Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 1175/2009. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA OPERATOR 2928
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV Șl FISCAL DOSAR NR-- 17.06.2009
DECIZIA CIVILĂ NR. 1175
Ședința publică din 22 octombrie 2009
PREȘEDINTE: Diana Duma
JUDECĂTOR 2: Răzvan Patru
JUDECĂTOR 3: Măria Cornelia
GREFIER: -
S-a luat în examinare recursul formulat de pârâta recurentă Autoritatea Națională a Vămilor B și pentru Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale T împotriva sentinței civile nr. 636 din 8 aprilie 2009, pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr-, în contradictoriu cu reclamantul intimat și pârâta intimată Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale lași, având ca obiect litigiu privind funcționarii publici.
La apelul nominal făcut în ședință publică, au lipsit părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care instanța constată cauza în stare de judecată și o lasă în pronunțare.
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată la data de 05.01.2009 și precizată, reclamantul a chemat în judecată pe pârâtele Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale lași și Autoritatea Națională a Vămilor Bac erut să fie obligați pârâții să îi plătească drepturile salariale reprezentând suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare conform art. 31 alin. 1 lit. c)-d) din Legea 188/1999, republicată, de 25% din salarul de bază fiecare spor, actualizat cu rata inflației până la data plății efective începând cu data de 01.04.2004 până la 01.01.2007 și obligarea pârâtei să înscrie aceste sporuri în carnetul de muncă.
Prin sentința civilă nr. 636 din 8 aprilie 2009, pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr-, s-au respins excepțiile de necompetență materială a instanței și de inadmisibilitate a acțiunii.
A fost admisă în parte acțiunea formulată și precizată de petentul, împotriva pârâtelor Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale lași și Autoritatea Națională a Vămilor
Au fost obligate pârâtele să plătească reclamantului despăgubiri reprezentând drepturi salariale neacordate, respectiv suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare pentru perioada aprilie 2004 - 01.01.2007 actualizată cu indicele de inflație la data plății și înscrierea sporurilor în carnetul de muncă.
S-a respins acțiunea cu privire la cuantumul sporurilor de 25 % fiecare din salariul de bază.
în motivare prima instanță a reținut următoarele:
Reclamantul este funcționar public în cadrul Direcției Județene pentru Accize și Operațiuni Vamale lași și a formulat prezenta acțiune întrucât începând cu 01.04.2004 până în prezent nu a beneficiat de drepturile salariale la care avea dreptul potrivit art. 31 alin. 1 lit. c și d din Legea nr. 188/1999.
Potrivit art. 29 alin. 1 din Legea nr. 188/1999 (după republicarea legii devenind art. 31 alin. 1) "pentru activitatea desfășurată funcționarii publici au dreptul la un salariu cuprins din: a) salariu de bază; b) sporul pentru vechime în muncă; c) suplimentul postului; d) suplimentul corespunzător treptei de salarizare".
Aplicarea dispozițiilor art. 29 alin. 1 lit. c și d au fost suspendate în perioada 01.01.2004-30.12.2006 în baza art. 44 din OUG nr. 92/2004 și art.48 din OG nr. 2/2006 aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 417/2006.
Prin Legea nr. 251/2006, art. 13, pentru modificarea și completarea Legii nr. 188/1999, prevederile art. 29 alin. 1 lit. c și d au reintrat în vigoare începând cu data de 01.01.2007.
Succesiunea în timp a actelor normative la care s-a făcut referire impune deci să se rețină că dreptul la plata sporului reprezentând, suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare, a fost introdus prin art. 29 alin. 1 lit. c și d din Legea nr. 188/1999 și a produs efecte de la data de 01.01.2004 iar suspendarea exercițiului dreptului nu echivalează cu însăși înlăturarea lui, cât timp prin nici o dispoziție legală nu i-a fost înlăturată existența pentru anii 2004-2007.
Este neîndoielnic că prin art. 29 din Legea 188/1999, legiuitorul a reglementat mecanismul de stabilire a salariului funcționarilor publici compus din cele 5 componente enumerate limitativ, respectiv salariul de bază, suplimentul postului, sporul de vechime, suplimentul corespunzător treptei de salarizare.
Se arată că este la fel de relevant că reclamantul are un drept subiectiv recunoscut și ocrotit de Legea nr. 188/1999.
Astfel, pentru ca un drept să nu devină doar o obligație lipsită de conținut, ceea ce ar constitui o îngrădire nelegitimă a exercitării lui, un atare drept nu poate fi considerat că nu a existat în perioada 2004-31.12.2006, pentru că exercițiul lui a fost suspendat, iar nu înlăturat, întrucât s-ar ajunge la situația că un drept patrimonial, a cărui existență este recunoscută să devină lipsit de orice valoare.
Ca atare, este evident și de necontestat faptul că legiuitorul, prin norma legală pe care își întemeiază reclamantul cererea, a recunoscut funcționarilor publici un astfel de drept salarial precum suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare.
Pornind de la izvorul însuși al dreptului invocat este incontestabil că ceea ce legea a reglementat este corect și obligatoriu a fi respectat și de către angajator, acesta având obligația legală de a acorda salariaților toate drepturile ce decurg din lege.
Potrivit art. 1 din Protocolul adițional la Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și al Fundamentale, " Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea drepturilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului".
Astfel, dreptul reclamantului la sporurile salariale reprezentând suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare este un drept de creanță și prin urmare, un bun în sensul art. 1 din Protocolul adițional la convenția menționată.
Ca atare, dreptul subiectiv al reclamantului fiind recunoscut de legiuitor printr-o normă legală dincolo de competența constatatoare a instanței de judecată, instanța a reținut că reclamantul are dreptul la aceste sporuri salariale reglementate în art. 29 din Legea 188/1999 alături de celelalte sporuri și drepturi salariale.
Cu privire la cuantumul sporurilor solicitate în procent de 25% din salariul de bază, instanța a dat eficientă Deciziei nr. 820/2008 a Curții Constituționale care a statuat că "instanțele judecătorești nu au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege considerând că sunt discriminatorii și să le înlocuiască norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative".
Instanța de judecată nu s-a putut pronunța cu privire la stabilirea cuantumului acestor sporuri întrucât nu are nici competența de a se substitui legiuitorului ori executivului în privința acordării efective a unui drept prevăzut de lege și cu privire la care legea nu reglementează modalitatea de calcul cu atât mai mult cu cât salarizarea funcționarilor publici se face în conformitate cu prevederile legii privind stabilirea sistemului unitar de salarizare pentru funcționarii publici și nicidecum în mod arbitrar de către instanțele judecătorești.
acestor drepturi salariale impune o valorificare, o corectă și justă apreciere a nivelului salarial raportat la atribuțiile și responsabilitățile fiecărui funcționar public în parte, or,aceste aspecte exced competenței legale cu care este investită instanța de judecată.
Ca urmare instanța a apreciat că cererea reclamantului este întemeiată în parte, acesta fiind îndreptățit la plata dreptului salarial reprezentând suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare.
Având în vedere prevederile art. 93 din Legea nr. 188/1999 republicată potrivit cărora prevederile acestei legi se completează cu prevederile legislației muncii precum și cu reglementările de drept comun civile, administrative sau penale după caz în măsura în care nu contravin legislație specifice funcției publice și prevederile art. 161 alin. 4, art. 292 alin. 1 și art. 295 alin. 2 din Legea nr. 53/2002 Codul Muncii și art. 1082 Cod Civil, instanța a acordat reclamantului daune interese compensatorii pentru acoperirea prejudiciului suferit ca urmare a devalorizării monedei naționale în perioada scursă de la nașterea dreptului până la data plății efective.
Având în vedere că nici Legea nr. 188/1999 și nici alt act normativ nu prevede procentul în care se acordă sporul cerut de reclamant, instanța a respins acțiunea pentru plata suplimentelor salariale cerute ca fiind în procent de 25% fiecare din salariul de bază, ca fiind lipsită de temei legal.
împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta recurentă Autoritatea Națională a Vămilor B prin Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale T solicitând admiterea excepției inadmisibilității acțiunii ca urmare a lipsei procedurii prealabile, cu consecința respingerii acțiunii ca inadmisibilă; în situația în care se va trece peste excepția invocată solicită respingerea acțiunii ca nefondată având în vedere că hotărârea a fost dată cu aplicarea greșită a legii.
în cauză a fost invocată excepția inadmisibilității acțiunii ca urmare a lipsei procedurii prealabile.
Potrivit art.7 aliniatul 1 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ.înainte de a se adresa instanței de contencios administrativ competente, persoana care se consideră vătămată într-un drept al său sau într-un interes legitim, printr-un act administrativ unilateral, trebuie să solicite autorității publice emitente, în termen de 30 de zile de la data comunicării actului, revocarea, în tot sau în parte a acestuia.
Potrivit art. 2 aliniatul 2 din Legea nr. 554/2004: "Se asimilează actelor administrative unilaterale și refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim ori, după caz, faptul de a nu răspunde solicitantului în termen legal".
După cum rezultă și din cuprinsul cererii de chemare în judecată, reclamantul nu a efectuat procedura prealabilă prevăzută în mod imperativ de lege, motiv pentru care solicită respingerea acțiunii ca inadmisibilă.
Pe fondul cauzei solicită respingerea acțiunii ca nefondată având în vedere următoarele aspecte:
Reclamantul și-a întemeiat solicitarea sa privind suplimentul postului în procent de 25 % din salariul de bază și suplimentul corespunzător treptei de salarizare în procent de 25 % pe prevederile art. 31 din Legea nr. 188/1999 privind Statul funcționarilor publici, republicată.
Așa cum se arată la art. 31 aliniatul 1 litera c și d din Legea nr. 188/1999 se face referire la suplimentul postului și respectiv la suplimentul corespunzător treptei de salarizare, dar nu se prevede nici un procent pentru aceste două suplimente.
Se arată că având în vedere că reclamantul solicită acordarea acestor suplimente în cuantum de 25 %, este clar că aceste procente sunt pur și simplu stabilite de reclamant arbitrar, deoarece nici o prevedere legală nu stabilește aceste procente.
Se menționează că prin nr.OUG 123/2003, privind creșterile salariale ce se vor acorda personalului din sectorul bugetar, cu modificările și completările ulterioare, salariile prevăzute în anexele I - IV la.OUG nr.292/2002, au fost majorate cu 6 % din 01.01.2004, și cu 6 % din 01.10.2004, iar din 01.11.2004 privind unele măsuri în domeniul funcției publice, cu modificările și completările ulterioare, cu precizarea că grilele de salarizare au fost defalcate în continuare pe categorii, clase și grade, conform funcțiilor publice deținute până la 15.07.2003.
Din interpretarea atât a dispozițiilor din nr.OUG 92/2004 privind reglementarea drepturilor și a altor drepturi ale funcționarilor publici pentru anul 2005, cu modificările și completările ulterioare, cât și a dispozițiilor art. 48 din nr.OG 2/2006 privind reglementarea drepturilor și a altor drepturi ale funcționarilor publici pentru anul 2006, cu modificările și completările ulterioare, rezultă că nu este vorba de o suspendare a dreptului funcționarilor publici de a beneficia de suplimentul postului și de suplimentul corespunzător treptei de salarizare, de o suspendare a dispozițiilor legale, ceea ce înseamnă că, în această perioadă, dispozițiile legale privitoare la suplimentele mai sus menționate nu se aplică.
De altfel, art. 64 aliniatul 2 din Legea nr. 24/2000, cu modificările și completările ulterioare, este foarte clar în sensul că la expirarea duratei de suspendare dispoziția afectată de suspendare reintră de drept în vigoare, ceea ce înseamnă că:
-pe perioada cât aplicarea dispoziției a fost suspendată, această dispoziție nu a fost în vigoare, fiind deci inaplicabilă;
- prevederea reintră în vigoare la data expirării când în mod evident se aplică pentru viitor și nu poate retroactiva pentru perioada cât aplicarea a fost suspendată, conform art. 15 aliniatul 2 din Constituția României, republicată.
Pentru aceste motive consideră că nu se poate soluționa favorabil cererea reclamantului privind obligarea pârâtei la plata suplimentului postului în procent de 25 % din salariul de bază și suplimentul corespunzător treptei de salarizare în procent de 25 % din data de 01.01.2004 în prezent, atât timp cât cuantumul suplimentelor nu este prevăzut în nici un act normativ în vigoare.
Legal citat, reclamantul-intimat nu a formulat întâmpinare.
Analizând recursul de fașă, prin raportare la motivele invocate de către recurentă și sub aspectul celorlalte aspecte în acord cu prevederile art.304 ind. 1 Cod proc civ, văzând și înscrisurile depuse la dosarul cauzei, Curtea constată următoarele:
Reclamantul-intimat este funcționar public în cadrul Direcției Județene pentru Accize și Operațiuni Vamale lași și a formulat prezenta acțiune întrucât începând cu 01.04.2004 până în prezent nu a beneficiat de drepturile salariale la care avea dreptul potrivit art. 31 alin. 1 lit. c și d din Legea nr. 188/1999.
Curtea constată că în ceea ce privește statutul funcționarilor publici este aplicabilă Legea nr. 188/1999, care nu prevede obligația pentru funcționarul public de a se adresa în prealabil autorității publice din care face parte în situația în care solicită acordarea unor drepturi salariale, fiind deschisă calea acțiunii în instanță afară de îndeplinirea prevederilor de drept comun cuprinse in art. 7 din Legea nr.554/2004, care reglementează procedura prealabilă sesizării instanței de contencios administrativ.
Astfel fiind, Curtea constată că acțiunea este admisibilă nefiind necesară urmarea unei proceduri prealabile sesizării instanței de judecată.
în ceea ce privește fondul cauzei Curtea constată că soluția pronunțată de prima instanță este legală și temeinică.
Astfel fiind, Curtea constată că prima instanță a reținut în mod corect că dreptul reclamantului la suplimentul postului și suplimentul corespunzător al treptei de salarizare este reglementat prin art.31 alin. 1 lit. c) și d) din Legea nr.188/1999 privind Statutul Funcționarilor Publici. împrejurarea că prin nr.OUG92/2004 și nr.OG2/2006, s-a dispus suspendarea aplicării acestor dispoziții legale pentru anii 2004 -2006, nu înseamnă că s-a dispus și înlăturarea acestui drept, așa încât în mod corect prima instanță a apreciat că suspendarea în două rânduri succesive a aplicării dispozițiilor art.31 alin.1 lit. c) și d) din Legea nr.188/1999, nu echivalează cu abrogarea acestei dispoziții legale.
în spiritul celor reținute de prima instanță și, așa cum rezultă fără echivoc din interpretarea dispozițiilor art.31 alin 1 lit. c) și d) din Legea nr.188/1999, trebuie observat că cele două suplimente fac parte integrantă din salariul cuvenit pentru activitatea desfășurată, norma juridică menționată folosind sintagma "salariu compus din.suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare." A nega dreptul la aceste suplimente ar echivala cu o atingere adusă salariului din care acestea fac parte, în condițiile în care nici un act normativ nu le-a abrogat.
în plus, în confirmarea hotărârii pronunțate de Tribunalul Timiș și a interpretării date textului legal mai sus menționat, se situează și considerentele Deciziei nr. XIV/18.02.2008, pronunțată de înalta Curte de Casație și Justiție în recursul în interesul legii, decizie care, chiar dacă se referă la un alt drept al funcționarilor publici decât cel dedus judecății din prezentul dosar, se impune a fi menționată. Astfel, în considerentele acestei decizii, înalta Curte de Casație și Justiție a reținut că, pentru activitatea desfășurată, funcționarii publici au dreptul la un salariu compus din salariul de bază, sporul de vechime în muncă, suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare.
Prin urmare, având în vedere această argumentație juridică, inclusă într-o decizie pronunțată în recursul în interesul legii, precum și împrejurarea că art. 31 alin.1 lit. c) și d) din Legea nr. 188/1999 nu prevede aceste drepturi în mod condiționat, Curtea apreciază că drepturile solicitate de către reclamantă nu pot avea un caracter formal, fiind necesar a fi recunoscute de vreme ce au fost prevăzute de
lege. Această concluzie se impune chiar și în lipsa reglementării procentului în care trebuie acordate, neindicarea de către legiuitor a acestor procente nefiind de natură a suprima dreptul legiferat.
Mai mult decât atât, ele au fost reconfirmate și prin actul normativ special care reglementează drepturile salariale ale funcționarilor publici, respectiv OG nr.6/2007 care, la art. 48 stipulează că dispozițiile ordonanței se completează cu prevederile Legii nr.188/1999, iar la Anexa 2 lit.D prevede că personalul menționat în cadrul acestei anexe beneficiază și de sporurile prevăzute de dispozițiile legale în vigoare. Așadar, apar ca neîntemeiate susținerile recurentei potrivit cărora actul aplicabil nu ar fi Legea nr. 188/1999, ci actul normativ ce reglementează drepturile salariale.
Rezultă din cele expuse, că motivele de recurs invocate de pârâtă sunt neîntemeiate, astfel că, în temeiul prevederilor art.312 pct.1, din Codul d e procedură civilă, instanța va respinge recursul acesteia ca nefondat și va menține sentința tribunalului ca temeinică și legală, luând totodată act că nu au fost solicitate cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII DECIDE:
Respinge recursul promovat de pârâta Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale T în calitate de reprezentantă a Autorității Națională a Vămilor B,-, sector 1, în contradictoriu cu reclamantul, domiciliat în,-, județul A, împotriva sentinței civile nr. 636/08.04.2009 în dosar nr-.
la act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 22 octombrie 2009.
JUDECĂTOR |
GREFIER -
Red./27.10.209
Tehnodact / 2 ex./28.10.2009
Prima instanță: Tribunalul Arad Judecător:
Președinte:Diana DumaJudecători:Diana Duma, Răzvan Patru, Măria Cornelia
