Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 120/2009. Curtea de Apel Bacau
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BACĂU
SECȚIA COMERCIALĂ, contencios ADMINISTRATIV SI FISCAL
Dosar nr- DECIZIE Nr. 120/2009
Ședința publică de la data de 13 Februarie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Vasilică Pintea
JUDECĂTOR 2: Violeta Chiriac
JUDECĂTOR 3: Lăcrămioara Moglan
Grefier - - -
&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&
La ordine a venit spre examinare recursul promovat de recurentul-pârât INSPECTORATUL TERITORIAL D E MUNCĂ împotriva sentinței civile nr. 403 din 12.09.2008, pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul nr-, având ca obiect litigiu privind funcționarii publici (Legea Nr.188/1999).
La apelul nominal făcut în ședința publică s-a prezentat consilier juridic pentru recurentul Inspectoratul Teritorial d e Muncă B și intimata-pârâtă Inspecția, intimații - reclamanți:, și,asistați de avocat, iar pentru intimatul Ministerul Muncii, Solidarității Sociale și Familiei și Inspecția, s-a prezentat consilier juridic cu delegație de reprezentare, lipsă fiind ceilalți intimați-reclamanți - persoane fizice, respectiv:,, Greta, A, B, pentru care a răspuns același apărător care are împuternicire avocațială din partea tuturor intimaților-reclamanți (fila 192 dosar).
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, care învederează că s-au depus la dosar prin compartimentul arhivă al instanței, note scrise pentru intimații-reclamanți, însoțite de înscrisuri opisate (filele188-241 dosar), după care:
Apărătorul intimaților-reclamanți depune la dosar adresele cu nr.3 din 10.02.2009 emisă de Sindicatul B către D și respectiv nr.3 din 12.02.2009 reprezentând răspunsul dat de M D și de asemenea o hotărâre judecătorească, arătând că nu mai are cereri de formulat în cauză.
Reprezentantele recurentei și intimatelor-pârâte arată că au luat cunoștință de înscrisurile depuse astăzi și arată că nu mai au cereri de formulat.
Nemaifiind cereri de formulat sau alte chestiuni prealabile, instanța constată dosarul în stare de judecată acordând cuvântul pentru dezbateri.
Consilier juridic având cuvântul pentru recurentul Inspectoratul Teritorial d e Muncă B și intimata-pârâtă Inspecția, solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat și motivat, iar pe fond, respingerea acțiunii.
Reprezentanta intimatului-pârât Ministerul Muncii, Solidarității Sociale și Familiei având cuvântul, achiesează la concluziile reprezentantei recurentei, de admitere a recursului.
Avocat având cuvântul pentru toți intimații-reclamanți solicită respingerea recursului, menținerea sentinței recurate ca fiind legală și temeinică având în vedere că a fost pronunțată cu respectarea normelor juridice și a reglementărilor legale aplicabile în cauză. Mai susține că recurenta este o instituție care se autofinanțează și în fiecare an are excedent bugetar, iar în ce privește sumele solicitate de reclamanți acestea au fost prevăzute în bugetul recurentei, fără a afecta în vreun fel bugetul de stat. Nu cere cheltuieli de judecată.
-deliberând-
Asupra recursului de față;
Examinând actele și lucrările dosarului instanța constată următoarele:
Prin cererea înregistrată sub nr- din 05.08.2008 reclamanții au chemat în judecată pârâții Inspectoratul Teritorial d e Muncă B; Inspecția cu Sediul în B, Ministerul Muncii și Solidarității Sociale și Familiei pentru a fi obligate să achite drepturile cuvenite reprezentând suplimentul postului în procent de 25% din salariul de bază și suplimentul corespunzător treptei de salarizare în procent de 25% începând cu data de 01.01.2004 la zi, actualizat cu rata inflației până la data plății efective și înscrierea în carnetul de muncă.
În motivarea acțiunii reclamanții arată că aceste sporuri au fost acordate prin art. 29 din Lg.188/1999 modificată prin Lg.161/2003 dar că plata a fost suspendată prin G 92/2004 și G 2/2006. Că prin G 6/2007 aceste sporuri nu mai sunt menționate însă Legea 188/1999 prin care s-au acordat aceste sporuri nu a fost abrogată.
Pârâta Inspectoratul Teritorial d e Muncă B prin întâmpinare invocă excepția prescripției dreptului la acțiune pentru perioada anterioară cu mai mult de trei ani de la data investirii instanței, iar pe fond arată că reclamanții sunt funcționari publici cărora le sunt aplicabile prevederile Legii nr.188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, republicată și cele ale legislației specifice care reglementează drepturile salariale ale acestei categorii de personal, drepturile salariale și alte drepturi ale funcționarilor publici fiind expres și exhaustiv prevăzute de lege.
Prin Legea nr.161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenței în exercitarea demnității publice, a funcțiilor publice în mediul de afaceri, prevenirea și sancționarea corupției, s-a completat art.29 din Legea nr.188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, introducându-se astfel, în componența salariului, suplimentul postului și suplimentul gradului.
Prevederile art. 29 alin.3 din Legea nr.188/1999, astfel cum a fost modificat prin Legea nr.161/2003, stipulează că "salarizarea funcționarilor publici se face în conformitate cu prevederile legii privind stabilirea sistemului unitar de salarizare pentru funcționarii publici".
În perioada 2004 - 2006 reglementarea drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici pentru anul 2005 s-a realizat prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr.92/2004 aprobată cu modificări și completări prin Legea nr.76/2005 iar pentru anul 2006 prin Ordonanța Guvernului nr.2/2006 aprobată cu modificări și completări prin Legea nr.417/2006.
În ceea ce privește anul 2007 și 2008, sistemul de salarizare al funcționarilor publici a fost legiferat de: Ordonanța Guvernului nr.6/2007 privind unele măsuri de reglementare a drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici până la intrarea în vigoare a legii privind sistemul unitar de salarizare și alte drepturi ale funcționarilor publici, precum și creșterile salariale care se acordă funcționarilor publici în anul 2007, cu modificările și completările ulterioare, respectiv de Ordonanța Guvernului nr.9/2008 pentru modificarea Ordonanței Guvernului nr.6/2007 privind unele măsuri de reglementare a drepturilor salariale și altor drepturi ale funcționarilor publici până la intrarea în vigoare a legii privind sistemul unitar de salarizare și alte drepturi ale funcționarilor publici, precum și creșterile salariale care se acordă funcționarilor publici în anul 2007, aprobată cu modificări prin Legea nr.232/2007 și pentru acordarea unor creșteri salariale pentru funcționarii publici în anul 2008.
Astfel, în art. 1 din nr.OG6/2007 modificată și completată de Lg.232/2007 și de nr.OG9/2008, se prevede că "Prezenta ordonanță reglementează drepturile salariale și alte drepturi ale funcționarilor publici până la intrarea în vigoare a legii privind sistemul unitar de salarizare și alte drepturi ale funcționarilor publici".
Se subliniază faptul că, până la intrarea în vigoare a legii privind sistemul unitar de salarizare și alte drepturi ale funcționarilor publici, salarizarea funcționarilor publici a fost reglementată prin actele normative speciale aplicabile acestei categorii, menționate anterior și în care nu sunt prevăzute suplimentele cerute de reclamanți, cu atât mai puțin procentul stabilit de aceștia.
Raportat la aceste circumstanțe de edictare a normelor ce reglementează sistemul de salarizare al funcționarilor publici se apreciază că se solicită, fără temei legal, acordarea unor prestații bănești suplimentare pe criteriul posturilor ocupate și a treptelor de salarizare, acolo unde legea instituie un sistem de salarizare care deja operează diferențieri semnificative de remunerare, tocmai pe criteriile posturilor și treptelor de salarizare. Se mai arată că nici o cheltuială din fonduri publice nu poate fi angajată, ordonată și plătită dacă nu este aprobată potrivit legii și nu are prevederi bugetare, Inspectoratul Teritorial d e Muncă B este ordonator terțiar de credite și în bugetul acestei instituții nu au fost prevăzute sume pentru acordarea suplimentelor cerute de reclamanți, iar cuantumul lor nu este precizat în nici un act normativ.
Pârâta Inspecția prin întâmpinare invocă excepția de necompetență materială a Tribunalului Bacău, arătând că prin art. 109 din Lg.188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, republicată, cauzele care au ca obiect raportul de serviciu al funcționarului publici sunt de competența instanțelor de contencios administrativ, cu excepția situațiilor pentru care este stabilită expres prin lege competența altor instanțe. Că interpretând sintagma "au ca obiect raportul de serviciu" în sens larg (formularea legală nepermițând o interpretare restrictivă), se poate constata că sunt de competența instanței de contencios administrativ litigiile născute în legătură cu nașterea, modificarea sau stingerea raportului de serviciu și cele privind executarea obligațiilor ce intră în conținutul acestui raport.
În speță, arată pârâta, obiectul acțiunii privește drepturi născute din derularea raportului de serviciu și obligațiile corelative acestora, obligații care revin autorității publice.
.art.109 din Lg.nr.188/1999 se coroborează că dispozițiile procedurale din legea generală a contenciosului administrativ, art. 10 din Lg.nr.554/2004 potrivit cărora acțiunile privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice centrale, se soluționează în fond, de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curții de apel, dacă prin lege specială nu se prevede altfel.
De asemenea invocă excepția lipsei calității procesuale pasive a Inspecției arătând că potrivit dispoz.art.2 din Lg.nr.108/1999 pentru înființarea și organizarea Inspecției, republicată, Inspecția are în subordine inspectorate teritoriale de muncă, unități cu personalitate juridică, care se organizează în fiecare județ și în municipiul Față de prevederile legale sus menționate, se arată că Inspectoratele teritoriale de muncă, unități cu personalitate juridică proprie, fiind subiecte de drepturi și obligații distincte față de Inspecția, vor executa în mod direct eventuale obligații de plată ce revin în temeiul hotărârilor judecătorești că între Inspecția și reclamanți nu au existat și nici nu există raporturi juridice, respectiv raporturi de serviciu.
Cu privire la drepturile solicitate de reclamanți pârâta invocă excepția prescripției dreptului la sumele cu o vechime mai mare de 3 ani de la data introducerii cererii. Apreciază că potrivit art. 3 din decretul ntr.167/1958 a intervenit prescripția dreptului la acțiune în sens material, în ceea ce privește plata retroactivă sumelor reprezentând suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare pentru o perioadă mai mare de 3 ani de la data introducerii cererii.
Pe fondul cauzei se reiterează apărarea formulată de ITM
În întâmpinare pârâtul Ministerul Muncii, Familiei și Egalității de Șanse invocă excepția necompetenței materiale a Tribunalului Bacău de a soluționa cauza dedusă judecății față de prevederile art. 3 alin.1 din Cod. pr. civilă coroborat cu art. 10 din Lg.nr.5544/2004 modificată și completată prin Legea nr.262/2007 potrivit cărora curțile de apel judecă în primă instanță procesele și cererile în materie de contencios administrativ privind actele autorităților și instituțiilor centrale și excepția lipsei calității procesuale pasive reclamanții arată că au raporturi de serviciu cu Inspectoratul Teritorial d Muncă B, având calitatea de funcționari publici,iar potrivit prevederilor art. 1 din Legea nr.108/1999, Inspecția este organ de specialitate al administrației publice centrale cu personalitate și are în subordine Inspectoratele Teritoriale de muncă, unități cu personalitate juridică, care stau în instanță în nume propriu (art. 2 din Lg.108/1999), calitate procesuală pasivă în cauza dedusă judecății având numai Inspectoratul Teritorial d e Muncă B care are cu reclamanții raporturi de serviciu, potrivit Lg.nr.188/1999 privind Statutul funcționarilor publici.
Pe fond se arată că în conformitate cu art. 48 din OG nr.2/2006 au fost suspendate aplicarea art. 29 alin.1 lit. c și d din Lg.188/1999, iar în cursul anului 2007 componența salariului pe funcționarii publici este reglementată de OG nr.6/2007 care nu cuprinde drepturile salariale pretinse de reclamanți.
Prin sentința civilă 403/12.09.2008 s-a respins excepția lipsei competenței materiale a Tribunalului invocată de pârâtele Inspecția și Ministerul Muncii, Familiei și Egalității de Șanse B, s-a admis excepția lipsei calității procesuale pasive invocate de aceleași pârâte și s-a respins ca atare acțiunea față de acestea.
S-a respins excepția lipsei calității procesuale pasive și prescripției dreptului la acțiune invocată de pârâta Inspectoratul Teritorial d e Muncă B și s-a admis acțiunea formulată de reclamanții fiind obligată această pârâtă să achite fiecărui reclamant drepturile salariale reprezentând suplimentul postului în procent de 25% din salariu de bază și suplimentul corespunzător treptei de salarizare în procent de 25% începând cu data de 01.01.2004, iar pentru cei angajați ulterior de la data angajării, reactualizată cu rata inflației până la data plății efective și înscrierea acestor drepturi în cartea de muncă pentru fiecare reclamant.
Pentru a pronunța această hotărâre prima instanță a reținut că reclamanții au calitatea de funcționari publici aflați în raporturi de autoritate cu pârâta ITM B, instituție cu personalitate juridică și ordonator terțiar de credite, organizată conform Legii nr.108/1999, că în conform art. 109 din Lg.188/1999 privind statutul funcționarilor publici sunt "de competența instanței de contencios administrativ litigiile născute în legătură cu nașterea, modificarea sau stingerea raportului de serviciu și cele privind executarea obligațiilor ce intră în conținutul acestui raport, în speță obiectul cauzei este circumscris sintagmei" executarea obligațiilor " respectiv a obligației de a acorda drepturile salariale.
Este adevărat, reține instanța, că potrivit dispoz.art.10 din Lg.554/2004 actele administrative încheiate de autoritățile publice centrale se soluționează în primă instanță de Curțile de Apel însă în cauză raportul de autoritate al reclamanților este stabilit cu ITM B ca autoritate publică locală, cererea reclamanților de chemare în judecată a pârâților ca autorități publice centrale, în raport cu obiectul cauzei apare ca o cerere incidentă pentru asigurarea fondurilor necesare executării obligației, iar în conformitate cu dispozițiile art. 17 Cod procedură civilă, "cererile incidente sunt în căderea instanței competente să judece cererea principală" excepția lipsei competenței materiale a tribunalului fiind nefondată.
Cu privire la excepțiile lipsei calității procesuale pasive a aceleași pârâte la care instanța din oficiu adăugat și aceasta a fost găsită nefondată deoarece acestea sunt doar ordonatori de credite iar reclamanții nu se află în raport de autoritate cu nici una dintre acestea.
În ceea ce privește excepția prescripției dreptului la acțiune aceasta a fost respinsă deoarece executarea dispozițiilor actului normativ ce formează obiectul cauzei a fost suspendată de drept prin alte acte normative până în anul 2007, ori conform dispozițiile art. 15 din Decretul nr.167/1958 după încetarea suspendării prescripția își reia cursul, socotindu-se și timpul curs înainte de suspendare.
Cu privire la fondul cauzei instanța a reținut că prin dispozițiile art. 29 din Lg.188/1999 modificată prin Lg.161/2003 privind Statutul funcționarilor publici, s-a introdus în componența salariului suplimentul postului și suplimentul gradului, iar prin Legea nr.251/2006 pentru modificarea și completarea Lg.188/1999art 29 al.1 lit. daî nlocuit noțiunea de suplimentul gradului cu aceea de " supliment al treptei de salarizare". Că în perioada 2004 - 2006 prevederile privind aceste drepturi salariale au fost suspendate prin OUG nr.92/2004 aprobată prin Lg.76/2005 și OUG nr.2/2006 aprobată prin Lg.417/2006, iar pe de altă parte s-a emis OG nr.6/2007 și OG 9/2008 pentru modificarea OG 6/2007 privind unele măsuri de reglementare a drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici până la intrarea în vigoare a legii privind sistemul unitar de salarizare și alte drepturi ale funcționarilor publici". Că în urma modificărilor legislative dispozițiile art. 31 din Lg.188/1999 republicată astfel încât acestea sunt și în prezent în vigoare, motiv pentru care instanța urmează a admite acțiunea și a obliga pârâtul Inspectoratul Teritorial d e Muncă să acorde fiecărui funcționar public reclamant începând cu data de 01.01.2004, iar pentru cei angajați ulterior de la data angajării, drepturile salariale reprezentând suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare în procente de câte 25%, iar conform dispozițiile art. 1073 Cod civil, va obliga pârâta să actualizeze pro rata temporis fiecare creanță funcție de rata inflației până la data executării prezentei hotărâri.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs pârâul Inspectoratul Teritorial d e Muncă care arată că drepturile salariale ale funcționarilor publici au fost reglementate prin acte normative succesive, grila de salarizare actuală fiind reglementată de OG6/2007 care prevede în art. 1 alin. 1 că sistemul de salarizare cuprinde salariile de bază, sporurile, premiile, stimulentele și alte drepturi, iar prin art. 4 că salariul de bază se stabilește în funcție de categorie, de clasă, care reflectă nivelul studiilor necesare exercitării funcției publice, și, după caz, de gradul profesional al funcției publice, precum și în raport cu nivelul la care se prestează activitatea și în consecință greșit a admis cererea reclamanților, dispozițiile legii fiind de strictă interpretare.
Susține recurentul că drepturile salariale sunt prevăzute de lege iar instanța, prin stabilirea procentelor solicitate s-a solicitate s-a subrogat atât legiuitorului cât și părților stabilind cuantumul acestora și fără a-și motiva hotărârea, că acestea sunt acordate în condițiile încadrării în bugetele aprobate iar pentru aceste drepturi nu există sume prevăzute în buget.
Intimații nu au formulat întâmpinare.
Curtea verificând cu respectarea dispozițiilor art. 3041Cod procedură civilă sentința recurată în limitele motivelor de recurs formulate constată fondat recursul pentru următoarele considerente:
Prin art. 29 din Legea 188/1999 (art. 31 după republicare 2004) sunt stabilite elementele salariului funcționarilor publici în care, așa cum susțin și reclamanții, sunt incluse, ca elemente salariale, suplimentul postului și suplimentului gradului (suplimentar corespunzător treptei de salarizare după modificarea realizată prin Legea 251/2006).
Potrivit alin. 3 al art. 29 (alin. 3 al. art. 31 după republicare din 2004) salarizarea funcționarilor publici se face în conformitate cu prevederile legii privind stabilirea sistemului unitar de salarizare pentru funcționarii publici.
Interpretând sistematic dispozițiile legale menționate rezultă fără echivoc că elementele componente ale salariului urmează a fi cuantificate prin sistemul unitar de salarizare pentru funcționarii publici, act normativ care nu a fost însă emis de către autoritatea legiuitoare.
În lipsa legii pentru stabilirea sistemului unitar de salarizare pentru funcționarii publici au fost adoptate legii speciale anuale care reglementează sistemul de salarizare ale funcționarilor publici. Astfel pentru anul 2004 sistemul de salarizare al funcționarilor publici a fost reglementat prin OUG82/2004, pentru anul 2005 prin OUG92/2004, pentru anul 2006 prin OG2/2006, pentru anul 2007 prin OG 6/2007 iar pentru 2008 prin OG 9/2008 prin care a fost modificată OG6/2007, aceste din urmă două acte normative menționând în chiar conținutul lor că reglementează sistemul de salarizare pentru funcționarii publici până la intrarea în vigoare a legii privind sistemul unitar de salarizare.
Așadar, în raport cu dreptul comun care este reprezentat de Legea 188/1997 în materia salarizării sunt aplicabile exclusiv dispozițiile actelor normative speciale care reglementează elementele sistemului de salarizare până la intrarea în vigoare a legii privind sistemul unitar de salarizare pentru funcționarii publici, respectiv legile temporare care au fost deja enumerate.
Stabilind legea aplicabilă instanța constată că în sistemul de salarizare consacrat prin legile speciale nu sunt cuprinse cele două elemente prevăzute în legea generală, respectiv suplimentul postului și cel al gradului (treptei de salarizare).
Pe de altă parte, chiar dacă s-ar reține ca fiind aplicabile dispozițiile art. 29 alin. 1 lit. e, (31 lit. c, d) din Legea 188/1999, aceste sporuri nu sunt determinate de legiuitor și nu se consacră nici criterii de determinare a acestora, fiind reglementate la nivel de principiu. acestora constituie atribuție a legiuitorului iar instanța nu se poate substitui acestuia decât cu încălcarea principiului constituțional al separației puterilor în stat consacrat prin art. 1 (4) din Constituția României.
Apărările formulate de intimați prin notele scrise nu pot fi primite.
Este adevărat că prin decizia 23/2008, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în procedura recursului în interesul legii, sunt reținute ca elemente ale sistemului de salarizare cele prevăzute de art. 31 din Legea 188/1999 (R), însă în dezvoltarea considerentelor se reține de asemenea că în această materie sunt aplicabile actele normative cu caracter special care au fost enumerate anterior interpretarea legii realizându-se în mod unitar și în prezenta cauză, astfel că susținerea intimaților, în principiu corectă, nu este pertinentă în prezenta cauză.
Nici susținerea potrivit căruia prin art. 48 din OG6/2007 s-a prevăzut că aceasta se completează cu prevederile Legii 188/1999, completarea putându-se face doar în acele cazuri lăsate nereglementate de legea specială or, sistemul de salarizare este reglementat, așa cum s-a reținut prin însăși conținutul legii speciale.
De asemenea principiul consacrat prin art. 18 din Codul muncii și reținut de Înalta Curte de Casație și Justiție prin Decizia 77/2007 nu este încălcate de interpretarea dată de instanță reglementării referitoare la sistemul de salarizare consacrat prin art. 31 din Legea 188/1999, deoarece în cauză nu aveam drepturi determinate ci doar reglementări de principiu ce urmează a fi determinate în legea sistemului unitar de salarizare sau, eventual, într-o lege specială, acte normative ce nu au fost emise încă.
Intimații invocă existența unei practici în sensul admiterii acțiunii promovate de Curțile de Apel Galați, S, M, G, C precum și încălcarea principiului siguranței publice așa cum fost enunțat de Curtea Europeană Dreptului Omului în cauza Beian vs. România, în susținerea acestei teze depunând la dosarul cauzei hotărârii judecătorești pronunțate în această materie de către completele de judecată din raza a 3 curți de apel (C, S, G).
Instanța reține că în cauza Beian vs. România Curtea Europeană a Drepturilor Omului a analizat încălcarea principiului siguranței publice din perspectivă caracterului neunitar al jurisprudenței Înaltei Curți de Casație și Justiție și a rolului acestei din urmă instanțe de a regla contradicțiile existente în jurisprudență, aceasta nefiind incidentă în prezenta cauză.
În speță însă este relevantă Cauza Driha vs. România în care s-a reținut o încălcare a art. 1 din Protocolul 1 al Convenției printr- hotărâre contrară practicii judiciare constante care era conformă cu caracterul previzibil ale legii.
Or, în cauză dispozițiile legale sunt previzibile, legile speciale (OG 6/2007, 9/2008) consacrând chiar în titlul acestora că reglementează drepturile salariale ale funcționarilor publici,până la intrarea în vigoare a legii privind sistemul unitar de salarizare".
Așa fiind, jurisprudența invocată nu poate fi apreciată ca având caracter de constanță (doar unele complete de la 3 curți de apel) iar pe de altă parte doar o jurisprudență constantă poate constitui temei pentru legitimarea speranței legitime cu privire la un bun în sensul Protocolului 1 și aceasta când este conformă cu dispozițiile legale care sunt suficient de accesibile și previzibile or, în prezenta cauză, voința legiuitorului este cea reținută de către instanță.
Cu privire la cauza Viasu vs. România la care intimații au făcut trimitere, aceasta constituie o critică a legislației interne care nu este suficient de precisă și previzibilă, în cauză însă dispozițiile art. 31 lit. c, d din Legea 188/999 având un caracter suficient de previzibilitate.
În ceea ce privește susținerile privind veniturile instituției cu care intimații au raporturi de serviciu acestea sunt irelevante sub aspectul verificării incidenței dispozițiilor art. 31 din Legea 188/1999 care nu face o atare distincție după sursele de venit ale autorităților publice.
În consecință, față de considerentele ce preced, instanța constată că sunt incidente dispozițiile art. 304 pct. 9, 3041și 312 Cod procedură civilă, va admite recursul, va modifica în parte sentința și va respinge acțiunea ca nefondată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
Admite recursul contencios administrativ promovat de recurentul - pârât INSPECTORATUL TERITORIAL D E MUNCĂ împotriva sentinței civile nr. 403 din 12 septembrie 2008 pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul nr- în contradictoriu cu intimații - reclamanți, Greta, A, B,și intimații - pârâțiINSPECȚIA și MINISTERUL MUNCII, SOLIDARITĂȚII SOCIALE ȘI FAMILIEI
Modifică în parte sentința recurată în sensul că respinge acțiunea ca nefondată.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică, azi, 13 februarie 2009.
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
Red.
Red.
Tehnored. 3 ex.
02 martie 2009
Președinte:Vasilică PinteaJudecători:Vasilică Pintea, Violeta Chiriac, Lăcrămioara Moglan
