Pretentii contencios administrativ si fiscal. Decizia 1042/2009. Curtea de Apel Suceava

Dosar nr- - pretenții -

ROMANIA

CURTEA DE APEL SUCEAVA

SECȚIA COMERCIALĂ, contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DECIZIA NR. 1042

Ședința publică din 28 mai 2009

PREȘEDINTE: Bratu Ileana

JUDECĂTOR 2: Nastasi Dorina

JUDECĂTOR 3: Grosu Cristinel

Grefier - -

Pe rolul instanței se află judecarea recursului declarat de pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice - Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului B, cu sediul în B,-, sector 5, respectiv în B, nr. 5, jud. B, împotriva sentințeinr. 295 din 25 februarie 2009, pronunțată de Tribunalul Botoșani- Secția comercială, contencios administrativ și fiscal în dosarul nr-, în contradictoriu cu reclamantul și pârâtul intimat Serviciul Public Comunitar - Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Autovehiculelor prin Instituția Prefectului jud.

La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.

Procedura este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care,

Văzând că și la a doua strigare a cauzei părțile lipsesc, instanța luând act că atât pârâtul recurent prin cererea de recurs cât și reclamantul intimat prin întâmpinare au solicitat judecarea în lipsă conform art. 242 Cod procedură civilă, constată recursul în stare de judecată și în conformitate cu dispozițiile art.150 Cod procedură civilă, trece la soluționarea acestuia.

După deliberare:

CURTEA,

Asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin cererea adresată Tribunalului Botoșani - Secția comercială, contencios administrativ și fiscal, înregistrată sub- la data de 19.01.2009, reclamantul a chemat în judecată pârâții Serviciul Public Comunitar - Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Autovehiculelor prin Instituția Prefectului Județului B și Statul Român - prin Ministerul Finanțelor Publice și prin B, pentru a se dispune, prin hotărâre judecătorească, recunoașterea de către instanța română a aplicabilității dispozițiilor art. 28 din Tratatul Comunității Europene și obligarea pârâților la restituirea taxei de primă înmatriculare în sumă de 5749 lei, plătită pentru autoturismul cumpărat din spațiul european, sumă ce va fi actualizată cu indicele de inflație la data plății efective.

În fapt, reclamantul arătă că a cumpărat din spațiul european un autoturism pentru care a fost obligată să plătească taxa de primă înmatriculare anterior menționată, în vederea înmatriculării acestora în circulație.

Reclamantul a apreciat că taxele percepute de autoritățile române nu sunt în acord cu dispozițiile art. 28 din

În susținerea acțiunii reclamantul a depus la dosar înscrisuri.

Pârâtul Serviciul Public Comunitar - Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Autovehiculelor din Instituția Prefectului Județului Bad epus întâmpinare prin care invocă excepția lipsei calității procesuale pasive,iar pe fond a solicitat respingerea acțiunii.

Prinsentința nr. 295 din 25 februarie 2009 Tribunalul Suceava -Secția comercială, contencios administrativ și fiscal a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Serviciul Public Comunitar - Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Autovehiculelor prin Instituția Prefectului Județului B și respinge ca inadmisibilă acțiunea față de acesta. A dmis acțiunea formulată de reclamantul și a obligat Statul Român - Ministerul Finanțelor Publice prin B să restituie reclamantului contravaloarea taxei de primă înmatriculare în sumă de 5749 lei sumă actualizată cu indicele de inflație.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:

Instanța s-a pronunțat asupra excepției lipsei calității procesuale pasive a Serviciului Public Comunitar - Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Autovehiculelor prin Instituția Prefectului Județului Român - pe care a admis- întrucât raportul juridic dedus judecății este unul fiscal și a respins acțiunea față de acest pârât.

Față de calitatea părților chemate în judecată, instanța a constatat că citarea în calitate de pârât Statul Român - Ministerul Finanțelor Publice prin este oportună în vederea realizării efectului de opozabilitate a hotărârii față de o autoritate publică care a pretins plata taxei de primă înmatriculare în vederea înmatriculării în circulație a autoturismelor proprietatea reclamantei, motiv pentru care va respinge excepția lipsei calității procesuale pasivă invocată de pârâți.

Potrivit art. 148 aliniat 2 din Constituție, ca urmare a aderării României la Uniunea Europeană, prevederile tratatelor constitutive ale, precum și celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne.

Prin această dispoziție constituțională s-a recunoscut de către statul român principiul priorității dreptului comunitar și cel al efectului direct al acestuia în dreptul intern, fapt ce presupune obligația României de a respecta caracterul obligatoriu al tuturor izvoarelor dreptului comunitar.

În categoria acestora, un rol important îl deține jurisprudența Curții de la Strasbourg care a instituit o serie de principii generale de drept - cu aceeași valoare juridică ca și dispozițiile tratatelor constitutive.

Instanța a constatat că jurisprudența a clarificat problema existenței unei proceduri legislative, administrative sau judiciare care ar putea afecta aplicabilitatea dreptului comunitar, stabilind în Cazul II 106/77 că: "orice prevedere din sistemul legislativ național și orice practică legislativă administrativă sau judiciară care ar putea afecta negativ aplicabilitatea dreptului comunitar, prin împiedicarea instanțelor naționale competente să aplice dreptul comunitar să-și exercite dreptul de a întreprinde acțiunile necesare ca, în momentul intrării în vigoare a prevederii comunitare, să anuleze prevederile legislative naționale care ar putea împiedica aplicabilitatea deplină și efectele regulilor comunitare, sunt incompatibile cu cerințele care constituie însăși esența dreptului comunitar."

Față de aceste concluzii formulate de, instanța a apreciat că, în speța de față, nerespectarea procedurii prealabile prev. de art. 7 din Legea nr. 554/2004 este de natură a împiedica exercițiul dreptului la acțiune - întemeiat pe o normă de drept comunitar pretins încălcată - motiv pentru care instanța va constata inaplicabile aceste dispoziții din legislația internă, dispoziții care sunt de natură a înlătura posibilitatea instanței de a da eficiență dreptului comunitar.

În ce privește procedura prejudicială reglementată de art. 234 din, instanța de fond a constatat că dispozițiile tratatelor și cele ale Convenției d l Bruxelles, precum și hotărârile deja emise de către C, nu pot, prin ele însele, să facă obiectul unei cereri de interpretare.

Prin urmare, constatând că norma de drept comunitar aplicabilă în speță este cuprinsă în, fiind suficient de precisă și incondițională pentru a produce un efect direct, instanța apreciază că nu este cazul declanșării unei astfel de proceduri.

Față de încadrarea juridică a acțiunii, instanța a constatat că potrivit disp. art. 1 aliniat 1 din Legea nr. 554/2004, orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluționarea în termen legal a unei cereri, se poate adresa instanței de contencios administrativ competente pentru recunoașterea dreptului pretins și repararea pagubei cauzate.

În ce privește competența Tribunalului dea soluționa prezentul litigiu, instanța a apreciat că în speță sunt aplicabile disp. art. 10 aliniat 1 din Legea nr. 554/2004 care conferă tribunalelor administrativ-fiscale competența de a soluționa litigiile care privesc taxele și impozitele de până la 500.000 lei - având în vedere că obiectul litigiului îl constituie o taxă care este pretinsă în baza Codului d e Procedură Fiscală și care este virată la bugetul de stat - fapt care rezultă explicit din chitanța depusă la dosarul cauzei.

Față de dreptul pretins prin acțiune, instanța a constatat că odată cu aderarea țării noastre la Comunitatea Europeană, România - ca și orice alt stat membru - are obligația de a respecta o dispoziție de drept comunitar direct aplicabilă, iar atunci când are loc o violare a acesteia - are obligația de a repara daunele cauzate persoanelor particulare.

În speță, norma de drept comunitar pretinsă încălcată este cea prevăzute de art. 28 din - dispoziție direct aplicabilă în fiecare stat membru, ceea ce presupune că aceasta se adresează nu numai statelor membre ci și subiectelor de drept intern ale statelor membre, conținând drepturi și obligații individuale, fără să mai necesite adoptarea unui act normativ de transpunere a acesteia în dreptul intern.

Potrivit acestei dispoziții din, sunt interzise în statele membre orice restricții cantitative la import, precum și toate măsurile cu caracter echivalent, noțiuni care au fost interpretate de către Curtea Europeană de Justiție într-o manieră foarte cuprinzătoare ca fiind "orice reglementare comercială a statelor membre susceptibilă de împiedicarea directă sau indirectă, actuală sau potențială a comerțului intracomunitar, chiar dacă s-a dovedit că autorii ei nu au fost animați de vreo intenție discriminatorie sau protecționistă și chiar dacă se aplică fără distincție și produselor naționale și celor importate" (Hotărârea nr. 8/74 ). Curtea a arătat prin aceeași hotărâre că: "pentru ca o măsură a statului membru să poată intra în câmpul de aplicare a acestei definiții nu este necesar nici ca aceasta să producă un efect restrictiv asupra importurilor, ci este suficient doar ca măsura să afecteze, de o anumită manieră, cursul importurilor".

S-a mai arătat că prin instituirea taxei de primă înmatriculare este evident că Statul Român a afectat, într-o anumită manieră, cursul importurilor de autoturisme din spațiul european, aducând atingere unuia dintre dezideratele majore ale Comunității Europene înscrise în art. 14 din - respectiv acela de realizare a unei "piețe comune", a unui spațiu fără frontiere interioare, în care este asigurată libera circulație a mărfurilor. Ori, potrivit art. 10 din Tratat, autoritățile statale (inclusiv jurisdicțiile) au obligația de a lua toate măsurile destinate asigurării executării dreptului comunitar, iar atunci când textul național este redactat într-o asemenea manieră încât să nu pară posibilă interpretarea conformă cu dreptul comunitar, judecătorul național este nevoit să îndepărteze textul intern, dând întâietate normei de drept comunitar, fără a fi necesară abrogarea sau modificarea prealabilă a normei interne.

În același sens, Curtea Europeană de Justiție a decis, în repetate rânduri, că judecătorul național are obligația - în calitatea sa de judecător comunitar - de a face tot ce este necesar pentru eliminarea dispozițiilor naționale care se opun eficacității depline a normelor comunitare, precum și obligația de a aplica principiul, inerent în sistemul Tratatului, după care statele membre sunt obligate să repare pagubele cauzate particularilor prin încălcările imputabile ale dreptului comunitar.

Totodată, Curtea a decis că judecătorul național este competent să judece toate litigiile care privesc aplicarea dreptului comunitar, fapt care decurge din efectul aplicării directe și a priorității dreptului comunitar și care implică o dublă consecință, respectiv: particularii pot să-și valorifice în fața judecătorilor naționali drepturile recunoscute prin norme comunitare pretins încălcate, iar instanțele naționale au obligația de a asigura respectul lor.

Mai mult, și în sistemul de drept românesc, legea fundamentală prin art. 148 aliniat 2 din Constituție statuează că prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, iar conform aliniatului 4 al aceluiași articol, autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a acestei obligații.

În fine, în ceea ce privește repararea prejudiciului cauzat reclamantului prin violarea obligației ce incumbă Statului Român potrivit art. 28 din, instanța a observat că această problemă a fost elucidată de Curtea Europeană de Justiție care s-a pronunțat deja printr-o hotărâre emisă la data de 5.03.1996 în dosarele du pecheur și III, arătând că: "principiul responsabilității statelor membre se aplică tuturor ipotezelor de violare a dreptului comunitar, mai ales în cazul în care respectiva violare este rezultatul unei legi".

Împotriva acestei sentințe a formulat recursMinisterul Finanțelor Publice B - Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului,criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, pentru următoarele considerente:

În mod eronat au fost interpretate dispozițiile legale în vigoare, având în vedere că taxa de primă înmatriculare nu trebuie interpretată ca fiind contrară dispozițiilor europene, din moment ce și alte state o aplică sub diferite forme; că taxa de primă înmatriculare nu este îndreptată împotriva cetățenilor români și a intereselor noastre ca stat membru al Uniunii Europene; în acest moment, taxa de primă înmatriculare fiind legală și prevăzută de Codul fiscal ca și alte taxe - art. 2141fiind introdus prin Legea nr. 346/2006 și modificat prin nr.OUG 110/2006.

De asemenea, au fost invocate prevederile OUG nr. 50/2008, art. 11 stabilind că taxa specială pentru autoturisme și autovehicule se restituie pe baza procedurii stabilite în normele metodologice de aplicare a acestei ordonanței.

A mai arătat recurenta că taxa de primă înmatriculare a fost introdusă de Guvern pentru a proteja mediul și a stopa importul de mașini second-hand, conform reglementărilor UE de limitare a emisiilor de noxe.

De asemenea susține recurenta că în conformitate cu prevederile OG nr. 92/2003 republicată, organul fiscal teritorial, respectiv Administrația Finanțelor Publice Municipală Bae fectuat încasarea taxei de primă înmatriculare conform legislației.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța constată că recursul nu este întemeiat.

Pe fondul cauzei, tribunalul în mod corect a reținut că acțiunea este întemeiată, pentru următoarele considerente:

Odată cu aderarea României la Comunitatea Europeană - ca și orice alt stat membru - are obligația să respecte dispozițiile de drept comunitar direct aplicabile, iar atunci când are loc o violare a acesteia, are obligația să repare daunele cauzate persoanelor particulare.

În speță, norma de drept comunitar pretins încălcată este cea prevăzută de art. 28 din - dispoziție direct aplicabilă în fiecare stat membru, ceea ce presupune că aceasta se adresează nu numai statelor membre ci și subiectelor de drept intern ale statele membre, continuând drepturi și obligații individuale, fără să mai necesite adoptarea unui act normativ de transpunere a acesteia în dreptul intern.

Potrivit dispozițiilor art. 28 din, sunt interzise în state membre orice restricții cantitative la import, precum și toate măsurile cu caracter echivalent, noțiuni care au fost interpretate de către Curtea Europeană de justiție într-o manieră foarte cuprinzătoare ca fiind "orice reglementare comercială a statelor membre susceptibilă de împiedicarea directă sau indirectă, actuală sau potențială comerțului intracomunitar, chiar dacă s-a dovedit că autorii ei nu au fost animați de vreo intenție discriminatorie sau protecționistă și chiar dacă se aplică fără distincție și produselor naționale și celor importate.

De asemenea, valoarea taxei, determinată exclusiv prin raportare la caracteristicile tehnice ale autoturismului (tipul motorului, capacitatea cilindrică) și clasificarea din punct de vedere al poluării, este calculată fără a se lua în calcul deprecierea autoturismului, de o asemenea manieră încât - atunci când se aplică autoturismelor uzate importate din statele membre ale Uniunii Europene - aceasta excede valorii reziduale a unor autoturisme uzate similare care au fost deja înregistrate în statul membru în care sunt importate, respectiv în România.

În mod corect prima instanță a reținut că acțiunea promovată de reclamant este fondată și a dispus ca Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice să restituie acesteia contravaloarea taxei de primă înmatriculare însumă de 5749 leicare va fi actualizată cu indicele de inflație de la data plății efective.

Nu sunt întemeiate nici susținerile întemeiate pe dispozițiile OUG nr.50/2008 întrucât potrivit art.1 din Codul civil și art.15 din Constituția României, legea nu poate retroactiva, dispunând numai pentru viitor. În plus, noile dispoziții ale OUG nr.50/2008 nu prezintă relevanță în condițiile în care la data încasării, taxa era nelegală.

Curtea reține astfel că taxa specială ce face obiectul prezentei cauze a fost încasată în baza legislației fiscale interne în vigoare anterior datei de 1 iulie 2008 și care a fost apreciată ca fiind contrară normelor comunitare. Într-o atare ipoteză, se aplică principiul conform căruia când un stat membru a impus sau aprobat o taxă contrară dreptului comunitar este obligat să restituie taxa percepută prin încălcarea acestuia.

Din această perspectivă reclamantul intimat are dreptul la restituirea integrală a taxei speciale încasată în temeiul unor dispoziții legale contrare normelor comunitare.

Așa fiind, și cum nici motive de ordine publică nu au fost reținute, instanța, în baza art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă, va respinge recursul, ca nefondat.

Pentru aceste motive,

În numele Legii,

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice - Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului B, cu sediul în B,-, sector 5, respectiv în B, nr. 5, jud. B, împotriva sentințeinr. 295 din 25 februarie 2009, pronunțată de Tribunalul Botoșani- Secția comercială, contencios administrativ și fiscal în dosarul nr-, în contradictoriu cu reclamantul și pârâtul intimat Serviciul Public Comunitar - Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Autovehiculelor prin Instituția Prefectului jud.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 28 mai 2009.

Președinte, Judecători, Grefier,

Red.

Jud. -

Tehnored.

Ex. 2/02.06.2009

Președinte:Bratu Ileana
Judecători:Bratu Ileana, Nastasi Dorina, Grosu Cristinel

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Pretentii contencios administrativ si fiscal. Decizia 1042/2009. Curtea de Apel Suceava