Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 1200/2009. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA OPERATOR 2928
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr- - 18.06.2009
DECIZIA CIVILĂ Nr. 1200
Ședința publică din data de 27 Octombrie 2009
PREȘEDINTE: Maria Cornelia Dascălu
JUDECĂTOR 2: Ionel Barbă
JUDECĂTOR 3: Rodica
GREFIER:
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamanții recurenți și A împotriva sentinței civile nr.378/CA/06.04.2009, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr-, în contradictoriu cu intimații pârâți Ministerul Internelor și Reformei Administrative și Inspectoratul Județean al Poliției de Frontieră T având ca obiect litigiu privind funcționarii publici
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă în reprezentarea pârâtului intimat Inspectoratul Județean al Poliției de Frontieră T - consilier juridic, lipsă fiind celelalte părți.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care se constată depusă la dosar prin serviciul de registratură al instanței întâmpinări din partea pârâtului intimat Inspectoratul Județean al Poliției de Frontieră T și din partea Ministerului Internelor și Reformei Administrative.
Reprezentantul pârâtului intimat Inspectoratul Județean al Poliției de Frontieră T învederează instanței că Direcția Poliției de Frontieră s-a desființat ca instituție.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pentru dezbateri.
Reprezentantul pârâtului intimat Inspectoratul Județean al Poliției de Frontieră T solicită respingerea recursului și menținerea ca temeinică și legală a hotărârii primei instanțe.
CURTEA
Deliberând asupra recursului, constată următoarele:
Prin cererea înregistrata la Tribunalul Timiș sub nr-, reclamanții și A au chemat în judecată pe pârâții Ministerul Internelor și Reformei Administrative, Direcția Poliției de Frontieră T și Inspectoratul Județean al Politiei de Frontiera T solicitând instanței ca prin hotărâre judecătoreasca ce o va pronunța să oblige pârâții la plata sumei reprezentând sporul de 30% din salariul de baza lunar cuvenit lucrătorilor Poliției Judiciare, pe perioada 01.09.2002 (data începând cu care au devenit aplicabile dispozițiile OUG43/2002) - până la data introducerii acțiunii, actualizata cu indicele de inflație de la data scadenței și până la data efectuării plații; anularea situației create prin discriminare și obligarea pârâtelor să efectueze retroactiv mențiunile corespunzătoare în evidențele privind salarizarea acestora, în sensul acordării sporului de 30 % din salariul lunar de baza pentru aceeași perioada aferent.
In motivare, reclamanții relevă că sunt polițiști în cadrul Direcției Poliției de Frontieră T, instituție asigurată logistic și financiar de Inspectoratul Județean al Politiei de Frontiera T,desemnați ca organ de cercetare al poliției judiciare prin ordin al Ministrului Internelor și Reformei Administrative, cu avizul Procurorului General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție în baza dispozițiilor art. 201 alin. 3 din Proc. Pen. și art. 2 alin.3 din Legea nr. 364/2004 privind organizarea și funcționarea Poliției Judiciare. In conformitate cu prevederile art. 28 din OUG43/2002 privind Parchetul Național Anticorupție, cu modificările și completările ulterioare, ofițerii de poliție judiciară detașați la Departamentul Național Anticorupție primesc un spor de 30 % din salariul de bază lunar.
Acest spor a fost prevăzut de lege și pentru procurorii și pentru judecătorii care compun completele de judecată specializate pentru judecarea infracțiunilor de corupție.
In cazul ofițerilor de poliție judiciară detașați la. sporul a fost menținut la nivelul de 30% și după intrarea în vigoare a nr.OUG 24/2004 privind creșterea transparentei în exercitarea demnităților publice și a funcțiilor publice, precum și intensificarea măsurilor de prevenire și combaterea corupției.
Actele normative prin care s-a stabilit acordarea sporului de 30 % anumitor categorii de ofițeri de poliție judiciară conțin prevederi discriminatorii cu privire la salarizarea celorlalți polițiști din poliția judiciară, care contravin dispozițiilor OG.137/2000 privind prevenirea și combaterea tuturor formelor de discriminare.
Reclamanții arată că, într-un caz asemănător, prin Decizia nr.VI din 15.01.2007 a dată pe baza Hotărârii nr. 185/22.07.2005 a Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, s-a constatat existența unei discriminări directe, în sensul art. 2 alin. 1 din OG137/2000, în ceea ce privește acordarea acestor sporuri salariale de 30-40 % numai anumitor categorii de magistrați.
Acordarea sporului de 30 % pentru ofițerii de poliție judiciară detașați la. a fost motivată de necesitatea de a asigura incoruptibilitatea acestora.
Aceeași situație discriminatorie pentru polițiștii din poliția judiciară se manifestă însă și în raport cu polițiștii încadrați la DIECTIA GENERALA ANTICORUPTIE a. structură ce a fost operaționalizată conform art. 3 din nr.OUG 120/01.09.2005 care completează art. 21 din nr.OG 38/2003 privind salarizarea și alte drepturi ale polițiștilor.
Reclamanții au susținut că sunt incidente dispozițiile art. 1 alin. 1 lit. e pct. (i) și art. 2 alin 1 din nr.OG 137/2000, aprobată și modificată prin Legea nr. 48/2002, în prezent modificata prin Legea nr. 324/2006, în sensul că au fost și sunt supuși unei discriminări constând intr-o "deosebire" sau "preferință" pe baza unui criteriu care are ca efect restrângerea exercitării în condiții de egalitate a drepturilor în domeniul economic, mai precis dreptul la un salariu egal pentru muncă egală.
Dar, din cuprinsul art.2 alin.2 din nr.OG 137/2000 rezultă că sunt discriminatorii acele prevederi, criterii sau practici aparent neutre care dezavantajează anumite persoane față de alte persoane, în afara cazului în care aceste prevederi, criterii sau practici sunt justificate de un scop legitim, iar metodele de atingere a acelui scop sunt adecvate și necesare.
Ca atare, nu se poate justifica printr-un scop legitim dezavantajarea reclamanților prin neacordarea sporului de 30% în perioada care face obiectul prezentei acțiuni, fiindu-le încălcate drepturile legitime prevăzute de art. 23 din Declarația Universala a Drepturilor Omului, art. 14 al Convenției Europene, art. 16 și art. 126 alin. 1 din Constituția României.
In ceea ce privește cauzele cercetate de polițiștii care sunt membrii ai Poliției Judiciare în comparație cu cele cercetate de polițiștii detașați la. arată că nu exista diferențe de fond sub aspectul complexității, deoarece complexitatea unei cauze nu este dată de nivelul prejudiciului cauzat sau al sumei vehiculate drept mită, ci de ansamblul activităților și probelor ce trebuie administrate pentru aflarea adevărului și pentru dovedirea vinovăției sau nevinovăției persoanei cercetate.
Singura diferență existentă între atribuțiile celor două categorii de polițiști constă în faptul că polițiștii care au calitatea de membri ai Poliției Judiciare au inclusiv răspunderea decizională în efectuarea urmăririi penale, mai precis ei dispun începerea urmăririi penale, reținerea preventivă a unei persoane și întocmesc acte de terminare a urmăririi penale, iar polițiștii detașați la. ori cei nedetașați din cadrul, aparținând, nu au răspundere decizională, în cazul lor actele mai sus menționate sunt emise exclusiv de procuror.
Parații, Ministerul Internelor si Reformei Administrative, Direcția Politiei de Frontiera T, Inspectoratul Județean al Politiei De Frontiera T, au formulat întâmpinare prin care au invocat excepția prescripției dreptului la acțiune si a inadmisibilității acesteia si au solicitat respingerea acțiunii.
In motivare, se arată că, în conformitate cu prevederile art. 1 alin (1) din Decretul nr. 167/1958 privitor la prescripția extinctivă "Dreptul la acțiune, având un obiect patrimonial, se stinge prin prescripție, dacă nu a fost exercitat în termenul stabilit în lege.". Termenul general de prescripție este de trei ani, conform art. 3 din același act normativ.
Fiind vorba de un spor salarial, care se acordă lunar, există câte un termen de prescripție distinct pentru sumele aferente fiecărui salariu încasat de reclamant.
Apoi, raportat la data introducerii acțiunii, pentru sumele neacordate în perioada 01.09.2002 și momentul anterior cu trei ani datei introducerii acțiunii, a intervenit prescripția.
In privința admisibilității acțiunii, raportat la obiectul acesteia, se arată că, prin Decizia Curții Constituționale nr. 819 din 3 iulie 2008, publicată în Monitorul Oficial nr. 537 din 16 iulie 2008, s-a dispus admiterea excepției de neconstituționalitate ridicate de Ministerul Justiției într-un dosar aflat pe rolul Curții de Apel Cluj, constatându-se că prevederile art. 1, art. 2 alin. (3) și art. 27 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, republicată, sunt neconstituționale, în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative. Conform art. 147 din Constituția României, republicată, dispozițiile din legile si ordonanțele în vigoare, precum și cele din regulamente, constatate ca fiind neconstituționale, își încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curții Constituționale dacă, în acest interval, Parlamentul sau Guvernul, după caz, nu pun de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile Constituției.
Prin urmare, începând cu data de 16 iulie 2008, dispozițiile invocate mai sus sunt suspendate de drept, iar începând cu data de 31 august 2008, și-au încetat efectele juridice.
Pe fondul cauzei s-a arătat că, în raport de calitatea pe care o au, salarizarea acestora se face potrivit normelor cuprinse în nr.OG 38/2003 privind salarizarea și alte drepturi ale polițiștilor și nicidecum prin aplicarea prevederilor nr.OUG 43/2002 privind Direcția Națională Anticorupție, cu modificările și completările ulterioare.
Potrivit dispozițiilor legale invocate în susținerea pretențiilor reclamanților (art. 28 din OUG43/2002) ofițerii și agenții de poliție detașați în cadrul Direcției Naționale Anticorupție beneficiau de un spor la salariu de 30% "pentru activitatea specializată de combatere a infracțiunilor de corupție".
Astfel, pentru a putea beneficia de acordarea dreptului invocat, trebuie ca reclamantul să îndeplinească condiția esențială prevăzută de legiuitor în acest sens și anume, să fi fost detașat în cadrul Departamentului Național Anticorupție.
Or, desfășurându-și activitatea în cadrul T, chiar și ca ofițer judiciar, fără ca în perioada pentru care a solicitat acordarea sporului de 30% din salariu să fi fost detașat în cadrul (), salarizarea reclamanților nu se poate face decât potrivit nr.OG 38/2003, act normativ care nu prevede acordarea dreptului solicitat.
Pretențiile reclamanților își găsesc temei legal în dispozițiile art. 27 din nr.OG 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, republicată, care permit oricărei persoane care se consideră discriminată să se adreseze instanței de judecată pentru acordarea de despăgubiri și anularea situației create prin discriminare.
Insă situația reclamanților nu vizează un act material, o faptă de discriminare, ci faptul că, în opinia acestuia, o anumită prevedere legală (art. 28 alin. 4 din nr.OUG 43/2002) creează o stare de discriminare.
Un act normativ nu poate crea o situație de discriminare, așa cum este definită aceasta noțiune în cuprinsul art. 2 alin. 1 din nr.OG 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, republicată.
Faptul că cealaltă categorie nu beneficiază de același drept din cauză că așa a stabilit legiuitorul nu poate fi considerat discriminatoriu întrucât nu este vorba de nerecunoașterea unui drept fundamental sau instituit de lege, ci de neacordarea unui drept printr-o lege, situație care nu se circumscrie definiției discriminării de la art. 2 alin. 1 din nr.OG 137/2000, republicată.
Cu alte cuvinte, nu se poate accepta ideea că legea ar putea constitui un criteriu de discriminare, întrucât existența unei fapte de discriminare se constată tocmai raportat la drepturile fundamentale sau cele recunoscute prin lege.
Constatarea ca discriminatorie a unei situații de drept ar duce la situația absurdă în care o persoană care a respectat în totalitate prevederile legale să poată fi obligată la plata unor despăgubiri către o altă persoană, pe motiv că, respectând actele normative în vigoare, a comis o faptă de discriminare față de aceasta din urmă.
Prin sentința civilă nr.378/CA/06.04.2009, pronunțată în dosar nr-, Tribunalul Timișa respins acțiunea formulată de și A împotriva pârâților Ministerul Internelor și Reformei Administrative, Direcția Poliției de Frontieră T și Inspectoratul Județean al Poliției de Frontieră T, considerând că reclamanții au fost angajați ai T, iar pentru anumite perioade au deținut avizul de politie judiciara.
In ceea ce privește perioada pentru care solicita acordarea sporului, tribunalul a constatat că anterior datei de 22.12.2005 drepturilor acestora sunt prescrise întrucât în conformitate cu art. 1 alin 1 din /1958 raportat la art. 47 din OG 38/2003 drepturile salariale ale polițiștilor neachitate și nereclamate se prescriu în termen de 3 ani.
In ceea ce privește perioada de după 22.12.2005, tribunalul a reținut că, art.2 pct.1 din declarația Universala a Drepturilor Omului este apărătorul oricăror discriminări, iar la art.14 din aceasta norma internațională, se interzice orice discriminare între salariați din punct de vedere al protecției sociale din același sector de activitate, în speță sectorul bugetar.
In plan intern, art.5 din Codul Muncii, interzice discriminarea directă sau indirectă față de un salariat în cadrul relațiilor de muncă, iar la art.1 al.1 din OG nr.137/2000, privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, prevede că " prin discriminare se înțelege orice deosebire, excludere, restricție sau preferința pe baza de naționalitate, etnie, limba religie, categorie sociala ori apartenența la o categorie defavorizatoare, precum și orice alt criteriu care are ca scop sau efect, restrângerea ori înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării, in condiții de egalitate a drepturilor omului si libertăților fundamentale ori a drepturilor recunoscute de lege în domeniul public, economic, social, cultural sau în orice alte domenii ale vieții publice".
Totodată, alin.2 al art.2 din același act normativ stabilește că "sunt discriminatorii prevederile, criteriile sau practicile aparent neutre care dezavantajează anumite persoane pe baza criteriilor prevăzute de al.1 față de alte persoane în afara cazului în care aceste prevederi, criterii sau practici sunt justificate obiectiv de un scop legitim, iar metodele de atingere sunt adecvate si necesare.
Totuși, Curtea Constituționala prin decizia nr.819/2008 a stabilit că prevederile art. 1, art. 2 alin 3 și art.27 alin. 1 din OG 137/2000 sunt neconstituționale, în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând ca sunt discriminatorii și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.
Având în vedere aceste dispoziții, tribunalul a apreciat că nu este îndreptățit să constate că reclamanții sunt discriminați în raport cu celelalte categorii de funcționari și nici să creeze norma juridica pentru înlăturarea acestei situații, dacă legiuitorul a prevăzut altfel.
Așa fiind, în temeiul art.18 din nr.554/2004, acțiunea a fost respinsă.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs reclamanții și A arătând că în conformitate cu prevederile art.28 din OUG nr.43/2002, cu modificările ulterioare, ofițerii de poliție detașați la DNA primesc un spor de 30% din salariul de bază lunar, drept acordat și pentru procurorii DNA și judecătorii care compun completele specializate pentru judecarea infracțiunilor de corupție, drept salarial care nu le-a fost acordat, fapt pe care îl consideră discriminatoriu.
Potrivit art. 2 alin. 2 din OUG nr.137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare - " sunt discriminatorii, potrivit prezentei ordonanțe, prevederile, criteriile sau practicile aparent neutre care dezavantajează anumite persoane, pe baza criteriilor prevăzute la alin. 1, față de alte persoane, în afara cazului în care aceste prevederi, criterii sau practici sunt justificate obiectiv de un scop legitim, iar metodele de atingere a acelui scop sunt adecvate și necesare".
Recurenții consideră că orice diferență de salarizare supusă prin lege unor criterii de funcționari publici trebuie justificată obiectiv de un scop legitim și să fie adecvată și necesară atingerii scopului legitim.
În același context, Directiva 2000/78/CE/27 noiembrie 2000, prevede la art. 10 alin. 1 că" statele membre iau măsurile necesare, în conformitate cu sistemul juridic propriu, astfel încât, atunci când o persoană se consideră lezată prin nerespectarea în ceea ce o privește a principiului egalității de tratament și prezintă, în fața unei jurisdicții sau unei alte instanțe competente, fapte care permit prezumția unei discriminări directe sau indirecte, îi revine pârâtului sarcina de a dovedi că principiul egalității de tratament nu a fost încălcat.
Având în vedere că pârâții nu au dovedit existența scopului obiectiv și caracterului adecvat și necesar al diferențierii de salarizare, apreciază caracterul discriminatoriu al dispozițiilor legale care consacră această diferențiere.
Cât privește problema prescripției, recurenții susțin că actele și faptele de discriminare nu s-ar situa într-un termen de prescripție, repararea lor fiind obligatorie.
Pârâți au formulat întâmpinare prin care au solicitat respingerea recursului și menținerea ca temeinică și legală a hotărârii primei instanțe.
Analizând recursul prin prisma motivelor invocate de către reclamanții recurenți, cât și în conformitate cu dispozițiile art.3041Cod procedură civilă, Curtea apreciază că acesta este neîntemeiat, pentru considerentele ce urmează a fi expuse:
Recurenții susțin că prin art.28 din OUG nr.43/2002, pe care își întemeiază acțiunea, a fost prevăzut un spor de 30% din salariul de bază lunar pentru ofițerii de poliție judiciară detașați la Direcția Națională Anticorupție și că acest spor li se cuvine în virtutea atribuțiilor similare pe care le-au avut în exercitarea funcției.
Articolul menționat impune realizarea a două condiții, și anume calitatea de ofițer de poliție judiciară și detașarea acestora în cadrul unei alte instituții, respectiv Direcția Națională Anticorupție.
Chiar dacă reclamanții au desfășurat activități de poliție judiciară, cea de a doua condiție prevăzută de art.28 din OUG nr.43/2002, aceea de a fi detașat în cadrul altei instituții, nu este îndeplinită.
Prin urmare, nu pot fi reținute susținerile recurenților cu privire la lipsa scopului obiectiv și a caracterului adecvat și necesar al diferențierii de salarizare. Astfel, apare ca fiind evidentă obiectivitatea tratamentului diferit a celor două categorii de ofițeri, detașați, respectiv nedetașați, de vreme ce situația ofițerilor nedetașați nu este echivalentă cu cea a ofițerilor detașați într-o altă instituție de nivel național, cu o competență mai largă din punct de vedere teritorial și cu atribuții specializate pe fapte grave, de corupție.
Tot astfel, practica judiciară invocată de către reclamanții recurenți nu mai poate fi avută în vedere la soluționarea cauzelor cu același obiect ca al reclamanților, în contextul declarării neconstituționalității OG nr.137/2000, act normativ în baza căruia au fost pronunțate hotărârile invocate în exemplificarea practicii judiciare.
Este de reținut că, în urma declarării neconstituționalității dispozițiilor OG nr.137/2000, practica judiciară a instanțelor judecătorești a fost reconsiderată față de constatările categorice ale Curții Constituționale cu privire la necesitatea respectării separației puterilor în stat.
Cât privește hotărârea primei instanțe vizând modalitatea de soluționare a excepției prescripției dreptului material la acțiune, Curtea observă că Tribunalul Timișa realizat o corectă aplicare a dispozițiilor art.1 alin 1 din Decretul nr.167/1958 raportat la dispozițiile art. 47 din OG 38/2003, potrivit cărora drepturile salariale solicitate de reclamanți se prescriu în termen de 3 ani. Prin urmare, Curtea respinge susținerea recurenților potrivit căreia actele și faptele de discriminare nu s-ar situa într-un termen de prescripție, în cauză fiind vorba de un pretins drept de creanță supus acelorași norme procedurale indiferent de sursa din care ar proveni acest pretins drept.
Având în vedere aceste considerente, Curtea, în conformitate cu dispozițiile art.312 alin.1 Cod procedură civilă, urmează să respingă recursul formulat, cu consecința menținerii sentinței civile atacate.
Totodată, Curtea va lua act că intimații nu au solicitat cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamanții recurenți și A împotriva sentinței civile nr.378/CA/06.04.2009, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr-, în contradictoriu cu intimații pârâți Ministerul Internelor și Reformei Administrative și Inspectoratul Județean al poliției de Frontieră
Fără cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 27.10.2009
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - - - -
GREFIER
Prima instanță - Tribunalul Timiș
Judecător -
Red. - 03.11.2009
TehnoredM.L - 03-11-2009
2 expl/SM
Președinte:Maria Cornelia DascăluJudecători:Maria Cornelia Dascălu, Ionel Barbă, Rodica
