Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 1085/2009. Curtea de Apel Pitesti
| Comentarii |
|
Operator date 3918
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA COMERCIALĂ ȘI DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR-DECIZIENR. 1085/R-cont
Ședința publică din 30 Octombrie 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Ioana Bătrînu judecător
JUDECĂTOR 2: Dumitru
JUDECĂTOR 3: Ioana Miriță
Grefier: - -
S-a luat în examinare, pentru soluționare, recursul declarat de reclamanții - domiciliată în Rm V,-, județul,- domiciliată în Rm V,-, Județul V, - domiciliat în Rm V, str. -. - nr. 14, Județul V, - domiciliată în Rm V, str. - -, -. F,. 6, Județul V, - domiciliată în Rm V,-, Județul V și domiciliat în Rm V,-, -. A,. 16, Județul V, împotriva sentinței nr. 562/14.04.2009, pronunțată de Tribunalul Vâlcea - Secția Comercială și de Contencios Administrativ în dosarul nr-, intimați - reclamanți fiind - domiciliat în Rm V,-, Județul V și G - domiciliat în Rm V,-, Județul și intimați - pârâți fiind CONSILIUL JUDEȚEAN - cu sediul în Rm V,-,Județul V, PREȘEDINTELE CONSILIULUI JUDEȚEAN V - cu sediul în Rm. V,-, județul
La apelul nominal, făcut în ședința publică, a răspuns avocat pentru recurenții - reclamanți, în baza împuternicirii avocațiale nr. -/18.06.2009 de la dosar, lipsă fiind intimații - reclamanți și intimații - pârâți.
Procedura, legal îndeplinită.
Recursul este scutit de plata taxei de timbru.
S-a făcut referatul cauzei, de către grefierul de ședință, după care:
Avocat, pentru recurenții - reclamanți, depune la dosar împuternicire avocațială, însoțită de un nr. de șase chitanțe, reprezentând dovada achitării de către reclamanți, a contravalorii contractului de asistență judiciară. Arată că nu are alte cereri de formulat în cauză.
Curtea, în raport de această împrejurare, constată recursul în stare de judecată și acordă cuvântul asupra acestuia pe fond.
CURTEA:
Asupra recursului de față:
La data de 11 martie 2009, reclamanții:, G, toți cu domiciliul ales în Rm. V, strada G-ral - nr.1, județul V, au chemat în judecată CONSILIUL JUDEȚEAN V și PREȘEDINTELE CONSILIULUI JUDEȚEAN V, ambii cu sediul în Rm. V, strada G-ral - nr.1, județul V, solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să oblige pârâții la plata drepturilor salariale, reprezentând suplimentul postului, în procent de 25 % din salariul de bază și suplimentul treptei de salarizare, în procent de 25 % din salariul de bază, conform art. 31 alin. 1 lit. c și d din Legea nr. 188/1999, privind statutul funcționarilor publici, sume ce vor trebui actualizate cu indicele de inflație, începând cu data de 1.01.2004 și până la data încetării raporturilor de serviciu prin pensionare.
În motivarea acțiunii, reclamanții arată că în calitate de funcționari publici, în perioada 1 ianuarie 2004 și până la data pensionării, erau îndreptățiți să beneficieze de suplimentul postului în procent de 25 % din salariul de bază și suplimentul treptei de salarizare în procent de 25 % din salariul de bază, conform art. 31 lit. c și d din Legea nr. 188/1999, dispoziții care au fost suspendate până la data de 31.12.2006, prin art. 44 din OUG nr. 92/2004 și prin art. 48 din OG nr. 2/2006, aprobată cu modificări de Legea nr. 417/2006. Suspendarea drepturilor contravine dispozițiilor art. 41 și 53 din Constituția României, precum și prevederilor art. 38 și 39 din Legea nr. 53/2003, care dispun în mod imperativ că salariații nu pot renunța la drepturile ce le sunt recunoscute prin lege, iar limitarea acestor drepturi este lovită de nulitate, fiind garantat dreptul la egalitate de șanse și tratament.
În raport de cele arătate, reclamanții solicită acordarea drepturilor solicitate, întrucât în prezent suspendarea acestora a încetat, iar potrivit art. 117 din Legea nr. 188/1999 privind statutul funcționarilor publici, dispozițiile acesteia se completează cu prevederile legislației muncii, precum și cu reglementările de drept comun civile, administrative sau penale, după caz, în măsura în care nu contravin legislației specifice funcției publice.
S-a efectuat procedura prealabilă prevăzută de art. 7 alin. 1 din Legea nr. 554/2004, a contenciosului administrativ.
Prin întâmpinarea de la dosar, pârâta a solicitat respingerea acțiunii, ca nefondată. Legiuitorul nu a determinat cuantumul dreptului solicitat de reclamanți și nici nu poate fi determinabil, ceea ce ar lipsi hotărârea judecătorească de scopul său final, respectiv de a fi pusă în executare.
Prin sentința nr. 562/14.04.2009, pronunțată de Tribunalul Vâlcea - Secția Comercială și de Contencios Administrativ, s-a respins acțiunea formulată de reclamanții:, G, în contradictoriu cu pârâții CONSILIUL JUDEȚEAN V și PREȘEDINTELE CONSILIULUI JUDEȚEAN V, ca neîntemeiată.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:
Din actele și probele dosarului, rezultă că în calitatea de funcționari publici, pentru perioada solicitată, reclamanții erau îndreptățiți să beneficieze de sporul reprezentând suplimentul postului și sporul reprezentând suplimentul treptei de salarizare, însă art. 31 alin. 1 lit. c și d din Legea nr. 188/1999, care reglementează aceste drepturi nu prevede cuantumul în care pot fi acordate și nici ulterior dispozițiile legale menționate nu au fost completate sau modificate în acest sens.
Suspendarea drepturilor privind sporurile solicitate este nelegală, cum de altfel precizează și reclamanții, întrucât se încalcă prevederile art. 38 din Codul muncii, potrivit cărora, "orice tranzacție prin care se urmărește renunțarea la drepturile recunoscute de lege salariaților sau limitarea acestor drepturi este lovită de nulitate".
La rândul său, art. 53 alin. 1 și 3 din Constituția României, dispune că"exercițiul unor drepturi sau al unor libertăți poate fi restrâns numai dacă se impune după caz pentru apărarea securității naționale, a ordinii, a sănătății ori a moralei publice, a drepturilor și a libertăților cetățenilor, desfășurarea instrucției penale, prevenirea consecințelor unei calamități naturale, a unui dezastru ori a unui sinistru deosebit de grav".
În cauza dedusă judecății, suspendarea acestor drepturi a încetat la data de 31.12.2006 și prin urmare, sporurile solicitate de reclamant sunt actuale, însă ele nu au fost individualizate de către legiuitor într-un anumit cuantum pentru a putea fi determinate sau determinabile.
Acțiunea este formulată la data de 11 martie 2009, fiind introdusă în termen în ceea ce privește sporurile solicitate, pentru perioada 1.01.2004 și până la pensionare, întrucât dreptul la acțiune s-a născut distinct pentru fiecare din sporurile solicitate, la expirarea fiecărei luni și după încetarea suspendării succesive dispuse de legiuitor prin actele normative menționate mai sus.
Suspendarea exercițiului dreptului nu echivalează cu însăși înlăturarea lui, cât timp prin nici o dispoziție legală nu s-a prevăzut încetarea existenței dreptului, iar pentru ca un drept prevăzut de lege să nu devină doar o obligație lipsită de conținut, ceea ce ar constitui o îngrădire nelegitimă a exercitării lui, un atare drept nu poate fi considerat că nu a existat, întrucât exercițiul lui a fost suspendat și nu înlăturat.
Astfel s-ar ajunge la situația ca un drept patrimonial a cărui existență este recunoscută să fie vidat de substanța sa și practic să devină lipsit de orice valoare.
Potrivit dispozițiilor constituționale menționate, exercițiul unor drepturi poate fi restrâns numai prin lege și numai dacă se impune după caz pentru apărarea securității naționale, a ordinii, a sănătății și a moralei publice, a drepturilor și libertăților cetățenilor pentru desfășurarea instrucției penale, prevenirea consecințelor unei calamități naturale, ale unui dezastru ori ale unui sinistru deosebit de grav. Restrângerea poate fi dispună numai dacă este necesară într-o societate democratică.
Nici unul dintre cazurile expres și limitativ prevăzute de textul constituțional privind posibilitatea restrângerii exercițiului dreptului nu se regăsește în cauză.
De aceea, respectarea principiului încrederii în statul de drept care implică asigurarea aplicării legilor adoptate în spiritul și litera lor concomitent cu eliminarea oricărei tendințe de reglementare a unor situații juridice fictive, face necesar ca titularii drepturilor recunoscute de lege să nu poată fi obstaculați de a se bucura efectiv de acestea pentru perioada în care au fost prevăzute de lege.
Prin urmare, dispozițiile legale succesive privind suspendarea aplicării prevederilor art. 31 alin. 2 din Legea nr. 188/1999, vin în contradicție cu dispozițiile art. 53 alin. 2 din Constituție, întrucât reprezintă o restrângere a unui drept recunoscut de lege în sensul imposibilității exercitării acestuia.
Potrivit art. 31 din Legea nr. 188/1999, privind statutul funcționarilor publici, aceștia beneficiază pentru activitatea desfășurată de salariul de bază, de sporul pentru vechime în muncă, de suplimentul postului și de suplimentul corespunzător treptei de salarizare.
În ciuda faptului că legiuitorul a prevăzut drepturile menționate, nu a prevăzut și cuantumul celor două sporuri, ceea ce face ca în prezent acordarea acestora să nu poată fi posibilă, ca urmare a faptului că drepturile pretinse nu pot fi determinate sau determinabile.
Conform art. 31 alin. 3 din Legea nr.188/1999, salarizarea funcționarilor publici se face în conformitate cu prevederile legii privind stabilirea sistemului unitar de salarizare pentru funcționarii publici, care până în prezent nu a fost adoptată, iar prin ordonanțe de guvern au fost reglementate drepturile salariale și alte drepturi ale acestora.
Astfel, prin OUG nr. 92/2004, OG nr. 2/2006 și OG nr. 6/2007, au fost enumerate sporurile, primele și alte drepturi de natură salarială care se acordă funcționarilor publici precum și cuantumul acestora (procent din salariul de bază) pentru anii 2005, 2006 și 2007.
Sporurile solicitate de reclamanți sunt reglementate de art. 31 din Legea nr. 188/1999 însă, nu se menționează cuantumul acestora și nici ulterior prin ordonanțele de guvern emise anual, cuantumul acestora nu a fost reglementat.
Conform art. 9 pct. 7 din OG nr. 119/1999 privind auditul intern și controlul financiar preventiv, prin decizie internă a conducătorului entității publice, persoanele desemnate să efectueze control financiar preventiv propriu pot beneficia de un spor pentru complexitatea muncii de până 25 % aplicat la salariul de bază brut lunar iar potrivit art. 18 alin. 3 din Legea nr. 672/2002, privind auditul public intern, auditorii interni au un nivel de salarizare corespunzător ierarhiei acestei funcții în cadrul sistemului de salarizare a funcționarilor publici, beneficiind și de un spor pentru complexitatea muncii de 25 % din salariul de bază lunar.
În cauza dedusă judecății, nu există similitudine între sporul pentru complexitatea muncii și suplimentul postului sau cel corespunzător treptei de salarizare și ca atare nefiind cuantificate de către legiuitor, nu există temei legal pentru acordarea lor. Mai mult, OG nr. 6/2007, în vigoare în prezent, nu prevede nici o referire la suplimentul postului și la suplimentul corespunzător treptei de salarizare, ci prevede anumite sporuri care se acordă distinct pentru anumite instituții publice sau pentru anumite categorii de personal, așa încât legea, nefăcând nici o referire la acordarea acestor sporuri, precum și la cuantumul acestora, acordarea lor ar fi nelegală.
De asemenea, nu sunt aplicabile prevederile art. 37 alin. 3 teza ultimă din OG nr. 6/2007, întrucât în cauza dedusă judecății nu ne aflăm în ipoteza vreunei limitări a drepturilor cuvenite funcționarilor publici, cât timp drepturile solicitate nu au fost cuantificate de legiuitor și nu pot fi determinate sau determinabile de instanță în funcție de criterii obiective.
Prevederile art. 1 din Protocolul 1 adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, potrivit cărora orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale și că nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional, nu sunt incidente în cauza de față.
Sporurile solicitate, cât timp nu au fost cuantificate de legiuitor, nu au un conținut economic concret și ca atare nu se poate susține că reclamanții au fost privați de un drept legitim prevăzut de lege, iar statul român nu ar da eficiență obligațiilor ce-i revin din tratatele la care este parte conform art. 11 din Constituția României.
Prin urmare, sporurile respective nu au fost individualizate de legiuitor iar instanța nu se poate substitui acestuia pentru a le stabili cuantumul cum solicită reclamanții.
Sub acest aspect, prima instanță a reținut că acțiunea reclamanților este prematură și în consecință, inadmisibilă, întrucât valoarea sporurilor solicitate s-a determinat de către aceștia opțional, după criterii arbitrar, prin asemănare cu alte sporuri, prime, premii ori alte drepturi salariale.
Potrivit art. 1 alin. 1 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ "orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim de către o autoritate publică printr-un act administrativ sau prin nesoluționarea în termenul legal a unei cereri se poate adresa instanței de contencios administrativ competente pentru anularea actului, recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim și repararea pagubei ce i-a fost cauzată. Interesul legitim poate fi atât privat cât și public".
În consecință, tribunalul a respins acțiunea formulată de reclamanți, ca neîntemeiată.
Împotriva acestei hotărâri, s-a declarat recurs, în termen legal, de către reclamanți, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, solicitându-se examinarea cauzei sub toate aspectele, în temeiul art.3041Cod pr.civilă.
Recurenții - reclamanți critică soluția primei instanțe pentru următoarele motive:
- în mod greșit, instanța de fond a respins acțiunea, deși în temeiul art.31 alin.1 din Legea nr.188/1999, republicată, sporurile solicitate sunt componente ale salariului, iar pentru munca prestată, intimații sunt obligați să le plătească salariul prevăzut de lege.
- instanța de fond nu a ținut seama de autoritatea de lucru judecat a hotărârilor pronunțate în legătură cu aceleași drepturi salariale, în contradictoriu cu aceiași intimați, hotărâri prin care s-a stabilit cuantumul celor două sporuri la câte 25% din salariul de bază pentru fiecare; după cum rezultă din adresa Consiliului Județean V nr.6226/25 mai 2009, personalul intimatei beneficiază de drepturile, reprezentând suplimentul postului și suplimentul treptei de salarizare, astfel cum au fost câștigate prin hotărâre judecătorească, iar respingerea acțiunii reclamanților reprezintă o încălcare a dreptului la egalitate de șanse și tratament, principiul prevăzut în art.16 din Constituție;
.- în momentul promovării acțiunii, suspendarea drepturilor solicitate nu mai subzista, intimații fiind obligați să plătească drepturile salariale restante, datorate pentru munca deja prestată.
În concluzie, se impune admiterea recursului, modificarea sentinței și admiterea acțiunii lor.
Examinând recursul, prin prisma criticilor aduse, pe care curtea le-a încadrat în temeiul art.304 pct.9 Cod proc.civilă, dar și sub toate aspectele, conform art.3041Cod pr.civilă, se reține că acesta este nefondat, pentru cele ce se vor expune în continuare.
Referitor la prima critică, se constată că prima instanță a dat dezlegarea corectă cauzei cu care a fost învestit, în sensul că prin hotărârea dată nu este negat dreptul reclamanților de a primi echivalentul celor două sporuri, în prezent prevăzute de art.31 lit.c) și d) din Legea nr.188/1999, republicată, a căror plată este sau a fost suspendată până la 31 decembrie 2006.
Judecătorul fondului a avut, însă, în vedere faptul că dreptul reclamanților nu este determinat și nici determinabil prin dispozițiile legale aplicabile acestor categorii de funcționari publici.
Potrivit prevederilor legale invocate în susținerea acțiunii, de principiu, salariul funcționarilor publici este compus și din suplimentul postului și din suplimentul treptei de salarizare, însă, în nici o prevedere nu este stabilit cuantumul acestor drepturi și nici reglementată modalitatea de determinare.
Într-o atare situație, acordarea acestor drepturi presupune, pe de o parte, obligarea angajatorului la plata unor sume de bani, fără o bază de calcul, iar pe de altă parte, o cuantificare în raport de diverse criterii, ce ar nesocoti Decizia Curții Constituționale nr.820/2008, potrivit cu care "instanțele judecătorești nu au competență să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii și să le înlocuiască cu norme create cu prevederi cuprinse în alte acte normative".
Așadar, instanța de judecată nu are competența de a se substitui legiuitorului sau executivului în privința acordării efective a unui drept prevăzut de lege, drept care în prezent nu este pasibil de exercitare efectivă.
Dreptul la cele două suplimente nu poate fi apreciat ca un "bun" în sensul art.1 din Protocolul adițional la Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale, nici în sens strict, nici în sens larg, întrucât în absența prevederilor legale de stabilire a cuantumului suplimentelor sau a criteriilor de cuantificare a acestora "bunul" nu este definit și deci nu poate naște legitimă de a-l obține.
În concluzie, chiar dacă sub aspect formal dreptul reclamanților are un suport legal, el nu are însă un conținut determinat sau determinabil, fie prin legea însăși, fie prin acte normative de aplicare a acestora, iar instanța de judecată nu poate face o asemenea cuantificare, decât depășindu-și limitele constituționale și încălcându-le astfel pe cele ale puterii legislative sau executive.
Nu poate fi primită nici critica privind nereținerea de către instanța de fond a autorității de lucru judecat a hotărârilor pronunțate în legătură cu aceleași drepturi salariale, în contradictoriu cu aceeași intimați, chiar dacă prin acele hotărâri s-a stabilit cuantumul celor două sporuri, la câte 25% din salariul de bază pentru fiecare dintre ele, deoarece nu există tripla identitate de părți, obiect și cauză, cerută de dispozițiile art.1201 Cod pr.civilă.
Pentru toate aceste considerente, se apreciază că recursul este nefondat și în baza art.312 alin.1 Cod procedură civilă, urmează să fie respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanții - domiciliată în Rm V,-, județul,- domiciliată în Rm V,-, Județul V, - domiciliat în Rm V, str. -. - nr. 14, Județul V, - domiciliată în Rm V, str. - -, -. F,. 6, Județul V, - domiciliată în Rm V,-, Județul V și domiciliat în Rm V,-, -. A,. 16, Județul V, împotriva sentinței nr. 562/14.04.2009, pronunțată de Tribunalul Vâlcea - Secția Comercială și de Contencios Administrativ în dosarul nr-, intimați - reclamanți fiind - domiciliat în Rm V,-, Județul V și G - domiciliat în Rm V,-, Județul și intimați - pârâți fiind CONSILIUL JUDEȚEAN - cu sediul în Rm V,-,Județul V, PREȘEDINTELE CONSILIULUI JUDEȚEAN V - cu sediul în Rm. V,-, județul
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 30 octombrie 2009, la Curtea de APEL PITEȘTI - Secția comercială și de contencios administrativ și fiscal.
Președinte, Judecător, Judecător,
- -
Grefier,
-
Red.
TC/12
17.11.2009
Jud fond.Gh.
Președinte:Ioana BătrînuJudecători:Ioana Bătrînu, Dumitru, Ioana Miriță
