Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 1186/2009. Curtea de Apel Galati
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL GALAȚI
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIE Nr. 1186/
Ședința publică de la 03 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Vasile Susanu
JUDECĂTOR 2: Mariana Trofimescu
JUDECĂTOR 3: Dorina Vasile
Grefier - -
La ordine fiind soluționarea recursului declarat de reclamanții, toți cu domiciliul ales pentru comunicarea actelor de procedură în Focșani,-, județul V împotriva sentinței civile nr.246 din 19.05.2009 pronunțată de Tribunalul Vrancea în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns recurentul, lipsă fiind celelalte părți.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează instanței că recursul este netimbrat,după care;
Recurentul depune la dosar chitanța nr. /1286 în sumă de 5,00 lei și timbru judiciar în valoare de 2,00 lei cu care face dovada achitării taxei de timbru.
Nemaifiind alte cereri de formulat Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.
Recurentul solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat pentru motivele depuse la dosar.
CURTEA
Asupra recursului de față;
Prin sentința nr. 246/2009 a Tribunalului Vranceas -a respins acțiunea formulată de reclamanții, în contradictoriu cu pârâtul SERVICIUL PUBLIC COMUNITAR JUDEȚEAN D EEVIDENȚĂ A PERSOANELOR F având ca obiect drepturi bănești reprezentând suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut că drepturile bănești solicitate nu pot fi acordate deoarece nu este posibilă cuantificare acestora.
Împotriva acestei sentințe în termen legal au declarat recurs reclamanții pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivare recurenții au arătat că prima instanță a pronunțat soluția cu interpretarea și aplicarea greșită a legii, respectiv a dispozițiilor nr.OUG 92/2004, nr.OG2/2006 și nr.OG 6/2007 pentru următoarele considerente:
Recurenții au arătat că drepturile respective sunt prevăzute expres de Constituție și de Convenția Europeană astfel încât soluția de respingere a acțiunii este nelegală.
Examinând sentința pronunțată prin prisma motivelor invocate dar și din oficiu, sub toate aspectele, conform art.3041Cod procedura civilă, Curtea constată că prima instanță a făcut o greșită interpretare și aplicare a dispozițiilor legale în materie, pronunțând o sentință netemeinică și nelegală a cărei reformare se impune.
Același principiu se regăsește și în art.4 al.2 din Legea nr.303/2004 potrivit căruia judecătorii nu pot refuza să judece pe motiv că legea nu prevede, este neclară sau incompletă.
Prin Ordonanța nr.6/2007 au fost reglementate drepturile salariale și alte drepturi ale funcționarilor publici, până la intrarea în vigoare a legii privind sistemul unitar de salarizare și alte drepturi ale funcționarilor publici, precum și drepturile salariale care se acordă funcționarilor publici în anul 2007.
Potrivit art.1 al.2 din OG nr.6/2007 sistemul de salarizare cuprinde salariile de bază, sporurile, premiile și stimulentele și alte drepturi.
Suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare se circumscriu noțiunii de sporuri care fac parte din structura salariului funcționarilor publici, așa cum rezultă din prevederile art.31 al.1 din Legea nr.188/1999, republicată.
OG nr.6/2007 nu a abrogat prevederile textului enunțat, prin care s-a stabilit structura salariului funcționarilor publici, ci dimpotrivă la art.48 se arată că, prezenta ordonanță se completează cu prevederile Legii nr.188/1999 republicată, precum și cu dispozițiile actelor normative speciale care reglementează salarizarea și alte drepturi pentru personalul bugetar.
Așadar, acordarea acestor suplimente se circumscrie prevederilor legale invocate mai sus, suspendarea dispusă prin actele menționate încetându-și aplicabilitatea, context în care dreptul revine în patrimoniul reclamanților, devenind actual.
Suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare sunt elemente componente ale salariului de bază al funcționarului public, astfel încât devin aplicabile prevederile art.37 din OG nr.6/2007 text în temeiul căruia salariile funcționarilor publici se plătesc înaintea oricăror alte obligații de plată ale autorității sau instituției publice și ele nu pot face obiectul vreunei limitări sau renunțări.
În art. 37 al.3 teza ultimă din OG nr.6/2007 se prevede expres orice limitare sau renunțare efectuată cu încălcarea acestui principiu este lovită de nulitate absolută.
Legislația națională nu permite încălcarea drepturilor dobândite, prin art.41 al.2 din Constituția României, fiind consacrat dreptul salariaților la măsuri de protecție socială, art.38 din codul muncii sancționând cu nulitatea absolută orice act care limitează drepturile salariaților.
Atât timp cât prin art.63 din Lg.188/1999 este prevăzut că în carieră funcționarul poate promova în funcție publică și poate avansa în treptele de salarizare, promovarea fiind definită prin art.69 ca,modalitate de dezvoltare a carierei pentru ocuparea unei funcții publice superioare, în mod corelativ trebuie acordate și drepturile salariale corespunzătoare prevederilor art.31 al.1 lit.c și d din Legea nr.188/1999 republicată.
Mai mult decât atât, este de principiu că o normă legală odată reglementată, trebuie să-și producă efectele, fiind împotriva rațiunii de a exista a legilor să aibă doar caracter formal.
Potrivit art.1 din Protocolul adițional nr.1 la Convenția pentru drepturile și libertățile fundamentale, orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea drepturilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului,
De asemenea, Pactul Internațional cu privire la drepturile civile și politice stabilește la art.19 pct.3 că exercițiul drepturilor și libertăților poate fi supus unor limitări prevăzute de lege ce sunt necesare apărării securității naționale și ordinii publice, fapt ce implică inclusiv posibilitatea unor restricții privind exercitare acestor drepturi, ori, în speță, nu se poate aprecia că neacordarea sau acordare unor sporuri doar unor categorii de personal a fost justificată pentru apărarea securității naționale și a ordinii publice.
Prevederile menționate au ca obiect interdicția oricăror discriminări în exercitarea drepturilor și libertăților sau, altfel spus, dreptul la egalitate.
Principiul egalității în fața legilor și autorităților publice se aplică prin natura lui, tuturor drepturilor și libertăților consacrate prin Constituție sau lege.
Acest principiu este prevăzut și de art.14 din Convenția Europeană pentru apărarea drepturilor omului și a fost consacrat și în practica jurisdicțională a Curții Europene a Drepturilor Omului, care a reținut că orice diferență de tratament făcută de stat între indivizi în situații similare, trebuie să-și găsească o justificare obiectivă și rezonabilă.
Reclamanții au avut o speranță legitimă la momentul introducerii acțiunii, având în vedere că instanțele au admis acțiuni având ca obiect plata celor două sporuri.
Pe de altă parte, în hotărârea Beian contra României, CEDO a arătat că statul trebuie să pună în practică legea cu o claritate și coerență rezonabilă pentru a evita pe cât posibil insecuritatea juridică și incertitudinea pentru subiecții de drept interesați, care are drept consecință privarea acestora de posibilitatea obținerii beneficiului drepturilor.
În consecință, prin nerecunoașterea drepturilor ce decurg din textele de lege invocate, este încălcat principiul egalității în drepturi consacrat de art.16 din Constituția României republicată și principiul egalității de șanse prevăzut de art.39 al.1 lit.d din Legea nr.53/2003.
În fine, cu privire la natura drepturilor solicitate, în hotărârea Gasus - împotriva Olandei din 23.02.1995, Curtea a explicat că noțiunea de bun reglementată de art.1 al Protocolului are o semnificație autonomă și în mod evident nu se limitează numai la proprietatea unor bunuri corporale, anumite alte drepturi și interese care constituie active pot fi considerate drepturi de proprietate și deci bunuri în sensul acestei dispoziții.
CEDO a arătata că noțiunea de bun se referă la orice valoare patrimonială ca ansamblu de interese care decurg din raporturile cu conținut economic pe care o persoană ar fi putut efectiv și ilicit să le dobândească.
Prin decizia nr.20/21.09.2009 a ÎCCJ s-a admis recursul în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă ÎCCJ și s-a stabilit că în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art.31 al.1 lit.c și d din Legea nr.188/1999 privind statutul funcționarilor public, republicată, în lipsa unei cuantificări legale nu se pot acorda pe cale judecătorească drepturile salariale constând în suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare.
Potrivit art.329 pr.civ, această decizie se publică în Monitorul Oficial al României, partea I moment în care devine obligatorie pentru instanțe.
Având în vedere însă această decizie nu s-a redactat si nu s-a publicat în Monitorul Oficial al României pentru a deveni obligatorie cât și pentru argumentele expuse, Curtea apreciază că acțiunea reclamanților este fondată.
În legătură cu cuantumul drepturilor solicitate, pentru diferite categorii de funcționari publici legiuitorul a optat pentru acordarea unui spor de 25% din salariul de bază: art.18 alin.3 din Legea nr. 672/2003 privind sporul pentru complexitatea muncii acordat auditorilor interni și art.9 alin.7 din OG nr.119/1999 privind sporul acordat controlorilor financiar.
Ca urmare, există posibilitatea stabilirii cuantumului acestor drepturi prin interpretarea sistematică a normelor și prin argumentul analogic când se apreciază că norma juridică este lacunară: unde există aceleași rațiuni, trebuie aplicate aceleași legi și aceeași soluție - ubi eadem est ratio, eadem lex (solutio) esse debet.
Decizia nr. 820/2008 a Curții Constituționale se referă la legea nr.137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare și nu are nici o legătură cu prezenta cauză.
Ca atare, nu sunt temeiuri justificate pentru a se refuza acordarea drepturilor solicitate pentru considerentul că legea este insuficientă.
Față de cele expuse, în temeiul art.312 Cod proc.civilă, Curtea va admite recursul, va modifica sentința atacată și va obliga pârâta la plata celor două sporuri, conform perioadelor menționate, sume actualizate potrivit indicelui de inflație de la data nașterii dreptului până la data plății efective.
PENTRU ACESTE MOTIVE
CU MAJORITATE DE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de reclamantii, toți cu domiciliul ales pentru comunicarea actelor de procedură în Focșani,-, județul V împotriva sentinței civile nr.246 din 19.05.2009 pronunțată de Tribunalul Vrancea în dosarul nr-.
Modifică sentința nr. 246/2009 a Tribunalului Vrancea în sensul că admite acțiunea și obligă pârâta să plătească reclamanților sumele de bani reprezentând suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare în procent de 25% fiecare din salariul de bază, începând cu 01.01.2007 până la 3 2009 precum și plata diferențelor salariale ale primelor de concediu ce decurg din acordarea acestor drepturi, actualizate cu indicele de inflație de la data plății efective.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică azi, 3 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR
- - - -
GREFIER
- -
Red./18.12.2009
Tehnored./2ex./22.12.2009
Fond -
OPINIE SEPARATĂ
În dezacord cu opinia membrilor completului de judecată, apreciem că soluția corectă în cauză era aceea de respingere a recursului, și menținerea sentinței instanței de fond ca legală și temeinică
Actele normative la care se referă reclamanți nu prevăd și baza legală pentru calcularea și acordarea suplimentului postului și suplimentului treptei de salarizare.
Pentru a fi posibilă cuantificarea acestor suplimente de salarizare ca părți componente ale salariului funcționarilor publici este necesară existența unor dispoziții date în aplicarea Legii nr.188/1999, atribuție ce revine însă legiuitorului, în cazul promovării unui act normativ cu forță juridică de lege, fie Guvernului, în cazul promovării unei hotărâri date în executarea prevederilor respective din legea menționată.
Sub acest aspect practica Înaltei Curți de Casație și Justiție este în sensul inadmisibilității în condițiile art.1 din Legea nr.554/2004 cererea de chemare în judecată, prin care se solicită obligarea Guvernului să emită un act normativ cu conținut special.
Modalitatea de calculare nefiind reglementată, acordarea acestor drepturi presupune pe de o parte, obligarea angajatorului la plata unor sume imposibil de calculat, iar din alt punct de vedere, eventuala cuantificare de către instanță în raport de diverse criterii, reprezintă o nesocotire a Deciziei Curții Constituționale nr.820/2008 în care s-a reținut că instanțele judecătorești nu au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative, astfel că nu au competența de a se substitui legiuitorului sau executivului în privința acordării unui drept prevăzut de lege, dar care în prezent nu este posibil de exercitare efectivă.
JUDECĂTOR
- -
Președinte:Vasile SusanuJudecători:Vasile Susanu, Mariana Trofimescu, Dorina Vasile
