Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 1086/2009. Curtea de Apel Pitesti
| Comentarii |
|
Operator date 3918
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA COMERCIALĂ ȘI DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR-DECIZIENR. 1086/R-Cont
Ședința publică din 30 Octombrie 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Ioana Bătrînu judecător
JUDECĂTOR 2: Dumitru
JUDECĂTOR 3: Ioana Miriță
Grefier: - -
S-a luat în examinare, pentru soluționare, recursul declarat de reclamanții, G, toți cu domiciliul ales pentru comunicarea actelor de procedură la Agenția de Plăți și Intervenție în Agricultură - Sucursala V, cu sediul în Rm.V,-, județul V, împotriva sentinței nr.974/30 iunie 2009, pronunțată de Tribunalul Vâlcea - Secția Comercială în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul - pârâtMINISTERUL AGRICULTURII ȘI DEZVOLTĂRII RURALE- cu B, sector 3,-ș DIRECȚIA PENTRU AGRICULTURA ȘI DEZVOLTARE RURALĂ A JUD.- cu sediul în Rm V,-, județul
La apelul nominal, făcut în ședința publică, răspuns consilier - juridic pentru intimata - pârâtă Direcția pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală a Județului
Procedura, legal îndeplinită.
Recursul este scutit de plata taxei de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței, că s- depus la dosar prin biroul registratură, la data de 13 octombrie 2009 întâmpinare însoțită de un set de acte din partea pârâtului Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale.
Consilier - juridic pentru intimata - pârâtă Direcția pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală a Județului V depune la dosar întâmpinare pe care instanța o califică drept concluzii scrise, având în vedere momentul depunerii ei. Arată că nu are alte cereri de formulat în cauză.
Curtea, în raport de această împrejurare, constată recursul în stare de judecată și acordă cuvântul asupra a cestuia pe fond.
Reprezentanta intimatei - pârâte Direcția pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală a Județului V, lasă la aprecierea instanței admiterea sau respingerea recursului. Susține oral concluziile scrise depuse la dosar.
CURTEA:
Deliberând asupra recursului de față.
Constată că prin acțiunea înregistrată la data de 30.04.2009, reclamanții, -, G, au chemat în judecată pe pârâții Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale B și Direcția pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală a Județului V solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța în cauză să se dispună obligarea acestora la plata suplimentului postului în procent de 25% din salariul de bază și a suplimentului corespunzător treptei de salarizare, în procent de 25% din salariul de bază, ambele pentru perioada 01.01.2004-01.03.2006, iar pentru, pentru perioada 01.04.2004-01.03.2006, actualizate la zi cu indicele de inflație.
În motivarea acțiunii, au arătat că, în perioada menționată, deși, au avut calitatea de funcționari publici în cadrul DADR a județului V, nu au beneficiat de drepturile arătate mai sus.
Or, Legea nr.188/1999, modificată și completată prin Legea nr.161/2003, la art.29, devenit 31, stipulează că funcționarii publici beneficiază de prime și alte drepturi salariale, în condițiile legii, între care suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare.
Au mai arătat că, aplicarea acestor prevederi normative exprese, au fost suspendate, succesiv, prin legile bugetelor anuale, până în anul 2006 și, deși, pentru anii 2007 și 2008, suspendarea nu a mai fost menținută, cele două componente nu au fost incluse în salariul de bază.
De asemenea, în conformitate cu dispozițiile OG nr.6/2007 (art.37 alin.3) - privind unele măsuri de reglementare a drepturilor salariale și altor drepturi ale funcționarilor publici, se menționează expres faptul că salariile funcționarilor publici nu pot face obiectul vreunei limitări sau renunțări.
S-a mai arătat că, suspendarea și neplata celor două componente ale salariului de bază încalcă dispozițiile Constituției României, precum și pe cele ale art.1 din Protocolul adițional la Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale, în conformitate cu care exercițiul unor drepturi sau libertăți poate fi restrâns numai prin lege și numai dacă se impune, precum și că nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional.
Astfel, s-a considerat că, deși, restrângerea a fost dispusă prin lege, ea nu se înscrie în situațiile prevăzute de prevederea constituțională, împrejurare de natură a conduce la încălcarea drepturilor persoanelor încadrate în muncă.
Pârâtul, a formulat întâmpinare, la data de 22 mai 2009, prin care a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată invocând, în principal, excepția necompetenței materiale a instanței și declinarea soluționării cauzei în favoarea Curții de Apel Pitești - ca primă instanță -, iar, pe fondul cauzei, respingerea cu motivarea că cele două suplimente au fost suspendate până când va intra în vigoare legea privind sistemul unitar de salarizare și alte drepturi ale funcționarilor publici.
Pârâta, DADR a Județului V, prin întâmpinarea formulată a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive, cu motivația că nu este ordonator principal de credite, astfel că nu avea posibilitatea să decidă plata acestor drepturi.
Tribunalul Vâlcea, prin sentința nr.974/30.06.2009, a respins excepția de necompetență materială a instanței invocată de pârâtul și excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei DADR V și a respins acțiunea formulată de reclamant în contradictoriu cu pârâții menționați.
Pentru a se pronunța în sensul arătat, instanța de fond a reținut, în ceea ce privește excepția de necompetență materială, netemeinicia acesteia în sensul că, prin Legea nr.251/2006, care a modificat Legea nr.188/1999, a fost introdus art.911, potrivit cu care cauzele ce au ca obiect raporturile de serviciu ale funcționarilor publici sunt de competența instanței de contencios administrativ.
Reclamanții din prezenta cauză, s-au aflat, în perioada pentru care solicită acordare celor două suplimente salariale, în raporturi de serviciu cu pârâta DADR Jud.V, autoritate publică județeană care determină competența de soluționare în favoarea Tribunalului Vâlcea - Secția comercială și de contencios administrativ.
Ca atare, s-a apreciat că acestei pârâte îi revine obligația de a da, respectiv de a asigura plata drepturilor salariale solicitate de reclamanți, în situația în care acțiunea acestora ar fi admisă, în timp ce pârâtului îi revine obligația de a face, respectiv de a aloca sumele necesare plății acestor drepturi către prima pârâtă.
În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive a DADR Jud.V, instanța a reținut că, între această pârâtă și persoana care ar putea fi obligată la plata drepturilor solicitate există identitate, reclamanții aflându-se în raporturi de serviciu cu această pârâtă.
În ceea ce privește fondul cauzei, instanța de fond a reținut că, potrivit art. 29 alin. 1 din Legea nr. 188/1999 (devenit art. 31 după republicarea legii în anul 2007) pentru activitatea desfășurată, funcționarii publici au dreptul la un salariu compus din salariul de bază, spor pentru vechime în muncă, suplimentul postului și suplimentul gradului, acesta din urmă înlocuit ulterior cu suplimentul treptei de salarizare, fără a se prevedea însă care este cuantumul acestor suplimente.
Art. 29 alin. 3 din Legea nr. 188/1999 republicată stabilește că salarizarea funcționarilor publici se face în conformitate cu prevederile legii privind stabilirea sistemului unitar de salarizare pentru funcționarii publici.
Întrucât, până în prezent, o astfel de lege nu a fost adoptată, drepturile salariale ale funcționarilor publici sunt reglementate anual, prin ordonanțe de guvern.
Cuantumul celor două sume solicitate de reclamanți nu a fost stabilit, așadar, nici prin Legea nr. 188/1999 și nici prin ordonanțele de guvern adoptate anual pentru reglementarea drepturilor salariale ale funcționarilor publici, după cum, prin actul normativ inițial - Legea nr. 188/1999, aceste suplimente nu au fost nici definite.
Atâta timp cât legea nu definește și nu prevede expres cât la sută din salariul de bază reprezintă suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare, acțiunea prin care valoarea acestor două drepturi de natură salarială s-a determinat opțional de către reclamanți, după bunul plac sau prin similitudine cu alte sporuri sau premii, instanța a apreciat susținerea reclamanților ca neîntemeiată.
De asemenea, nu a fost reținută susținerea acestora referitoare la faptul că prin neacordarea acestor drepturi se încalcă art. 1 din Protocolul la. deoarece pentru a fi bun, în sensul art. 1 din Protocol, dreptul de creanță trebuie să fie cert, lichid și exigibil.
În sfârșit, s-a apreciat că potrivit dispozițiilor art. 379 (4) Cod procedură civilă, o creanță este lichidă atunci când câtimea ei este determinată prin însuși actul de creanță, sau când este determinabilă cu ajutorul acestuia sau și al altor acte neautentice, fie emanând de la debitor, fie cunoscute de acesta, fie opozabile lui în baza unei dispoziții legale sau a stipulațiilor conținute în actul de creanță, condiție pe care dreptul solicitat de reclamanți nu o îndeplinește.
Împotriva acestei hotărâri, s-a declarat recurs, în termen legal, de către reclamanți, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, în sensul că:
- în mod greșit, instanța de fond nu a procedat la lămurirea, în primul rând, a existenței și legalității drepturilor solicitate de aceștia, în temeiul art.31 alin.1 din Legea nr.188/1999-R, deși, s-a insistat asupra faptului că acest text a fost menținut și prin prevederile Legii nr.161/2003;
- nu au fost aplicate dispozițiile art.1 din Protocolul Adițional la Convenția pentru Apărarea Drepturilor și Libertăților Fundamentale, întrucât acest drept este un drept de creanță cert, lichid și exigibil, care constituie un bun în sensul acestui articol din Protocol, prevederi de care instanța de fond nu a ținut seama;
- nu s-a analizat faptul că suspendarea exercițiului dreptului nu echivalează cu însăși înlăturarea lui, cât timp prin nicio dispoziție legală nu s-a prevăzut încetarea existenței dreptului, iar pentru ca acest drept prevăzut de lege să nu devină doar o obligație lipsită de conținut nu poate fi considerat că nu a existat, decât doar prin îngrădire nelegitimă a exercitării lui;
- în ciuda faptului că, o parte din motivele invocate de recurenții-reclamanți, se regăsesc în considerentele sentinței recurate, în mod netemeinic, s-a apreciat că neprecizarea cuantumului acestor drepturi, printr-un act normativ, este de natură a înlătura sau anula dreptul acordat, deoarece nu aceasta este sarcina instanței judecătorești;
- cu toate că suspendarea acestor drepturi a încetat, există posibilitatea perimării acordării drepturilor prin trecerea timpului, astfel că se impune recunoașterea lor;
În concluzie, se impune admiterea recursului, modificarea sentinței și admiterea acțiunii lor.
Examinând recursul, prin prisma criticilor aduse, pe care curtea le-a încadrat în temeiul art.304 pct.9 Cod proc.civilă, dar și sub toate aspectele, conform art.3041Cod pr.civilă, se reține că acesta este nefondat, pentru cele ce se vor expune în continuare.
Referitor la prima critică, se constată că judecătorul fondului a dat dezlegarea corectă cauzei cu care a fost învestit, în sensul că prin hotărârea dată nu este negat dreptul reclamanților de a primi echivalentul celor două sporuri, în prezent prevăzute de art.31 lit.c) și d) din Legea nr.188/1999-R, a căror plată este sau a fost suspendată până la 31 decembrie 2006.
Judecătorul fondului a avut, în principal, în vedere faptul că dreptul reclamanților nu este determinat și nici determinabil prin dispozițiile legale aplicabile acestor categorii de funcționari publici.
Potrivit prevederilor legale invocate în susținerea acțiunii, de principiu, salariul funcționarilor publici este compus și din suplimentul postului și din suplimentul treptei de salarizare, însă, în nici o prevedere nu este stabilit cuantumul acestor drepturi și nici reglementată modalitatea de determinare.
Într-o atare situație, acordarea acestor drepturi presupune, pe de o parte, obligarea angajatorului la plata unor sume de bani, fără o bază de calcul, iar pe de altă parte, o cuantificare în raport de diverse criterii, ce ar nesocoti Decizia Curții Constituționale nr.820/2008, potrivit cu care "instanțele judecătorești nu au competență să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii și să le înlocuiască cu norme create cu prevederi cuprinse în alte acte normative".
Așadar, instanța de judecată nu are competența de a se substitui legiuitorului sau executivului în privința acordării efective a unui drept prevăzut de lege, drept care în prezent nu este pasibil de exercitare efectivă.
Dreptul la cele două suplimente nu poate fi apreciat ca un "bun" în sensul art.1 din Protocolul adițional la Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale, nici în sens strict, nici în sens larg, întrucât în absența prevederilor legale de stabilire a cuantumului suplimentelor sau a criteriilor de cuantificare a acestora "bunul" nu este definit și deci nu poate naște legitimă de a-l obține.
În concluzie, chiar dacă sub aspect formal dreptul reclamanților are un suport legal, el nu are însă un conținut determinat sau determinabil, fie prin legea însăși, fie prin acte normative de aplicare a acestora, iar instanța de judecată nu poate face o asemenea cuantificare decât depășindu-și limitele constituționale și încălcându-le astfel pe cele ale puterii legislative sau executive.
Nu se poate pretinde că suma cuvenită reprezintă 25% din salariul de bază pentru fiecare din cele două sporuri pentru că într-un proiect de salarizare al funcționarilor publici se face o astfel de determinare, întrucât atâta vreme cât proiectul nu a devenit lege și nu are valoarea unui act normativ ce emană de la puterea legislativă, el nu poate fi aplicat de către instanță, împrejurare în raport de care nici susținerea referitoare la perimarea acordării acestor drepturi nu este justificată.
Pentru toate aceste considerente, se apreciază că recursul este nefondat și în baza art.312 alin.1 Cod procedură civilă, urmează să fie respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanții, G, toți cu domiciliul ales pentru comunicarea actelor de procedură la Agenția de Plăți și Intervenție în Agricultură - Sucursala V, cu sediul în Rm.V,-, județul V, împotriva sentinței nr.974/30 iunie 2009, pronunțată de Tribunalul Vâlcea - Secția Comercială în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul - pârâtMINISTERUL AGRICULTURII ȘI DEZVOLTĂRII RURALE- cu B, sector 3,-ș DIRECȚIA PENTRU AGRICULTURA ȘI DEZVOLTARE RURALĂ A JUD.- cu sediul în Rm V,-, județul
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 30 octombrie 2009, la Curtea de Apel Pitești - Secția comercială și de contencios administrativ și fiscal.
Grefier,
Red.IB/02.11.2009
EM/18 ex.
Jud.fond.
Președinte:Ioana BătrînuJudecători:Ioana Bătrînu, Dumitru, Ioana Miriță
