Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Sentința 119/2009. Curtea de Apel Pitesti
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA COMERCIALĂ ȘI DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR- SENTINȚA NR. 119/F-CONT
Ședința publică din 15 iulie 2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Ingrid Emina Giosanu judecător
Grefier: - -
S-a luat în examinare, pentru soluționare, în primă instanță, cererea formulată de reclamanta, domiciliată în Rm.V, str.- -, Bl.72,.B,.8, jud.V, privind suspendarea executării Ordinului nr.513 din 23 aprilie 2009, emis de pârâtul MINISTERUL MUNCII, FAMILIEI ȘI PROTECȚIEI SOCIALE, cu sediul în B, str.-.- nr.2-4, sector 1.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, a răspuns avocat pentru reclamantă, lipsă fiind părțile.
Procedura, legal îndeplinită.
Cererea legal timbrată cu taxă judiciară de timbru în sumă de 10,00 lei și timbru judiciar în valoare de 0,3 lei.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează că la dosar s-a depus întâmpinare din partea pârâtului.
Se comunică apărătorului reclamantei o copie a întâmpinării, acesta depunând la dosar dovada că a formulat acțiune pe fond, formându-se dosarul nr-, cu termen de judecată la 10 august 2009.
La cererea instanței, apărătorul reclamantei precizează că nu a invocat excepția de neconstituționalitate a OUG nr.37/2009 în prezenta cerere, fiind doar o apărare. Arată că nu mai are alte cereri de formulat.
Constatându-se acțiunea în stare de judecată s-a acordat cuvântul asupra acesteia.
Apărătorul reclamantei solicită admiterea cererii, suspendarea executării Ordinului nr.513 din 23 aprilie 2009 emis de pârât, până la soluționarea fondului, făcând dovada cazului bine justificat și a pagubei iminente. Nu solicită cheltuieli de judecată.
CURTEA:
Asupra cererii de față, deliberând:
Constată că la data de 29 iunie 2009 s-a înregistrat pe rolul Curții de Apel Pitești cererea formulată de reclamanta, în contradictoriu cu Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale ( ), prin care solicita suspendarea executării ordinului nr.513/23.04.2009 emis de, prin care s-a dispus desființarea postului de inspector șef adjunct relații de muncă din cadrul Inspectoratului Teritorial d e Muncă V, până la soluționarea de către instanța de fond a cererii de anulare a acestui act administrativ.
În motivarea cererii s-a arătat că împotriva Ordinului nr.513/2009 a formulat plângere prealabilă, înregistrată sub nr.67/29.05.2009 la Comisia pentru Soluționarea Plângerilor Prealabile din cadrul, la care a primit răspunsul comunicat în data de 9.06.2009, împotriva căruia a formulat plângere, înregistrată pe rolul Curții de Apel Pitești.
Reclamanta a susținut că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art.554/2004, existând cazul bine justificat, dat fiind faptul că OUG nr.37/2009 privind unele măsuri de îmbunătățire a activității administrației publice, în temeiul căreia s-a emis ordinul contestat, este nelegală și neconstituțională pentru că nu a fost supusă avizului consultativ al Consiliului Economic și Social și al Consiliului Legislativ, ordonanța încălcând principiile generale înscrise în art.3 din Legea nr.188/1999 și dispozițiile speciale referitoare la modul de numire în funcția publică, iar motivarea ordonanței nu respectă prevederile art.30 lit.a din legea nr.24/2000. S-a mai susținut că OUG nr.37/2009 este neconstituțională, încălcând dispozițiile art.115 alin.6, art.1 alin.3, art.16 din Constituție, art.2, 7 și art.21 pct.2 din Declarația Universală a Drepturilor Omului și art.14 din Convenția Europeană Drepturilor Omului, fiind discriminatorie.
Ordinul nr.513/23.04.2009 privind desființarea funcției publice de conducere de inspector șef adjunct al Inspectoratului Teritorial d e Muncă V ( pe care îl ocupa reclamanta) a fost emis cu nerespectarea prevederilor Legii nr.188/1999, pentru că reducerea postului este nejustificată deoarece aceste atribuții sunt stabilite în sarcina directorului coordonator relații de muncă, funcție nou creată prin OUG nr.37/2009, fără a fi modificate condițiile specifice de ocupare a postului, reducerea fiind făcută cu nerespectarea prevederilor art.100 alin.4 și 5 din Legea nr.188/1999, măsură care-i afectează stabilitatea funcției publice, dată în contradicție cu dispozițiile art.16, 17 alin.2 din Legea nr.108/1999, art.12 alib.1 și 2 din HG nr.767/1992, fără respectarea perioadei de preaviz.
Cu privire la paguba iminentă, reclamanta a arătat că i s-a creat un prejudiciu prin reducerea venitului salarial, de natură a afecta întreținerea și nivelul de trai al familiei sale.
La data de 9 iulie 2009 s-a înregistrat la dosar întâmpinarea formulată de pârât, prin care susținut că reclamanta a solicitat modificarea raportului său de serviciu, cererea fiind lipsită de obiect, cu atât mai mult cu cât excepția de neconstituționalitate a OUG nr.37/2009 este inadmisibilă, ea reprezentând un act cu putere de lege.
În ceea ce privește cererea de suspendare a ordinului, s-a arătat că desființarea postului s-a realizat conform OUG nr.37/2009 și că nu sunt îndeplinite cerințele prevăzute de art.14 și 15 din Legea nr.554/2004, invocând, de asemenea, excepția lipsei procedurii prealabile prevăzută de art.7 alin.1 din Legea nr.554/2004.
La data de 15 iulie 2009 s-a depus la dosar de către reclamantă copia acțiunii prin care a solicitat anularea OUG nr.37/2009, a ordinului nr.513/2009, a Ordinului nr.808/2009, reintegrarea în funcția publică de inspector șef adjunct relații de muncă al ITM V, obligarea pârâtului la plata diferenței de salariu și a cheltuielilor de judecată, acțiunea făcând obiectul dosarului nr-, cu termen de judecată la 10 august 2009, la Curtea de Apel Pitești.
La termenul de judecată din 15 iulie 2009, reclamanta a arătat expres că nu a invocat excepția de neconstituționalitate a OUG nr.37/2009 în acest dosar, motiv pentru care excepția de inadmisibilitate invocată de pârât sub acest aspect, nu va fi examinată.
Examinând prezenta cerere de suspendare, în raport de actele și lucrările dosarului, precum și de excepțiile și apărările invocate, Curtea constată următoarele:
Excepția de inadmisibilitate a cererii invocată de pârât este neîntemeiată, în condițiile în care reclamanta a făcut dovada că a îndeplinit procedura reglementată de art.7 din Legea nr.554/2004, formulând plângere prealabilă împotriva Ordinului nr.513/23.04.2009 (13-17), expediată cu scrisoare recomandată către pârât, cu confirmare de primire (12), acesta răspunzându-i cu adresa nr.67/2.06.2009 (8).
În ceea ce privește cerințele prevăzute de art. 14 din Legea nr.554/2004, ce completează prevederile art.15 din același act normativ, ce reglementează posibilitatea suspendării executării unui act administrativ prin cerere adresată instanței competente odată cu acțiunea principală în anulare, Curtea constată că reclamanta nu dovedește existența cazului bine justificat pentru admiterea cererii sale.
Potrivit disp.art.14 alin.1 din Legea nr.554/2004, atunci când se dovedește existența unui caz bine justificat, ce constă într-o îndoială puternică asupra legalității actului administrativ, se poate dispune suspendarea executării acestuia, cu dovedirea producerii unei pagube iminente.
În speță, reclamanta a invocat ca motiv de îndoială asupra legalității Ordinului nr.513/2009 cazuri ce țin de nelegalitatea și neconstituționalitatea OUG nr.37/2009, ordonanță care nu face obiectul acțiunii în justiție, susținând în esență că ordinul contestat încalcă anumite dispoziții legale prevăzute de Legea nr.188/1999, Legea nr.108/1999 și de HG nr.767/1999 privind aprobarea Regulamentului de Organizare și Funcționare al Inspecției. Toate aspectele relevate de reclamantă în legătură cu pretinsa încălcare a legii trebuie examinate depășindu-se nivelul de aparență stabilit de limitele cererii de suspendare, fiind atribuția statului să stabilească normele referitoare la executarea funcției publice, atribuție care, cel puțin la nivel formal, a fost exercitată prin emiterea OUG nr.37/2009, pe care s-a întemeiat ordinul contestat. Ordonanța este încă în vigoare, nu a fost modificată în vreun fel, motiv pentru care la acest moment nu există o îndoială puternică asupra legalității actului administrativ, cu atât mai mult cu cât pârâtul a întocmit un alt ordin, cu nr.808/22 mai 2009 (18), prin care începând cu data de 22 mai 2009, s-a modificat raportul de serviciu al reclamantei, prin mutarea definitivă pe funcția publică de execuție Inspector de Muncă clasa I, grad profesional superior, treapta de salarizare 2, la compartimentul Control Securitate și Sănătate în Muncă, din cadrul inspectoratului, pe baza opțiunii reclamantei de la fila 20 din dosar.
Într-adevăr, nr. R (89) 8 Comitetului de Miniștri către statele membre privind protecția judiciară provizorie în materie de contencios administrativ, adoptată la 13 septembrie 1989, stabilește, ca principiu, că atunci când instanța este sesizată cu o contestație împotriva unui act administrativ, asupra căruia nu s-a pronunțat încă, se poate solicita instituirea unor măsuri de protecție provizorie împotriva actului administrativ, însă aceeași recomandare prevede rezolvarea cererii cu luarea în considerare a tuturor factorilor și intereselor relevante. Or, cel puțin la nivel formal, nu se dovedește existența uneia dintre cerințele imperative prevăzute de art.14 din Legea nr.554/2004 - îndoiala puternică asupra legalității actului administrativ - astfel încât prezenta cerere de suspendare nu poate fi admisă, fiind fără relevanță faptul că reclamanta va suferi o pagubă reprezentând diferența de salariu. Cazul bine justificat și paguba iminentă reprezintă condiții ce trebuiesc întrunite cumulativ pentru admiterea cererii, ori, cât timp una dintre cerințe nu este îndeplinită, prezenta cerere de suspendare a Ordinului nr.513/2009, va fi respinsă, în temeiul art.14 din Legea nr.554/2004
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge cererea formulată de reclamanta, domiciliată în Rm.V, str.- -, Bl.72,.B,.8, jud.V, privind suspendarea executării Ordinului nr.513 din 23 aprilie 2009, emis de pârâtul MINISTERUL MUNCII, FAMILIEI ȘI PROTECȚIEI SOCIALE, cu sediul în B, str.-.- nr.2-4, sector 1.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 15 iulie 2009, la Curtea de Apel Pitești - Secția comercială și de contencios administrativ și fiscal.
Grefier,
Red.
TC/4 ex.
20.07.2009
.
Președinte:Ingrid Emina GiosanuJudecători:Ingrid Emina Giosanu