Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 1186/2009. Curtea de Apel Bucuresti

DOSAR NR-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA A VIII-A contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DECIZIA CIVILĂ NR.1186

ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 04 05 2009

CURTEA CONSTITUITĂ DIN:

PREȘEDINTE: Voicu Rodica

JUDECĂTOR 2: Hortolomei Victor

JUDECĂTOR 3: Grecu Gheorghe G

GREFIER: - -

Pe rol soluționarea recursului declarat de recurentele reclamante -, împotriva sentinței civile nr-, în contradictoriu cu intimata pârâtă CASA DE ASIGURĂRI DE SĂNĂTATE

La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns recurentele reclamante și personal, lipsă fiind recurentele, și intimata pârâtă

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a expus referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Părțile prezente, având pe rând cuvântul, declară că nu mai au alte cereri de formulat sau probe de administrat.

Curtea declară dezbaterile închise, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe cererea de recurs.

Recurentele reclamante și, solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat, pentru motivele din cererea de recurs.

Curtea reține recursul spre soluționare.

CURTEA

Asupra recursului de față.

Prin sentința civilă nr. 30/CAF/5.02.2009 pronunțată de Tribunalul Giurgiu -Secția Civilă, s-a respins excepția necompetenței materiale a Tribunalului Giurgiu, s-a respins acțiunea formulată de reclamantele -, în contradictoriu cu pârâta CAS

Pentru a se pronunța astfel tribunalul a reținut că drepturile solicitate întemeiate pe disp.art.31 din Lg.188/1999 sunt în vigoare, însă aprecierea de către reclamanți a cuantumurilor procentuale de 25%, fiecare spor, nu își găsesc fundament juridic întrucât verificând toate dispozițiile legale care reglementează salarizarea funcționarilor public, sporurile procentuale indicate nu se regăsesc.

Tribunalul a apreciat că în temeiul legii, reclamanților li se cuvin aceste sporuri pe perioadele arătate, dar procentul indicat nu are la bază un act normativ.

Se menționează că instanța de judecată nu se poate substituii puterii legislative și nici puterii executive în aprecierea unor prevederi legale care nu sunt suficient de clare nuanțate pentru a se aplica în mod concret.

Împotriva acestei sentințe a formulat recurs reclamantele -, criticând sentința pentru nelegalitate pentru următoarele motive:

Pretențiile reclamantelor sunt fondate deoarece drepturile bănești solicitate, respectiv suplimentul postului și suplimentul treptei sunt prevăzute la art.31 alin.1 lit.c și d) din Lg.188/1999 și au fost suspendate prin lege.

Norma legală de suspendare contravine prev.art.15 alin.2, 16 lin.1 din Constituția României, pentru că disp.art.44 din OUG 24/2004 și art.48 din OG 2/2006 sunt retroactive suspendând retroactiv un drept câștigat prin Lg.188/1999.

În drept cererea de recurs se întemeiază pe art.304 pct.9 pr.civ. Analizând cererea de recurs Curtea constată următoarele:

Potrivit art.29 alin.1 lit.c și d din Legea 188/1999, devenit art.31 în forma republicată a legii în 2007: "Pentru activitatea desfășurată funcționarii publici au dreptul la un salariu compus din: a) salariul de bază; b) sporul pentru vechime în muncă; c) suplimentul postului; d) suplimentul gradului".

Potrivit art.31 alin.3 salarizarea funcționarilor public se face în conformitate cu prevederile legii privind stabilirea sistemului unitar de salarizare pentru funcționarii publici.

Potrivit art.3 din OG 6/2007 "Gestiunea sistemului de salarizare a funcționarilor publici se asigură de fiecare ordonator principal de credite cu încadrarea în resursele financiare și în numărul maxim de posturi aprobate potrivit legii."

În aplicarea art.29 din Legea nr.188/1999, Agenția Națională a Funcționarilor Publici a elaborat un proiect de act normativ privind salarizarea funcționarilor publici, însă acest proiect nu a fost promovat până în prezent, astfel că nu există baza legală pentru calcularea (cuantificarea) și acordarea suplimentului postului și a suplimentului gradului.

Pentru a fi posibilă calcularea (cuantificarea) și acordarea suplimentului postului și a suplimentului gradului, ca părți componente ale salariului funcționarului publici este existența unor dispoziții date în aplicarea (executarea) art.29 alin.1 lit.c și d, atribuție ce revine legiuitorului și nu puterii judecătorești.

În condițiile în care nu este reglementată modalitatea de calculare a suplimentului postului și a suplimentului gradului, acordarea acestor drepturi presupune, pe de o parte, obligarea angajatorului la plata unor sume de bani imposibil de calculat, iar pe de altă parte eventuala cuantificare de către instanță ar reprezenta o nesocotire a deciziei Curții Constituționale nr.820/2008, în sensul că instanțele judecătorești nu au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative și nu au nici competența de a se substitui legiuitorului ori executivului în privința acordării efective a unii drept prevăzut de lege, dar care în prezent nu este pasibil de exercitare efectivă.

De altfel chiar și instanța de fond a apreciat că nu se justifică stabilirea vreunui cuantum pentru plata acestor sporuri, ceea ce echivalează cu o lipsă de eficiență juridică și de valorificare a acestor drepturi datorate așa cum s-a arătat mai sus lipsei cadrului legal privind punerea în aplicare a drepturilor salariale.

În consecință, în conformitate cu art.312 alin.1 pr.civ. se va respinge recursul, va modifica sentința în sensul că va respinge în totalitate acțiunea ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul formulat de recurentele reclamante -, împotriva sentinței civile nr-, în contradictoriu cu intimata pârâtă CASA DE ASIGURĂRI DE SĂNĂTATE

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică azi 4.05.2009.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR

Red.VR GREFIER

EF/2ex.

22.06.2009

Tr.

Jud.MM

Președinte:Voicu Rodica
Judecători:Voicu Rodica, Hortolomei Victor, Grecu Gheorghe

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 1186/2009. Curtea de Apel Bucuresti