Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 1198/2009. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA OPERATOR 2928
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr- - 12.06.2009
DECIZIA CIVILĂ Nr. 1198
Ședința publică din data de 27 Octombrie 2009
PREȘEDINTE: Maria Cornelia Dascălu
JUDECĂTOR 2: Ionel Barbă
JUDECĂTOR 3: Rodica
GREFIER:
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamanții intimați, și precum și de intervenienții,R, Eridenta, C- Și, împotriva sentinței civile nr. 440/CA/15.04.2009, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr- în contradictoriu cu intimații MINISTERUL PUBLIC -PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE, PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL TIMIȘOARA, PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL TIMIȘ, chemat în garanție MEF B - DGFP T, având ca obiect litigiu privind funcționarii publici.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care, se constată depusă la dosar prin serviciul de registratură întâmpinare din partea pârâtului intimat.
Față de lipsa părților și având în vedere că în temeiul dispozițiilor art. 242 pct. 2 Cod procedură civilă s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, instanța constată cauza în stare de judecată și o reține spre soluționare.
CURTEA
Deliberând asupra recursului, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Timiș, la data de 13.10.2008, reclamantele, și în contradictoriu cu pârâții Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara și Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiș, au solicitat obligarea pârâților, în solidar, la plata drepturilor bănești reprezentând sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică în procent de 50%, calculat din salariul de bază brut, începând cu data de 01.11.2005 și până în prezent, precum și acordarea acestui spor în continuare, în conformitate cu prevederile art. 47 din Legea nr. 50/1996, republicată cu modificările ulterioare, privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești.
În motivare, reclamantele au arătat că sunt numiți în cadrul autorității judecătorești și prin Decizia nr. 21 din 10.03.2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, devenită obligatorie potrivit art. 329 alin. 3 din Codul d e procedură civilă, s-a hotărât ca, judecătorii procurorii, magistrații - asistenți, precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de 50 % pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, calculat la indemnizația brută lunară, respectiv la salariul de bază brut lunar și după intrarea în vigoare a OG 83/2000 privind salarizarea personalului din cadrul organelor autorității judecătorești, aprobată prin Legea nr. 334/2001.
În drept, reclamanții și-au întemeiat acțiunea pe dispozițiile art. 47 din Legea 50/1996 privind salarizarea personalului din organele autorități judecătorești, art. 40 din OUG 92/2004 privind salarizarea funcționarilor publici, art. 41 din OG 6/2007 privind unele măsuri de reglementare a drepturilor salariale a funcționarilor publici, art. 112 din Codul d e procedură civilă, art. 1082 - 1084 Cod civil, Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului și Pactul Internațional cu privire la Drepturile Civile.
În probațiune au fost atașate în xerocopii: minuta deciziei 21/10.03.2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, Secțiile Unite, pronunțată in dosarul nr. 5/2008, sentința civilă nr. 563/24.04.2008 a Tribunalului Arad, pronunțată în dosarul nr-, prin care s-a admis cererea funcționarilor publici de acordare a sporului de 50 % așa cum au formulat-o, rămasă definitivă și irevocabilă conform deciziei civile nr. 953/02.10.2008 a Curții de Apel Timișoara.
La data de 24.11.2008, la dosarul cauzei a fost depusă cererea de intervenție în interes propriu, formulată de către intervenienții, Eridenta, R, C-tin, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, prin care au solicitat obligarea acestor pârâți la plata drepturilor salariale, reprezentând sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică în procent de 50 %, calculat la salariul brut, începând cu dat angajării fiecărui reclamant în parte, până la data pronunțării hotărârii, acordarea acestui spor pe viitor, actualizarea cu indicele de inflație până la data efectivă a plății și obligarea pârâților la emiterea unui nou ordin de încadrare care să cuprindă și sporul de 50 % pentru înscrierea în Cartea de muncă a fiecărui reclamant, în conformitate cu prevederile art. 47 din Legea nr. 50/1996, privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești republicată și după intrarea în vigoare a OG nr. 83/2000, aprobată prin Legea nr. 334/2001, precum și a deciziei nr. 21 din 10 martie 2008, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, publicată în, Partea I, nr. 444 din 13.06.2008.
În motivare, intervenienții au arătat că toți fac parte din personalul organelor autorității judecătorești, indiferent de calitatea fiecărui reclamant, respectiv din cadrul Ministerului Public, și potrivit art. 47 din Legea nr. 50/1996, au dreptul la un spor pentru suprasolicitare neuropsihică de 50% din indemnizația brută de încadrare, în raport cu prevederile OG nr. 83/2000 pentru modificarea Legii nr. 50/1996, aprobată prin Legea nr. 334/2001, prevederi legale care produc în continuare efecte juridice, așa cum rezulte și din decizia nr. 21/2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, devenită obligatorie și prin care s-a decis ca judecătorii procurorii, magistrații - asistenți, precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de 50 % pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, calculat la indemnizația brută lunară, respectiv la salariul de bază brut lunar și după intrarea în vigoare a OG 83/2000 privind salarizarea personalului din cadrul organelor autorității judecătorești, aprobată prin Legea nr. 334/2001.
În drept, reclamanții intervenienți și-au întemeiat cererea de intervenție pe dispozițiile Legii nr. 50/1996, OG nr. 83/2000, Legea nr. 334/2001, Decizia nr. 21/2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.
La data de 18.12.2008, la dosarul cauzei a fost depusă întâmpinare de către pârâta Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, prin care s-a solicitat respingerea acțiunii reclamanților a numai în ceea ce privește rata inflației începând cu data de 15.11.2005 și până în prezent și pe viitor.
În motivarea întâmpinării, pârâtul Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, a arătat că decizia invocată la pronunțarea hotărârii nu prevede și actualizarea sumelor cu indicele de inflație și trebuie ținut cont de faptul că nici o cheltuială din fondurile publice nu poate fi angajată, ordonanțată și plătită dacă nu este aprobată potrivit legii și nu are prevederi bugetare.
La data de 30.12.2008, la dosarul cauzei s-a depus întâmpinarea formulată de către pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.
În motivarea întâmpinării s-a arătat că acțiunea reclamanților este inadmisibilă având în vedere prevederile Legii 188/1999 și că având calitatea de funcționari publici reclamanții nu au realizat procedura prealabilă prevăzută de această legislație.
S-a mai arătat în întâmpinare că sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică nu e prevăzut în legislația privind salarizarea funcționarilor publici.
Prin întâmpinare pârâtul a chemat în garanție pe Ministerul Finanțelor Publice potrivit art. 60- 63 cod pr. civilă.
În motivarea cererii de chemare în garanție pârâtul a arătat că MFP are calitatea de ordonator principal de credite și răspunzător de rectificare bugetului pe anul 2009
S-a mai arătat că potrivit art. 3 din OG 22/2002, în procesul executării sumelor datorate de către instituțiile publice în baza unor titluri executorii, trezoreria statului poate efectua numai operațiuni privind plăți dispuse de către ordonatorii de credite, în limita creditelor bugetare și a destinațiilor aprobate potrivit legii.
Pe fond, pârâtul a arătat că reclamanții au calitatea de funcționari publici, fiind salarizați conform OG nr. 6/2007 act normativ ce nu prevede sporul solicitat de către reclamanți astfel că acțiunea este neîntemeiată.
S-a mai arătat că Înalta curte de Casație și Justiție soluționând recursul în interesul legii a avut în vedere dispozițiile OG 8/2007 și faptul că Legea nr. 50/1996 a fost abrogată prin această ordonanță.
La data de 30.12.2008, la dosarul cauzei a fost depusă cerere de chemare în garanție, formulată de către pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, a MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR B, prin care s-a solicitat ca în cazul în care se va admite cererea reclamanților, prin aceeași hotărâre instanța să dispună ca acest minister să ia act de obligativitatea adoptării unui proiect de rectificare a bugetului pe anul 2009, care să includă sumele necesare plății drepturilor bănești solicitate în prezenta cauză.
La data de 26.01.2009, la dosarul cauzei s-a depus întâmpinare formulată de către chematul în garanție Ministerul Economiei și Finanțelor - prin Direcția Generală a Finanțelor Publice
În motivarea întâmpinării a invocat lipsa calității procesuale pasive, s-a solicitat respingerea acțiunii ca inadmisibilă, și neîntemeiată.
Prin sentința civilă nr. 440/CA/15.04.2009, pronunțată în dosar nr-, Tribunalul Timișa respins acțiunea formulată de reclamantele precum și cererea de intervenție în interes propriu și cererea de chemare în garanție a MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR B -prin DGFP T, având ca obiect Legea nr. 188/1999.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut următoarele:
Reclamanții și intervenienții au calitatea de funcționari publici fiind angajați ca și personal auxiliar pe lângă Parchetele și Instanțele judecătorești, astfel că aceștia se supun Legii nr.188/1999, iar salarizarea acestora este prevăzută de OG 6/2007.
Prin urmare, fiind funcționari publici raporturile de serviciu și salarizarea acestora este prevăzută potrivit legislație funcționarilor publici nu altor categorii de funcționari sau personal contractual.
Astfel Tribunalul a constatat că reclamanți și intervenienții solicită acordarea unui spor salarial care ne este prevăzut de legislația salarizării funcționarilor publici.
Cu referire la discriminare invocată, instanța de judecată a reținut că prin Decizia Curții Constituționale nr. 819 din 3 iulie 2008, publicată în Monitorul Oficial nr. 537 din 16 iulie 2008, s-a dispus admiterea excepției de neconstituționalitate ridicate de Ministerul Justiției într-un dosar aflat pe rolul Curții de Apel Cluj, constatându-se că prevederile art. l, art. 2 alin. (3) și art. 27 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, sunt neconstituționale, în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.
În motivarea acestei soluții, Curtea Constituțională a reținut că luând în considerare dispozițiile art. 27 alin. (1) din nr.OG 137/2000, prin care se instituie dreptul persoanei care se consideră discriminată de a cere instanței de judecată, între altele, restabilirea situației anterioare și anularea situației create prin discriminare deci și a prevederilor cu caracter discriminatoriu, instanța de judecată poate să înțeleagă - ceea ce s-a și petrecut în unele cauze - că are competența să anuleze o dispoziție legală pe care o consideră discriminatorie și, pentru a restabili situația de echilibru între subiectele de drept, să instituie ea însăși o normă juridică nediscriminatorie sau să aplice dispoziții prevăzute în acte normative aplicabile altor subiecte de drept, în raport cu care persoana care s-a adresat instanței se consideră discriminată.
Un asemenea înțeles al dispozițiilor ordonanței, prin care se conferă instanțelor judecătorești competența de a desființa norme juridice instituite prin lege și de a crea în locul acestora alte norme sau de a le substitui cu norme cuprinse în alte acte normative, este evident neconstituțional, întrucât încalcă principiul separației puterilor, consacrat în art. l alin. 4 din Constituție, ca și prevederile art. 61 alin. l, în conformitate cu care Parlamentul este unica autoritate legiuitoare a țării.
Astfel, salarizarea reclamanților și interveniențior se face potrivit OG 6/2007, car nu prevede sporurile solicitate.
Este adevărat că art. 41 din OUG 92/2004 prevede faptul că funcționarii publici beneficiază de sporurile sau de alte drepturi salariale prevăzute de legislația specifică autorității sau instituție publice în care își desfășoară activitatea, însă acest text legal trebuie coroborat cu dispozițiile art. următor, art. 41 și în cuprinsul art. 48 din OUG nr. 6/2007 potrivit căruia prevederile respectiv se completează cu prevederile Legii 188/1999 republicată, cu modificările ulterioare, precum și cu dispozițiile actelor normative speciale care reglementează salarizarea și alte drepturi pentru personalul bugetar.
Din coroborarea acestor texte legale rezultă că reclamanții beneficiază sub aspectul drepturilor salariale de dispozițiile cuprinse în Legea nr. 188/1999, respectiv de cele cuprinse în actele normative speciale, care se referă nu la o anumită categorie de personal (cum ar fii judecătorii, procurorii sau personalul auxiliar de specialitate al instanțelor și parchetelor) ci la personalul bugetar în general, fiind vorba de actele normative care se referă generic la personalul bugetar, li nu la o anumită categorie de personal.
Conform Legii nr. 188/1999 salarizarea funcționarilor publici trebuie să respecte principiul sistemului unitar de salarizare pentru funcționari publici ( art. 21 din Legea 188/1999)
Prin urmare instanțele judecătorești nu pot interveni în măsurile legislative prevăzute de puterea legislativă prin care funcționarilor publici li s-a constituit un regim juridic de salarizare diferită.
Pentru motivele arătate tribunalul a respins acțiunea reclamanților și cererea de intervenție ca neîntemeiată și pe cale de consecință s-a respins și cererea de chemare în garanție.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs reclamanții, și precum și de intervenienții,R, Eridenta, C- Și, solicitând admiterea recursului și respingerea sentinței civile nr. 440/CA/15.04.2009 pronunțată de Tribunalul Timiș, ca fiind netemeinică și nelegală.
În motivare se arată că sporul salarial de 50% solicitat în acțiune este unul specific autorității judecătorești, astfel că potrivit art.40din OUG nr.92/2004 și principiul că unde legea nu distinge nici noi nu putem face distincție, el se cuvine și funcționarilor publici care își desfășoară activitatea în cadrul acestei autorități.
Susținerea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de casație și Justiție și Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, potrivit căreia reclamanții nu pot beneficia de drepturile salariale prevăzute în legislația specifică judecătorilor și procurorilor sau a personalului auxiliar, ci numai de drepturile salariale și alte sporuri ce rezultă din actele normative speciale ce reglementează salarizarea și alte sporuri pentru personalul bugetar este nefondată, deoarece astfel se adaugă la lege.
Se mai arată că reclamanta pentru perioada decembrie 2004 - septembrie 2005, perioadă în care a fost funcționar public la Tribunalul Timiș, beneficiază de acest drept, conform sentinței civile nr. 184/16.02.2009 pronunțată de Tribunalul Timiș.
Conform art. 20 alin. 1 din Constituția României dispozițiile constituționale privind drepturile și libertățile cetățenilor vor fi interpretate și aplicate în concordanță cu Declarația Universală a Drepturilor Omului, cu pactele și cu celelalte tratate la care România este parte.
Pârâții Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Parchetul de pe lângă Curtea de apel Timișoara au formulat întâmpinare prin care au solicitat respingerea recursului și menținerea ca temeinică și legală a hotărârii atacate.
Conform articolului 20 aliniat. 1 din Constituția României, dispozițiile constituționale privind drepturile și libertățile cetățenilor vor fi interpretate și aplicate în concordanță cu Declarația Universală a Drepturilor Omului, cu pactele și cu celelalte tratate la care România este parte.
Aliniatul 2 al articolului 20 din Constituție prevede că în cazul în care există neconcordanță între pactele și tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte și legile interne, au prioritate reglementările internaționale, cu excepția cazului în care Constituția sau legile interne conțin dispoziții mai favorabile.
Atunci când actele normative privind salarizarea creează discriminare, există, conform articolului 20 Constituție, obligația de a se da, de către judecătorul național, prioritate acestor
In condițiile în care o parte a funcționarilor publici au avut câștig în litigii cu același obiect, respingerea acțiunii ca inadmisibilă ar duce și la încălcarea art.1 din Protocolul 12 adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, precum și a dispozițiilor art.16 aliniat 1 din Constituție, nefiind posibilă interpretarea diferențiată a normelor incidente cu privire la aceleași categorii socio-profesionale.
Potrivit jurisprudenței CEDO, există discriminare atât timp cât diferența de tratament aplicat unor subiecte de drept aflate în situații analoage nu are o justificare legitimă, obiectivă și rezonabilă (CEDO decizia 26.02.2002-Duchez contra Franței, decizia 6.12.2007 Beian contra României.)
Ministerul Public - Parchetul de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție, a formulat întâmpinare solicitând respingerea recursului ca nefondat.
Analizând recursul prin prisma motivelor invocate cât și în conformitate cu dispozițiile art.3041Cod procedură civilă care impun analizarea cauzei sub toate aspectele, Curtea apreciază că acesta este neîntemeiat, pentru considerentele ce urmează a fi expuse:
În ce privește fondul raporturilor juridice dintre părți, Curtea reține că dispozițiilor art.47 din Legea nr.50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, magistrații și personalul auxiliar de specialitate beneficiază de un spor de 50 % din salariul de bază brut lunar, pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, spor care a fost acordat de legiuitor în considerarea specificului profesiei, așa cum a statuat Înalta Curte de Casație și Justiție prin Decizia nr.21/2008, pronunțată în interesul legii.
Este adevărat că, așa cum susțin reclamanții în cererea de chemare în judecată, Decizia nr.21/2008 a fost dată în interpretarea dispozițiilor art.47 din Legea nr.50/1996. această decizie nu a vizat însă și în interpretarea dispozițiilor art.40 din nr.OUG92/2004 care se referă la acordarea unor sporuri prevăzute de legislația specifică instituție în care își desfășoară activitatea funcționarii publici, însă și acest art.40 din nr.OUG92/2004 a fost supus interpretării Înaltei Curții de Casație și Justiție în cadrul procedurii recursului în interesul legii.
Astfel, prin Decizia nr. XXIII/12.05.2008, dispozițiile art.40 și 41 din nr.OUG92/2004 au fost interpretate în sensul că "funcționarii publici din cadrul instanțelor și parchetelor nu beneficiază de drepturile bănești reglementate de legislația specifică personalului auxiliar de specialitate din cadrul "instanțelor și parchetelor de pe lângă acestea".
A reținut astfel instanța supremă că funcționarii publici din cadrul instanțelor și parchetelor nu pot fi salarizați diferit de funcționarii publici din celelalte autorități și instituții bugetare, că salarizarea și celelalte drepturi ale judecătorilor, procurorilor și personalului auxiliar se stabilesc ținându-se seama de locul și rolul justiției în statul de drept, de răspunderea, complexitatea și riscurile funcției, de incompatibilitățile și interdicțiile prevăzute de lege pentru aceste categorii de personal și că actele normative care reglementează salarizarea doar a unei anumite categorii de personal, cum ar fi magistrații sau personalul auxiliar de specialitate, nu îndeplinesc cerința de a constitui o "legislație specifică autorității sau instituției publice" în care funcționarii publici își desfășoară activitatea.
S-a statuat astfel că aceste acte normative sunt de strictă interpretare, fiind aplicabile doar categoriilor de personal la care se referă, astfel încât, în lipsa unei prevederi exprese, nu pot fi extinse și la alte categorii de personal din cadrul autorității sau instituției publice.
Cum dezlegarea dată problemelor de drept judecate în recursul în interesul legii este obligatorie pentru instanțe, potrivit dispozițiilor art.329 alin.3 Cod procedură civilă, și cum Decizia menționată a fost pronunțată la data de 12.05.2008, înainte de soluționarea cauzei de față în primă instanță, Curtea apreciază că în mod corect a procedat Tribunalul Timiș, care într-adevăr nu mai avea posibilitatea interpretării art.40 din nr.OUG92/2004 într-o altă manieră decât a făcut-o Înalta Curte de Casație și Justiție.
Apreciind așadar neîntemeiat recursul declarat, în conformitate cu dispozițiile art. 321 alin.1 Cod procedură civilă, Curtea îl va respinge ca atare, luând totodată act că nu au fost solicitate cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamanții recurenți, și precum și de intervenienții recurenți, R, Eridenta, C- și, împotriva sentinței civile nr.440/CA/15.04.2009, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr-.
Fără cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 27 Octombrie 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - - - -
GREFIER
Prima instanță - Tribunalul Timiș
Judecător -
Red. - 17.11.2009
TehnoredM.L - 17.11.2009
2 expl/SM
Președinte:Maria Cornelia DascăluJudecători:Maria Cornelia Dascălu, Ionel Barbă, Rodica
