Excepția netimbrării acțiunii este întemeiată, instanța trebuind să o admită având în vedere dispozițiile art. 109 din Legea nr. 188/1999 coroborat cu art. 17 alin. 2 din Legea nr. 554/2004 și art. 3 lit. m din Legea nr. 146/1997.
Instanța a respins în mod greșit excepția prescripției dreptului la acțiune pentru anii 2001-2003, fără a ține seama de dispozițiile art. 166 din Codul muncii și ale art. 3 din Decretul nr. 167/1958.
Hotărârea este greșită și în ceea ce privește fondul cauzei, fiind dată cu încălcarea dispozițiilor art. 64 din Legea nr. 24/2000 și a dispozițiilor cuprinse în Legea nr. 188/1999.
Examinând hotărârea recurată și recursurile formulate, curtea de apel constată următoarele:
Excepția prescrierii dreptului la acțiune, invocată de recurenta Agenția Națională pentru Protecția Mediului este întemeiată pentru considerentele ce urmează:
Dreptul la prima de concediu, consacrat prin art. 33 alin. 2 din Legea nr. 188/1999 (art. 34 alin. 2 după republicarea legii), a putut fi exercitat până la 02 martie 2001 când a intrat în vigoare Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 33/2001 prin care s-a suspendat exercițiul dreptului la 01 ianuarie 2002. Termenele prevăzute de art. III din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 33/2001 au fost prelungite prin Legea nr. 743/2001 până la 31.12.2002, iar apoi, prin Legea nr. 631/2002, termenele prevăzute de art. III din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 33/2001 au fost din nou prelungite până la 31 decembrie 2003.
Ulterior, prin legile bugetului pe anii 2004 și 2005 (Legea nr. 507/2003 și nr. 511/2004) exercițiul dreptului la prima de concediu a fost suspendată, independent de suspendarea inițială dispusă prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 33/2001, separat pentru anul 2004 și apoi pentru anul 2005.
Potrivit art. 59 alin. 2 din Legea nr. 24/2000 (R) dispozițiile legilor temporare sunt în vigoare pentru perioada la care se referă, iar art. 66 din același act normativ stabilește că prin acte normative ulterioare se poate prelungi durata actelor normative temporare, dispoziția de prelungire trebuind să intervină înainte de expirare a termenului.
Potrivit art. 7 din Decretul nr. 168/1957 prescripția începe să curgă de la data când se naște dreptul la acțiune. În ceea ce privește prescripția dreptului la acțiune pentru perioada 2001 -2003, exercițiul dreptului la acțiune pentru prima de concediu a fost suspendat prin art. 3 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 33/2001 care, chiar dacă termenul prevăzut prin acest act normativ a fost prelungit prin legi temporare, se constituie ca o suspendare unică ce a început cu 02 martie 2001 și s-a finalizat, conform Legii nr. 24/2000, la 31 decembrie 2003 prin dispozițiile de prelungire a termenului prevăzut în art. 3 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 33/2001.
Așadar, pentru perioada 2001 - 2003 dreptul la acțiune al reclamanților s-a născut după expirarea perioadei de suspendare, respectiv după 31 decembrie 2003. Legea nr. 507/2003 a suspendat exercițiul dreptului la prima de concediu pentru anul 2004 până la 31 decembrie 2004, pentru această perioadă dreptul la acțiune născându-se la 01 ianuarie 2005.
Cum ultimele legi nu au dispus prelungirile suspendărilor anterioare conform art. 66 din Legea nr. 24/2000 rezultă că fiecare dintre ele a suspendat exercițiul dreptului la prima de concediu, independent și pentru anul în care dispozițiile respective erau aplicabile.
Față de aceste considerente, curtea constată că pentru perioada 2001 - 2003, dreptul la acțiune al reclamanților s-a prescris, în raport de dispozițiile art. 3 și art. 7 alin. 1 din Decretul nr. 167/1958 coroborate cu art. 3 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 33/2001.
În consecință, pentru acest considerent, recursul formulat de Agenția Națională pentru Protecția Mediului va fi admis, iar sentința recurată va fi modificată, în sensul admiterii excepției de prescripție a dreptului la acțiune pentru perioada 2001 - 2003.
În privința motivelor de fond, cu referire la perioada 2004-2006 pentru care prescripția este inoperantă, se constată următoarele:
Suspendarea plății primelor de vacanță prin legile bugetului de stat nu produce efectul înlăturării dreptului recunoscut reclamanților prin art. 32 alin. 2 (devenit 34 alin. 2 după republicare) din Legea nr. 188/1999. Examinând dispozițiile legilor temporare privind suspendarea exercitării dreptului raportat la prevederile constituționale din art. 53, în mod legal instanța de fond a constatat că limitarea adusă exercițiului dreptului la prima de concediu excede condițiilor reglementate de dispozițiile arătate, privind situațiile în care intervine, caracterul necesar, proporțional cu situația ce a determinat-o, nediscriminatoriu și fără a aduce atingere dreptului în substanța lui.
Prin decizia XXIII/12.12.2005 pronunțată de Secțiile Unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție, pronunțându-se asupra suspendării exercițiului aceluiași drept recunoscut altor beneficiari, s-a reținut căpentru ca un drept prevăzut să nu devină doar o obligație lipsită de conținut, ceea ce ar constitui o îngrădire nelegitimă exercitării lui, un atare drept nu poate fi considerat că nu existat pe perioada pentru care exercițiul lui ar fi înlăturat.
Prin urmare, se constată că, în privința fondului cauzei nu există motive de casare sau de modificare a hotărârii recurate.
II. În legătură cu recursul formulat de pârâtul Ministerul Mediului și Dezvoltării Durabile, această instanță, la termenul din 10.01.2008, a invocat din oficiu excepția lipsei de interes, dispunând citarea părților cu mențiunea de a formula concluzii cu privire la această excepție.
Excepția este întemeiată. Prin hotărârea recurată, tribunalul a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Mediului și Dezvoltării Durabile. Chiar dacă nu s-a pronunțat expres în sensul respingerii acțiunii, pentru acest considerent (al lipsei calității procesuale pasive), față de pârâtul Ministerul Mediului și Dezvoltării Durabile, prin dispozitivul hotărârii obligate la plată au fost doar pârâtele Agenția Națională pentru Protecția Mediului și Agenția Regională pentru Protecția Mediului Prin urmare, recursul formulat de pârâtul Ministerul Mediului și Dezvoltării Durabile apare ca fiind lipsit de interes, urmând a fi respins ca atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de pârâta Agenția Națională pentru Protecția Mediului, cu sediul în B,-, sector 6, împotriva sentinței civile nr. 456 din 02 noiembrie 2007, pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul nr-, în contradictoriu cu recurentul-pârât MINISTERUL MEDIULUI ȘI DEZVOLTĂRII DURABILE, cu sediul în B, nr. 294, sector 6, intimații-reclamanți, A, și, toți cu sediul ales la sediul Agenției pentru Protecția Mediului B, cu sediul în B, str. - nr. 78, județul B și intimata-pârâtă AGENȚIA REGIONALĂ PENTRU PROTECȚIA MEDIULUI B, cu sediul în B, str. - nr. 78, județul
Modifică în parte sentința recurată în sensul că:
Admite excepția prescripției dreptului la acțiune.
Respinge, ca prescrisă, acțiunea cu privire la drepturile bănești aferente perioadei 2001-2003.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței recurate.
Respinge recursul declarat de pârâtul Ministerul Muncii și Dezvoltării Durabile pentru lipsa interesului, împotriva aceleași sentințe.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi 07 februarie 2008.
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, |
Red. /
Tehnored. - 28.02.2008
Red. - ex. 3
28/28.02.2008
Președinte:Morina NapaJudecători:Morina Napa, Vera Stănișor, Mona Gabriela
