Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 1023/2009. Curtea de Apel Alba Iulia

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL ALBA IULIA

SECȚIA DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DOSAR NR-

DECIZIENr. 1023/CA/2009

Ședința publică de la 06 Octombrie 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Marius Ionel Ionescu

JUDECĂTOR 2: Mariana Claudia Clonța

Judecător - -

Grefier

Pe rol se află soluționarea recursului declarat de reclamanții:, M, -, -, G, G, C, -, -, și împotriva sentinței nr. 355/CA/03 02 2009 pronunțată de Tribunalul Hunedoara în dosar nr-.

La apelul nominal făcut în cauză se prezintă mandatarul ales al recurenților, avocat, lipsă fiind recurenții și intimații.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care expune dispozițiile instanței de la termenul anterior de judecată.

Reprezentantul recurenților depune la dosar delegația de reprezentare și bon fiscal, arătând că nu mai are cereri de formulat.

Nemaifiind cereri de formulat instanța acordă cuvântul asupra recursului.

Reprezentantul recurenților solicită admiterea recursului și modificarea în totalitate a hotărârii în sensul admiterii acțiunii, pentru motivele expuse în scris, expunând oral motivele invocate în scris. Cu cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocat și deplasare la instanță.

CURTEA DE APEL

Asupra recursului de față

Prin acțiunea în contencios administrativ înregistrată la Tribunalul Hunedoara sub dosar nr-, reclamanții, M, -, -, G, G, C, -, -, și au chemat în judecată pârâta Direcția pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală H, solicitând ca prin sentința ce se va pronunța să se dispună:

- Obligarea pârâtei la plata către reclamanți a drepturilor bănești reprezentând suplimentul postului - în cuantum de 25% din salariul de bază, suplimentul treptei de salarizare - în cuantum de 25% din salariul de bază, drepturi prevăzute de art. 31 alin. 1 lit.c și lit.d din Legea nr. 188/1999 actualizate cu indicele de inflație, de la data de 01 ianuarie 2004 și până la data plății efective, obligarea pârâtei la efectuarea mențiunilor în carnetul de muncă al fiecărui angajat, precum și obligarea acesteia la plata cheltuielilor de judecată.

În motivare se arată că reclamanții sunt funcționarii publici în cadrul pârâtei Direcția pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală H și în această calitate au dreptul, conform art. 31 alin. 1 lit. c și din Legea 188/1999 pe lângă salariul de bază și la suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare,fiecare în procent de 25% din salariul de bază.

În drept, se invocă dispozițiile art.31 alin. 1 lit. c și din Legea 188/1999, art.1082 Civ.

Pârâta Direcția pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală Haf ormulat întâmpinare solicitând respingerea acțiunii ca neîntemeiată, întrucât fiind ordonator secundar de credite nu putea dispune de cheltuirea nici unei sume de bani fără avizul.

Prin sentința nr. 355/CAF/2009 a Tribunalului Hunedoara a fost respinsă acțiunea reclamanților ca nefondată, în considerente reținându-se că deși sporurile sunt prevăzute de lege acestea nu sunt cuantificate și nu sunt determinate criteriile obiective de acordare.

Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs reclamanții, M, -, -, G, G, C, -, -, și care au solicitat modificarea sentinței în sensul admiterii acțiunii lor.

În motivarea recursului se susține că, în mod greșit, s-a reținut de către prima instanță că nu există temei legal pentru acordarea celor două sporuri, iar suplimentele solicitate sunt elemente componente ale salariului de bază al funcționarului public, neacordarea efectivă a acestora reprezentând o încălcare a prevederilor art. 1 din Protocolul 1, reclamanții având un bun.

În drept, art. 304 pct. 7 și 9.pr.civ.

Recursul este scutit de timbraj.

Intimata nu a depus întâmpinare.

Verificând sentința atacată din prisma motivelor invocate, raportat și la dispozițiile art. 304 ind. 1.civ. și la cadrul legislativ în materia salarizării funcționarilor publici se constată că instanța de fond a identificat, interpretat și aplicat corect prevederile legale.

Astfel, conform art. 31 alin. 1 din Legea 188/1999 "pentru activitatea desfășurată, funcționarii publici au dreptul la un salariu compus din:

a) salariul de bază;

b) sporul pentru vechime în munca;

c) suplimentul postului;

d) suplimentul corespunzător treptei de salarizare.".

În perioada 2004-2006, prevederile referitoare la suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare au fost suspendate prin <LLNK 12004 92130 301 0 45>Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 92/2004 privind reglementarea drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici pentru anul 2005, aprobată cu modificări și completări prin <LLNK 12005 76 10 201 0 17>Legea nr. 76/2005 și prin <LLNK 12006 2130 301 0 31>Ordonanța Guvernului nr. 2/2006 privind reglementarea drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici pentru anul 2006, aprobată cu modificări și completări prin <LLNK 12006 417 10 201 0 18>Legea nr. 417/2006.

Dispozițiile legale invocate anterior nu conțin vreo referire la eventualitatea desființării dreptului la cele două suplimente, ci doar la suspendarea exercițiului acestuia.

Suspendarea aplicării dispozițiilor legale care recunosc dreptul la suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare nu echivalează cu stingerea acestui drept cât timp prin nici o dispoziție legală nu i-a fost înlăturată existența și nici nu s-a constatat neconstituționalitatea textului de lege care conferă reclamanților dreptul la aceste prime.

Prin rt.3 din OG nr.6/2007 privind unele măsuri de reglementare a drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici până la intrarea în vigoare a legii privind sistemul unitar de salarizare și alte drepturi ale funcționarilor publici, precum și creșterile salariale care se acordă funcționarilor publici în anul 2007, s-a stabilit că: "Gestiunea sistemului de salarizare a funcționarilor publici se asigură de fiecare ordonator principal de credite, cu încadrarea în resursele financiare și în numărul maxim de posturi aprobate potrivit legii".

Pentru a fi posibilă cuantificarea (calcularea) suplimentului postului și a suplimentului gradului, ca părți componente ale salariului funcționarilor publici este necesară existența unor dispoziții date în aplicarea (executarea) art.31 alin.(1) lit. c) și d) din Legea nr.188/1999, atribuție ce revine fie legiuitorului, în cazul promovării unui act normativ cu forță juridică de lege, fie Guvernului, în cazul promovării unei hotărâri date în executarea prevederilor respective din Legea nr.188/1999.

În condițiile în care nu este reglementată modalitatea de calculare a suplimentului postului și a suplimentului gradului, acordarea acestor drepturi presupune, pe de o parte, obligarea angajatorului la plata unor sume de bani imposibil de calculat, iar, pe de altă parte, eventuala cuantificare de către instanță în raport cu diverse criterii așa cum solicită reclamantul când face trimitere la sporul acordat altor funcționari publici, reprezintă o nesocotire a Deciziei Curții Constituționale nr.820/2008, în cuprinsul căreia s-a reținut expresis verbis că "instanțele judecătorești nu au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative", astfel că nu au nici competența de a se substitui legiuitorului ori executivului în privința acordării efective a unui drept prevăzut de lege, dar care în prezent nu este pasibil de exercitare efectivă.

În cauză nu au fost încălcate prevederile art.1 din Protocolul nr.1 adițional al Convenției pentru Apărarea Drepturilor și Libertăților Fundamentale care obligă statele părți să adopte măsuri pentru a asigura garantarea dreptului de proprietate, chiar dacă prin jurisprudența Curții de Justiție de la Strasbourg se recunoaște caracterul de bun și unui drept de creanță pentru că, în speță, reclamanta nu a dovedit cuantumul creanței.Cum nu s-a stabilit prin lege un procent fix de acordare și nici criterii de cuantificare a acestor sporuri pentru ca această creanță să fie determinată sau cel puțin determinabilă reclamanta nu are o creanță lichidă în sensul art.379 pr. civ. și, în concluzie, nu se poate reține că instanța de fond prin soluția adoptată a nesocotit dreptul de proprietate al reclamanților astfel cum e reglementat prin Constituția României și Convenția pentru Apărarea Drepturilor și Libertăților Fundamentale.

De asemenea, în cauza Ouzounis împotriva Greciei, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a arătat că o creanță nu poate constitui "bun" decât dacă este exigibilă, reclamanții nefiind titularii unui drept de creanță definitiv cât cauza este pendinte în fața instanțelor judecătorești.

Astfel, hotărârea primei instanțe nu i-a privat pe reclamanți de un bun ai cărui proprietari nu erau.

Întrucât alte cereri similare depuse de alți funcționari publici au fost respinse de instanțele interne, reclamanții nu au nici măcar o "speranță legitimă" de a obține recunoașterea creanței de care se prevalează.

Pentru considerentele expuse, curtea apreciază că hotărârea atacată este legală și temeinică, fiind dată cu corecta interpretare și aplicare a legii și a probelor dosarului, nesubzistând nici unul din motivele de recurs invocate, astfel că recursul reclamanților recurenți se va respinge ca nefondat, în temeiul art.312 al 1. pr. civ.

Pentru aceste motive,
În numele legii

DECIDE

Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanții, M, -, -, G, G, C, -, -, și împotriva sentinței nr. 355/CA/2009 pronunțată de Tribunalul Hunedoara -Secția Comercială și de Contencios Administrativ, în dosar nr-.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 6 X 2009.

Președinte,

- - -

Judecător,

- - -

Judecător,

- -

Grefier,

Red.CCM

Dact./ex.4/27 10 2009

Jud.fond.

Președinte:Marius Ionel Ionescu
Judecători:Marius Ionel Ionescu, Mariana Claudia Clonța

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 1023/2009. Curtea de Apel Alba Iulia