Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 108/2009. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE CONTENCIOS
ADMINISTRATIV SI FISCAL
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR. 108/2009
Ședința publica din data de 14 ianuarie 2009
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Floarea Tămaș
JUDECĂTOR 2: Mirela Budiu
JUDECĂTOR 3: Mihaela Sărăcuț
GREFIER: - -
-a luat în examinare recursul declarat de pârâta CASA DE ASIGURĂRI DE SĂNĂTATE, împotriva sentinței civile nr. 1580/19.09.2008 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Cluj, în contradictoriu cu reclamanții, -, A, G, și, având ca obiect litigiu privind funcționarii publici.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, se prezintă pentru pârâtă consilier juridic care depune delegație de reprezentare la fila 30 din dosar și reclamanta, în reprezentarea reclamanților, sens în care depune o împuternicire din partea Sindicatului - fila 31 din dosar.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul este scutit de plata taxelor judiciare de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței că dosarul se află la primul termen de judecată și că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, în conformitate cu dispozițiile art. 242 alin. 2. proc. civ..
Nemaifiind alte cereri de formulat și excepții de invocat, Curtea, în temeiul art. 150. proc. civ. declară închisă faza probatorie și acordă cuvântul asupra recursului.
Reprezentanta pârâtei solicită admiterea recursului așa cum a fost acesta formulat, fără cheltuieli de judecată.
Reprezentanta reclamanților solicită respingerea recursului și menținerea sentinței atacate ca legală și temeinică.
CURTEA:
Din examinarea actelor dosarului constată următoarele.
Prin sentința civilă nr. 1.580 pronunțată la 19.09.2008 în dosarul nr- al Tribunalului Cluj a fost admisă în parte acțiunea formulată de reclamanții, -, A, G, și în contradictoriu cu pârâta Casa de Asigurări de Sănătate C și în consecință a fost obligată pârâta să plătească reclamanților sumele de bani reprezentând suplimentul postului în procent de 25% din salariul de bază și suplimentul corespunzător drepturi de salarizare în procent de 25% din salariul de bază începând cu data de 1.01.2004 și până la data de 19.09.2008 sume actualizate cu indicele inflației pentru fiecare reclamant în funcție de perioada lucrată; respinsă cererea de acordare a acestor drepturi pentru viitor.
Pentru a dispune astfel instanța a reținut că susținerile reclamanților sunt întemeiate potrivit prevederilor art. 29 actualmente 31 alin.1 lit.c și d din Legea nr.189/1999 privind statutul funcționarilor publici pentru activitatea desfășurată funcționarii au dreptul la un salariu compus din salariu de bază, sporul pentru vechime în muncă, suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare.
Această prevedere mai reține instanța a fost suspendată până la 31.12.2006 prin art. 44 din nr.OUG 92/2004 precum și de art.48 din nr.OG 2/2006 însă în raport cu prevederile c constitutive exercițiul drepturilor pot fi retrase doar prin lege și doar în anumite condiții fără să se aducă atingere existenței dreptului însuși. În aceste condiții reține instanța restrângerea fiind dispusă printr-o ordonanță și nu prin lege, suspendarea este fără efect.
Împotriva soluției arătate a declarat recurs casa de Asigurări de Sănătate a Județului C solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii în sensul înlăturării obligației C de a plăti drepturile bănești reprezentând suplimentul postului.
În susținerea celor solicitate recurenta arată că obligarea este nelegală întrucât în condițiile Legii nr. 95/2006 este instituție publică cu buget propriu în subordonarea, iar atribuțiile casei sunt cele de colectare a contribuțiilor persoanelor fizice altele decât cele de colectare a veniturilor ce se fac de, această entitate fiind și gestionarul bugetului aprobat.
Tot astfel arată recurenta că obligația plății nu poate fi reținută nici din perspectiva Legii nr. 500/2002 ce instituie obligativitatea de a fi angajate doar cheltuieli aprobate potrivit legii bugetare, iar sumele solicitate nu au prevedere bugetară, nu au fost aprobate, ordonatorii principali revenindu-le obligația de a iniția proiecte de modificare.
Concluzionând arată recurenta că în condițiile în care intenția legiuitorului ar fi fost aceea de a acorda retroactiv drepturile suspendate prin acte normative consecutive acest lucru trebuia instituit printr-un act normativ cu aceeași forță juridică ca și acela prin care s-a prevăzut suspendarea dreptului.
Ulterior prin reprezentant în fața instanței recurenta a arătat că hotărârea este nelegală din perspectiva statuării unui procent de 25% în condițiile în care un atare procent nu este prevăzut de lege.
Analizând argumentele aduse prin recursul promovat în raport cu actele dosarului cu normele juridice pe care s-a fundamentat soluția atacată, Curtea reține următoarele:
Actul normativ pe care se fundamentează demersul introductiv respectiv Legea nr.188/1999 prin dispozițiile art. 29 actualmente art. 31 lit.c și d prevede că prevede că funcționarul public are dreptul pe lângă indemnizația de concediu la o primă egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu care se impozitează separat.
Din norma enunțară rezultă că dreptul la plata primei de vacanță s-a născut din lege, ca drept subiectiv și conferă titularilor de drept prerogativele în virtutea cărora pot pretinde subiectului activ al raportului născut să efectueze o prestație pozitivă, respectiv de a da o sumă de bani cu titlu menționat.
Privit din această perspectivă, se observă că deși acest drept a existat pur și simplu, a fost refuzată acordarea, în considerarea că dispozițiile invocate au fost suspendate. Atare susțineri nu pot fi reținute ca motiv al neacordării celor instituite de lege cu privire la dreptul acordat, cunoscut fiind că dispozițiile afectate de suspendarea reintră, în vigoare la expirarea duratei pentru care a fost dispusă suspendarea conform dispozițiilor Legii nr. 24/2000. Pe de altă parte, nu trebuie omis că legea circumstanțiază instituția suspendării actului normativ numai de situațiile speciale. Ori, aceste situații speciale nu au existat, context în care o astfel de măsură, în raport cu dispozițiile ce reglementează drepturile persoanelor încadrate în muncă, este nelegală. În acest sens se reține că prin Codul muncii se prevede imperativ că drepturile persoanelor încadrate în muncă nu pot face obiectul unor tranzacții, renunțări, limitări, ele fiind apărate împotriva oricăror încălcări, a manifestărilor de subiectivism, abuz, arbitrariu,
Tot astfel, prin art. 41 și art. 53 din Constituție se prevede că salariații au dreptul la protecție socială a muncii ce prevede și concediul de odihnă plătit, că retragerea unor drepturi poate fi dispusă, dacă este necesar, iar măsura să fie proporțională cu situația care a determinat-o nediscriminatoriu, fără a se aduce atingere existenței în sine a dreptului.
Cu alte cuvinte este interzisă limitarea, îngrădirea drepturilor ce afectează însăși esența acestuia, fiind un drept derivat dintr-un raport de muncă, un drept câștigat el nu poate fi îngrădit prin actele invocate de către pârâtă. Prin urmare, reclamanta fiind funcționar public este pe deplin îndreptățită să se prevaleze de dispozițiile art. 31 alin. 1 lit. c din Legea nr. 188/1999, iar din această perspectivă susținerile recurentei conform cărora nu există o bază legală pentru acordarea drepturilor urmează a fi respinse.
Desigur, se susține de recurentă că, în condițiile legii bugetare, cheltuielile se angajează în anumite limite care nu pot fi depășite și ca atare din perspectiva legii bugetare nu pot fi acordate, că orice modificare trebuie justificată și cerută de ordonatorul de credite. Atare susțineri, nu pot fi primite întrucât cuprinderea unor sume în buget nu le poate fi imputată recurenților, entitatea-recurentă având obligația statuării cu privire la bugetul de stat, inclusiv sub aspectul solicitării virării de sume. Pe de altă parte, instituția rectificării bugetare este funcțională și impune în sarcina entităților implicare pentru a cuprinde în proiectele de buget sume neprevăzute, respectiv sume stabilite ca drepturi prin dispozițiile aplicabile funcționarilor publici sau sume ce ar rezulta din hotărâri judecătorești, pentru a se evita astfel efectuarea unor cheltuieli neaprobate.
În plus, nici susținerile rezultate din invocarea dispozițiilor referitoare la suspendare nu pot fi reținute ca argument al modificării soluției atacate întrucât suspendarea nu înlătură dreptul în esența lui, ci a avut ca efect amânarea plății dreptului, fără a-l afecta în substanță.
Cu toate acestea susținerile recurentei referitor la procentul propriu zis solicitat a fi acordat sunt întemeiate întrucât nu există vreo dispoziție legală care să individualizeze conținutul concret al dreptului pretins. Instanțele judecătorești nu au competența de a desființa norme juridice instituite prin lege și de a crea în locul acestora alte norme sau de a le substitui cu norme cuprinse în alte acte normative, întrucât recunoașterea unei atare prerogative ar încalca principiul separației puterilor, consacrat în art. 1 alin. (4) din Constituție și prevederile art. 61 alin. (1), în conformitate cu care Parlamentul este unica autoritate legiuitoare a țării.
În virtutea textelor constituționale menționate, Parlamentul și, prin delegare legislativă, în condițiile art. 115 din Constituție, Guvernul au competența de a institui, modifica și abroga norme juridice de aplicare generală. Instanțele judecătorești nu au o asemenea competență, misiunea lor constituțională fiind aceea de a realiza justiția, - art. 126 alin. (1) din Legea fundamentală - adică de a soluționa, aplicând legea, litigiile dintre subiectele de drept cu privire la existența, întinderea și exercitarea drepturilor lor subiective.
Curtea nu poate nega recunoașterea dreptului invocat de către reclamanți, dar nu poate proceda la cuantificarea, individualizarea lui în maniera solicitată, întrucât misiunea sa este aceea de a soluționa litigiile aplicând legea.
Acordarea procentului de 25 % prin analogie cu alte drepturi salariale acordate funcționarilor publici, pe temeiul existenței unei practici judiciare în acest sens sau ca urmare a faptului că pârâtele nu ar fi contestat procentul propriu-zis solicitat, nu apare ca fiind justificată.
Atât acordarea dreptului cât și a procentului concret este justificată, în principal, pe baza principiului legalității.
Procentul de 25 % nu este prevăzut de o normă legală, astfel încât nu se poate face aplicare principiului menționat anterior.
Revine autorităților cu prerogative în materie de legiferare să cuantifice, să definească noțiunea și valoarea suplimentului postului, precum și a suplimentului corespunzător treptei de salarizare.
Legile fiind adoptate de către Parlament, Guvernului, ca organ suprem executiv, îi revine prerogativa organizării executării legilor, scop în care emite hotărâri tocmai pentru a face o lege cât mai clară și aoa plica cât mai corect. Evident că hotărârea de guvern nu are calitatea, în nici un caz, de a crea drept.
Puterea judecătorească nu are dreptul de a interfera în activitatea de legiferare. Recunoașterea dreptului reclamanților derivând din prevederile art. 31 din Legea nr. 189/1999 în prezenta procedură constituie premisa exercitării unor proceduri judiciare ulterioare prin care reclamanții să invoce fie răspunderea Statului Român prin Ministerul Finanțelor pentru prejudiciul ce li s-a cauzat ca urmare a adoptării unei legi neclare, fie premisa angajării răspunderii autorităților cărora legea fundamentală le-a recunoscut competențe în materie de legiferare.
Reclamanții vor putea solicita celor două foruri competente inițierea demersurilor potrivit prerogativelor lor de a legifera corespunzător dreptul la suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare, așa încât acesta să poată fi clar individualizat și să fie posibilă aplicarea corectă a legii.
Curtea nu poate ignora deciziile pronunțate de către Curtea Constituțională prin care se statua că dispozițiile din nr.OUG 137/2000 sunt neconstituționale în măsura în care permit instanțelor să creeze drept, să legifereze pentru a înlătura consecințele unei discriminări rezultând din activitatea legislativă.
Câtă vreme legea în discuție este întunecată, instanța nu putea săvârși o denegare de dreptate refuzând în tot recunoașterea dreptului invocat de reclamanți.
Față însă de considerentele de fapt și de drept anterior expuse se găsește însă în imposibilitatea de a cuantifica valoarea acestor drepturi întrucât nu există o lege prescrisă în acest sens, iar din această ultimă perspectivă susținerile primei instanțe sunt greșite.
Așadar față de cele menționate în temeiul art. 304.pr.civ. raportat la dispozițiile art. 20 din Legea nr. 554/2004 va fi admis recursul, modificată hotărârea în sensul admiterii în parte a acțiunii și în consecință va fi obligată pârâta să recunoască reclamanților în funcție de data angajării, dreptul la plata suplimentului postului și suplimentului corespunzător treptei de salarizare pentru perioada 01.01.2004 - 14.01.2009, data pronunțării hotărârii.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de pârâta CASA DE ASIGURĂRI DE SĂNĂTATE A JUDEȚULUI C împotriva sentinței civile nr. 1.580 din 19 septembrie 2008 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Cluj, pe care o modifică în sensul că: admite în parte acțiunea formulată de reclamanții, -, A, G, și în contradictoriu cu CASA DE ASIGURĂRI DE SĂNĂTATE A JUDEȚULUI C și în consecință:
Obligă pârâta să recunoască reclamanților, în funcție de data angajării, dreptul la plata suplimentului postului și suplimentului corespunzător treptei de salarizare pentru perioada 01.01.2004 -14.01.2009, data pronunțării hotărârii.
Respinge restul capetelor de cerere.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 14 ianuarie 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER,
- - - - - - - -
Red.
Dact.//3 ex./26.01.2009.
Jud.fond:.
Președinte:Floarea TămașJudecători:Floarea Tămaș, Mirela Budiu, Mihaela Sărăcuț
