Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 1047/2009. Curtea de Apel Alba Iulia
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECȚIA DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
DECIZIE Nr. 1047/CA/2009
Ședința publică de la 07 Octombrie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Carmen Fiț
JUDECĂTOR 2: Iosif Morcan
JUDECĂTOR 3: Gabriela Costinaș
Grefier - -
Pe rol se află soluționarea recursului declarat de reclamantul SINDICATUL NAȚIONAL AL POLIȚIȘTILOR ȘI VAMEȘILOR PRO împotriva sentinței nr.381/CAF/2009 pronunțată de Tribunalul Alba în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care instanța față de actele de la dosar, lasă cauza în pronunțare.
- CURTEA DE APEL -
Asupra recursului de față:
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Alba sub nr. 7454/107/4.12.2008, Sindicatul Național al Polițiștilor și Vameșilor "Pro " în numele membrilor de Sindicat, având mandat tacit din partea acestora potrivit art. 28 alin.2 din Legea nr. 54/2003, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Internelor și Reformei Administrative și Inspectoratul de Poliție al Județului A, a solicitat instanței ca prin hotărârea ce va pronunța să dispună:
- repararea prejudiciului cauzat polițiștilor membrii de Sindicat, ca urmare a discriminării prin neacordarea majorării salariale de 5% începând cu data de 1.01.2007 (față de nivelul din luna decembrie 2006), cu 2% începând cu data de 1.04.2007 ( față de nivelul din luna martie 2007) și cu 11% începând cu data de 1.10.2007 (față de nivelul din luna septembrie 2007);
- plata dobânzilor legale (calculate conform art. 3 alin. 3 din nr.OG 9/2000 începând cu luna ianuarie 2007 până la efectuarea plății:
- indexarea sumelor datorate (prin aplicarea coeficienților de inflație începând cu momentul nașterii dreptului la despăgubiri 1.01.2007 și până în momentul efectuării plății drepturilor salariale revendicate ca urmare a discriminării;
- efectuarea mențiunilor privitoare la majorărilor salariale în dosarul personal a fiecărui membru de Sindicat.
În motivare reclamanții au susținut că sunt angajați ai Inspectoratul de Poliție al Județului și au calitate de funcționari publici iar în anul 2007 Guvernul României a emis 3 ordonanțe prin care a dispus majorarea salariului începând cu 1.01.2007 tuturor demnitarilor, magistraților, funcționarilor publici și salariaților contractuali, fiind exceptați polițiștii.
Prin excluderea polițiștilor de la acordarea majorărilor salariale prevăzute de Legea nr. 232/2007, nr.OG6/2007 nr.OG 10/2007 și nr.OUG24/2000, s-a produs o discriminare în sensul art. 2 din nr.OG 137/2000, constând în lipsirea de venituri corespunzătoare majorărilor salariale acordate celorlalte categorii profesionale întrucât aceste ordonanțe de guvern a avut drept finalitate indexarea salariilor corespunzător inflației existente, inflație care afectează toate categoriile de salariați fără deosebire.
Pârâtul Inspectoratul de Poliție al Județului A prin întâmpinare a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată susținând că dispozițiile legale invocate nu sunt aplicabile polițiștilor care sunt funcționari publici cu statut special având lege de salarizare distinctă respectiv Legea nr. 360/2002 și nr.OG 38/2003. Se mai susține că începând cu 1.01.2007 polițiștii au beneficiat de creșteri salariale ca urmare a majorării coeficienților de ierarhizare a funcțiilor conform Legii nr.491/2006 privind modificarea nr.OG 38/2003 privind salarizarea pentru drepturile polițiștilor iar valoarea de referință sectorială pentru determinarea salariilor polițiștilor se ajustează permanent, exemplificând în acest sens prev. art. 11 alin1 și 2 din nr.OG 8/2008.
La data de 16.02.2009 reclamantul a depus o precizare (fila 37) prin care a solicitat instanței să dispună:
- obligarea pârâților la plata drepturilor salariale actualizate la data achitării efective. reprezentând diferența dintre salariile efectiv încasate în anul 2007 și salariile cuvenite ca urmare a aplicării indexării de 7% începând cu 1.01.2007 față de nivelul din luna decembrie 2006 și de 11% cu începere de la 1.10.2007 aplicată ala salariul din luna septembrie 2007.
- efectuarea mențiunilor privitoare la majorările salariale în dosarele personale ale membrilor de sindicat.
În motivare s-a susținut că Legea nr. 232/2007 prevede majorări salariale în cotă de 7% aplicate la salariul din luna decembrie 2006 și de 11% cu începere de la 1.10.2007 aplicate la salariul corespunzător din luna septembrie 2007, pentru toți funcționarii publici.
Prin Sentința administrativă nr.381/CAF/2009, Tribunalul admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Internelor și Reformei Administrative și în consecință a respins acțiunea formulată împotriva acestui pârât iar pe fondul cauzei dispus respingerea ca nefondată acțiunii formulată de SINDICATUL NAȚIONAL AL POLIȚIȘTILOR ȘI VAMEȘILOR PRO.
Pentru a pronunța această soluție, Tribunalul a reținut că reclamanții ca funcționari publici cu statut special beneficiază de drepturile salariale prevăzute prin nr.OG38/2003, nu li se pot aplica prevederile nr.OG10/2007 care reglementează drepturile salariale ale personalului contractual bugetar și nici Legea nr.154/1998 căci nu se regăsesc în anexele legii, iar în ce privește nr.OG6/2007, aceasta se aplică doar funcționarilor publici numiți conform Legii nr.188/1999.
Prin acordarea indexărilor pe anul 2007 și în favoarea categoriei de funcționari publici din care fac parte reclamanții s-ar nesocoti principiul separației puterilor în stat.
Împotriva hotărârii a declarat recurs reclamantul SINDICATUL NAȚIONAL AL POLIȚIȘTILOR ȘI VAMEȘILOR PRO, solicitând a se dispune modificarea acesteia, în sensul admiterii acțiunii așa cum a fost formulată.
În esență se invocă în motivarea recursului greșita aplicare a legii deoarece prevederile art.43 din nr.OG38/2003, art.1 din nr.OG6/2007 și art.39 alin.2 din Legea nr.232/2007 de aprobare a nr.OG6/2007 conferă reclamanților dreptul la indexarea cu inflația a veniturilor salariale.
Recursul este scutit de plata taxei de timbru conform art.15 lit.a din Legea nr.146/1997.
Analizând hotărârea atacată prin prisma criticilor invocate in recurs dar și raportat la prevederile art.304 ind.1 pr.civ,Curtea reține următoarele;
Așa cum corect a reținut instanța de fond, reclamanții reprezentați de SINDICATUL NAȚIONAL AL POLIȚIȘTILOR ȘI VAMEȘILOR PRO, sunt funcționari publici cu statut special fiind numiți în funcție conform Legii nr.360/2002. Salarizarea acestora s-a realizat până în 2004 în temeiul Legii nr.138/1999 aplicabilă personalului militar, iar începând cu 01.01.2004 conform nr.OG38/2003.
Potrivit art.43 din această ordonanță"salariile stabilite în raport cu coeficienții de ierarhizare, prevăzute în prezenta ordonanță sunt brute și se vor indexa în baza reglementărilor care privesc salarizarea personalului din sectorul bugetar".Pentru anul 2007 salarizarea personalului din sectorul bugetar a fost reglementată distinct, astfel pentru funcționarii publici s-a aplicat nr.OG6/2007, iar pentru personalul contractual nr.OG10/2007. În articolul 1 al OUG 10/2007 se prevede că n anul 2007, salariile de bază ale personalului contractual din sectorul bugetar, stabilite potrivit Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 24/2000, precum și indemnizațiile personalului care ocupă funcții de demnitate publică, stabilite potrivit anexelor nr. II și III la Legea nr. 154/1998 avute la data de 31 decembrie 2006, se majorează în 3 etape, astfel: a) cu 5% începând cu data de 1 ianuarie 2007, față de nivelul din luna decembrie 2006; b) cu 2% începând cu data de 1 aprilie 2007, față de nivelul din luna martie 2007; c) cu 11% începând cu data de 1 octombrie 2007, față de nivelul din luna septembrie 2007.
Este evident că reclamanții fiind funcționari publici cu statut special nu pot solicita aplicarea altor prevederi legale din domeniul bugetar, decât cele aplicabile funcționarilor publici, nu personalului contractual încadrat cu contract de muncă,nici personalului care ocupă funcții de demnitate publică, categoria funcționarilor publici fiind genul proxim celei din care fac parte reclamanții.
În anul 2007 în forma sa inițială aplicabilă până în iulie 2007, Ordonanța nr.6/2007 nu a prevăzut pentru funcționarii publici indexarea cu rata inflației, iar începând cu iulie 2007, în urma modificării aduse prin Legea nr.232/2007, art.39 din nr.OG6/2007 are următorul conținut "Pentru funcționarii publici și posturile corespunzătoare funcțiilor publice specifice preluate de Ministerul Economiei și Finanțelor de la Ministerul Integrării Europene, în condițiile art.10 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 11/2004 privind stabilirea unor măsuri de reorganizare în cadrul administrației publice centrale, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 228/2004, cu modificările și completările ulterioare, se păstrează salariile de bază și celelalte drepturi salariale acordate până la data de 31 decembrie 2006.
(2) de bază ale funcționarilor publici prevăzuți la alin. (1) se majorează începând cu data de întâi a lunii următoare celei în care intră în vigoare legea de aprobare a prezentei ordonanțe cu 7% față de nivelul din luna decembrie 2006 și cu 11% începând cu data de 1 octombrie 2007 față de nivelul din luna septembrie 2007."
În art.39 alin.2 din nr.OG6/2007 modificată se prevăd dar numai pentru funcționarii publici preluați de la Ministerul Integrării Europene la Ministerul Economiei și Finanțelor indexări ale salariilor de bază cu 7 % față de decembrie 2006 începând cu 01.01.2007 și respectiv 11 % față de septembrie 2007 începând cu 01.10.2007.
Or, așa cum corect a reținut prima instanță, aceste prevederi nu se pot aplica decât categoriei expres prevăzută de lege. Aplicarea acestei prevederi prin extindere și categoriei funcționarilor publici cu statut special a polițiștilor este interzisă de chiar principiul separării puterilor în stat, având în vedere că puterea judecătorească nu are competență legislativă și nu se poate substitui puterii legislative sau celei executive.
Legea internă nu creează discriminare între reclamanți și funcționarii publici ai Ministerului Economiei și Finanțelor preluați de la Ministerul Integrării Europene, căci este evident că aceștia au atribuții diferite și statut diferit.
În funcție de aceste criterii, există o justificare obiectivă a diferențierii, în condițiile în care munca este prestată în structuri diferite, iar natura muncii nu este identică.
Potrivit art.14 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor și Libertăților Fundamentale "Exercitarea drepturilor și libertăților recunoscute de Convenție, trebuie să fie asigurată fără nici o deosebire bazată în special pe sex, rasă, culoare, limbă, religie, opinii politice sau orice alte opinii, origine națională sau socială, apartenența la o minoritate națională, avere, naștere sau orice altă situație".
Potrivit art.1 din OG nr.137/2000 prin discriminare se înțelege orice deosebire, excludere, restricție sau preferință pe bază de rasă, naționalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială, convingeri, sex, orientare sexuală, vârstă, handicap, boală cronică necontagioasă, infectare, apartenența la o categorie defavorizată, precum și orice alt criteriu care are ca scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării în condiții de egalitate, a drepturilor omului și a libertăților fundamentale sau a drepturilor recunoscute de lege, în domeniul politic, economic, social și cultural sau orice alte domenii ale vieții publice.
Unul dintre drepturile fundamentale este și dreptul la muncă, la un salariu egal pentru muncă egală, consacrat de art.41 din Constituția României cât și de Codul muncii. În jurisprudența CEDO, cauzele și alții împotriva Olandei - 1976, împotriva Belgiei - 1979, Bouamar contra Belgiei - 1988 și împotriva Belgiei - 1991, s-a statuat că egalitatea nu înseamnă uniformitate, fiind posibilă stabilirea unui tratament juridic diferit pentru situații diferite, când aceasta se justifică în mod rațional și obiectiv.
Mai mult, prin Deciziile nr.818, 819, 820 și 821 din 2008, Curtea Constituțională a declarat neconstituționale prevederile art.1 din OG nr.137/2000 în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.
Or, aplicarea așa cum solicită reclamanții prin acțiune a prevederilor art.39 alin 2 din OG nr.6/2007 și în cazul altei categorii decât aceea pe care legiuitorul a stabilit-o expres și limitativ, ar constitui tocmai încălcarea normelor constituționale cuprinse în art.1 al.4 din Constituția României care consacră principiul separației puterilor în stat și ale art.61 al.1 potrivit cărora Parlamentul este unica autoritate legiuitoare a țării.
Prin urmare, nu sunt încălcate reglementările internaționale care interzic discriminarea, respectiv art.7 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, art.14 din și nici Directiva nr.2000/78/CE.
Constatând că instanța de fond a făcut o corectă aplicare și interpretare a prevederilor legale incidente cauzei, instanța în temeiul art.312 alin.1 Cod pr.civilă, va respinge recursul reclamanților ca nefondat.
Pentru aceste motive,
În numele legii,
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul SINDICATUL NAȚIONAL AL POLIȚIȘTILOR ȘI VAMEȘILOR PRO împotriva sentinței nr.381/CAF/2009 pronunțată de Tribunalul Alba în dosarul nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 07 Octombrie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - - -
încetat activitatea
Semn.Președintele
Curții de Apel
GREFIER,
- -
Red.
Tehnored.
5 ex./16.10.2009
Jud.fond -
Președinte:Carmen FițJudecători:Carmen Fiț, Iosif Morcan, Gabriela Costinaș