Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 1212/2009. Curtea de Apel Bacau
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BACĂU
SECȚIA COMERCIALĂ, contencios ADMINISTRATIV SI FISCAL
Dosar nr- Decizia nr. 1212/2009
Ședința publică de la 03 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Vera Stănișor judecător
JUDECĂTOR 2: Mona Gabriela Ciopraga
JUDECĂTOR 3: Morina
Grefier
&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&
La ordine a venit spre soluționare recursul declarat reclamanții, împotriva sentinței civile nr. 50/CA din 12 februarie 2009, pronunțată de Tribunalul Neamț în dosarul nr-, având ca obiect litigiu privind funcționarii publici (Legea Nr.188/1999).
La apelul nominal făcut în ședința publică părțile au fost lipsă la prima, precum și la a doua strigare a cauzei.
Procedură legal îndeplinită.
S-a făcut referatul oral asupra cauzei, după care;
Instanța constată că recurenți-reclamanți au fost citați cu mențiunea de a-și desemna un mandatar și nu și-au îndeplinită această obligație, motiv pentru care desemnează din oficiu în calitate de mandatar pe. Având în vedere că s-a solicitat judecata în lipsă, constatând cauza în stare de judecată,instanța a reținut dosarul în pronunțare.
CURTEA
- deliberând -
Asupra recursului de față, în materia contenciosului administrativ de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 50/CA/12 februarie 2009, pronunțată de Tribunalul Neamț în dosarul nr-, s-a respins excepția lipsei procedurii prealabile, s-a admis excepția prescripției dreptului la acțiune pentru drepturile salariale aferente perioadei 01.04.2004 - 06.08.2005 și s-a respins ca neîntemeiată (pentru restul perioadei) acțiunea pentru drepturile salariale formulate de reclamanții, -, în contradictoriu cu Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă
Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a avut în vedere următoarele considerente:
Prin cererea înregistrată sub nr- reclamanții, -, au solicitat obligarea pârâtei Agenția județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă N, la acordarea de drepturi salariale ce constau în:
- suplimentul postului în procent de 25 % din salariul de bază și suplimentul treptei de salarizare în procent de 25% începând cu data de 7-08-2005 și până la 1-11-2007;
- sporul de confidențialitate în cuantum de 15% din salariul de bază;
- sporul de până 10% pentru cei care își desfășoară activitatea manipulând dosare in arhivele autorităților publice; spor pentru condiții vătămătoare de până la 10 %;
- sporul de calculator de până la 15 % din salariul de bază;
- sporul de stabilitate, fidelitate diferențiat de până la 20 %;
- spor de suprasolicitare neuropsihică și stres de 15 %;
- contravaloarea tichetelor de masă și a tichetelor cadou.
În ce privește excepția prescrierii dreptului la acțiune, tribunalul, având în vedere că termenul pentru introducerea cererii este de 3 ani, respectiv incidența dispozițiilor art. 283 Codul muncii, raportat la prevederile Decretului nr. 167/1958,față de data introducerii acțiunii - 06.08.2008,a apreciat ca întemeiată excepția prescripției dreptului la acțiune invocată de câtre pârâtă privind perioada anterioară datei de 6-08-2005.
- în ceea ce privește excepția lipsei procedurii prealabile, acesta a fost respinsă pentru următoarele motive:
Drepturile salariale își au temeiul legal exclusiv în Legea nr. 188/1999 privind statutul funcționarilor publici, act normativ care statuează obligativitatea respectării condițiilor și termenelor prevăzute de Legea 554/2004 numai pentru situația atacării actului de încetare a raporturilor de serviciu.
Faptul că judecata în cauză privind drepturile salariale este dată tot în temeiul Legii nr. 188/1999 în competența instanței de contencios administrativ, nu impune aplicarea în speță a prevederilor Legii nr. 554/2004, modificată (art. 7 - procedura prealabilă).
Chiar și în măsura în care s-ar considera că este aplicabilă Legea nr. 554/2004, modificată, procedura prealabilă nu este necesară în cauza de față, întrucât nu a fost atacat un act administrativ unilateral emis de o autoritate publică.
Art. 7 alin. 1 din Legea 554/2004 prevede obligativitatea procedurii prealabile doar în cazul unei persoane ce se consideră vătămată printr-un act administrativ unilateral.
Pe fondul cauzei s-au reținut următoarele:
Reclamanții au calitatea de funcționari publici în cadrul Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă În această calitate, reclamanții au solicitat în prezenta cauză obligarea pârâtei la plata unor drepturi bănești constând în diferite sporuri salariale.
Tribunalul a constatat că temeiul acordării suplimentului postului și a suplimentului corespunzător treptei de salarizare a fost indicat de reclamanți ca fiind art. 31 alin. (1) lit. c) și d) din Legea nr. 188/1999, privind Statutul funcționarilor publici, conform cărora "pentru activitatea desfășurată, funcționarii publici au dreptul la un salariu compus din:
a)salariul de bază;
b)sporul pentru vechime în muncă;
c)suplimentul postului;
d)suplimentul corespunzător treptei de salarizare".
S-a reținut totodată, că în perioada 2004 - 2006, prevederile referitoare la suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare au fost suspendate prin nr.OUG 92/2004 privind reglementarea drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici pentru anul 2005, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 76/2005, și prin nr.OG 2/2006 privind reglementarea drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici pentru anul 2006, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 417/2006.
În aplicarea dispozițiilor actualului art. 31 (fost art. 29 din Legea nr.188/1999) - text introdus prin Legea nr. 161/2003 - Agenția Națională a Funcționarilor Publici a elaborat un proiect de act normativ privind salarizarea funcționarilor publici, proiect care instituia, conform dispozițiilor art. 29 din Legea nr.188/1999, mecanismul de stabilire a salariului funcționarilor publici, compus din cinci componente: salariul de bază, suplimentul postului, sporul de vechime, suplimentul corespunzător treptei de salarizare, alte prime și sporuri.
Tribunalul a observat însă că acest proiect de act normativ nu a fost promovat până în prezent, astfel că nu există baza legală pentru calcularea (cuantificarea) și acordarea suplimentului postului și a suplimentului treptei de salarizare.
Pentru a fi posibilă cuantificarea (calcularea) suplimentului postului și a suplimentului gradului, ca părți componente ale salariului funcționarilor publici este necesară existența unor dispoziții date în aplicarea (executarea) art. 29 alin. (1) lit. c) și d) din Legea nr. 188/1999, atribuție ce revine fie legiuitorului, în cazul promovării unui act normativ cu forță juridică de lege, fie Guvernului, în cazul promovării unei hotărâri date în executarea prevederilor respective din Legea nr. 188/1999.
Trebuie semnalat în acest context că prin deciziile nr. 818/2008, nr. 819/2008 și nr. 820/2008, Curtea Constituțională a constatat că prevederile art. 1, art. 2 alin. (3) și art. 27 alin. (1) din nr.OG 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, republicată, "sunt neconstituționale, în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative".
Or, în condițiile în care nu este reglementată modalitatea de calculare a suplimentului postului și a suplimentului gradului - acordarea acestor drepturi presupune, pe de o parte, obligarea angajatorului la plata unor sume de bani imposibil de calculat, iar, pe de altă parte, eventuala cuantificare de către instanță în raport cu diverse criterii, reprezintă o nesocotire a Deciziei Curții Constituționale nr. 820/2008, astfel că instanțele judecătorești nu au nici competența de a se substitui legiuitorului ori executivului în privința acordării efective a unui drept prevăzut de lege, dar care în prezent nu este pasibil de exercitare efectivă.
În raport cu dispozițiile deciziilor Curții Constituționale menționate mai sus, instanța a apreciat că instanțele judecătorești nu au posibilitatea de a acorda un spor salarial al cărui cuantum nu a fost determinat de autoritățile competente.
În legătură cu sporul de confidențialitate art. 15 alin. (1) din nr.OG 6/2007, prevede categoriile de funcționari publici care beneficiază de sporul de confidențialitate de 15% din salariul de bază și anume: funcționarii publici din aparatul de lucru al Guvernului, funcționarii publici din cadrul Administrației Prezidențiale, Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității, direcțiilor subordonate ministrului delegat pentru comerț din cadrul, Consiliului Legislativ.
Așadar, reclamanții nu se încadrează printre funcționarii publici care pot beneficia de acest spor de confidențialitate.
Pentru celelalte sporuri (sporul de până 10 %, sporul pentru condiții periculoase sau vătămătoare; spor de calculator de până la 15 %, sporul de stabilitate și fidelitate de până la 20%, sporul de suprasolicitare neuropsihică și stres) reclamanții au invocat argumente privind natura muncii prestate, principiile ce stau la baza exercitării funcției publice precum și faptul că alte categorii de funcționari publici beneficiază de dispoziții legale în acest sens, precum: Legea 84/2003 privind auditul public și de contor financiar, Legea 433/2004 privind organizarea și completarea statisticii oficiale.
Tribunalul reține însă că salarizarea funcționarilor publici este stabilită prin Ordonanța Guvernului nr. 6/2007 privind unele măsuri de reglementare a drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici,până la intrarea în vigoare a legii privind sistemul unitar de salarizare și alte drepturi ale funcționarilor publici, precum și creșterile salariale care se acordă funcționarilor publici în anul 2007, aprobată cu modificări prin Legea nr. 232/2007, act normativ care nu prevede sporurile salariale solicitate de către reclamanți.
Mai mult, aceste sporuri nu sunt nici aplicabile, pentru că nu există un suport legal în privința cuantumului sporului. Deci, creanța pretinsă de reclamanți, nu are valoare certă, atâta timp cât legea nu o determină precis ca întindere. Așa fiind, reclamanții - funcționari publici nu pot pretinde alte sporuri și drepturi salariale, decât cele prevăzute de lege, ele neputând forma obiectul unor negocieri cu autoritatea publică unde-și desfășoară activitatea
Actele normative care reglementează salarizarea doar a unei anumite categorii de personal, cum ar fi cele invocate de către reclamanți sunt de strictă interpretare, dispozițiile lor sunt aplicabile numai categoriei de personal la care se referă și nu tuturor funcționarilor publici astfel încât, în lipsa unei prevederi exprese, nu pot fi extinse și la alte categorii de personal din cadrul autorității sau instituției publice.
În ceea ce privește acordarea tichetelor de masă, tribunalul reține decizia J nr. 14/18-02-2008 în care s- admis recursul în interesul legii și a s-a stabilit că dispozițiile art. 1 alin. (1) și (2) din Legea nr. 142/1998 se interpretează în sensul că alocația individuală de hrană sub forma tichetelor de masă nu se poate acorda judecătorilor, procurorilor, personalului auxiliar de specialitate și funcționarilor publici, iar pentru personalul contractual din cadrul instanțelor și parchetelor de pe lângă acestea aceste beneficii nu reprezintă un drept, ci o vocație.
Pentru aceasta, s-a avut în vedere că potrivit dispozițiile Legii 142/199, alocația individuală de hrană sub forma tichetelor de masă se acordă, în toate cazurile, numai dacă:
- există un contract individual de muncă (persoana are calitatea de angajat);
- angajatorul are capacitatea financiară de a suporta costurile tichetelor de masă;
- există clauze stabilite pentru contracte colective de muncă referitoare la acordarea alocației individuale de hrană sub forma tichetelor de masă.
Reclamanții - funcționarii publici nu își desfășoară activitatea în temeiul unui contract de muncă, ei aflându-se în raporturi de serviciu rezultate din actul administrativ de numire în funcție, astfel încât nu au calitatea de salariați în sensul art. 1 din Legea nr. 142/1998.
Referitor la practica existentă la nivelul instanțelor judecătorești din țară, instanța de fond constată, pe de o parte, că în sistemul judiciar român, practica instanțelor nu constituie izvor de drept, iar pe de altă parte, că prin Hotărârea Curții Europene a drepturilor Omului - Secția a III-a din 06 2007, publicată în Monitorul oficial al României nr. 616/21 august 2008, în cauza Beian contra României, în ceea ce privește încălcarea art. 14 din convenție, s-a reținut neîndeplinirea de către înalta Curte de Casație și Justiție a rolului acesteia de regulator al divergențelor de jurisprudență, iar nu existența unor simple conflicte de jurisprudență, care sunt consecința inerentă oricărui sistem judiciar bazat pe un ansamblu de instanțe de fond.
Pentru cele mai sus arătate, s-a apreciat că cererea reclamanților este nefondată,astfel că a fost respinsă.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs reclamanții, -, care au susținut că soluția instanței de fond este nelegală, având în vedere următoarele aspecte:
- suplimentul postului și suplimentul treptei de salarizare sunt prevăzute de art. 31 din legea 31 din legea 188/1999 și nici unul din actele normative invocate (art. 44 din G nr. 92/2004, aprobată prin Legea 76/2005 și art. 44 din nr.OUG 2/2006 - aprobată prin legea 76/2005 și art. 44 din nr.OUG 2/2006 - aprobate prin Legea 417/2006) nu conțin vreo dispoziție care să desființeze aceste drepturi, ci doar la suspendarea lor, ori suspendarea nu echivalează cu desființarea drepturilor.
Recurenții - reclamanți au mai arătat că dreptul lor la suplimentul postului și suplimentul treptei de salarizare constituie un drept de creanță, fiind, prin urmare, un bun, în sensul art. 1 din protocolul adițional nr. 1 la Convenția pentru apărarea drepturilor și libertăților fundamentale.
Pentru aceste motive, recurenții susțin că se impune modificarea sentinței, în sensul obligării pârâtei la plata celor două suplimente, în cuantum de 25 % fiecare din salariul de bază, proporțional cu perioada lucrată, sumele urmând a fi actualizate în funcție de inflație la data plății.
Examinând sentința recurată, sub aspectul criticilor formulate și în raport de dispozițiile art. 304 pct. (9) Cod procedură civilă, curtea constată nefondat recursul de față, pentru următoarele considerente:
Cererea reclamanților de acordare a suplimentului postului și suplimentului treptei de salarizare se întemeiază pe dispozițiilor art. 31 al. (1) lit. (c) și (4) din Legea 188/1000 privind statutul funcționarilor publici.
Potrivit acestui text de lege, "pentru activitatea desfășurată, funcționarii publici au dreptul la un salariu compus din:
salariul de bază;
sporul pentru vechimea în muncă;
suplimentul postului;
suplimentul corespunzător treptei de salarizare".
În perioada 2004 - 2006, prevederile referitoare la suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare au fost suspendate prin nr.OUG 92/2004 privind reglementarea drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici pentru anul 2005.
În aplicarea dispozițiilor actualului art. 31 (fost art. 29 în numerotarea anterioară republicării din anul 2007), a elaborat un proiect de act normativ prin salarizarea funcționarilor publici, proiect care stabilea mecanismul de stabilire a salariului funcționarilor publici. Acest proiect de act normativ nu a fost promovat până în prezent, situație în care, curtea reține că nu există o bază legală pentru calcularea (cuantificarea) și acordarea celor două suplimente solicitate.
de a cuantifica cele două suplimente revine exclusiv legiuitorului, prin promovarea unui act normativ dat în aplicarea dispozițiilor art. 31 lit. (c) și (d) din Legea 188/1000, sau executivului.
de către instanțe a drepturilor solicitate de către reclamanți reprezintă nesocotire a dispozițiilor Deciziei Curții Constituționale nr. 820/2008 (publicată în Monitorul Oficial nr. 537/16 iulie 2008), care reține că "instanțele judecătorești nu au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative", astfel că nu au nici competența de a se substitui legiuitorului ori executivului în privința acordării efective a unui drept prevăzut de lege, dar care în prezent nu este pasibil de exercitare efectivă.
Ori, în cazul suplimentului postului și al suplimentului corespunzător treptei de salarizare nu există nici o dispoziție legală care să permită instanțelor să stabilească un cuantum al acestor sporuri, în condițiile în care instanțele nu au competența de a stabili ele însele acest cuantum, conform deciziei Curții Constituționale nr. 820/2008.
Pe de altă parte, solicitarea recurenților reclamanți, de admitere a acțiunii, în sensul obligării pârâtei la plata celor două sporuri, fără cuantificarea acestora, nu corespunde exigențelor art. 6 din Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului, sub aspectul punerii în executare a unei asemenea hotărâri.
În mod constant, în jurisprudența O s-a reținut că executarea unei hotărâri judecătorești trebuie să fie considerată ca fiind parte integrantă din "proces", în sensul art. 6 din Convenție, iar dreptul de a apela la o instanță ar fi iluzoriu, dacă ordinea juridică internă a unui stat ar permite ca o hotărâre judecătorească definitivă și obligatorie să fie ineficientă în detrimentul unei părți (Imobiliare Saffi c/a Italia - Hotărârea din 28 iulie 1999, par. 63, Dorneanu c/a România, Hotărârea din 26 iulie 2006, par. 23).
Or, prin pronunțarea unei hotărâri de admitere a acțiunii reclamantului, fără indicarea unor criterii pe baza cărora creanța conținută de titlul executoriu să devină certă, se lasă posibilitatea debitorului (instituția publică angajatoare), de a refuza ori de a stabili el însuși întinderea și aplicarea titlului executoriu.
Un argument în plus în sprijinul acestei soluții este faptul că, sesizată cu un recurs în interesul legii în această problemă, Înalta Curte de Casație și justiție a stabilit, prin decizia 20 din 21 septembrie 2009, că în lipsa unei cuantificări legale, nu se pot acorda pe cale judecătorească drepturile salariale constând în suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare.
Ca urmare, soluția instanței de fond, de respingere a cererii de acordare a celor două suplimente solicitate, este legală și temeinică.
Curtea constată că, deși în finalul cererii de recurs se solicită admiterea în totalitate a acțiunii formulate, criticile din recurs se referă doar la capătul de cerere având ca obiect suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare.
În aceste condiții, curtea constată că soluția instanței de fond este legală și temeinică și în ceea ce privește respingerea capetelor de cerere având ca obiect celelalte sporuri (spor de confidențialitate, spor pentru condiții vătămătoare, spor de calculator, spor de stabilitate și fidelitate, spor de suprasolicitare neuropsihică și stres), ca și pentru tichetele de masă și tichetele cadou, nefiind motive care să conducă la reformarea hotărârii sub aceste aspecte.
Față de considerentele expuse, în temeiul art. 312 al. (1) Cod procedură civilă, va fi respins recursul reclamanților, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul contencios administrativ formulat de recurenții - reclamanți,toți cu domiciliul ales în P N,-, județul împotriva sentinței civile nr. 50/CA din 12.02.2009, pronunțată de Tribunalul Neamț în dosarul nr- în contradictoriu cu intimata - pârâtă AGENȚIA JUDEȚEANĂ PENTRU OCUPAREA FORȚEI DE MUNCĂ N cu același sediu.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 03 2009.
PREȘEDINTE, | JUDECĂTOR, | JUDECĂTOR, |
GREFIER, |
Red.
Red. St.
tehnored. 4 ex.
21 dec. 2009
Președinte:Vera StănișorJudecători:Vera Stănișor, Mona Gabriela Ciopraga, Morina
