Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 1043/2008. Curtea de Apel Craiova
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV SI FISCAL
DECIZIE Nr. 1043
Ședința publică de la 20 Mai 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Gabriela Carneluti
JUDECĂTOR 2: Doina Ungureanu
JUDECĂTOR 3: Teodora Bănescu
Grefier - -
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâtul INSPECTORATUL GENERAL AL POLIȚIEI ROMÂNE, împotriva sentinței numărul 530 din 25 februarie 2008, pronunțată de Tribunalul Dolj, în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns intimatul reclamant, lipsind intimatul pârât D, recurentul pârât INSPECTORATUL GENERAL AL POLIȚIEI ROMÂNE și intimatul pârât
Procedura legal îndeplinită.
S-a prezentat referatul cauzei de către grefier ul de ședință, care învederează că recursul a fost declarat în termen legal, că s-a depus la instanța a cărei hotărâre se atacă potrivit art.302 Cod procedură civilă și este scutit de taxa de timbru.
S-a arătat că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă conform dispozițiilor art.242 alin.2 Cod procedură civilă.
S-a referit că intimatul reclamant nu a depus întâmpinare.
Curtea, constatând cauza în stare de soluționare, a trecut la deliberări.
CURTEA
Asupra recursului de față;
Prin acțiunea promovată, reclamantul a chemat în judecată pârâții D, B, INSPECTORAUL GENERAL AL POLIȚIEI ROMÂNE, solicitând instanței, ca prin hotărârea ce se va pronunța, să dispună obligarea acestora la plata drepturilor bănești reprezentând prima de concediu pentru anii 2004, 2005, actualizată cu rata inflației la data efectuării plății, precum și plata sporului de fidelitate prevăzut de art.6 din OG 38/2003 privind salarizarea polițiștilor, în sumele cuvenite pentru anul 2005, actualizate cu rata inflației la data efectuării plății.
În motivarea cererii reclamantul a arătat că, în fapt este pensionar din anul 2005, fost salariat al IPJ D, salarizarea realizându-se conform dispozițiilor OG nr.38/2003 cu modificările și completările ulterioare.
Astfel, conform dispozițiilor art.37 alin.2 din actul normativ menționat "la plecarea în concediu de odihnă polițistul primește o primă de concediu egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu. Polițistul are dreptul să solicite acordarea salariului de bază cuvenit pentru perioada de concediu, cu anticipație. Salariul de bază și prima de concediu se plătesc cumulat cu cel puțin 5 zile înainte datei plecării în concediu.
Cu toate acestea, dreptul la plata primei de concediu pe anii 2004, 2005 nu a fost acordat, întrucât aplicarea dispozițiilor art.37 alin.2 din OG nr.38/2003 a fost suspendată prin legi succesive privind bugetul de stat, respectiv prin art.9 alin.7 din Legea nr.507/2003, art.8 alin.7 din Legea nr.511/2004 și art.5 alin.5 din Legea nr-379/2005.
În această situație solicită să se constate că suspendarea exercițiului dreptului nu echivalează cu însăși înlăturarea lui, atâta timp cât nu există o dispoziție legală care să abroge expres sau implicit existența dreptului.
Conform art.6 din OG 38/2003 aprobată prin nr.353/2003, polițistul beneficiază de spor de fidelitate din salariul de bază, și că acest drept i-a fost suspendat pentru anul 2005 în baza art.2 alin.1 din OUG nr.118/2004. Ori, chiar dacă a fost suspendat, nu se poate considera că aceste drepturi nu ar fi existat, considerent care este întărit de faptul că plata acestui sport a fost reluată în anul 2006.
Învederează și că, dispozițiile art.2 alin.1 din OUG nr.118/2004 nu conțin vreo referire la eventualitatea desființării dreptului la sporul de fidelitate, ci doar la suspendarea exercițiului acestuia. Cum însă, suspendarea exercițiului dreptului nu echivalează cu însăși înlăturarea lui, a se considera astfel contravine art.53 din Constituția României și reglementărilor date prin art.1 din Protocolul nr.1 adițional la Convenție pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.
De asemenea, faptul că printr-o lege anterioară s-a conferit dreptul la spor de fidelitate, iar ulterior a fost suspendată aplicarea lui, nu se poate considera că acel drept nu a existat în anul 2005 deoarece s-ar încălca principiul constituțional care garantează realizarea drepturilor acordate.Ca urmare, pentru ca un drept prevăzut să nu devină doar o obligație lipsită de conținut, redusă la nudum jus, ceea ce ar constitui o îngrădire nelegitimă a exercitării lui, un atare drept nu poate fi considerat că nu a existat în anul 2005, pentru care exercițiul lui a fost suspendat, iar nu înlăturat.
În drept invocă prevederile menționate mai sus, dar și practica judiciară concretizată la nivel superior prin decizia nr. XXIII din 12 decembrie 2005
În cauză a fost depusă întâmpinare de către pârâtul IGPR B prin care se invocă excepția necompetenței materiale a instanței de judecată și excepția lipsei calității procesuale pasive a IGPR B, iar pe fond respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
La data de 14.01.2008 reclamantul a precizat că solicită acordarea drepturilor bănești reprezentând primă de concediu pentru perioada 2001-2006.
S-a depus la dosar adresa nr.-/12.02.2008 din care rezultă că reclamantul a avut calitate de funcționar public până la data de 30.04.2005, când a trecut în rezervă.
Prin sentința nr.530 din 25 februarie 2008 Tribunalul Dolj - Secția contencios administrativ și fiscal,a respins excepțiile necompetenței materiale a instanței și lipsei calității procesuale pasive a B, a admis în parte acțiunea reclamantului și a obligat pârâții la plata către reclamant a primei de concediu pentru perioada 2001-2004, sumă ce va fi reactualizată cu indicele de inflație la data achitării efective a debitului.
Pentru a se pronunța astfel, tribunalul a reținut cu privire la excepția necompetenței soluționării acțiunii de către Tribunalului Dolj, ca aceasta este neîntemeiată, având în vedere dispozițiile art.2, pct.1, lit.d, pr.civ. coroborat cu art.911din 188/1999 modificată prin 251/2006 și având în vedere și Încheierea nr.2758/27.07.2006 a
Referitor la excepția lipsei calității procesuale pasive a IGPR B, prima instanță a apreciat ca nu este fondată.
Astfel, aceasta instituție deține calitatea de ordonator secundar de credite si in aceasta calitate are competenta de a utiliza creditele bugetare ce le sunt repartizate,astfel încât, este necesar ca prezenta hotărâre sa-i fie opozabila.
În ce privește acordarea primei de concediu, tribunalul a apreciat întemeiată în parte cererea, numai pentru perioada 2001-2004, întrucât din adresa depusă la dosar a rezultat că reclamantul a avut calitate de funcționar public până la data de 30.04.2005, când a trecut în rezervă.
Potrivit dispozițiilor art.37(2) din OG 38/2003, polițiștii beneficiază de primă de concediu de odihnă, iar conform art.60 acesta a intrat în vigoare la 01.01.2004, data cu care polițiștii trebuie să beneficieze de primă de concediu.
Prin legile bugetare anuale s-a suspendat succesiv acordarea acestor drepturi (507/2003 și 511/2004), până la finele anului 2004 și 2005.
Cele două legi bugetare au suspendat plata drepturilor pentru prima de concediu, dau nu au abrogat aceste drepturi.
Dreptul polițistului de a i se plăti prima de concediu a rămas în vigoare, nu a fost înlăturat prin nici un act normativ echivalent celui prin care a fost investit.
Ca urmare, dreptul subzistă, iar după încetarea suspendării devine actual, partea fiind repusă în dreptul respectiv cu efect retroactiv.
Împotriva acestei sentințe adeclarat recurs susținând că este lipsită de temei legal întrucât pentru perioada 2001 - 2003 nu există bază legală pentru acordarea primei de concediu, iar raționamentul instanței potrivit căruia plata acestui drept a fost suspendată în această perioadă este greșit, deoarece nu este posibil ca un drept să fie suspendat intr-o perioadă în care nu este reglementat.
Recursul este nefondat.
Raportul de serviciu al polițistului este un ansamblu de drepturi și obligații ale acestuia și ale instituției publice în care își desfășoară activitatea.
Indemnizația de concediu de odihnă face parte din categoria drepturilor salariale ale polițistului, înscriindu-se în prevederile art.37 din OG 38/2003.
Fiind una dintre componentele drepturilor salariale, indemnizația de concediu de odihnă se circumscrie sferei raportului de serviciu ale polițistului.
Prin legea specială nu este prevăzută o normă de competență materială derogatorie de la dreptul comun, care în acest caz îl constituie dispozițiile Legii 188/1999, așa încât în speță competența de soluționare a cauzei aparține instanței de contencios administrativ.
Motivele de recurs privind neluarea în considerare dispozițiilor în conformitate cu care aplicarea prevederilor referitoare la acordarea primelor de concediu a fost suspendată și greșita invocare a art. 41 din Constituția României, nu pot fi reținute.
În conformitate cu art.37 alin.2 din OG 38/2003, privind salarizarea și alte drepturi ale polițiștilor, aceștia beneficiază de primă de concediu de odihnă.
Din cuprinsul art.60 al Ordonanței, rezultă că aceasta a intrat în vigoare începând cu 1 ianuarie 2004.
Ca urmare, de la această dată, polițiștii trebuie să beneficieze de primă de concediu de odihnă.
Însă, prin legile bugetare anuale s-a suspendat succesiv acordarea acestor drepturi.
Astfel, în Legea 507/2003 se prevedea în art.9 alin.7 că prima de concediu de odihnă se suspendă până la 31 decembrie 2004.
Apoi, prin art.8 alin.7 din Legea 511/2004 s-a suspendat acordarea primei de concediu de odihnă până la 31 decembrie 2005și prin art. 5 din legea 379/2005,până la 31 decembrie 2006.
Din expunerea de mai sus rezultă că dreptul la primă de concediu de odihnă este prevăzut de lege și că prin legi speciale a fost suspendat temporar, respectiv până la finele anilor 2004 și 2005.
La data pronunțării soluției de către Tribunalului Gorj, Legile 507/2003 și 511/2004 nu mai erau în vigoare și în plus chiar din cuprinsul lor rezultă că efectul suspensiv era limitat în timp.
Legile bugetare au suspendat plata drepturilor pentru prima de vacanță și nu au abrogat aceste drepturi, nu le-au desființat.
Dreptul polițistului de a i se plăti prima de concediu de odihnă a rămas în vigoare, numai plata a fost suspendată succesiv.
Dreptul la primă de concediu de odihnă nu a fost înlăturat prin nici un act normativ echivalent celui prin care a fost instituit.
Ca urmare, dreptul subzistă, iar după încetarea suspendării devine actual, partea fiind repusă în dreptul respectiv cu efect retroactiv.
Din conținutul art.53 din Constituția României, care reglementează restrângerea exercițiului unor drepturi sau libertăți rezultă că aceasta este o măsură excepțională și se dispune în condiții limitativ prevăzute în Constituție, numai prin lege.
În speță prin lege dreptul la primă de concediu de odihnă, care face parte din categoria dreptului la muncă și protecție socială, reglementat de art.41 din Constituția României, a fost suspendat, și nu înlăturat.
Pentru ca dreptul la prima de concediu de odihnă să nu fie o simplă ficțiune, ceea ce ar echivala cu înlăturarea lui, cu lipsirea de substanță, este necesar ca după încetarea suspendării, dreptul să producă efectele pentru care a fost creat, sens în care autoritățile statului trebuie să asigure plata primei concediului de odihnă.
Obligativitatea plății, după încetarea suspendării, rezultă și din principiul general constituțional prevăzut în art.1 alin.5 din Constituție, care dispune că în România, respectarea Constituției, a supremației legii și a legilor este obligatorie.
OG 38/2003 a produs efecte de la data publicării în Monitorul Oficial, efecte care se produs pe toată perioada cât este în vigoare.
Suspendarea a produs efecte temporare, ceea ce înseamnă că temporar a fost amânată plata drepturilor de primă de concediu de odihnă.
Această explicație se întemeiază și pe interpretarea semantică și gramaticală a textului.
De altfel, art.64 din Legea 24/2000 privind tehnica legislativă, suspendarea are durată determinată, iar la expirarea duratei de suspendare dispoziția afectată de suspendare reintră de drept în vigoare.
Numai această interpretare este de natură a asigura principiul constituțional al supremației legii și acela al caracterului excepțional al limitării unor drepturi.
Nici motivul privind lipsa fondurilor bugetare aprobate prin Legea bugetului de stat pe anul 2006, nu poate fi reținut.
Art.37 alin.2 din OG 38/2003, care a instituit acest drept de natură salarială, nu conține nici un fel de condiționare a acordării primelor de concediu de odihnă de existența fondurilor respective.
În situația în care Curtea ar însuși acest punct de vedere ar însemna ca judecătorul să adauge condiții noi, să se substituie legiuitorului.
In consecință, având în vedere prevederile art. 304, 3041și 312 cod procedură civilă, se va respinge recursul declarat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâtul INSPECTORATUL GENERAL AL POLIȚIEI ROMÂNE, împotriva sentinței numărul 530 din 25 februarie 2008, pronunțată de Tribunalul Dolj, în dosarul nr-.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 20 Mai 2008.
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
Red.jud.
Tehnored./2 ex.
29 Mai 2008
Președinte:Gabriela CarnelutiJudecători:Gabriela Carneluti, Doina Ungureanu, Teodora Bănescu