Litigiu privind funcționarii publici statutari. Decizia 120/2008. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA OPERATOR 2928
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR--17.01.2008
DECIZIA CIVILĂ NR. 120
Ședința publică din 6 februarie 2008
PREȘEDINTE: Olaru Rodica
JUDECĂTOR 2: Patru Răzvan
JUDECĂTOR 3: Barbă Ionel
GREFIER: - -
S-a luat în examinare recursul pârâtelor Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale T și Autoritatea Națională a Vămilor, formulat împotriva sentinței civile nr. 2795/27.XI.2007 pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr-, în contradictoriu cu reclamanții intimați:, G, și pârâta intimată Agenția Națională de Administrare Fiscală B, având ca obiect litigiu privind funcționarii publici.
La apelul nominal făcut în ședință publică, lipsă părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care se constată că prin cererea de recurs pârâtele recurente au solicitat judecarea cauzei și în lipsă.
Se constată că s-a depus la dosar, prin registratura instanței, întâmpinare din partea reclamanților intimați în 2 exemplare.
CURTEA
Deliberând asupra recursului constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la Tribunalul Arad - Secția Civilă sub nr- la data de 23.08.2007, reclamanții,., G, au chemat în judecată pârâta Direcția Regională Pentru Accize și Operațiuni Vamale solicitând să fie obligată la plata primelor de concediu pentru perioada anilor 2001 -2006 actualizată cu indicele de inflație, de la data nașterii dreptului și până la data plății efective conform notei de calcul depuse.
În motivarea cererii se arată că sunt funcționari publici în cadrul Regionalei Vamale A, în prezent ca urmare a reorganizării - Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale T și că beneficiază de dreptul la o primă egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu, impozitată separat, în temeiul art. 34, alin. 2 din legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, dar că acest drept a fost suspendat succesiv până la 31 decembrie 2006, când dreptul la prima de concediu nefiind înlăturat a reintrat în vigoare.
Prin întâmpinare, Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale Tas olicitat respingerea acțiunii invocând pe cale de excepție prescrierea dreptului la acțiune al reclamanților invocând prevederile art. 13 din decretul 167/1958 modificat de faptul că în cauză nu s-a făcut dovada că au intervenit acte de întrerupere a prescripției.
Apreciază ca fiind neîntemeiate pretențiile reclamanților referitoare la plata drepturilor salariale cu indicele de inflație de la data nașterii dreptului până la data plății efective.
Prin Încheierea civilă din 06.09.2007 pronunțată în dosarul nr-, Tribunalul Arad Secția Civilă a constatat necompetența materială a secției civile, a scos de pe rolul secției civile acțiunea civilă formulată de reclamanții,., G, în contradictoriu cu pârâta Direcția Regională Pentru Accize și Operațiuni Vamale și a transpus cauza la secție de contencios administrativ.
Cauza a fost reînregistrată la Tribunalul Arad Secția Comercială și de Contencios Administrativ și Fiscal sub același număr.
Reclamanții au depus la dosarul cauzei înscrisuri prin care au făcut dovada că au calitatea de funcționari publici, deținând diferite funcții de execuție, iar unii și de conducere, precum și un tabel din care rezultă calculul primelor de concediu în sume nete cuvenite reclamanților pentru perioada 2001 - 2006 actualizate cu indicele de inflație până la 30 decembrie 2006.
Examinând excepția prescripției dreptului la acțiune al reclamanților a fost unită cu fondul în condițiile prev. de art. 137 alin. 2 Cod procedură civilă și a fost analizată împreună cu fondul cauzei fiind strâns legată de dreptul dedus judecății.
Reclamanții sunt funcționari publici la Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale T și potrivit art. 33 alin. 2 din Legea 188/1999 în vigoare, începând cu data de 8 decembrie 1999 și potrivit art. 34 alin. 2 din Legea 188/1999 republicată, în vigoare începând cu data de 25.03.2004, au dreptul pe lângă indemnizația de concediu la o primă egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu care se impozitează separat.
Aplicarea prevederilor acestui text de lege a fost suspendată succesiv ca efect al adoptării legilor bugetului național după cum urmează: art. 10 alin. 3 din Legea 631/2002 suspendă până la data de 31.12.2003; art. 9 pct. 7 din legea 507/2003 suspendă până la data de 31.12.2004; art. 8 alin. 7 din Legea nr. 511/2004 suspendă până la data de 31.12.2005; art. 5 alin. 5 din Legea nr. 379/2005 suspendă până la 31.12.2006.
Analizând toate dispozițiile legale menționate, a rezultat că suspendarea plății primei de concediu a avut un caracter temporar, legiuitorul folosind sintagma " se suspendă până la 31 decembrie 2004, respectiv 31 decembrie 2005 și 31 decembrie 2006 cât are aplicabilitate legea bugetului respectiv".
Cum termenul de suspendare succesivă a expirat doar la 31 decembrie 2006, dreptul la acțiune al reclamanților pentru primele de concediu aferente perioadei 2001 - 2006, s-a născut doar de la această dată, astfel că nu este prescris.
Revenind la fondul acțiunii instanța de fond a constatat că Legea nr. 486/2006 a bugetului de stat pe anul 2007 nu mai prevede o nouă suspendare a primei de vacanță așa cum stipula art. 34 alin. 2 din Legea 188/1999 rezultând fără putință de tăgadă faptul că la data expirării ultimei suspendări, dispoziția art. 34 alin. 2 din Statutul funcționarilor publici a reintrat în vigoare.
Suspendarea plății primei de concediu având un caracter temporar limitat, odată cu încetarea suspendării temporare a plății, se naște dreptul patrimonial al funcționarilor publici reglementat de Statutul funcționarilor publici, lege organică, potrivit art. 73 lit.j din Constituția revizuită la plata anuală a primei de concediu conferit prin art. 34 alin. 2 din legea 188/1999.
Atâta timp cât printr-o lege anterioară s-a conferit dreptul la primă pentru concediul de odihnă iar ulterior exercițiul acestui drept a fost suspendat cu consecința amânării plății instanța constată că dreptul există și că nu a fost afectat în însăși ființa lui cât timp prin nici dispoziție legală nu i-a fost înlăturată existența, de la instituire, până azi.
În argumentarea acestei soluții, instanța de fond a avut în vedere și prevederile art. 64 din Legea 24/2000 privind tehnica legislativă care în alin. 2 prevede imperativ că, la expirarea duratei de suspendare actul normativ sau dispoziția afectată de suspendare reintră de drept în vigoare și care se află în deplină consonanță cu art. 1 alin. 5 din Constituție care garantează realizarea principiului constituțional al supremației legii și cel al caracterului excepțional al limitării unor drepturi, principii pe care autoritățile și instituțiile publice sunt chemate să le respecte. Aceste dispoziții constituționale se află de asemenea într-un perfect acord cu reglementările date prin art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale aplicabil și în dreptul nostru intern.
Critica vizând greșita solicitare a reclamanților, obligarea la plata sumelor nete actualizate cu indicele de inflație, instanța de fond a găsit-o neîntemeiată.
În considerarea dispozițiilor art. 1084 cod civil potrivit cărora daunele interese ce sunt debite creditorului cuprind în genere pierderea ce a suferit și beneficiul de care a fost lipsit și raportat la prevederile art. 161 alin. 4 din Codul Muncii potrivit cărora întârzierea nejustificată a plății salariului sau neplata acestuia poate determina obligarea la plata de daune interese pentru repararea pagubei produs salariatului prin neexecutarea la termen a obligației.
Prin neplata sumelor reprezentând contravaloarea primelor de concediu s-a creat reclamanților un prejudiciu determinat de valorizarea monedei naționale astfel că pentru acoperirea integrală a prejudiciului suferit de reclamanți se impune obligarea pârâtei în condițiile prev. de art. 161 alin. 4 și art. 295 alin. 2 din Legea 531/2002 aplicabile și funcționarilor publici la plata sumelor actualizate cu indicele de inflație la momentul plății, cu indicele adecvat.
Față de Agenția Națională de Administrare Fiscală acțiunea reclamanților a fost respinsă întrucât în calitate de funcționari publici nu se află în vreun raport juridic obligațional de serviciu cu aceasta.
Prin sentința civilă nr. 2795/27.XI.2007 pronunțată în dosarul nr-, Tribunalul Arad a admis acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamanții,., G, în contradictoriu cu pârâta Direcția Regională Pentru Accize și Operațiuni Vamale T; a obligat pârâta să plătească reclamanților primele de concediu pentru perioada 2001 -2006, în sume nete actualizate cu indicele de inflație după cum urmează: -2691 lei; G - 3063 lei; -10.403 lei; -3158 lei; - 4199 lei; -7484 lei; - 4536 lei; - 2724 lei; -2708 lei; - 3933 lei; -5133 lei; -4089 lei; -4549 lei, sume ce se vor actualiza cu indicele de inflație până la plata efectivă; a respins acțiunea reclamanților față de pârâta ANAF B pentru obligarea la plata primelor de concediu solicitate, fără cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs pârâtele Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale T, în nume propriu și pentru Autoritatea Națională a Vămilor, solicitând, în principal, admiterea recursului, admiterea excepției necompetenței materiale a Tribunalului Arad, casarea sentinței atacate, declinarea cauzei în favoarea Curții de APEL TIMIȘOARA, iar, în subsidiar, admiterea recursului, modificarea sentinței atacate, admiterea excepției prescripției dreptului de a mai cere restituirea primei de concediu aferentă anilor 2001-2003, iar pe fond respingerea acțiuni ca neîntemeiată.
În motivarea recursului, pârâtele recurente arată că în mod eronat Tribunalul Arada respins excepția necompetenței materiale a instanței, întrucât plata primei de concediu se solicită în baza raportului de serviciu al reclamantului intimat cu Autoritatea Națională a Vămilor, deci în baza Legii nr. 188/1999, astfel că nu sunt aplicabile în speță dispozițiile Legii nr. 168/1999 privind soluționarea conflictelor de muncă, deoarece există prevederi speciale în Legea nr. 188/1999.
În temeiul art. 1 din Hotărârea Guvernului nr. 532/2007 privind organizarea și funcționarea Autorității Naționale a Vămilor, această instituție se organizează și funcționează ca organ de specialitate al administrației publice centrale, cu personalitate juridică, în subordinea Ministerului Finanțelor Publice - Agenția Națională de Administrare Fiscală, iar potrivit art. 3 al.1 Cod procedură civilă, curțile de apel judecă în primă instanță procesele și cererile în materie de contencios administrativ privind actele autorităților și instituțiilor centrale.
Pârâtele recurente arată că hotărârea atacată a fost dată cu aplicarea greșită a legii, deoarece instanța de fond a respins excepția prescripției dreptului de a cere plata drepturilor salariale reprezentând primele de vacanță aferente perioadei 2001-2003, deoarece dreptul de a cere plata primelor de vacanță pentru ani 2001-2003 este prescris, în conformitate cu dispozițiile art. 166 al.1 din Codul Muncii, a cărui incidență este determinată de dispozițiile art. 93 din Legea nr. 188/1999.
Pe fondul cauzei, pârâtele recurente solicită respingerea acțiunii ca nefondată, deoarece aplicarea prevederilor din actele normative în vigoare referitoare la primele ce se acordă cu ocazia plecării în concediu au fost suspendate, în mod succesiv, prin lege, în concordanță cu prevederile constituționale.
Arată că nu a existat temei legal pentru a acorda primele de concediu în anii 2004,2005 și 2006, deoarece în acești ani a fost suspendată prin lege aplicarea prevederilor art. 34 al.2 din Legea nr. 188/1999, iar conform art. 64 al.2 din Legea 24/2000 republicată, această suspendare înseamnă că dispoziția suspendată nu a fost în vigoare și deci în acești ani nu a fost prevăzută de lege dreptul al prima de concediu. De asemenea nu există temei legal pentru a acorda în prezent primele de concediu pentru anii 2004, 2005 și 2006, deoarece la data de 1 ianuarie 2007 expirat perioada de suspendare și au reintrat în vigoare de drept prevederile art. 34 al.2 din Legea nr. 188/1999, dar ele nu pot fi aplicate retroactiv pentru anii 2004, 2005 și 2006, ci numai pentru viitor, conform art. 15 al.2 din Constituția României. La data expirării suspendării, norma suspendată reintră de drept în vigoare, dar este evident că nu se aplică retroactiv, pe perioada cât a fost suspendată.
În drept recurentele invocă art. 299, art. 3041, 304 pct.3 și 9, art. 159 Cod procedură civilă, art. 7 al.1 din Legea nr. 554/2004, art. 166 al.1 din Codul Muncii, art. 9 pct.7 din Legea nr. 507/2003, art. 8 al.7 din Legea nr. 319/2005, Legea nr. 386/2001 de aprobare a OUG nr. 33/2001, art. 12 din Legea nr. 743/2001.
Reclamanții intimați au depus la dosar întâmpinare prin care au solicitat respingerea recursului și menținerea ca temeinică și legală a sentinței atacate.
Analizând actele dosarului, criticile recurentelor - prin prisma dispozițiilor art. 304 din Codul d e procedură civilă - și examinând cauza sub toate aspectele, conform art. 3041din Codul d e procedură civilă, Curtea de Apel constată următoarele:
În privința excepției necompetenței materiale a Tribunalului Arad, Curtea reține că recurentele au invoca această excepție pe considerentul că reclamații au un raport de serviciu au Autoritatea Națională a Vămilor, care este autoritate centrală, iar potrivit art. 3 alin. 1 Cod de Procedură Civilă, Curtea de Apel judecă în primă instanță, procesele și cererile în materie de contencios administrativ privind actele autorităților și instituțiilor centrale;
Curtea reține că, potrivit art. 3 punctul 1 Cod de Procedură Civilă, curțile de apel judecă "în primă instanță, procesele și cererile în materie de contencios administrativ privind actele autorităților și instituțiilor centrale".
În privința acestei excepții, Curtea observă că solicitarea reclamanților se referă la acordarea unor drepturi salariale, iar nu la anularea unui act administrativ individual emis de către o autoritate publică. Așadar, nu este în litigiu un act emis de Autoritatea Națională a Vămilor, pentru a fi incidente dispozițiile art. 3 punctul 1 Cod de Procedură Civilă, astfel încât această excepție nu este întemeiată.
În privința excepției prescripției dreptului material la acțiune pentru perioada 2001-2003, Curtea observă că reclamanții au solicitat obligarea pârâtelor la plata primelor de concediu aferente anilor 2001-2006, în contextul în care acest drept cu caracter salarial a fost suspendat succesiv prin mai multe acte normative.
Or, potrivit art. 7 alin. 3 din Decretul nr. 167 din 10 aprilie 1958, privitor la prescripția extinctivă, republicat în Buletinul Oficial nr. 11 din 15 iulie 1960, "dacă dreptul este sub condiție suspensivă sau cu termen suspensiv, prescripția începe să curgă de la data când s-a împlinit condiția sau a expirat termenul."
În raport cu această reglementare, dreptul la acțiune al reclamantului la plata primelor de concediu nu s-a născut decât după încetarea suspendării exercițiului acestui drept, astfel încât excepția prescripției, invocată de pârâtul recurent, nu este fondată.
Examinând fondul pricinii, în raport cu motivele de recurs, Curtea reține că litigiul are de obiect dreptul reclamanților - funcționari publici - la primele de concediu aferente anilor 2001-2006, în contextul în care acest drept cu caracter salarial a fost suspendat succesiv prin mai multe acte normative.
În opinia Curții, soluționarea acestei cereri este influențată de stabilirea efectelor unor dispoziții legale care au fost suspendate ulterior printr-un alt act normativ de aceeași forță juridică.
În rezolvarea acestei chestiuni, Curtea observă că prin Decizia nr. XII din 5 februarie 2007, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 733 din 30 octombrie 2007, Înalta Curte de Casație și Justiție s-a pronunțat asupra unor dispoziții legale referitoare la dreptul la prima de concediu pentru polițiști, stabilind, în dispozitiv, că "în aplicarea dispozițiilor art. 37 alin. (2) teza I din Ordonanța Guvernului nr. 38/2003 privind salarizarea și alte drepturi ale polițiștilor, aprobată cu modificări prin Legea nr. 353/2003, cu modificările și completările ulterioare, - prima de concediu, respectiv o sumă egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu, pe lângă indemnizația de concediu, se cuvine pentru perioada anilor 2004 - 2006, astfel cum a fost reglementată prin dispoziția legală menționată."
În privința acestei decizii a Înaltei Curții de Casație și Justiție, Curtea observă că aceasta a fost pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în soluționarea unui recurs în interesul legii promovat de Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție "pentru a se asigura" - potrivit art. 329 al. 1 Cod de Procedură Civilă - "interpretarea și aplicarea unitară a legii pe întreg teritoriul României". Fiind pronunțată în soluționarea unui recurs în interesul legii, această decizie este obligatorie pentru viitor, având în vedere dispozițiile art. 329 alin. 3 teza a doua Cod de Procedură Civilă, conform cărora "dezlegarea dată problemelor de drept judecate este obligatorie pentru instanțe".
În consecință, în prezenta cauză Curtea va da eficiență acestor dispoziții legale și va respecta interpretarea obligatorie dată de Înalta Curte de Casație și Justiție, în măsura în care interpretarea din aceste decizii este incidentă în prezentul litigiu.
Având în vedere principiul egalității, consacrat de art. 16 alin. 1 din Constituția României, precum și principiul nediscriminării, instanța constată că interpretarea dată de Înalta Curte de Casație și Justiție este incidentă, pentru identitate de rațiune, și în prezenta cauză.
În consecință, Curtea, reiterând interpretarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, astfel cum a fost exprimată în Decizia nr. XII din 5 februarie 2007, reține că suspendarea exercițiului unui drept - cum este dreptul la prima de concediu, în prezent a cauză - nu echivalează cu "însăși înlăturarea lui".
După cum s-a arătat în continuare în motivarea Înaltei Curți de Casație și Justiție,"prin art. 38 din Codul Muncii se prevede, în mod imperativ, că drepturile persoanelor încadrate în muncă nu pot face obiectul vreunei tranzacții, renunțări sau limitări, ele fiind apărate de stat împotriva oricăror încălcări a manifestărilor de subiectivism, abuz sau arbitrariu.
De aceea, fiind un drept câștigat, derivat dintr-un raport de muncă, prima de concediu nu putea fi anulată prin actele normative menționate."
Înalta Curte de Casație și Justiție a arătat că, întrucât actele normative care au determinat suspendarea dreptului reclamanților la prima de concediu nu se referă la "eventualitatea desființării dreptului la prima de concediu, ci doar la suspendarea exercițiului acestui drept ori la prelungirea termenului de punere în aplicare,- suspendarea exercițiului dreptului la prima de concediu nu echivalează cu însăși înlăturarea lui, cât timp prin nicio dispoziție legală nu i-a fost înlăturată existența și nici nu s-a constatat neconstituționalitatea textului de lege ce prevede acest drept.
Ca urmare, pentru ca un drept prevăzut să nu devină doar o obligație lipsită de conținut, redusă la nudum jus, ceea ce ar constitui o îngrădire nelegitimă a exercitării lui, un atare drept nu poate fi considerat că nu a existat în perioada pentru care exercițiul lui a fost suspendat, iar nu înlăturat.
Astfel, s-ar ajunge la situația ca un drept patrimonial, a cărei existență este recunoscută, să fie vidat de substanța sa și, practic, să devină lipsit de orice valoare.
De aceea respectarea principiului încrederii în statul de drept, care implică asigurarea aplicării legilor adoptate în spiritul și litera lor, concomitent cu eliminarea oricărei tendințe de reglementare a unor situații juridice fictive, face necesar ca titularii drepturilor recunoscute să se bucure efectiv de acestea pentru perioada în care sunt prevăzute de lege."
De asemenea, Curtea reține și că printr-o altă decizie dată de Înalta Curte de Casație și Justiție în soluționarea unui recurs în interesul legii, respectiv prin decizia nr. 77/5.11.2007, admițându-se recursul în interesul legii, s-a stabilit:
"Dispozițiile art. 34 alin. (2) (devenit art. 35 alin. 2) din Legea nr. 188/1999 privind statutul funcționarilor publici, republicată, cu modificările și completările ulterioare, se interpretează în sensul că:
Prima de concediu, reprezentând o sumă egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu, se cuvenea acestei categorii de personal."
Deși decizia nr. 77/5.11.2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție nu a fost publicată în Monitorul Oficial până la data pronunțării prezentei hotărâri, instanța reține că dispozitivul acesteia a fost adus la cunoștință publică prin publicarea sa pe site-ul Internet al Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Totodată, Curtea reține că după pronunțarea hotărârii recurate, a intrat în vigoare Ordonanța de Urgență nr. 146 din 19 decembrie 2007, pentru aprobarea plății primelor de concediu de odihnă suspendate în perioada 2001-2006, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 877 din 20 decembrie 2007.
Conform art. 2 alin. 1 din această Ordonanță de Urgență, "personalul din sectorul bugetar căruia până la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență nu i s-au acordat primele de concediu de odihnă pentru perioada 2001 - 2006 urmează să primească aceste drepturi în anul 2008, în mod eșalonat, în 3 tranșe, după cum urmează:
a) în luna martie - pentru anii 2001 și 2002;
b) în luna iunie - pentru anii 2003 și 2004;
c) în luna octombrie - pentru anii 2005 și 2006."
Având în vedere acest normativ, care confirmă interpretarea dată de Înalta Curte de Casație și Justiție în sensul existenței dreptului funcționarilor publici la plata primelor de concediu eferente anilor 2001-2006 - ținând seama de interpretarea obligatorie dată de Înalta Curte de Casație și Justiție cu privire la efectele actelor normative de suspendare a unor dispoziții legale care prevedeau acordarea primei de concediu pentru funcționarii publici - Curtea apreciază ca fiind întemeiată cererea reclamantului de obligare a pârâtelor la plata primelor de concediu.
În consecință, Curtea apreciază că soluția Tribunalului Arad este temeinică și legală, urmând ca, în temeiul art. 312 al. 1 Cod de Procedură Civilă, să se respingă ca nefondat recursul pârâtelor Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale T și Autoritatea Națională a Vămilor, formulat împotriva sentinței civile nr. 2795/27.XI.2007 pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr-.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul pârâtelor Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale T și Autoritatea Națională a Vămilor, formulat împotriva sentinței civile nr. 2795/27.XI.2007 pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 6.II.2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - - - -
GREFIER
- -
Red.//07.04.2008
Tehnored.//14.04.2008
Primă instanță: Tribunalul Arad
Judecători:,.
Președinte:Olaru RodicaJudecători:Olaru Rodica, Patru Răzvan, Barbă Ionel
