Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 118/2008. Curtea de Apel Ploiesti

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PLOIEȘTI

SECȚIA COMERCIALĂ DE contencios ADMINISTRATIV FISCAL

DOSAR NR-

DECIZIA NR. 118

Ședința publică din data de 30 ianuarie 2008

PREȘEDINTE: Chirica Elena

JUDECĂTORI: Chirica Elena, Preda Popescu Florentina Dinu

- -

Grefier -

Pe rol fiind soluționarea recursului formulat de pârâta CASA DE ASIGURĂRI DE SĂNĂTATE P - prin reprezentant legal G cu sediul în P,-, jud.P împotriva sentintei nr. 340 din 22.10.2007 pronunțată de Tribunalul Prahova în contradictoriu cu reclamanții cu sediul în P,-, -. 1,. 146, jud.P și domiciliată în P,-,. 151,. C,. 21, jud.

Recurs timbrat cu taxa judiciară de timbru în valoare de 2 lei conform chitantei nr.-/2008 și timbru judiciar de 0,15 lei, anulate și atașate la dosar.

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns recurenta pârâtă CAS P prin consilier juridic, lipsind intimații reclamanti.

Procedura completă.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședintă, care învederează că s-a depus la dosar prin intermediul serviciului de registratură cerere de amânare din partea intimatei reclamante.

Consilier juridic arată că lasă la aprecierea instanței cu privire la cererea de amânare.

Curtea, respinge cererea de amânare formulată de intimata reclamantă, ca nefondată.

Consilier juridic arată că nu mai are alte cereri de formulat, iar Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.

Consilier juridic având cuvântul pentru recurentă solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat și motivat.

CURTEA

Deliberând asupra recursului de față, rețne următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la Tribunalul Prahova sub nr- reclamantele și, au chemat în judecată pârâta Casa de Asigurări de Sănătate P, solicitând instanței să dispună obligarea acesteia la

- 2 -

calcularea și plata către reclamanți a drepturilor bănești, reprezentând primele de vacanță pentru perioada 2001-2005, sume ce urmează să fie actualizate în raport cu rata inflației până la data efectuării plății.

In motivarea cererii, reclamanții au arătat că sunt funcțonarii publici în cadrul instituței pârâte și în această calitate sunt îndreptățiți la plata primelor de vacanță cuvenite potrivit disp. art. 34 alin. 2 din Legea nr.188/1999 rep.prevederi legale care au devenit inaplicabile datorită suspendării succesive prin legile bugetului asigurărilor sociale de stat din perioada 2001-2006, însă acestea nu au înlăturat exercitarea dreptului reglementat de legea specială privind Statutul funcționarilor publici.

In temeiul art. 115 și 118 pr.civila, pârâta a depus întâmpinare, prin care a ridicat excepția de necompetență materială a Tribunalului Prahova și a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată, considerând că nu a făcut altceva decât să aplice prevederile legale în vigoare, care nu conțineau resursele financiare achitării drepturilor solicitate de reclamanți, suspendarea plății acestora fiind prevăzută de legile bugetare anuale.

După administrarea probatoriilor cu înscrisuri, prin sentința nr. 340 din 22.10.2007 Tribunalul Prahovaa respins excepția necompetenței materiale și a admis acțiunea reclamantelor, obligând pârâta să plătească acestora primele de vacanță pentru perioada 2001-2005, când reclamantele au avut calitatea de funcționari publici în cadrul instituției pârâte, dispunându-se și actualizarea sumelor cu indicele de inflație de la data plății.

Pentru a pronunța această soluție Tribunalul Prahovaa constatat că este competent să solutioneze litigiul ce are ca obiect drepturi bănești neacordate funcționarilor publici, conform Legii 188/1999.

Pe fondul cauzei s-a constatat că reclamantele în calitate de funcționari publici în cadrul instituției pârâte sunt îndreptățite la plata unei prime de vacanță egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu, care se impozitează separat, conform art. 34 alin. 2 din Legea nr. 188/1999, însă prin legile bugetare anuale, acest drept salarial a fost suspendat pe perioada 2001-2006, măsura suspendării nemaifiind prevăzută însă în Legea 486/2006 privind bugetul de stat pentru anul 2007.

In aceste condiții prima instanță a considerat că potrivit art.64 alin. 2 din Legea 24/2004 privind interpretarea normelor de tehnică legislativă, la expirarea duratei de suspendare dispozitia legală afectată de această măsură, reintră de drept în vigoare, fiind suspendat numai exercitiul dreptului la plata primelor de vacanță, fără ca acesta să fie înlăturat.

Impotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta Casa de Asigurări de Sănătate P, care a criticat-o pentru nelegalitate și netemeinicie, arătând că s-a aplicat greșit legea la soluționarea cauzei deoarece, pe perioada 2001-2005 a fost suspendată aplicarea disp. art. 34 alin. 2 din Legea 188/1999, iar recurenta a respectat această măsură legală, hotărârea judecătorească atacată nefăcând altceva decât să înfrângă vointa legiutorului și să se substituie acestuia, cu nesocotirea prevederilor art. 4 din Codul civil.

- 3 -

A mai arătat că potrivit unor decizii pronunțate de Curtea Constituțională, beneficiul unor drepturi salariale suplimentare, cum este prima de concediu, nu reprezintă un drept constituțional fundamental, nefiind incidente prevederile art. 53 din Constituția României, solicitându-se admiterea recursului, modificarea sentinței în sensul respingerii acțiunii.

Analizând sentința criticată, prin prisma motivelor de recurs, ținând cont de actele și lucrările dosarului, precum și de dispozițiile legale incidente, Curtea constată că nu este afectată legalitatea și temeinicia acesteia, după cum se va arăta în continuare:

Se constată că în mod judicios prima instantă a stabilit că intimatele reclamante sunt îndreptatite la plata primelor de concediu cuvenite pentru perioada 2001-2005, conform art 34 al. 2 din Legea 188/1999, suspendându-se numai exercitarea acestui drept pe perioada 2001-2006 prin legile bugetare anuale, fără a fi înlăturat.

Potrivit prevederilor art. 64 al. 2 din Legea 24/2000 privind normele de tehnica legislativă," la expirarea duratei de suspendare actul normativ sau dispozitia afectată de suspendare reintră de drept în vigoare".

Această situație a fost incidentă primelor de vacanță cuvenite intimatelor reclamante, conform art. 34 al. 2 din Legea 188/1999, în calitate de functionari publici ai recurentei pârâte, acordarea acestor prime fiind suspendată prin legi bugetare succesive pe perioada 2001 - 2006, fără a se înlătura dreptul intimatelor reclamante la plata primelor de vacanță, conform legii speciale care reglementeaza statutul funcționarilor publici, așa cum în mod judicios a reținut și instanța de fond.

Ca efect al suspendării legale, plata sumelor necesare achitării acestui drept salarial nu a fost prevazută în legile bugetare anuale 2001-2006, însa prin Legea 486/2006 privind bugetul de stat pentru anul 2007, masura suspendarii nu a mai fost reglementată, astfel că în mod corect acțiunea intimatelor a fost admisă, în temeiul art 34 al. 2 din Legea 188/1999 și ale art. 64 al. 2 din Legea 24/2004, ordonatorii principali de credite urmând a face propuneri pentru rectificare bugetară, potrivit atributiilor ce le revin în baza Legii 500/2002, în vederea punerii în executare a soluției pronunțate de instanța de fond.

De altfel, prin OUG nr. 146/2007 Guvernul Romaniei a aprobat plata primelor de concediu suspendate în perioada 2001 - 2006, dându-se astfel o rezolvare legislativă a acestei situații, potrivit principiului consacrat de art 64 al. 2 din Legea 24/2004 și în concordanță cu dreptul instituit în beneficiul funcționarilor publici de art 34 al. 2 din Legea 188/1999.

Pentru toate aceste considerente, urmează ca în baza art. 312 civ. Curtea să respinga recursul pârâtei ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge ca nefondat recursul formulat de de pârâta CASA DE ASIGURĂRI DE SĂNĂTATE P - prin reprezentant legal G cu sediul în P,-, jud.P împotriva sentintei nr. 340 din 22.10.2007

- 4 -

pronunțată de Tribunalul Prahova în contradictoriu cu reclamanții cu sediul în P,-, -. 1,. 146, jud.P și domiciliată în P,-,. 151,. C,. 21, jud.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică azi, 30 ianuarie 2008.

PREȘEDINTE, JUDECĂTORI: Chirica Elena, Preda Popescu Florentina Dinu

- - --- - - -

fiind în concediu de odihnă

se semnează de

Președinte instanță,

GREFIER,

red.FPP/HV

2 ex./1.02.2008

fd. Trib. P -

fd.

Gscu

Operator de date cu caracter personal

numar notificare 3120

Președinte:Chirica Elena
Judecători:Chirica Elena, Preda Popescu Florentina Dinu

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 118/2008. Curtea de Apel Ploiesti