Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 1083/2009. Curtea de Apel Pitesti
| Comentarii |
|
Operator date 3918
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA COMERCIALĂ ȘI DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR-DECIZIENR. 1083/R-Cont
Ședința publică din 30 Octombrie 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Ioana Bătrînu judecător
JUDECĂTOR 2: Dumitru
JUDECĂTOR 3: Ioana Miriță
Grefier: - -
S-a luat în examinare, pentru soluționare, recursul declarat de pârâții domiciliat în Comuna, Județul V, - domiciliat în comuna Județ G și - domiciliat în comuna, Județ G, împotriva sentinței nr. 173/CAF/03.02.2009, pronunțată de Tribunalul Vâlcea - Secția Comercială și Contencios Administrativ Fiscal în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata - reclamantăREGIA NAȚIONALĂ A PĂDURILOR - ROMSILVA PRIN DIRECȚIA SILVICĂ RM.- cu sediul în Rm. V,-, Județul
La apelul nominal, făcut în ședința publică, a răspuns recurentul - pârât personal și asistat de avocat, același avocat reprezentând recurenții și, lipsă fiind intimata - reclamantă.
Procedura, legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, de către grefierul de ședință, după care:
Nemaifiind alte cereri de formulat în cauză, curtea acordă cuvântul asupra recursului pe fond.
Avocat, având cuvântul pentru recurenții - pârâți solicită admiterea recursului pentru motivele expuse pe larg în scris și pe care le susține oral în ședință publică. desființarea sentinței recurate ca nelegală, nefondată și nemotivată. Precizează că nu solicită cheltuieli de judecată.
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față:
Constată că prin acțiunea înregistrată la data de 03.09.2007, reclamanta Regia Națională a Pădurilor - Romsilva - prin Direcția Silvică Rm. a chemat în judecată pe pârâții, C-tin și solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța în cauză să se dispună obligarea acestora la plata sumei totale de 4831,48 lei, reprezentând contravaloarea prejudiciului cauzat instituției.
În motivarea acțiunii, s-a arătat că, pârâții sunt salariați ai Direcției Silvice Rm. V, în cadrul Ocolului Silvic, având calitatea de pădurari cu atribuții în gestionarea materialului lemnos din partizile nr.66, 959, 1082, 1071 și nr. 71171.
Ca urmare a inventarierii stocurilor faptice din aceste partide și a comparării cu cele scriptice, s-a constatat lipsa în gestiunile lor a unui volum de material lemnos, în valoare totală de 4831,48 lei, pentru care se impune obligarea la repararea prejudiciului înregistrat de instituție.
Tribunalul Vâlcea - Secția Civilă - prin Încheierea nr.94/12.11.2007 - a dispus scoaterea cauzei de pe rolul său și înaintarea acesteia, spre competentă soluționare, Secției Comerciale și de Contencios Administrativ - Fiscal a aceluiași tribunal, cu motivarea că, în art.58 alin.1 din OUG. Nr.59/2000, sunt cuprinse norme derogatorii ce fac trimitere la Legea nr.188/1999 - privind statutul funcționarului public, lege care se aplică personalului silvic.
Prin Încheierea Nr.2/008.01.2008, Tribunalul Vâlcea - Secția Comercială și de Contencios Administrativ și Fiscal, a dispus, la rândul său, scoaterea cauzei de pe rolul său și înaintarea acesteia, spre competentă soluționare, Completului specializat în conflicte de muncă și asigurări sociale al aceluiași tribunal, cu motivația că dispozițiile Legii nr. 188/1999 se aplică personalului silvic numai în ceea ce privesc sancțiunile disciplinare, nu și răspunderea materială care este antrenată în condițiile dreptului comun. Într-o asemenea situație, competența de soluționare a cauzelor izvorâte din raporturile de muncă ale salariaților din domeniul silvic ce au drept consecință producerea unei pagube, cum este cazul, în prezenta speță, s-a apreciat ca fiind competentă secția de conflicte de muncă și asigurări sociale.
Ulterior, Tribunalul Vâlcea - Secția civilă - completul de conflicte de muncă și asigurări sociale, prin încheierea nr.21/12.02.2008, a dispus, la rândul său, scoaterea cauzei de pe rol și înaintarea acesteia, spre competentă soluționare, Secției comerciale și de contencios administrativ din cadrul aceluiași tribunal, pe considerentul că dispozițiile art.58 alin.1 din OUG nr.59/2000 privind Statutul personalului silvic, făcând trimitere la dispozițiile Legii nr.188/1999-R, nu fac distincția între personalul silvic angajat cu contract de muncă și cel cu statut de funcționar public, ceea ce conduce la concluzia că litigiile legate de activitatea acestui personal se soluționează după dispozițiile Legii nr.188/1999, coroborate cu prevederile legislației muncii, în condițiile în care OUG nr.59/2000 nu conține norme proprii în acest sens.
Cauza a fost înregistrată pe rolul acestei secții, sub nr-.
Astfel, prin sentința nr.173/CAF/03.02.2009, Tribunalul Vâlcea - Secția comercială și de contencios administrativ fiscal - a admis acțiunea reclamantei în contradictoriu cu pârâții, pe care i-a obligat să plătească prejudiciul cauzat instituției.
Pentru a se pronunța în sensul arătat, instanța de fond a reținut că pârâții sunt salariați cu contract de muncă, având funcția de pădurari la Ocolul Silvic.
Că potrivit art.270 Codul muncii, salariații răspund patrimonial, în temeiul normelor și principiilor răspunderii civile contractuale pentru pagubele materiale produse angajatorului din vina și în legătură cu munca lor.
S-a reținut că, din înscrisul aflat la fila 32 dosar, în perioada 13-16.11.2004, datorită unor precipitații abundente, în urma cărora nivelul barajului, a crescut ajungând la platformele partizilor aflate în gestiunea pârâților, a fost distrus material lemnos de foc, rășinoase, în cantitățile prevăzute în actul de evaluare de la fila 31 dosar.
au fost individualizate, separat, pentru fiecare pârât, atât cantitativ cât și valoric, conform adresei nr. 2253/09.07.2007 a Ocolului Silvic, trimisă reclamantei.
De asemenea, din adresa nr. 3887/08.11.2006, emisă de același ocol silvic a rezultat că pârâții, până la data de 30.09.2004, nu au luat măsuri de valorificare a materialului lemnos de foc distrus, ulterio, prin inundați, ca urmare a precipitațiilor abundente.
Prin urmare, s-a constatat că în cauză sunt îndeplinite cumulativ condițiile răspunderii civile contractuale, pârâții făcându-se vinovați de cauzarea prejudiciului în patrimoniul reclamantei.
Instanța de fond nu a reținut apărarea pârâților potrivit căreia prejudiciul s-a datorat unei calamități e, pentru că așa cum s-a arătat mai sus, vinovăția lor rezultă din neluarea măsurilor de valorificare a materialului lemnos către populație anterior producerii evenimentului, astfel că între prejudiciu și faptă există legătură de cauzalitate.
În ceea ce privește prescripția dreptului la acțiune al reclamantei, s-a constatat că reclamanta a introdus acțiunea în interiorul termenului de prescripție de 3 ani.
Ca atare, instanța a apreciat întemeiată acțiunea reclamantei, dispunând în consecință.
Ulterior, prin cererea aflată la fila 77 din dosar, Regia Națională a Pădurilor a solicitat completarea dispozitivului sentinței, deoarece acesta omite obligarea pârâților la plata sumelor care se regăsesc, însă, în conținutul minutei pronunțate în cauză.
Astfel, Tribunalul Vâlcea prin încheierea Camerei de consiliu din 05.06.2009, a admis cererea de îndreptare a omisiunii strecurate în dispozitivul sentinței nr.173/CAF/03.02.2009, dispunând îndreptarea omisiunii în sensul că a dispus obligarea pârâților la plata sumei de 706 lei, a pârâtului la plata sumei de 1176 lei către Direcția Silvică V, cu titlu de despăgubiri civile.
Împotriva sentinței pronunțate de tribunal, s-a formulat recurs, în termen legal, de către pârâți, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, pe disp.art.304 pct.9 Cod pr.civilă în sensul că:
- în mod greșit instanța de fond, fără a lua în considerare probele depuse la dosar, pe care le-a ignorat deopotrivă cu textele legale incidente cauzei, a pronunțat o hotărâre nelegală, abuzivă și subiectivă;
- instanța de fond, a pronunțat, cel puțin, o hotărâre bizară, pripită și absurdă, prin aceea că, se afla în fața unui caz de forță majoră, mai presus de voința părților, a angajaților și a oamenilor, în general, astfel că aceștia nu se puteau opune precipitațiilor atmosferice;
- motivarea instanței de fond în sensul că apărarea pârâților pe intervenția unor calamități e, nu poate fi reținută, deoarece trebuiau să procedeze la vinderea materialului lemnos către populație, anterior, evenimentului, este,de asemenea, considerată nelegală, abuzivă și bizară;
- din înscrisurile depuse la dosar, rezultă, fără dubii, că pădurarii respectivi nu se fac vinovați de paguba reținută în sarcina lor, deoarece nu aveau cum să prevadă acele evenimente.
În concluzie, se impune admiterea recursului, modificarea sentinței și respingerea acțiunii reclamantei.
Examinând recursul, prin prisma criticilor aduse pe temeiul invocat, dar și pe temeiul art.3041Cod pr.civilă, curtea reține că recursul este nefondat, pentru cele ce se vor expune în continuare.
Astfel, pornind de la calitatea recurenților - pârâți, de angajați în domeniul public, reglementarea legală în materie de competență, respectiv art.58 alin.1 din OUG nr.59/2000 - stipulează că în materia cauzelor izvorâte din raporturile de muncă ale acestora, există norme derogatorii, astfel că, personalului silvic i se aplică dispozițiile Legii nr.188/1999-R privind statutul funcționarilor publici, în măsura în care ordonanța nu dispune altfel.
În ceea ce privește, însă, răspunderea civilă, pentru pagubele produse instituțiilor publice în care funcționează, pentru situațiile prevăzute de art.84 lit.a și b din Legea nr.188/1999-R, același act normativ, la următorul articol 85 alin.3, prevede dreptul conducătorilor autorităților sau instituțiilor publice de a imputa paguba creată în termen de 3 ani de la data producerii ei.
În cauză, așa cum însăși recurenții-pârâți recunosc, prejudiciul cauzat intimatei-reclamante a fost consemnat în raportul nr.4580/17.11.2004, iar acțiunea de recuperare a pagubei a fost formulată înlăuntrul termenului prevăzut de lege, conform celor menționate mai sus.
Referitor la fondul cauzei, prima critică, vizând neluarea în considerare de către instanța de fond a actelor de la dosar, precum și a textelor de lege incidente cauzei, care în accepțiunea acestora au legătură cu speța dedusă judecății, este apreciată ca nejustificată.
Această concluzie a fost impusă nu de generalitatea criticii, care nu aduce precizări, în concret, a actelor pe care nu le-a avut în vedere instanța, după cum nici a textelor legale aplicabile, ci pentru că din lecturarea rapoartelor care au stat la baza întocmirii situațiilor privind pagubele înregistrate la Ocolul Silvic și, rezultă că imputarea s-a făcut pentru fapte anterioare perioadei în care au avut loc inundații. Hotărârea privind sancționarea pădurarilor având ca temei nevalorificarea stocurilor existente până la acea dată.
Desigur că, forța majoră și cazul fortuit sunt cauze ce înlătură răspunderea persoanelor aflate într-o asemenea ipoteză, însă, în speță, nu s-a putut demonstra intervenția acestora, deoarece recurenții-pârâți au întocmit documentația defectuos, fără prezența unui reprezentant Romsilva, în cadrul comisiei de constatare, iar raportul respectiv a fost înaintat Direcția Silvică V după aproape doi ani de la producerea pagubei, astfel că inacțiunea gestionarilor materialului lemnos nu poate conduce la absolvirea lor de răspundere.
În acest sens sunt și prevederile Ordinului nr.491/1992 al Ministerului Mediului, în raport de care, din comisia de constatare a pagubelor va face parte obligatoriu un membru al Romsilva, precum și obligativitatea întocmirii documentelor în termen de 24, respectiv 48 de ore de la producerea evenimentului și înaintarea acestora către comitetul director al Direcției Silvice, în vederea aprobării pierderii suferite, în termen de 30 de zile de la data cestuia.
Or, în cauză, recurenții-pârâți, dimpotrivă, au prezentat documente din care rezultă nu numai întocmirea defectuoasă a raportului de constatare, dar și înaintarea documentației la o perioadă destul de mare de la data producerii prejudiciului, ceea ce conduce la concluzia că nu se poate stabili cu certitudine dacă prejudiciul a fost datorat de ploile torențiale ori din cauze imputabile gestionarilor.
Ca atare, judecătorul fondului a dat dezlegarea corectă pricinii cu care a fost învestit, în funcție de probatoriul administrat, apreciind legătura de cauzalitate dintre prejudiciul creat instituției și vinovăția recurenților-pârâți, pentru gestionarea necorespunzătoare a materialului lemnos.
Față de cele ce preced, neexistând motive care să conducă la modificarea sentinței atacate, curtea, în temeiul art.312 alin.1 Cod pr.civilă, coroborat cu dispozițiile art.188/1999-R, urmează să respingă recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâții domiciliat în Comuna, Județul V, - domiciliat în comuna, Județul G și - domiciliat în comuna, Județul G, împotriva sentinței nr. 173/CAF/03.02.2009, pronunțată de Tribunalul Vâlcea - Secția Comercială și Contencios Administrativ Fiscal, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata - reclamantăREGIA NAȚIONALĂ A PĂDURILOR - ROMSILVA PRIN DIRECȚIA SILVICĂ RM.- cu sediul în Rm. V,-, Județul
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 30 octombrie 2009, la Curtea de Apel Pitești - Secția comercială și de contencios administrativ-fiscal.
Grefier,
Red.IB/09.11.2009
EM/6 ex.
Jud.fond.
Președinte:Ioana BătrînuJudecători:Ioana Bătrînu, Dumitru, Ioana Miriță
