Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 1181/2009. Curtea de Apel Bacau

DOSAR NR-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BACĂU

SECȚIA COMERCIALĂ, DE

CONTENCIOS ADMINISTRATIV SI FISCAL

DECIZIE NR. 1181

ȘEDINȚA PUBLICĂ DE - 2009

COMPLETUL DIN:

PREȘEDINTE: Vera Stănișor

JUDECĂTOR 2: Loredana Albescu

JUDECĂTOR 3: Claudia Popescu

GREFIER - -

&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&

La ordine a venit spre soluționare recursul declarat de recurenta-pârâtă DIRECȚIA JUDEȚEANĂ DE STATISTICĂ B, împotriva sentinței civile nr. 59/12.01.2009 pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul nr-, având ca obiect litigiu privind funcționarii publici (Legea nr.188/1999).

La apelul nominal făcut în ședință publică s-a constatat lipsa părților, dosarul fiind lăsat la a doua strigare când, de asemenea, părțile au lipsit.

Procedura legal îndeplinită.

S-a expus referatul oral asupra cauzei, după care:

Instanța constată că recursul este declarat și motivat în termen, scutit de plata taxei judiciare de timbru conform dispozițiilor art. 15 lit.a din Legea 146/1997.

De asemenea, constată că s-a solicitat judecata în lipsă.

S-au verificat actele și lucrările dosarului, cauza rămânând în pronunțare.

CURTEA

DELIBERÂND:

Asupra recursului declarat de Direcția Județeană de Statistică B împotriva sentinței civile nr. 59/2009 pronunțată de Tribunalul Bacău, se rețin următoarele:

Prin sentința civilă nr. 59 din 12.01.2009 pronunțată de Tribunalul Bacăus -a respins excepția netimbrării; s-a respins excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de intimatul Institutul Național de Statistică, s-a respins excepția lipsei procedurii prealabile.

S-a admis acțiunea, privind pe reclamanta. A fost obligată intimata să achite reclamantei drepturi salariale reprezentând suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare în cuantumul stabilit de legiuitor, actualizate cu indicele de inflație din momentul efectuării plății.

S-a reținut de instanța de fond că prin cererea înregistrată sub nr. 7021/110/25.11.2008 reclamanta a chemat în judecată pârâta Direcția Județeană de Statistică B, pârâtul Institutul Național de Statistică B, pentru a fi obligat să aloce, să calculeze și să achite reclamanților drepturile bănești reprezentând suplimentul postului în procent de 25% din salariul de bază și suplimentul corespunzător treptei de salarizare în procent de 25% din salariul de bază, drepturi prevăzute de art.31 al.1 lit.c și d din Legea nr.188/1999, retroactiv și până la încetarea raporturilor de serviciu, actualizate cu indicele de inflație de la data nașterii dreptului până la data plății efective, precum și obligarea pârâtului să consemneze în carnetele de muncă drepturile corespunzătoare suplimentului postului și treptei de salarizare.

În motivarea acțiunii se arată următoarele:

Reclamanta are calitate de funcționar public aflându-se în raporturi de autoritate cu pârâta Direcția Județeană de Statistică

De la apariția Legii nr. 188/199 nu au primit drepturile prevăzute de art.31 al.1 lit.c și

Se invocă dispozițiile Protocolului adițional nr.1 la Convenția pentru Apărarea Drepturilor și Libertăților Fundamentale cu privire la drepturile de proprietate.

Din actele și lucrările dosarului, instanța a reținut următoarele:

Cu privire la excepția netimbrării, tribunalul a respins-o, având în vedere dispozițiile art.15 lit.a din Legea 146/1997 potrivit căreia sunt scutite de taxe judiciare de timbru și timbru judiciar acțiunile și cererile privind orice drepturi ce decurg din raporturi de muncă.

Cu privire la procedura prealabilă privind art.7 din Legea 554/2004, instanța a respins-o, având în vedere că legea specială incidentă în cauză este Legea 188/1999 modificată, lege ce nu prevede obligativitatea procedurii prealabile în soluționarea cererilor.

Cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive a intimatului Institutul Național de Statistică B, tribunalul a respins-o ca lipsită de obiect, având în vedere că reclamanta și-a stabilit cadrul procesual în raport de dispozițiile art.129 pct. 4 și 5 Cod procedură civilă.

Pe fondul cauzei, instanța a reținut că reclamanta are calitate de funcționar public aflându-se în raporturi de autoritate cu Direcția Județeană de Statistică B și nu a beneficiat de drepturile prevăzute de art.31 al.1 lit.c și d din Legea nr.188/1999.

Cele două drepturi salariale respectiv suplimentul postului și suplimentul treptei de salarizare au fost alocate funcționarilor publici prin art.29 din Legea 188/1999, care după modificare și renumerotare a devenit art.31.

Prin Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.92/2004, acordarea acestor drepturi a fost suspendată până la data de 31.12.2006 prin art. 44 al acestui act normativ.

Având în vedere că Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.92/2004 nu anulează dreptul ci doar suspendă obligația de executare a autorității publice constată că încetând suspendarea reclamanții redobândesc dreptul de a fi executată obligația legală, redevenind creditori în sensul Protocolului adițional nr.1 la Convenția pentru Apărarea Drepturilor și Libertăților Fundamentale.

Prin urmare, instanța a admis acțiunea și a obligat pârâtul să achite reclamantei drepturile salariale prevăzute de art.31 al.1 lit. și d din Legea nr. 188/1999, începând cu data de 31.10.2005 prin respectarea dreptului general de prescripție prevăzut de Decretul nr.167/1958.

Conform art-1073 Cod civil, pentru o justă despăgubire a obligat pârâtul să indexeze pro rata temporis drepturile cuvenite, conform indicelui de inflație.

A respins capătul de cerere privind plata drepturilor salariale solicitate pentru viitor.

Instanța a interpretat dispozițiile art.31 al.1 din Legea nr. 188/1999 republicată, în sensul că acesta stabilește în mod generic compunerea salariului la care este îndreptățit funcționarul public, arătând că acesta include salariul de bază, sporul de vechime, suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare, situație în care sunt în imposibilitatea de a realiza prin intermediul instanței de judecată o creanță al cărui cuantum nu este stabilit de lege.

Instanța nu a negat dreptul reclamantei de a primi cele două suplimente prevăzute de art.31 din Legea nr.188/199/R, din perspectiva faptului că plata lor a fost, ori este suspendată, respectiv a faptului că dreptul reclamantei a încetat ca efect al suspendării succesive de până la 31.12.2006. S-a avut în vedere faptul că dreptul invocat de reclamantă nu este cuantificat/cuantificabil în baza unor texte legale în vigoare și care să se aplice reclamanților ca funcționari publici.

Potrivit art. 31 al. 1 lit.c și d din Legea 188/1999, salariul funcționarilor publici este compus din suplimentul postului și respectiv suplimentul corespunzător dreptului de salarizare, fără însă ca legea să precizeze cuantumul suplimentelor sau procentul aplicabil pentru calcularea lor.

Prin urmare, sub aspectul formal, dreptul reclamantei are prevedere legală, însă nu are un conținut legal determinat sau determinabil fie prin acte normative de aplicare a legii respective.

Determinarea respectivă nu este atributul puterii instanței de judecată și, deci nu poate fi făcută de către aceasta potrivit criteriilor propuse unilateral de către reclamantă, făcând aprecieri asupra complexității muncii acesteia prin analogie cu munca unor categorii anume de funcționari publici, din care nu face parte reclamanta.

Împotriva hotărârii pronunțate de Tribunalul Bacău, a promovat recurs pârâta, considerând-o nelegală, motivat de faptul că acțiunea nu a fost corespunzător motivată; nu s-a făcut dovada îndeplinirii procedurii prealabile; nu s-au avut în vedere apărările pe care le-a formulat și pe fondul cauzei în mod greșit a fost obligată la drepturile salariale reprezentând suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare, actualizată cu indicele de inflație.

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, instanța - Curtea de APEL BACĂU, reține următoarele:

În ceea ce privesc excepțiile invocate de recurentă, în mod corect au fost respinse de către instanță, având în vedere că, așa cum a reținut și instanța de fond, conform art.15 din Legea 146/1997, acțiunea este scutită de plata taxei de timbru în conformitate cu prevederile Legii 189/1999, procedura prealabilă în soluționarea cererilor, nu este obligatorie.

Pe fondul cauzei, recursul este fondat.

Astfel, reclamantul a solicitat acordarea unor drepturi salariale într-un procent pentru care nu există temei legal. În acest sens, pârâtul a solicitat instanței să pună în vedere reclamantului să precizeze temeiul legal al acordării celor două suplimente în procent de 25% din salariul de bază, întrucât art.31 din Legea nr.188/1999 republicată, deși prevede faptul că salariul funcționarului public este compus din salariul de bază, sporul pentru vechime în muncă, suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare, nu prevede și procentul în care acestea ar trebui să se acorde.

De altfel, suplimentul postului și suplimentul treptei de salarizare sunt drepturi salariale care, conform dispozițiilor prevăzute de art.31 al.3 din Legea nr.188/1999 republicată, se stabilesc în conformitate cu prevederile legii privind sistemul unitar de salarizare. Or, în prezent Ordonanța de Guvern nr.6/2007 cu modificările ulterioare, act normativ care reglementează drepturile salariale și alte drepturi ale funcționarilor publici până la intrarea în vigoare a legii privind sistemul unitar de salarizare și alte drepturi ale funcționarilor publici, precum și creșterile salariale care se acordă funcționarilor publici în anii 2007 și 2008, nu prevede sub nici o formă acordarea acestor suplimente.

Beneficiul acestor drepturi suplimentare nu constituie un drept instituțional fundamental, așa cum susține reclamantul, prevederile art. 53 din Constituție nefiind incidente în privința reglementării lor. În consecință, legiuitorul este în drept să le acorde, să le modifice sau să înceteze acordarea acestora, cu respectarea prevederilor Legii nr.24/2000, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

Pârâta a învederat instanței faptul că, în mod greșit reclamantul a solicitat plata celor două suplimente actualizate cu indicele de inflație de la data nașterii dreptului și până la data plății efective. Creanța nu îndeplinește condițiile impuse de art.379 al.3 și 4 Cod procedură civilă, în sensul că nu este lichidă (câtimea ei nu poate fi determinată din actele normative în vigoare) și nici nu este exigibilă.

În ceea ce privește capătul de cerere referitor la plata celor două suplimente începând cu data pronunțării hotărârii și în continuare până la încetarea raporturilor de serviciu, nu se poate admite acest capăt de cerere, întrucât aceasta ar conduce la depășirea atribuțiilor puterii judecătorești, fiind imposibilă cunoașterea aplicabilității în acest moment a aplicabilității în viitor a legii.

Pe cale de consecință, față de cele menționate, în temeiul art.312 Cod procedură civilă instanța va admite recursul; va modifică în parte sentința recurată, în sensul că: va respinge acțiunea ca nefondată și va menține dispozițiile sentinței cu privire la excepțiile soluționate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de recurenta-pârâtă DIRECȚIA JUDEȚEANĂ DE STATISTICĂ B, cu sediul în mun.B, str.- nr.51, jud.B, împotriva sentinței civile nr. 59/12.01.2009 pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata-reclamantă POLINA cu domiciliul în mun.B, str.- nr.51, jud.B și intimat-pârât INSTITUTUL NAȚIONAL DE STATISTICĂ B cu sediul în B, sector 5,-.

Modifică în parte sentința recurată, în sensul că:

Respinge acțiunea ca nefondată.

Menține dispozițiile sentinței cu privire la excepțiile soluționate.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică azi 26.11.2009.

PREȘEDINTE,

- -

JUDECĂTOR,

- -

JUDECĂTOR,

- -

GREFIER,

- -

Red.El.

Red.CL./23.12.2009

Tehnored.

Ex.6

Președinte:Vera Stănișor
Judecători:Vera Stănișor, Loredana Albescu, Claudia Popescu

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 1181/2009. Curtea de Apel Bacau