Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Sentința 102/2009. Curtea de Apel Timisoara
Comentarii |
|
ROMÂNIA OPERATOR 2928
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr- - 03.03.2009
SENTINȚA CIVILĂ NR.102
Ședința publică de la 24 martie 2009
PREȘEDINTE: Rodica Olaru
GREFIER: - -
S-a luat în examinare acțiunea în contencios administrativ și fiscal formulată de reclamanta în contradictoriu cu pârâta Agenția de Sănătate Publică a Ministerului Transporturilor B, având ca obiect litigiu privind funcționarii publici.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă reclamanta personal, lipsă fiind pârâta.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care se constată că s-a depus la dosar prin registratura instanței întâmpinare din partea pârâtei, care se comunică și reclamantei.
Instanța pune în discuția reclamantei, problema dacă înțelege să facă dovada atacării deciziei de numire în funcție pe care o consideră vătămătoare, potrivit OUG nr.02/2004.
Reclamanta depune la dosar un înscris din 27.03.2006 care reprezintă dovada îndeplinirii procedurii prealabile, precum și răspunsul la această adresă dat de pârâtă.
Instanța constată îndeplinită procedură prealabilă, și însă, invocă din oficiu excepția tardivității acțiunii potrivit Legii nr.544/2004, având în vedere că răspunsul la contestație a fost primit în anul 2006, iar acțiunea a fost introdusă în luna martie 2008.
Reclamanta solicită respingerea excepției tardivității introducerii acțiunii pe motiv că Legea nr.188/1999 nu prevede nu termen de atacare la instanță a actelor vătămătoare.
CURTEA
Asupra acțiunii de contencios administrativ de față constată:
Prin acțiunea introdusă la Judecătoria Timișoara, reclamanta a chemat în judecată pe pârâta Agenția de Sănătate Publică a Ministerului Transporturilor B, solicitând obligarea acesteia la încadrarea în funcția de consilier I/1, conform Legea nr.188/1999, precum și la acordarea retroactivă a drepturilor salariale pe care le-a pierdut prin încadrarea în funcția de consilier principal I/1 la data de 01.01.2005.
În motivare petenta a arătat că în anul 1975 absolvit Facultatea de Economică din cadrul Academiei de Studii Economice B și a ocupat funcția de economist din 01.08.1975, iar din 1996 ocupat prin concurs postul de contabil șef la Centrul de Medicină Preventivă În 01.04.2004 prin HG nr.312/2004 centrele de medicină preventivă au fost reorganizate, iar postul de contabil șef desființată, petenta rămânând în continuare în funcția de execuție de economist IA. Petenta a mai arătat că, la 01.01.2005 prin transformarea posturilor în funcții publice a fost reîncadrată în funcția de consilier principal I/1 deși avea funcția de economist de 29 de ani și 5 luni și în maximul funcției (economist IA) de 9 ani, fapt ce contravine art.51.1 alin.5 lit.c din Statul Funcționarului Public. Petenta a mai susținut că s-a adresat Agenției Naționale a Funcționarilor Publici și -MT B, dar i s-a răspuns că promovarea în grad superior se poate face numai prin examen.
În drept s-au invocat prevederile Legii nr.188/1999.
Judecătoria Timișoara și-a declinat competența materială în favoarea Tribunalului Timiș, ca instanță de contencios administrativ, în temeiul art.109 din Legea nr.188/1999 republicată, iar acesta și-a declinat competența materială în favoarea Curții de Apel, cu aplicarea art.10 alin.1 din Legea nr.554/2004, unde cauza s-a înregistrat sub nr-.
Prin întâmpinare pârâta Agenția de sănătate publică din cadrul Ministerului Transporturilor și a invocat excepția tardivității introducerii acțiunii arătând că la data de 1.2005 un număr de 234 de angajați contractuali din numărul total de 264, au fost reîncadrați pe funcții publice, conform Hotărârii de Guvern nr.312/2004 privind organizarea și funcționarea Agenției de Sănătate Publică, organigramei aprobate, Ordonanței de urgență a Guvernului nr.92/2004 privind reglementarea drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici pentru anul 2005 și în baza Avizului favorabil nr.1212/02.02.2005 al Agenției Naționale a funcționarilor publici privind reîncadrarea funcționarilor publici din cadrul Agenției de Sănătate Publică, precum și în baza Avizului favorabil nr.741/25.07.2007 al Agenției Naționale a Funcționarilor Publici pentru funcțiile publice din cadrul Agenției de Sănătate Publică.
În conformitate cu art.38 alin.1 din OUG nr.92/2004 privind reglementarea drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici pentru anul 2005, "funcționarii publici vor fi reîncadrați cu avizul Agenției Naționale a Funcționarilor Publici într-o funcție publică care să le asigure salariul de bază individual avut în luna decembrie 2004. În cazul în care acesta se situează între limite, funcționarii publici vor fi reîncadrați în funcția publică care să le asigure o treaptă de salarizare imediat superioară nivelului salariului de bază a avut în luna decembrie 2004".
Invocă excepția tardivității în conformitate cu art.30 alin.1, 2 și 4 din OUG nr.92/2004 privind reglementarea drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici pentru anul 2005, care stipulează că "soluționarea contestațiilor în legătură cu stabilirea salariilor de bază, sporurilor, premiilor și a altor drepturi care se acordă potrivit prevederilor prezentei ordonanțe de urgență este de competența ordonatorilor de credite. Contestația poate fi depusă în termen de 5 zile de la data comunicării actului administrativ de stabilire a drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarului public. Împotriva măsurilor dispuse potrivit prevederilor alin.1 persoana în cauză se poate adresa instanței de contencios administrativ sau, după caz, instanței judecătorești competente, potrivit legii, în termen de 30 de zile de la data comunicării soluționării contestației".
La termenul de judecată din data de 24.III.2008 Curtea de APEL TIMIȘOARAa invocat excepția privind tardivitatea introducerii acțiunii în raport cu prevederile art.30 alin.1 și 4 din OUG nr.92/2004 raportat la art.11 din Legea nr.554/2004 și examinând-o pe excepție se respinge, pentru că:
Potrivit înscrisurilor cu nr.1681//4.IV.2006 și nr.141/27.III.2006, respectiv nr.122/29.III.2006, reclamanta a contestat la pârâtă încadrarea în funcția publică de consilier juridic principal I-1 la - Unitatea teritorială T, în luna martie 2006, și pârâta i-a răspuns contestației în luna aprilie 2006, așa cum rezultă din datele menționate în înscrisurile susmenționate.
Această împrejurare rezultă și din motivele cuprinse în acțiunea introductivă de instanță, ce a făcut obiectul dosarului nr- al Judecătoriei Timișoara (fila 4 dosar).
Cu toate că solicitările nu i-au fost rezolvate favorabil, acțiunea de față a fost introdusă la data de 6.III.2008 la Judecătoria Timișoara.
Potrivit dispozițiile art.30 alin.1, 2 și 4 din OUG nr.22/2004, în vigoare la data formulării contestației în procedura prealabilă, reclamanta a avut obligația de a se adresa la instanța de contencios administrativ în termen de 30 de zile de la data când a cunoscut refuzul pârâtei de a-i soluționa cererea, însă reclamanta nu a respectat acest termen de decădere, sesizând instanța în luna martie 2008, astfel că acțiunea este tardivă și se respinge cu aplicarea și a art.103 Cod procedură civilă.
Acțiunea este tardivă și prin raportare la termenul de 1 an, față de data introducerii cererii la pârâtă, termen de decădere prevăzut de art.11 alin.2 raportat la alin.5 din Legea nr.554/2004.
În consecință, acțiunea se respinge pe excepția tardivității.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge ca tardiv introdusă acțiunea formulată de reclamanta împotriva pârâtei Agenția de sănătate publică din cadrul Ministerului Transporturilor și.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică 24.III.2009.
PREȘEDINTE GREFIER
- - - -
Se comunică:
-reclamantei, T,-,.12, jud.
-pârâtei Agenția de sănătate publică din cadrul Ministerului Transporturilor și, B Calea nr.193 B, sector 1
Emis 2 com.
Red.-30.III.2009
Tehnored - 09.04.2009/ 4 ex.
Președinte:Rodica OlaruJudecători:Rodica Olaru