Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 122/2008. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA OPERATOR 2928
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR- - 17.01.2008
DECIZIA CIVILĂ NR. 122
Ședința publică din 6 februarie 2008
PREȘEDINTE: Olaru Rodica
JUDECĂTOR 2: Patru Răzvan
JUDECĂTOR 3: Barbă Ionel
GREFIER: - -
S-a luat în examinare recursul formulat de pârâta A împotriva sentinței civile nr. 2746/21.XI.2007 pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr-, în contradictoriu cu reclamantul intimat G, având ca obiect litigiu privind funcționarii publici.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă pentru reclamantul intimat avocat, lipsă celelalte părți.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care avocat depune la dosar împuternicire avocațială pentru reprezentarea în cauză a reclamantului intimat și arată că nu mai are alte cereri de formulat.
Nemaifiind alte cereri și nici excepții, Curtea acordă cuvântul în dezbaterea recursului.
Avocatul reclamantului intimat solicită respingerea recursului, menținerea ca temeinică și legală a sentinței atacate, cu cheltuieli de judecată, depune la dosar concluzii scrise și chitanța privind achitarea de către reclamantul intimat a sumei de 300 lei reprezentând onorariu avocațial.
CURTEA
Deliberând asupra recursului constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 2746/21.11.2007 pronunțată în dosarul nr-, tribunalul Arada admis acțiune a reclamantului G împotriva pârâtei Direcția Generală a Finanțelor Publice A; a obligat pârâta să-i plătească suma de 2650 lei, actualizată până la data de 31 august 2007, ce se va actualiza în continuare până la data plății efective, reprezentând prima de concediu pe perioada 2004-2005; a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut următoarele:
Potrivit art. 2 din Hotărârea Guvernului nr. 495/2007, modificată prin Hotărârea Guvernului nr. 1171/2007, Direcțiile Generale ale Finanțelor Publice Județene, sunt instituții publice cu personalitate juridică. Reclamantul este în raporturi de serviciu, fiind încadrat în calitate de funcționar public la instituția pârâtă de la care acesta primește lunar salariul. În consecință, toate drepturile de salarizare, inclusiv primele de concediu, de care reclamantul beneficiază, sunt acordate de către instituția pârâtă. Aceasta urmează să facă aceleași demersuri, în situația reclamantului, pentru acordarea primelor de concediu ca și în cazul în care îi plătește salariile și celelalte drepturi aferente, primind sumele necesare efectuării acestor cheltuieli bugetare de la ordonatorul principal de credite - Ministerul Economiei și Finanțelor, prin intermediul ordonatorului secundar de credite.
Prin art. 33 al.2 din Statutul funcționarilor publici s-a stabilit că funcționarul public are dreptul, pe lângă indemnizația de concediu, la o primă egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu, care se impozitează separat.
După republicarea Legii nr.188/1999 în Monitorul Oficial nr. 365/29.05.2007, acesta a devenit art. 35, fiind în vigoare, în accesași formă și la această dată.
După intrarea în vigoare a Statutului funcționarilor publici dreptul la plata primei de concediu a fost suspendat prin legi ordinare, în mod succesiv până la data de 31.12.2006.
Instanța de fond a constatat că dispozițiile art. 64 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, care prevăd că în cazuri speciale, aplicarea unui act normativ poate fi suspendată printr-un alt act normativ, cu obligativitatea de a se prevedea, data de la care se produc suspendarea precum și durata ei determinată.
2 al art. 64 prevede în mod imperativ, că la expirarea duratei de suspendare, actul normativ sau dispoziția afectată de suspendare reintră de drept în vigoare.
Dreptul patrimonial reglementat de Statutul funcționarilor publici, lege organică, potrivit art. 73 lit. j din Constituția revizuită, a fost suspendat prin legile ordinare menționate, în mod succesiv, de la intrarea sa în vigoare până la 31.12.2006, iar efectul a fost golirea de conținut a însuți dreptului funcționarilor publici la plata anuală a primei de concediu, situație ce echivalează cu recunoașterea unui drept patrimonial, dar vidarea acestuia de însăși substanța sa, lipsindu-l practic de orice valoare. În acest mod, funcționari publici, titulari ai dreptului reglementat în favoarea lor de statutul propriu, au fost obstaculați de asb ucura efectiv de acesta pe întreaga perioadă de suspendare succesivă.
Instanța de fond a constatat că dreptul nu a fost afectat în însăși ființa lui, cât timp prin nici o dispoziție legală nu i-a fost înlăturată existența, de la instituire, până azi.
Astfel, deși dreptul există, exercițiul său a fost împiedecat, contravenindu-se astfel art. 53 din Constituția revizuită, împrejurarea în care, instanța de fond a restabilit principiul constituțional încălcat prin legile de suspendare, cât și principiul că un drept legal prevăzut are un conținut real, efectiv, neputând fi redus la nudum jus.
În argumentarea acestei soluții, instanța de fond a avut în vedere și dispozițiile art. 38 din actualul Cod al muncii, în sensul că salariații nu pot renunța la drepturile ce le sunt recunoscute prin lege.
Dispozițiile constituționale și cele cuprinse în statutul funcționarilor publici și codul muncii, amintite, sunt într-un perfect acord cu reglementările date prin art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, aplicabil și în dreptul nostru intern.
Pe lângă sumele bănești ce s-au acordat reclamantului pentru neplata primelor de concediu pentru perioada 2004-2005, acestuia i se cuvin daune interese compensatorii, în scopul acoperiri prejudiciului suferit ca urmare a devalorizării monedei naționale pentru perioada respectivă, calculate potrivit coeficienților de inflație în condițiile prevăzute de art. 161 al.4 și art. 295 al.2 din Legea nr. 53/2002, aplicabile și funcționarilor publici, în virtutea dispozițiilor art. 117 din Statutul funcționarilor publici. Potrivit acestora, Codul munci se aplică și raporturilor de muncă reglementate prin legi speciale, dacă acestea nu sunt complete și este compatibilă completarea lor cu dreptul comun, respectiv cu Codul Muncii. Acesta prevede în art. 161 al.4, că întârzierea nejustificată a plății salariului sau neplata acestuia poate determina obligarea la plata de daune interese pentru repararea prejudiciului produs salariatului, prin neexecutarea la termen a obligației.
La acțiune, reclamantul a anexat o notă de calcul pentru primele de concediu, în sume brute, pe perioada 2004-2005, notă de calcul ce nu a fost contestată și care poartă sigiliul pârâtei.
Reclamantul a anexat copii ale carnetului de muncă din care rezultă că din data de 15 decembrie 2000 devenit funcționar public, gradul I, categoria A, iar în perioada 1 octombrie 2003 fost numit în funcția publică de consilier superior, clasa I la Direcția Generală a Finanțelor Publice A, unde activează și în prezent.
În cauză a declarat recurs pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice A solicitând modificarea sentinței și respingerea acțiunii.
În esență, recurenta critică prima instanță pentru că a respins excepția lipsei sale de calitate procesuală pasivă, motivat de faptul că potrivit art.2 din hotărârea Guvernului nr.495/23.05.2007 "În subordinea Agenției Naționale de Administrare Fiscală se organizează și funcționează garda Financiară, Agenția Națională a Vămilor, direcțiile generale ale finanțelor publice județene. Direcția generală a Finanțelor Publice a Municipiului B și Direcția Generală de Administrare a Contribuabili".
Mai mult, conform art.4 alin.2 pct.44 din același act normativ: " Agenția Națională de Administrare Fiscală reprezintă statul în fața instanțelor și a organelor de urmărire penală, ca subiect de drepturi și obligații și pentru că recurenta este numai ordonator terțiar de credite nu dispune de bani pretinși de reclamantă.
Pe fondul cauzei, recurenta a invocat faptul că plata indemnizației de concediu a fost suspendată printr-o serie de acte normative succesive până la data de 31 decembrie 2006. Astfel, prevederile art.3 alin.1 din OUG nr.33/2001 ale art.32 din Legea nr.744/2001 și ale art.12 din Legea nr.743/2001 au suspendat acordarea acestui drept până la data de 31.12.2002, cele ale art.10 alin.3 din Legea nr.631/2002 au suspendat acordarea dreptului până la data de 31.12.2003, cele ale art.9 alin 7 din Legea nr.507/2003 au suspendat acordarea dreptului până la data de 31.12.2004, cele art.8 alin.7 din Legea nr.511/2004 au suspendat acordarea dreptului până la data de 31.12.2005.
Astfel, avându-se în vedere faptul că acordarea primelor de concediu a fost suspendată pentru anii 2001-2005, acțiunea reclamantului intimat este netemeinică și nelegală.
Una dintre condițiile pentru exercitarea acțiunii și dobândirea calității de parte în proces este dreptul. Pentru a putea fi valorificat pe cale de acțiune, dreptul trebuie să îndeplinească cumulativ următoarele cerințe: să fie recunoscut și ocrotit de lege, să fie exercitat potrivit scopului pentru care a fost recunoscut de lege, să fie exercitat cu bună-credință și să fie actual. Astfel cum este recunoscut în doctrină, pentru a fi actual, dreptul nu trebuie să fie supus unui termen sau unei condiții suspensive.
Prin urmare, atât timp cât, astfel cum a arătat mai sus, acordarea dreptului la prima de concediu a fost suspendată pentru anii 2001-2005 prin acte normative succesive-legi, dreptul reclamantei intimate nu este actual, aceasta neputând solicita acordarea unui drept care a fost suspendat.
Această suspendare nu constituie o lipsire de drepturi, subiectivă, arbitrară și abuzivă, deoarece însăși legea prevede posibilitatea suspendării unui act normativ sau articol din acesta pentru o anumită perioadă de timp-în speță anii 2004-2005.
Se mai arată ă este nelegală și obligarea recurentei la plata actualizată a sumei din litigiu pentru lipsă de culpă, conform art.1082 cod civil care dispune că: "Debitorul este osândit, de se cuvine, la plata de adune-interese sau pentru neexecutarea obligației, sau pentru întârzierea executării, cu toate că nu este rea-credință din parte-i, afară numai dacă nu va justifica ca neexecutarea provine din o cauză străină, care nu-i poate fi imputată și de asemenea acțiunea este fără obiect față de OUG nr.146/2007.
Examinând recursul în raport cu motivele invocate și cu cele din oficiu prevăzute de art.304 Cod procedură civilă, se constată că este nefondat și se respinge pentru că:
Privitor la excepția invocată, instanța o consideră nefondată, pentru că obligarea pârâtei la plata drepturilor din litigiu s-a făcut în calitatea sa de angajator, astfel că are calitate de pârâtă și are obligația acordării drepturilor ce decurg din Legea nr.188/1999 raportat la dispozițiile Codului muncii.
Privitor la suspendarea dreptului în discuție, prin legi bugetare, instanța constată că dreptul la prima pentru concediu de odihnă al funcționarilor publici a fost introdus prin art.34 alin.2 din Legea nr.188/199.
Faptul că exercițiul dreptului în discuție, a fost suspendat printr-o serie de acte normative ulterioare, nu echivalează cu o înlăturare a existenței lui, cât timp prin nicio dispoziție legală nu s-a prevăzut acest lucru, iar prin nerecunoașterea sa s-ar contraveni atât art.53 din Constituție cât și reglementărilor date prin art.1 din Protocolul nr.1 adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.
Drept urmare dreptul la acțiune al reclamantei s-a născut la data la care a încetat orice cauză de suspendare, care a întrerupt cursul prescripției dreptului la acțiune beneficiarii prevederilor legale susmenționate și a cărei aplicare a fost suspendată sau amânată, prin acte normative temporare, până la data de 1 ianuarie 2007.
Că așa este, rezultă cu echivoc și din prevederile art.64 alin.3 din Legea nr.24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, conform cărora la expirarea duratei de suspendare, actul normativ sau dispoziția afectată de suspendare reintră de drept în vigoare.
Invocarea imposibilității alocării sumelor din litigiu, nu este de natură să ducă la respingerea cererii reclamantei, atâta timp cât drepturile sale decurg din lege, motiv pentru care, recursul se respinge ca nefondat sub toate aspectele.
Este nefondată critica legată de lipsa culpei în plata primei de concediu, pentru că aceasta există atâta timp cât dreptul prevăzut prin Legea nr.188/1999 nu a fost acordat astfel că în mod justificat s-a actualizat suma cuvenită reclamantei.
În consecință, pentru motivele expuse recursul pârâtei se respinge ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul formulat de pârâta A împotriva sentinței civile nr. 2746/21.XI.2007 pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 6.II.2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - - - -
GREFIER
- -
Red./15.04.2008
Tehnored.//22.04.2008
Primă instanță: Tribunalul Arad
Judecători:,
Președinte:Olaru RodicaJudecători:Olaru Rodica, Patru Răzvan, Barbă Ionel
