Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 1102/2008. Curtea de Apel Craiova

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA contencios ADMINISTRATIV SI FISCAL

DECIZIE Nr. 1102

Ședința publică de la 22 Mai 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Magdalena Fănuță Judecător

- - JUDECĂTOR 2: Teodora Bănescu

- - JUDECĂTOR 3: Doina Ungureanu

Grefier:

********

S-a luat în examinarea cererea formulată de către reclamanții, privind completarea dispozitivului deciziei nr. 448 din 06 martie 2008 pronunțată de Curtea de APEL CRAIOVA în dosarul nr-.

La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier ul de ședință care învederează instanței că recurenții reclamanți au solicitat judecarea cauzei în lipsă potrivit dispozițiilor art. 242 alin. 2 Cod procedură civilă.

În conformitate cu dispozițiile art. 137 și art. 2812Cod procedură civilă, din oficiu, instanța ridică excepția tardivității formulării prezentei cereri.

Deliberând,

CURTEA

Asupra cererii de față;

Prin sentința nr. 4736 din 26 octombrie 2007, Tribunalul Mehedinția admis excepția prescrierii dreptului la acțiune pentru plata primelor de concediu de odihnă aferente anilor 2001-2003.

S-a admis în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul, în contractoriu cu pârâții Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Laboratorul Central Pentru Fitosanitară și Inspectoratul de Fitosanitară Vamală.

Au fost obligați pârâții să plătească reclamanților prima de concediu de odihnă pe anul 2004 și 2006, actualizate cu indicele de inflație până la data plății efective, iar reclamantei prima CO aferentă anilor 2004 și 2006.

Au mai fost obligați și la 1250 lei, cheltuieli de judecată către reclamanți.

Pentru a se pronunța astfel, tribunalul a reținut că dispozițiile art.34 alin.2 din Legea nr. 188/1999 au fost suspendate anual prin legea bugetului de stat și că suspendarea nu echivalează cu stingerea dreptului, având ca efect doar imposibilitatea realizării lui pe perioada în care exercițiul a fost suspendat.

Referitor la perioada 2001-2003, s-a reținut că dreptul pretins de reclamanți pentru această perioadă este prescris, avându-se în vedere prevederile art. 3 și 7 din Decretul nr. 167/1958.

Cu privire la reclamanta, s-a reținut că în anul 2005 aceasta s-a aflat în concediu medical, așa cum rezultă din adresa nr.7104/19.09.2007, emisă de Laboratorul Central de Fitosanitară depusă la dosar și deci nu poate beneficia pentru acest an de prima CO.

Împotriva acestei sentințe au declarat recurs reclamanții, și pârâții Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Laboratorul Central Pentru Fitosanitară, criticând-o ca netemeinică și nelegală.

În motivele de recurs, reclamanții au arătat că hotărârea pronunțată de instanța de fond este nelegală, fiind dată cu aplicarea greșită a legii, că în mod greșit s-a admis excepția prescripției dreptului la acțiune pentru plata primei de concediu de odihnă aferentă anilor 2001-2003.

Au susținut recurenții reclamanți că data începerii curgerii prescripției dreptului la acțiune coincide cu momentul încetării suspendării legale, respectiv 31.12.2006, când practic se naște dreptul la acțiune.

Recurenții pârâți au susținut că neacordarea primei de concediu avut la bază o succesiune de acte normative prin care dispozițiile art.33 alin.2 din Legea 188/1999 referitoare la prima de concediu au fost suspendate.

Prin decizia nr.448 din 06 martie 2008, Curtea de APEL CRAIOVAa respins recursul pârâților și a admis recursurile reclamanților.

A fost modificată sentința, în sensul că s-a admis acțiunea.

Au fost obligați pârâții să plătească reclamanților, prima de concediu de odihnă pe anii 2001-2006, actualizate la data plății.

Au fost obligați pârâții să plătească reclamantei primele CO pe anii 2001-2004 și 2006, actualizate la data plății.

Pentru a pronunța această decizie, Curtea a reținut următoarele:

Motivele de recurs privind neluarea în considerare a dispozițiilor în conformitate cu care aplicarea prevederilor referitoare la acordarea primelor de concediu a fost suspendată, sunt neîntemeiate.

Raportul de serviciu al funcționarului public este un ansamblu de drepturi și obligații ale acestuia și ale instituției publice în care își desfășoară activitatea.

Indemnizația de concediu de odihnă face parte din categoria drepturilor salariale ale funcționarului public, înscriindu-se în prevederile art.34 alin. 2 din Legea nr. 188/1999.

Fiind una dintre componentele drepturilor salariale, indemnizația de concediu de odihnă se circumscrie sferei raportului de serviciu ale funcționarului public.

În conformitate cu art.34 alin.2 din Legea nr. 188/1999, privind salarizarea și alte drepturi ale funcționarilor publici, aceștia beneficiază de primă de concediu de odihnă.

Ca urmare, funcționarii publici trebuie să beneficieze de primă de concediu de odihnă.

Însă, prin legile bugetare anuale s-a suspendat succesiv acordarea acestor drepturi.

Legile bugetare au suspendat plata drepturilor pentru prima de vacanță și nu au abrogat aceste drepturi, nu le-au desființat.

Dreptul funcționarului public de a i se plăti prima de concediu de odihnă a rămas în vigoare, numai plata a fost suspendată succesiv.

Dreptul la primă de concediu de odihnă nu a fost înlăturat prin nici un act normativ echivalent celui prin care a fost instituit.

Ca urmare, dreptul subzistă, iar după încetarea suspendării devine actual, partea fiind repusă în dreptul respectiv cu efect retroactiv.

Din conținutul art.53 din Constituția României, care reglementează restrângerea exercițiului unor drepturi sau libertăți rezultă că aceasta este o măsură excepțională și se dispune în condiții limitativ prevăzute în Constituție, numai prin lege.

În speță prin lege dreptul la primă de concediu de odihnă, care face parte din categoria dreptului la muncă și protecție socială, reglementat de art.41 din Constituția României, a fost suspendat, și nu înlăturat.

Pentru ca dreptul la prima de concediu de odihnă să nu fie o simplă ficțiune, ceea ce ar echivala cu înlăturarea lui, cu lipsirea de substanță, este necesar ca după încetarea suspendării, dreptul să producă efectele pentru care a fost creat, sens în care autoritățile statului trebuie să asigure plata primei concediului de odihnă.

Obligativitatea plății, după încetarea suspendării, rezultă și din principiul general constituțional prevăzut în art.1 alin.5 din Constituție, care dispune că în România, respectarea Constituției, a supremației legii și a legilor este obligatorie.

Suspendarea a produs efecte temporare, ceea ce înseamnă că temporar a fost amânată plata drepturilor de primă de concediu de odihnă.

Cu privire la cererea reclamanților de acordare a primei de concediu de odihnă aferentă anilor 2001-2003, s-a reținut că în mod greșit prima instanță a apreciat că pentru această perioadă acțiunea nu a fost exercitată în termenul legal de prescripție de 3 ani prevăzut de art.3 alin.1 din 167/1958, fiind prescrisă.

Astfel, prin OUG nr.146/2007 publicată în Monitorul oficial nr.877/20.12.2007, pentru aprobarea plății primelor de concediu de odihnă suspendate în perioada 2001-2006 s-a prevăzut pentru personalul din sectorul bugetar, inclusiv pentru funcționarii publici acordarea primelor de concediu pentru perioada 2001-2006 (art.1 din OUG 146/2007).

Art.4 alin.5 din actul normativ menționat anterior stipulează că plata drepturilor prevăzute de art.1 se face la cererea beneficiarilor acestor drepturi de către instituțiile la care persoanele îndreptățite au fost angajate în perioada respectivă. Astfel s-a apreciat că în mod nelegal prima instanță a constatat că pentru perioada 2001-2003 operat prescripția extinctivă.

La data de 14 aprilie 2008 reclamanții și au formulat cerere de completare a dispozitivului deciziei nr.448/06.03.2008, pronunțată de Curtea de APEL CRAIOVA, în dosar nr-, în sensul obligării recurenților pârâți Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale B, Laboratorul Central de Fitosanitară Vamală T la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 650 lei pentru fiecare, conform art.274 alin.1 Cod pr.civilă.

Cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art.281 ind.2 al.1 Cod procedură civilă.

Analizând cererea, se constată că este tardiv formulată.

Potrivit art.2812Cod pr.civilă, dacă prin hotărârea dată instanța a omis să se pronunțe asupra unui capăt de cerere principal sau accesoriu ori asupra unei cereri conexe sau incidentale, se poate cere completarea hotărârii în același termen în care se poate declara, după caz, apel sau recurs împotriva acelei hotărâri, iar în cazul hotărârilor date în fond după casarea cu reținere, în termen de 15 zile de la pronunțare.

În speță, se constată că decizia nr.448 din 06. 03.2008 pronunțată de Curtea de APEL CRAIOVAa cărei completare se solicită,reprezintă o hotărâre irevocabilă prin care s-a soluționat fondul cauzei și în această situație conform dispozițiilor mai sus arătate, termenul în care se poate cere completarea acesteia este de 15 zile de la pronunțare.

Cum hotărârea în cauză a fost pronunțată la data de 06 martie 2008,iar cererea pentru completarea dispozitivului a fost formulată de reclamanți la data de 10 aprilie 2008, se constată că termenul de 15 zile a fost cu mult depășit.

Față de cele expuse, cererea urmează să fie respinsă ca tardiv formulată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge cererea formulată de către reclamanții, privind completarea dispozitivului deciziei nr. 448 din 06 martie 2008 pronunțată de Curtea de APEL CRAIOVA în dosarul nr-, ca tardiv formulată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 22 Mai 2008

Președinte,

- -

Judecător,

- -

Judecător,

- -

Grefier,

Președinte:Magdalena Fănuță
Judecători:Magdalena Fănuță, Teodora Bănescu, Doina Ungureanu

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 1102/2008. Curtea de Apel Craiova