Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 1037/2009. Curtea de Apel Suceava
| Comentarii |
|
Dosar nr- - Legea nr. 188/1999 -
ROMANIA
CURTEA DE APEL SUCEAVA
SECȚIA COMERCIALĂ, contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA NR. 1037
Ședința publică din 28 mai 2009
PREȘEDINTE: Bratu Ileana
JUDECĂTOR 2: Nastasi Dorina
JUDECĂTOR 3: Grosu Cristinel
Grefier - -
Pe rolul instanței se află judecarea recursului declarat de pârâtul Consiliul Județean, cu sediul în S,-, jud. S, împotriva sentințeinr. 435 din 12 martie 2009, pronunțată de Tribunalul Suceava- Secția comercială, contencios administrativ și fiscal în dosarul nr-, în contradictoriu cu reclamantul.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns consilier juridic pentru pârâtul recurent Consiliul Județean S, lipsă fiind reclamantul.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care,
Instanța, luând act că nu s-au formulat cereri și nu s-au invocat chestiuni prealabile, constată recursul în stare de judecată și în conformitate cu dispozițiile art.150 Cod procedură civilă, acordă cuvântul la dezbateri.
Reprezentanța pârâtului recurent pune concluzii de admitere a recursului așa cum a fost formulat și de modificare a sentinței recurate în sensul respingerii cererii față de Consiliul Județean S, ca neîntemeiată. În susținerea concluziilor sale arată că pârâta în calitate de ordonator secundar de credite a achitat reclamantului drepturile salariale, în conformitate cu prevederile legale în vigoare.
Declarând dezbaterile închise, după deliberare,
CURTEA,
Asupra recursului de față constată următoarele:
Prin cererea adresată Tribunalului Suceava - secția comercială, contencios administrativ și fiscal, înregistrată sub nr- din 30.01.2009, reclamantul a chemat în judecată pârâtul Consiliul Județean S, solicitând: obligarea acestuia la plata sumelor de bani reprezentând suplimentul postului în procent de 25% din salariul de bază si suplimentul corespunzător treptei de salarizare în procent de 25% din salariul de bază, retroactiv, începând cu data de 01.03.2005 până la data de 11.08.2008, dată la care a încetat raportul de serviciu, sume actualizate cu indicele de inflație la data efectuării plății efective.
În motivare reclamantul a arătat că suplimentul postului si suplimentul corespunzător treptei de salarizare sunt prevăzute la art. 31 alin.1 lit. "c" si "d" din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, republicată, care prevede că "Pentru activitatea desfășurată, funcționarii publici au dreptul la un salariu compus din: a)salariul de baza; b)sporul pentru vechime in munca; c)suplimentul postului; d)suplimentul corespunzător treptei de salarizare".
Reclamantul a mai învederat instanței faptul că până la republicarea din anul 2007 Legii nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici când s-a dat textelor o nouă numerotare, suplimentul postului si suplimentul treptei de salarizare erau prevăzute la art. 29 alin.1 lit. "c" si "d" din lege.
Relevant este faptul ca potrivit art. XIII din Legea nr. 251/2006 prevederile art. 29 alin.1 lit. "c" si "d" din Legea nr. 188/1999 au reintrat in vigoare la data de 01.01.2007.
Prin urmare, a solicitat a se constata că, deși aceste drepturi solicitate trebuia să fie acordate de drept, cel târziu începând cu data de 01 Ianuarie 2007, în mod abuziv, încălcând prevederile legale, angajatorul, refuză acordarea acestora lună de lună.
Referitor la solicitarea de acordare a acestor drepturi retroactiv, reclamantul arată că potrivit art. 29 alin.1 devenit art. 31 alin.1 din Legea nr. 188/1999, republicată, are dreptul la suplimentul postului si suplimentul corespunzător treptei de salarizare, pentru perioada 01.01.2004 pana la data de 01.01.2007. Această prevedere legală, republicata, cu modificările si completările ulterioare, a fost suspendata până la data de 31 decembrie 2006, prin art. 44 din nr.OUG 92/2004. In acest sens, solicită a se constata că norma legală de suspendare, mai sus menționată, contravine prevederilor art. 41 si art. 53 din Constituția României.
Examinând textul art. 44 din nr.OUG 92/2004 prin care a fost suspendata plata drepturilor bănești, reprezentând suplimentul postului si suplimentul corespunzător treptei de salarizare, se poate constata ca legiferarea s-a realizat cu încălcarea dispozițiilor constituționale ce reglementează drepturile persoanelor încadrate în muncă.
Față de considerentele de mai sus, potrivit acestor texte constituționale și de lege organică ( respectiv Codul Muncii ), rezultă în mod indubitabil că un drept derivând dintr-un raport juridic de muncă odată câștigat nu mai poate fi anulat. Ori, contrar acestor dispoziții, atât executivul ( prin OUG92/2004), cât si legiuitorul (prin Legea 76/2005 pentru aprobarea OUG92/2004) au anulat acest drept în mod ilegal.
Reclamantul mai consideră ca nu se impune sesizarea Curții Constituționale cu o eventuală excepție de neconstituționalitate a textelor de lege menționate, deoarece, potrivit art. 29 alin 1 din Legea nr. 47 /1992, privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, republicată, cenzurarea legalității acestei suspendări revine instanței de fond, iar nu Curții Constituționale, deoarece normele legale de suspendare nu mai sunt în vigoare, fiind abrogate la data sesizării instanței.
În drept și-a întemeiat cererea pe disp. art. 31 alin. 1 lit. "c" si "d" și art. 109 din Legea nr. 188/1999 republicată, art. 38 și art. 39 din Legea nr. 53/2003.
Prinsentința nr. 435 din 12 martie 2009, Tribunalul Suceava- Secția comercială, contencios administrativ și fiscal a dmis acțiunea reclamantului și a bligat pârâtul să-i plătească acestuia sumele reprezentând suplimentul postului în procent de 25% din salariul de bază și suplimentul corespunzător treptei de salarizare în procent de 25% din salariul de bază, proporțional cu timpul lucrat, sume ce vor fi indexate cu indicele de inflație de la data scadenței și până la data plății efective, pentru intervalul 01.03.2005-11.08.2008.
Pentru a hotărî astfel instanța de fond a reținut că potrivit art.40 alin.2 lit. "c" din Codul Muncii, obligația de a acorda salariaților toate drepturile ce decurg din lege, din contractul de muncă aplicabil și din contractele individuale de muncă încheiate revine angajatorului, respectiv pârâtei. In acest context reclamantul, având calitatea de funcționar public, a fost salarizat în conformitate cu prevederile Legii nr.188/1999 și are dreptul să primească, pe lângă celelalte drepturi, cele două sporuri, respectiv suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare, așa cum au fost reglementate prin art. 31 alin.1 lit. "c" si "d" din actul normativ citat.
Aplicarea acestor prevederi a fost suspendată succesiv, prin dispozițiile art. 44 din nr.OUG 92/2004, aprobată prin Legea nr. 76/2005 și ale art. 48 din nr.OG 2/2006, aprobată prin Legea nr. 417/2006, în perioada 1 ianuarie 2005-31 decembrie 2006.
Instanța a mai constatat că nici unul dintre actele normative menționate nu conține vreo referire la eventualitatea desființării acestor drepturi, ci doar la suspendarea exercițiului lui, suspendare care nu echivalează cu însăși înlăturarea lor, dispoziția prevăzută de art. 31 din Legea nr. 188/1999 republicată fiind în vigoare și nefiind abrogată. Așa fiind, pentru ca un drept prevăzut într-un act normativ să nu devină doar o obligație lipsită de conținut, redusă la nudum jus - ceea ce ar constitui o îngrădire nelegitimă a exercitării lui - un atare drept nu poate fi considerat că nu există în perioada de timp în care exercițiul lui este suspendat, iar nu înlăturat.
Potrivit art.1 din Protocolul adițional 1 la Convenția pentru Apărarea dreptului și a Libertăților Fundamentale: "orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea drepturilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului".
Astfel, dreptul reclamantului la sporurile salariale reprezentând suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare este un drept de creanță și, prin urmare, este un bun în sensul art.1 din protocolul adițional 1 la Convenția menționată.
Împotriva sentinței a declarat recurs pârâtul Consiliul Județean S, criticând sentința ca fiind nelegală deoarece s-a dat cu aplicarea greșită a legii. În motivarea recursului a arătat că OUG nr. 92/2004, nr.OG 6/2007 și nr.OG 9/2008 care reglementează drepturile salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici nu prevăd acordarea suplimentului postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare, deci aceste drepturi nu au putut fi acordate.
Analizând hotărârea recurată, prin prisma actelor și lucrărilor dosarului precum și a motivelor invocate în recurs, curtea constată neîntemeiat recursul.
Potrivit art. 31 al. 1 lit. "c" si "d" din Legea nr. 188/1999 "pentru activitatea desfășurată funcționarii publici au dreptul la un salariu compus din: salariul de bază, sporul de vechime în muncă, suplimentul postului, suplimentul corespunzător treptei de salarizare".
De principiu, o normă legală, o dată reglementată, trebuie să producă efecte, fiind împotriva rațiunii de a exista, a unei legi, să aibă doar caracter formal.
Potrivit art. 1 din Protocolul nr. 1 Adițional la Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale "Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea drepturilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietate decât pentru cauza de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului".
Dreptul reclamantului la sporurile salariale reprezentând suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare este un drept de creanță și prin urmare, un bun în sensul art. 1 din Protocolul adițional nr. 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, iar atâta timp cât nu s-a dovedit existența unei cauze de utilitate publică pentru nerespectarea dispozițiilor legale în vigoare, pârâtul corect a fost obligat la plata sumelor solicitate prin acțiunea inițială.
Cât privește suspendarea aplicării dispozițiilor art. 31 al. 1 lit. "c" si "d" din Legea nr. 188/1999 prin art. 44 din nr.OUG 92/2004, corect a reținut instanța de fond că, măsura suspendării s-a dispus cu încălcarea dispozițiilor constituționale ce reglementează drepturile persoanelor încadrate în muncă.
Suspendarea aplicării acestor dispoziții, care evident a avut un caracter temporar, nu duce la stingerea dreptului.
Art. 53 din Constituția României arată clar, situațiile în care exercițiul unor drepturi sau al unor libertăți poate fi restrâns, iar restrângerea poate fi dispusă numai dacă este necesară într-o societate democrată. Măsura trebuie să fie proporțională cu situația care a determinat-o, să fie aplicată în mod nediscriminatoriu și fără a aduce atingere existenței dreptului sau a libertății.
Prin suspendarea succesivă a aplicării normei de drept, s-a ajuns la situația unei adevărate îngrădiri a dreptului câștigat și, practic, la anularea obligației corelative, fără nici o justificare legală.
sumelor în buget nu eop roblemă de acordare și existență a dreptului, ci doar de executare.
Împrejurarea că nu a fost prevăzut cuantumul exact al sporului prin hotărâri ale Guvernului României de punere în aplicare și executare a legii, nu constituie un temei al respingerii acțiunii. Fiind prevăzut de lege, dreptul pretins nu poate fi înlăturat de instanță. Exercitarea reală a acestui drept, impune statului luarea unor măsuri pozitive printre care și măsura stabilirii cuantumului sporului, lipsa acestei măsuri echivalând cu o ingerință în exercițiul dreptului de proprietate și cu neîndeplinirea obligațiilor pozitive ale statului ce îi incumbă pentru salvgardarea dreptului de proprietate, obligații pozitive reținute și în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului - cauza Oneryiediz Turcia din 18 iunie 2002. Sancționarea ingerinței statului, poate fi realizată doar prin stabilirea cuantumului sporului, de către instanță. Nu a fost învederat nici un motiv pentru care cuantumul sporului acordat de prima instanță ar avea caracter nerezonabil și nici Curtea nu constată motive pentru care cuantumul sporului acordat de prima instanță ar putea fi considerat excesiv.
Față de aceste aspecte, constatând legală și temeinică hotărârea instanței de fond, în temeiul art. 312 Cod procedură civilă, curtea va respinge ca nefondat recursul pârâtului.
Pentru aceste motive,
În numele Legii,
DECIDE,
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul Consiliul Județean, cu sediul în S,-, jud. S, împotriva sentințeinr. 435 din 12 martie 2009, pronunțată de Tribunalul Suceava- Secția comercială, contencios administrativ și fiscal în dosarul nr-, în contradictoriu cu reclamantul.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 28 mai 2009.
Președinte, Judecători, Grefier,
Red.
Jud.
Tehnored.
Ex. 2/03.06.2009
Președinte:Bratu IleanaJudecători:Bratu Ileana, Nastasi Dorina, Grosu Cristinel
