Litigiu privind funcționarii publici statutari. Decizia 1230/2008. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE CONTENCIOS
ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ Nr. 1230/2008
Ședința publică de la 22 Mai 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Liviu Ungur
JUDECĂTOR 2: Delia Marusciac
JUDECĂTOR 3: Adriana Iluț
GREFIER: - -
S-au luat în examinare recursurile formulate de pârâții INSPECTORATUL DE POLITIE AL JUDEȚULUI C și MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR, împotriva sentinței civile nr. 281/15.02.2008, pronunțată de Tribunalul Cluj, în dosarul cu nr-, în contradictoriu cu reclamanții, și pârâții MINISTERUL INTERNELOR SI REFORMEI ADMINISTRATIVE și CENTRUL NATIONAL DE ADMINISTRARE A DE DATE PRIVIND EVIDENTA PERSOANELOR, având ca obiect litigiu privind funcționarii publici statutari drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă reprezentanta recurentului Inspectoratul de Poliție al Județului C, consilier juridic, cu delegație la dosar, lipsă fiind celelalte părți.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează faptul că deși citați pentru acest termen, reclamanții intimați nu au achitat taxele de timbru aferente fondului cauzei, în sumă de 4 lei taxă de timbru și 0,3 lei timbru judiciar.
Se constată de asemenea faptul că recursul declarat de pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor - Direcția Generală a Finanțelor Publice C este scutit de la plata taxelor de timbru, conform prevederilor art. 7 din Legea nr. 146/1997.
Reprezentanta recurentului Inspectoratul de Poliție al Județului C depune la dosar dovada de achitare a taxei de timbru aferente recursului, în sumă de 2 lei taxă de timbru și 0,15 lei timbru judiciar, precizând nu mai are late cereri de formulat sau excepții de invocat.
Curtea declară închise dezbaterile și acordă cuvântul în susținerea recursului.
Reprezentanta recurentului Inspectoratul de Poliție al Județului C solicită admiterea recursului propriu așa cum a fost formulat și respingerea recursului formulat de Ministerul Economiei și Finanțelor - Direcția Generală a Finanțelor Publice
Curtea reține cauza în pronunțare.
CURTEA:
Prin sentința civilă nr. 281 din 15.02.2008 pronunțată în dosarul nr- de Tribunalul Cluja fost admisă acțiunea precizată formulată de reclamanții, împotriva pârâților MINISTERUL INTERNELOR ȘI REFORMEI ADMINISTRATIVE, CENTRUL NAȚIONAL DE ADMINISTRARE A DE DATE PRIVIND EVIDENȚA PERSOANELOR, INSPECTORATUL DE POLIȚIE JUDEȚEAN C și MINISTERUL ECONOMIE ȘI FINANȚELOR și au fost obligați acești pârâți să plătească reclamanților drepturile bănești reprezentând prime de concediu pe anii 2004, 2005, 2006 și sporul de fidelitate pentru anul 2005, actualizate în funcție de rata inflației începând cu data plății.
De asemenea, a fost respinsă excepția lipsei calității procesuale pasive invocate de Ministerul Economiei și Finanțelor.
Prin aceeași hotărâre a fost obligat pârâtul C să cuprindă în bugetul propriu aceste sume cu titlu de primă de concediu și spor de fidelitate, iar pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor a fost obligat să propună rectificarea bugetului în acest sens și să vireze către sumele necesare.
Totodată, au fost admise cererile de chemare în garanție a Ministerului Finanțelor Publice formulate de pârâții, Centrul Național de Administrare a de Date privind Evidența Persoanelor și Inspectoratul de Poliție Județean C.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că reclamanții sunt angajați ai Inspectoratului Județean de Poliție C, iar potrivit prevederilor art. 37 alin. 2 din nr.OG 38/2003: "la plecarea în concediul de odihnă polițistul primește o primă de concediu egală cu un salariu de bază din luna anterioară plecării în concediu".
Aceste prevederi legale au devenit neaplicabile prin Legile bugetare nr. 507/2003, nr. 511/2004 și nr. 379/2005.
S-a apreciat de instanța de fond că, fiind un drept câștigat, derivat dintr-un raport de muncă, aceste drepturi nu putea fi anulate prin actele normative sus menționate.
De altfel, aceste dispoziții legale nu conțin vreo referire la eventualitatea desființării dreptului la prima de vacanță, ci doar la suspendarea exercițiului ori la prelungirea termenului de punere în aplicare, astfel încât, în temeiul art. 64 alin. 2 din Legea nr. 24/2000, instanța de fond a admis acțiunea reclamanților, aceștia trebuind să beneficieze de plata retroactivă a drepturilor.
Cât privește sporul de fidelitate pentru anul 2005 și având în vedere și prev. art. 6 din nr.OG 38/2003, instanța de fond a apreciat că întrucât la data formulării acțiunii a încetat cauza de suspendare prev. de art. 2 alin. 1 din nr.OUG 118/2004, cererea reclamanților este fondată.
În final, întrucât a fost admisă acțiunea principală, tribunalul a admis și cererea de chemare în garanție a formulată de pârâți.
Împotriva acestei hotărâri au formulat recurs, în termenul legal, Ministerul Economiei și Finanțelor și Inspectoratul de Poliție al Județului C.
În recursul formulat de Ministerul Economiei și Finanțelor se critică hotărârea instanței de fond sub aspectul admiterii cererii de chemare în garanție a acestei instituții publice.
În motivarea recursului, chematul în garanție a reiterat excepția lipsei calității sale procesuale în cauză, arătând că nu participă nemijlocit la raportul juridic litigios pentru a fi citat în cauză, în condițiile pr.civ.
A apreciat chematul în garanție că în cadrul litigiilor de muncă nu sunt admisibile cererile de chemare în garanție întrucât dreptul muncii are un caracter specific atât în ceea ce privește normele de drept substanțial cât și în privința normelor procedurale, iar raportul dintre pârât și chematul în garanție nu este unul de dreptul muncii pentru a putea fi justificată o astfel de cerere de chemare în garanție.
În continuare motivării recursului, chematul în garanție a invocat dispoziții legale cuprinse în Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice și nr.OG 22/2002 privind executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice stabilite prin titluri executorii.
În recursul declarat de Inspectoratul de Poliție al Județului C, se solicită admiterea recursului, modificarea în parte a hotărârii atacate, în sensul respingerii cererii reclamanților privind sporul de fidelitate pentru anul 2005 ca fiind neîntemeiată, apreciind hotărârea Tribunalului Cluj ca netemeinică și nelegală, fiind rezultatul interpretării și aplicării greșite a legii.
Astfel, pârâtul susține că în privința sporului de fidelitate, aferent perioadei 2005 intervenit suspendarea în condițiile art. 2 alin. 1 din nr.OUG 118/2004, astfel încât în bugetul aprobat C în anul 2005 nu au fost prevăzute fonduri pentru plata sporului de fidelitate, iar în baza art. 57 din nr.OG 38/2003, acordarea drepturilor bănești nu se poate realiza decât în limita fondurilor bugetare aprobate anual.
În final, pârâtul a reiterat și dispozițiile art. 4 și 72 din Legea nr. 500/2002 din care rezultă faptul că angajarea cheltuielilor din bugetul aprobat C se face numai în limita creditelor bugetare aprobate, iar utilizarea creditelor bugetare în alte scopuri decât cele aprobate, determină atragerea răspunderii celor vinovați.
Analizând recursurile formulate din prisma motivelor invocate, Curtea le-a apreciat ca fiind nefondate din următoarele considerente.
Așa cum corect a reținut prima instanță, temeiul legal în baza căruia s-a recunoscut reclamanților dreptul de a beneficia, la plecarea în concediu de odihnă, de o primă de concediu egală cu salariul de bază cuvenit pentru perioada de concediu de odihnă este art. 34 alin. 2 din Legea nr. 188/1999.
Este real că aceste prevederi legale au fost suspendate succesiv prin legile bugetului de stat și legile bugetului asigurărilor sociale de stat, însă prin efectul suspendării nu s-a anulat dreptul ci amânată doar realizarea concretă și efectivă a acestuia.
Dispozițiile art. 53 din Constituția României permit legiuitorului să restrângă prin lege exercițiul unor drepturi sau al unor libertăți condiționat de existența unor situații expres prevăzute în norma constituțională, pe principiul proporționalității, al necesității într-o societate democratică, al nediscriminării și fără a se aduce atingere exercițiului dreptului ori unor libertăți.
Prin urmare, în cauza de față, prin legile bugetului nu s-a procedat la restrângerea exercițiului dreptului de a beneficia de prima de concediu deoarece pentru a se lua o atare măsură, aceasta ar trebui să fie obiectiv justificată de existența cazurilor exprese și limitativ prevăzute în Constituție, precum și justificarea necesității și proporționalității. Ori, o atare justificare nu a fost oferită, iar afirmația că dreptul nu a putut fi realizat condiționat de lipsa fondurilor necesare nu poate constitui un motiv suficient, pertinent și concret pentru a se refuza posibilitatea conferită de lege reclamanților pentru a-l putea exercita și admite în sens contrar, ar însemna că se golească de sens și conținut tocmai dispoziția legală care-l consacră.
Curtea reține că odată ce legiuitorul a recunoscut un drept funcționarului public pentru exercitarea acestuia și atingerea scopului și finalității urmărite este necesar să se creeze și mecanismele necesare, astfel s-ar ajunge la negarea legii și implicit dacă instanțele judecătorești ar valida un astfel de punct de vedere la negarea justiției, ceea ce este de neadmis.
Pe de altă parte, este de semnalat că potrivit jurisprudenței pertinente a Curții Constituționale, drepturile suplimentare cum ar fi primele, sporurile sau adaosurile prevăzute în diferite acte normative nu constituie drepturi fundamentale concrete de Constituție, iar prev. art. 53 din Constituție nu sunt incidente în privința reglementării lor (a se vedea, spre pildă, decizia nr. 37 din 25 ianuarie 2005 publicată în Monitorul Oficial al României nr. 230 din 18.03.2005).
Critica privind încălcarea de către prima instanță a actelor normative invocate de recurent nu este întemeiată și din alte considerente.
Așa cum rezultă fără echivoc din disp. art. 34 alin. 2 din Legea nr. 188/1999 privind statutul funcționarilor publici, funcționarul public are dreptul, pe lângă indemnizația de concediu, la o primă egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu, care se impozitează separat.
Așa cum a reținut și prima instanță, dispozițiile legale precizate prin care i s-a recunoscut dreptul funcționarului public la beneficiul primei anuale de concediu au fost succesiv suspendate prin art. 3 alin. 1 din nr.OUG 33/2001 - până la 1 ianuarie 2002, termenul de suspendare fiind apoi succesiv prelungit prin art. 7 alin. 3 din Legea nr. 632/2002 până la 31 decembrie 2003, prin art. 7 alin. 3 din Legea nr. 513/2003, până la 32 decembrie 2004, iar prin art. 7 alin. 3 din Legea nr. 512/2004 până la 31 decembrie 2005.
După această dată, legiuitorul nu a mai adoptat nici un act normativ vizând suspendarea exercițiului dreptului și nici abrogarea ori înlăturarea acestuia.
Ca atare, Curtea reține că suspendarea exercițiului dreptului nu echivalează cu însăși înlăturarea lui cât timp prin nici o dispoziție legală nu i-a fost înlăturat existența pentru anul 2005.
Dispozițiile legale precizate prin care s-a dispus suspendarea exercițiului dreptului nu mai pot fi supuse cenzurii pe calea excepției de neconstituționalitate în fața instanței de contencios constituțional deoarece prerogativa acesteia se circumscrie exclusiv dispozițiilor legale în vigoare la data învestirii sale. Or, cum legile de suspendare și-au încetat aplicabilitatea, cenzurarea constituționalității acestora revine exclusiv jurisdicțiilor judiciare care vor decide în fiecare caz în parte.
Pentru examinarea acestei chestiuni, Curtea are în vedere și statuările de principiu ale Înaltei Curți de Casație și Justiție în recursul în interesul legii soluționat prin decizia nr. XXIII din 12.12.2005 (publicată în Monitorul Oficial al României nr. 233 din 15.03.2006) unde s-a examinat posibilitatea acordării primei de concediul pentru magistrați conform art. 411alin. 1 din Legea nr. 50/1996 introdus prin nr.OG 83/2000.
Astfel, în decizia precitată, Înalta Curtea reținut cu valoare de principiu că pentru ca un drept prevăzut să nu devină doar o obligație lipsită de conținut, redusă la nudum jus, ceea ce ar constitui o îngrădire nelegitimă a exercitării lui, un atare drept nu poate fi considerat ca nu a existat în perioada în care exercițiul dreptului a fost suspendat, iar nu înlăturat. Astfel, s-ar ajunge la situația ca un drept patrimonial, a cărui existență recunoscută, să fie vidat de substanță sa și, practic, să devină lipsit de orice valoare.
De aceea, respectarea principiului încrederii în statul de drept, care implică asigurarea aplicării legilor adoptate în spiritul și litera lor, concomitent cu eliminarea oricărei tendințe de reglementare a unor situații juridice fictive, face necesar ca titularii drepturilor recunoscute să nu poată fi obstrucționați de a se bucura efectiv de acestea.
Față de argumentele mai sus expuse, pe care Curtea de Apel le împărtășește întru-totul, se constată că prima instanță a aplicat și interpretat corect dispozițiile legale pertinente în materia litigiului de față, iar motivul de nelegalitate prev. la art. 304 pct. 9.pr.civ. nu este prezent în cauză.
În privința recursului declarat de cătrechematului în garanție Ministerul Economiei si Finanțelor publice Curtea constată următoarele:
în garanție reprezintă mijlocul procesual de satisface a pretențiilor pârâtului, în ipoteza în care este obligat la plată față de reclamant.
Legislația muncii, cu referire la raportul de serviciu al funcționarului public, nu interzice utilizarea instituției chemării în garanție, dimpotrivă, atât art. 82 din Legea nr. 168/1999 cât și art. 117 din Legea nr. 188/1999 prevăd că dispozițiile acelor legi se completează cu reglementările de drept comun civile.
Evident, raportul dintre pârât și chematul în garanție nu este unul de dreptul muncii, ca cel dintre reclamant și pârât, ci unul ce decurge din disp. Legii nr. 500/2002 și ale nr.HG 386/2007.
Astfel, potrivit art. 19 lit. a) din legea nr. 500/2002, privind finanțele publice:" În domeniul finanțelor publice Ministerul Finanțelor Publice are, în principal, următoarele atribuții:
a) coordonează acțiunile care sunt în responsabilitatea Guvernului cu privire la sistemul bugetar, și anume: pregătirea proiectelor legilor bugetare anuale, ale legilor de rectificare, precum și ale legilor privind aprobarea contului general anual de execuție;"iar potrivit art. 3 alin. 1 lit. a) pct. 2 din nr.HG 386/2007 privind organizarea și funcționarea Ministerului Economiei și Finanțelor:
"Art. 3 (1) În realizarea funcțiilor sale, Ministerul Economiei și Finanțelor are, în principal, următoarele atribuții:
în domeniul finanțelor publice:
1
2. elaborează proiectul bugetului de stat, al legii bugetului de stat și raportul asupra proiectului bugetului de stat, precum și proiectul legii de rectificare a bugetului de stat, operand rectificările corespunzătoare;"
Având atribuții exclusive în acest domeniu, chematul în garanție este singurul în măsură să propună și apoi să dispună asupra plăților stabilite în favoarea reclamanților, dobândind astfel calitate procesuală pasivă în cauză.
Apărările întemeiate pe disp. art. 15 alin. 1 și 3 din Legea nr. 500/2002 nu prezintă relevanță.
Sumele stabilite în favoarea reclamanților, deși datorate, nu au fost prevăzute în bugetul pârâtului
Nici acțiunea introductivă și nici cererea de chemare în garanție nu pot reprezenta cadrul de analiză în vederea stabilirii răspunderilor pentru neprevederea sumelor în buget. Nu aceasta este obiectul cauzei și deci, în mod evident, analiza cerută de recurent ar excede limitelor investirii instanței.
În mod corect s-a constatat că recurentul fost introdus în cauză prin procedura cererii de chemare în garanție instituită pe prev. art. 60 și urm. pr.civ.
Este greșit raționamentul indus de recurent conform căruia cererea de chemare în garanție nu este admisibilă în litigiile de muncă.
În speță, litigiul de față este generat de nerespectarea și nerecunoașterea unui drept recunoscut de lege în beneficiul reclamantei care este funcționar public.
Pe de altă parte, realizarea dreptului solicitat de reclamant presupune plata din bugetul de stat care este conceput și gestionat de Ministerul Finanțelor Publice, așa cum rezultă din economia dispozițiilor Legii nr. 500/2002 și a nr.HG 208/2005.
Constatând legalitatea și temeinicia hotărârii pronunțată de către instanța de fond, Curtea urmează a respinge recursul formulat de chematul în garanție Ministerul Economiei și Finanțelor prin
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de pârâții MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR prin DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE și INSPECTORATUL DE POLIȚIE JUDEȚEAN împotriva sentinței civile nr. 281 din 15 februarie 2008 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Cluj pe care menține în întregime.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 22 mai 2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI, GREFIER,
Red./Dact./2 ex./03.06.2008.
Jud.fond:,.
Președinte:Liviu UngurJudecători:Liviu Ungur, Delia Marusciac, Adriana Iluț
