Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 1022/2008. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2928
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR--18.06.2008
DECIZIA CIVILĂ NR.1022
Ședința publică din 09.10.2008
PREȘEDINTE: Mircea Ionel Chiu
JUDECĂTOR 2: Victoria Catargiu
JUDECĂTOR 3: Cătălin
GREFIER:
Pe rol se află pronunțarea în recursul formulat de reclamanta împotriva sentinței civile nr.484/CA/27.05.2008, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr-, în contradictoriu cu pârâta intimată Instituția Prefectului - Județul T, având ca obiect anulare acte administrative.
Procedura îndeplinită.
dezbaterilor și susținerile părților au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 02.10.2008, care face parte integrantă din prezenta decizie și când pronunțarea a fost amânată pentru data de 09.10.2008, când,
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.484/CA/27.05.2008, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr-, a fost respinsă acțiunea formulată de reclamanta, împotriva pârâtei Instituția Prefectului - Județul
În motivare, s-a reținut, în esență, că acțiunea este neîntemeiată pe fond, raportat la următoarele aspecte.
În fapt, la data de 03.12.2007 reclamanta, în calitate de referent superior, a înregistrat o cerere prin care solicita demisia (fila 13 dosar).
La data de 04.12.2007 a înregistrat o cerere prin care solicita reanalizarea cererii sale de demisie, arătând că revine asupra acesteia (fila 14 dosar).
Pârâtul a emis Ordinul nr. 53 la data de 07.01.2008 privind încetarea raportului de serviciu al reclamantei ca urmare a demisiei (fila 12 dosar).
Reclamanta a formulat contestație în procedură prealabilă administrativă prin care a solicitat anularea Ordinului nr. 53/07.01.2008 (filele 9-11 dosar).
Urmare a contestației, pârâta Instituția Prefectului - Județul Tae mis Adresa nr.1136/D II/d din 23.01.2008 (fila 7 dosar) prin care a susținut legalitatea și temeinicia ordinului atacat.
Raportat la situația de fapt expusă, tema juridică care se impune analizată o constituie caracterul actului de demisie.
Chiar dacă cererea de revenire asupra demisiei a fost depusă a doua zi după înregistrarea cererii de demisie, se constată că din punct de vedere legal nu există nici o normă permisivă sub acest aspect în Codul muncii sau în dispozițiile Legii nr.188/1999 privind Statutul funcționarilor publici.
Este statuat atât în doctrină cât și în practică, tocmai față de constatarea expusă anterior, caracterul irevocabil al actului de demisie în situația în care angajatorul nu achiesează la revenirea angajatului.
Mai este de semnalat faptul că nimeni nu poate să își invoce propria culpă, respectiv reclamanta nu poate să invoce, în favoarea ei, împrejurarea că a scris cererea de demisie în grabă, fără să se gândească și de aceea a revenit a doua zi cu o nouă cerere.
Împotriva sentinței civile nr. 484/CA/27.05.2008, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr- a declarat recurs reclamanta considerând-o ca fiind netemeinică și nelegală, motiv pentru care a solicitat modificarea în tot a hotărârii atacate, în sensul admiterii contestației astfel cum a fost formulată, cu cheltuieli de judecată.
În motivare, se arată că instanța de fond a reținut în mod greșit starea de fapt și de drept și a pronunțat o hotărâre netemeinică și nelegală în sensul că a respins în mod greșit cererea de chemare în judecată.
Astfel, deși a arătat că în data de 03.12.2007, în calitate de referent superior la Instituția Prefectului - Județul T, a înregistrat la această instituție o cerere, prin care solicita demisia sa, a motivat aceasta ținând cont de presiunea nelegală exercitată de prefect, care a considerat că în urma vânzării imobilului situat în T, B-dul - nr. 28, în anul 2007 la cetățeni de etnie romă, se impune demisia sa din cadrul instituției. Reclamanta arată că deși a apreciat actul de demitere ca fiind nelegal tocmai prin prisma acestor aspecte, instanța de fond nu a luat în considerare aceasta.
Mai mult, tocmai în susținerea celor învederate, în data de 04.12.2007 a înaintat instituției o altă cerere prin care solicita să fie reanalizată cererea de demisie și arăta că revine asupra acesteia, invocând faptul că între activitatea pe care o desfășoară și contractul de vânzare-cumpărare pe care l-a încheiat cu dobânditorii apartamentului mai sus menționat, nu există nici o incompatibilitate și că presiunea exercitată de prefect pentru a-i obține demisia este una nelegală.
Prefectul, neținând cont de cererea de revenire asupra demisiei, emite la data de 07.01.2008 ordinul prin care se dispune încetarea raportului de serviciu ca urmare a demisiei, începând cu data de 15.01.2008, efectuarea operațiunilor de predare a lucrărilor și bunurilor care i-au fost încredințate pentru exercitarea atribuțiilor de serviciu și pierderea statutului de funcționar public începând cu 15.01.2008.
Cu toate acestea, instanța de fond, fără să analizeze condițiile în care s-a realizat cererea de demisie, face o greșită aplicare a legii și dă o interpretare eronată actelor ce fac obiectul pricinii.
Prin urmare, arată recurenta, nu suntem în situația unei demisii în formă clasică, ci, dimpotrivă, suntem în situația unui abuz de putere, în sensul că prefectul prin intimidare și amenințare a determinat-o să o redacteze.
Critica adusă instanței de fond este aceea că nu a analizat sub aceste aspecte pricina, ci s-a mulțumit să se refere la cererea de demisie clasică, principii care nu sunt îndeplinite în cauză. Nu este posibil, decât prin intervenția instanțelor de judecată să fie protejați angajații față de abuzurile superiorilor.
Față de cele mai sus relatate, recurenta apreciază că acest ordin este netemeinic și nelegal, încălcându-se normele imperative ale legii ce guvernează raporturile de serviciu în cazul funcționarilor publici, respectiv Legea nr.188/1999.
Deși a solicitat instanței de fond să analizeze ordinul de demitere și sub aspectul încălcării drepturilor sale în ceea ce privește statutul pe care-l are, în sensul că cererea de demisie din 03.12.2007 nu este una voluntară, ci dimpotrivă, la presiunea prefectului și, deși cu curaj a revenit asupra acesteia la data de 04.12.2007, se poate lesne observa că data emiterii ordinului, respectiv aceea de 07.01.2008 este mult ulterioară cererii sale de revenire din 04.12.2007 și apreciază că, din moment ce nu încetaseră raporturile de serviciu până în acel moment putea reveni asupra demisiei, mai ales că aceasta a fost formulată la presiunea conducătorului instituției.
Totodată, cu invocarea nelegală a art. 105, alin. 2, lit. d din Legea nr.188/1999, republicată și actualizată, privind Statutul funcționarilor publici, același ordin nelegal constată și pierderea în ceea ce o privește a statutului de funcționar public. Apreciază că este nelegală această măsură deoarece litera d prevede "la cererea funcționarului public", or, nu rezultă din nici una din cererile sale adresate instituției că ar fi solicitat în mod expres aceasta.
Raportat la această gravă nelegalitate, deși a fost investită cu ea, instanța de fond nu face nici o referire.
Intimata Instituția Prefectului - Județul T nu a formulat întâmpinare la recurs.
Examinând recursul formulat, Curtea constată că este fondat și urmează a fi admis, pentru considerentele ce succed:
Din probele administrate la instanța de fond, Curtea reține că la data de 03.12.2007, reclamanta, având funcția de referent în cadrul Serviciului Informații, Relații cu Publicul și Registratură, și-a dat demisia din funcție și din cadrul Instituției Prefectului - Județul T, începând cu data de 03.12.2007.
În această cerere, reclamanta a afirmat că își dă demisia la sugestia Prefectului Județului T, pe motiv de vânzare a unui apartament, în anul 2007 "la țigani".
A doua zi, reclamanta formulează o cerere către Instituția Prefectului - Județul T, prin care arată că revine asupra cererii de demisie (fila 14 din dosarul de fond), afirmând că această demisie a fost dată la sugestia Prefectului, în urma întrevederii care a avut loc în biroul acestuia, în data de 03.12.2007.
Reclamanta mai arată în această nouă cerere că nu există nicio legătură între activitatea pe care o desfășoară în cadrul instituției și contractul de vânzare-cumpărare prin care a înstrăinat imobilul din Bd. - nr. 28 din T, că este o persoană singură, fără alt venit decât salariul și că a fost nevoită să cumpere o altă locuință cu un spațiu mai mic, ce necesită cheltuieli mai reduse.
Mai mult, reclamanta a afirmat că cetățenii de etnie romă care doresc să achiziționeze locuințe în centrul orașului, ca în cazul său, exercită diverse presiuni verbale.
Din conținutul celor două cereri, întocmite în două zile succesive, Curtea constată că demisia reclamantei nu a fost expresia liberului său arbitru, ci rezultatul unor presiuni din partea angajatorului.
Curtea este de acord cu poziția primei instanțe care afirmă că "din nefericire pentru reclamantă" actul de demisie este irevocabil și cel care și-a dat demisia nu poate reveni asupra ei decât cu consimțământul angajatorului (consimțământ care nu există în speță), însă cu condiția ca demisia să nu fie smulsă prin violență, obținută prin viclenie sau surprinsă prin dol.
În speță, violența morală este intrinsecă cererii de demisie, răzbate din modul de formulare și această constatare este întărită și de conținutul cererii de revenire de a doua zi, care face referire la cauzele factuale care l-au determinat pe angajator să sugereze demisia: vânzarea unui imobil la cetățeni de etnie romă.
La aprecierea caracterului presiunilor exercitate de către angajator, Curtea are în vedere calitatea celor două persoane și pregătirea acestora. Astfel, trebuie avut în vedere că reclamanta era încadrată într-o funcție de mică importanță (referent), care presupune o pregătire profesională corespunzător mai redusă, iar cel care i-a "sugerat" demisia este chiar conducătorul instituției, care se bucură de autoritatea morală și profesională cea mai ridicată în respectiva instituție, ori presiunile exercitate de o asemenea persoană pot fi și în speță au și fost irezistibile pentru reclamantă, care avea o funcție mult inferioară.
Nu are nicio importanță că Ordinul atacat, cu nr. 53 fost emis la data de 07.01.2008, întrucât reclamanta nu are dreptul de a-și revoca cererea de demisie între depunerea cererii de demisie și emiterea ordinului prin care s-a constatat încetarea raporturilor de serviciu.
Demisia este un act unilateral al angajatului, care este irevocabil, iar ordinul atacat nu face decât să constate încetarea raportului de serviciu.
Totuși, astfel cum s-a arătat mai sus, întrucât demisia nu a fost expresia liberului arbitru al reclamantei, ci a fost rezultatul unor presiuni din partea angajatorului, ea nu poate produce efecte juridice, astfel că Ordinul nr. 53/7.01.2008 emis de Instituția Prefectului - Județul T, prin care s-a constatat încetarea raportului de serviciu al reclamantei, ca urmare a demisiei, nu poate, la rândul său, să producă efecte juridice.
De asemenea, reclamanta este îndreptățită să fie reîncadrată pe postul deținut anterior emiterii ordinului, cu acordarea tuturor drepturilor salariale pe perioada începând de la 14 ianuarie 2008 și până la reîncadrarea în funcție.
În consecință, față de motivele de mai sus, având în vedere că prima instanță a pronunțat o hotărâre netemeinică, recursul va fi admis, iar sentința atacată va fi modificată în sensul admiterii în parte a cererii reclamantei, anulării Ordinului atacat, reîncadrării sale la locul de muncă deținut anterior emiterii ordinului, începând cu data de 14 ianuarie 2008, cu acordarea tuturor drepturilor salariale pe perioada începând de la 14 ianuarie 2008 și până la reîncadrarea în funcție.
Se va respinge cererea reclamantei privind anularea Adresei nr.1136//d/23.01.2008, emisă de Instituția Prefectului - Județul T, întrucât această adresă nu este decât o corespondență între cele două părți, care, prin ea însăși, nu produce efecte juridice.
În baza art. 274.proc.civ. pârâta Instituția Prefectului - Județul T va fi obligată la plata sumei de 1000 RON cheltuieli de judecată către reclamanta, astfel cu reprezentantul său a solicitat la concluziile în fond asupra recursului.
Chiar dacă chitanța depusă la dosar este pentru suma de 3000 RON, Curtea va acorda, potrivit principiului disponibilității, doar atât cât s-a cerut.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
E:
Admite recursul formulat de reclamanta împotriva sentinței civile nr.484/CA/27.05.2008, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr-, pe care o modifică în sensul că admite în parte cererea de chemare în judecată și anulează Ordinul nr. 53/7.01.2008 emis de Instituția Prefectului - Județul T și dispune reîncadrarea reclamantei la locul de muncă deținut anterior emiterii ordinului, începând cu data de 14 ianuarie 2008, cu acordarea tuturor drepturilor salariale pe perioada începând de la 14 ianuarie 2008 și până la reîncadrarea în funcție.
Respinge cererea reclamantei având ca obiect anularea Adresei nr.1136//d/23.01.2008, emisă de Instituția Prefectului - Județul
Obligă pe pârâta Instituția Prefectului - Județul T să plătească reclamantei 1000 RON cheltuieli de judecată (onorariu avocat).
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 9.10.2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - - - - -
GREFIER
Red./28.10.2008
Tehnored./28.10.2008
Ex.2
Primă instanță: Tribunalul Timiș - judecător.
Președinte:Mircea Ionel ChiuJudecători:Mircea Ionel Chiu, Victoria Catargiu, Cătălin
