Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 126/2008. Curtea de Apel Bacau
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BACĂU
SECȚIA COMERCIALĂ, contencios ADMINISTRATIV SI FISCAL
Dosar nr-DECIZIENr. 126/2008
Ședința publică de la 14 Februarie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Vera Stănișor judecător
- - - -- judecător
- - - judecător
- - grefier
&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&
Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de pârâta: DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE B în nume propriu și în numele MINISTERULUI ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR, împotriva sentinței civile nr.373 din 05 octombrie 2007, pronunțată de Tribunalul Bacău, în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședință publică, atât la prima strigare cât și la a doua, au lipsit recurenta și intimata - reclamanta.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a expus referatul oral al cauzei de către grefier, în sensul că s-a depus la dosar de către recurentă, prin compartimentul arhivă al instanței, o cerere de renunțare la judecarea recursului (fila 12 dosar), după care:
Instanța constată cu privire la cererea recurentei de renunțare la judecată că, față de dispozițiile art.28 din 554/2004 cu modificările ulterioare, nu are posibilitatea legală de a renunța la judecată, motiv pentru care respinge cererea. Nemaifiind cereri de formulat sau alte chestiuni prealabile și față de faptul că s-a solicitat de către recurentă judecarea cauzei în lipsă, potrivit dispozițiilor art.242 pct.2 Cod procedură Civilă, instanța constată dosarul în stare de judecată, trecând la deliberare.
-deliberând-
Asupra recursului contencios administrativ de față constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 373/5 octombrie 2007 pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul nr- a fost admisă acțiunea formulată de reclamanta în contradictoriu cu pârâtele Ministerul Economiei și Finanțelor și Direcția Generală a Finanțelor Publice B, fiind obligate pârâtele să plătească reclamatei drepturile salariale reprezentând primele de concediu pentru perioada 2001-2006, reactualizate cu rata inflației până la data plății efective.
Pentru a pronunța această hotărâre prima instanță a reținut următoarele:
Reclamanta a fost salariata P B în perioada 01.12.1990-20.03.2006 data la care s-a pensionat.
Conform dispozițiilor art.33 al.2 (devenit art.34 al.2 după republicare) din Legea nr.188/1999, reclamanta avea dreptul, pe lângă indemnizația de concediu de odihnă și la o prima de concediu de odihnă egală cu salariul de bază din luna anterioara plecării în concediu de odihnă, care se impozita separat.
Începând cu 01.01.2001, acest drept a fost suspendat, prin art.3 al.2 din G nr.33/2001 și apoi, anual prin legile bugetului de stat pe 2002, 2003, 2004, 2005 și 2006.
Conform dispozițiilor Legii 188/1949, republicată (art.34 al.2), funcționarii publici au dreptul, pe lângă indemnizația de concediu de odihnă anuală, la o primă de concediu egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu de odihnă, care se impozitează separat.
Reclamanta nu a putut să beneficieze de aceste drepturi, în perioada 2001- 2006, întrucât prin art. III din G nr.33 nr.33/2001 și apoi prin legile bugetului de stat pe 2002-2006, acest drept la prima de concediu de odihnă s-a suspendat succesiv, prin suspendarea dispozițiilor legale reprezentând baza legală de acordare, respectiv art. 34 al. 2 (fost 33 al.2) din Legea 188/1999 republicată.
Suspendarea a încetat la 01.01.2007 când Legea 486/2006 a bugetului de stat pe 2007, nu a mai prevăzut suspendarea dispozițiilor legale privind acordarea primei de concediu de odihnă pentru funcționarii publici.
Ca atare, dreptul la prima de concediu de odihnă a devenit actual, reclamanta solicitând plata acestui drept de la data nașterii dreptului la acțiune, 01.01.2001.
Pentru perioada 2001-2004 dreptul la acțiune a fost suspendat, prin suspendarea temeiului legal al acestui drept salarial; însă nu și dreptul în sine.
În acest sens, s-a pronunțat și Curtea Constituționala a României prin decizia nr.96 din 15.02.2005, care a statuat ca normele de suspendare a dreptului la prima de concediu de odihnă pentru perioada 2001-2006, au avut aplicabilitate temporară.
Constatând ca dreptul reclamantei este recunoscut de lege si actual, că se refuză de pârâți plata acestor drepturi, față de situația de fapt reținută, instanța a constatat întemeiată acțiunea reclamantei și în temeiul art.18 din Lege 554/2004 modificată prin Legea 262/2007 si art.33 al.2 (34 al.2) din Lege 188/1999 republicată, s-a admis acțiunea și a obligat pârâții la plata drepturile solicitate, actualizate.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs, în termen legal, pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice B, scutit de plata taxei de timbru potrivit dispozițiilor art. 15 lit. a din Legea nr. 146/1997.
În motivarea recursului, s-a arătat că dreptul la prima de concediu a fost suspendat succesiv în perioada 2001-2006 prin acte normative emise cu respectarea normelor de tehnică legislativă. Pe de altă parte, potrivit dispozițiilor Legii nr. 500/2002 nici o cheltuială din fondurile publice nu poate fi angajată, ordonanțată și plătită dacă nu e aprobată potrivit legii și nici o cheltuială nu poate fi înscrisă în buget dacă nu există bază legală pentru aceasta.
La termenul din 24 ianuarie 2008, potrivit dispozițiilor art. 18 din Decretul nr. 167/1958, instanța a invocat din oficiu excepția prescrierii dreptului la acțiune pentru drepturile bănești aferente perioadei 2001-2003, părțile fiind citate pentru a formula concluzii asupra acestei excepții.
Legal citate, intimatele nu au fost reprezentate sau prezente în fața instanței și nu au formulat cereri în cauză.
Prin cererea depusă la dosar la data de 4 februarie 2008 recurenta a arătat că renunță la judecata recursului, cererea fiind respinsă de instanță, față de dispozițiile art. 28 alin.3 din Legea nr. 554/2004 republicată.
Examinând recursul promovat pentru motivele arătate, precum și din oficiu, în condițiile art. 304, 304 Cod procedură civilă, instanța îl apreciază ca fiind fondat pentru următoarele considerente:
Suspendarea plății primelor de vacanță prin legile bugetului de stat pentru anii 2001 - 2006 nu produce efectul înlăturării, anulării dreptului recunoscut reclamanților prin art. 32 al. 2 (devenit 34 al. 2 după republicare) din legea 188/1999. Interpretarea dată acestei măsuri de către recurenta - pârâtă conduce la concluzia că nu se poate acorda acest drept decât după ce încetează suspendarea dispusă prin legile speciale. În acest context, examinând dispozițiile legilor temporare privind suspendarea exercitării dreptului raportat la prevederile constituționale din art. 53, în mod legal instanța de fond a constatat că limitarea adusă exercițiului dreptului la prima de concediu excede condițiilor reglementate de dispozițiile arătate, privind situațiile în care intervine, caracterul necesar, proporțional cu situația ce a determinat-o, nediscriminatoriu și fără a aduce atingere dreptului în substanța lui.
De altfel, prin decizia XXIII/12.12.2005 pronunțată de Secțiile Unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție, pronunțându-se asupra suspendării exercițiului aceluiași drept recunoscut altor beneficiari, s-a reținut că "pentru ca un drept prevăzut să nu devină doar o obligație lipsită de conținut, ceea ce ar constitui o îngrădire nelegitimă exercitării lui, un atare drept nu poate fi considerat că nu existat pe perioada pentru care exercițiul lui ar fi înlăturat".
Pe de altă parte, limitarea exercițiului dreptului la prima de concediu motivată de deficitul bugetar nu îndeplinește nici cerințele impuse de dispozițiile art. 19 paragraful 3 din Pactul Internațional cu privire la drepturile civile și politice adoptat la 16.12.1966 de Adunarea Generală a Organizației Națiunilor Unite și ratificat de România prin Decretul nr. 212/1974. Devenind aplicabile aceste reglementări potrivit dispozițiilor art. 20, 11 din Constituția României nu se poate aprecia că motivele suspendării respectă cerințele menționate privind limitarea exercițiului drepturilor.
În ceea ce privește prescripția dreptului la acțiune, pentru perioada 2001 - 2003, exercițiul dreptului la prima de concediu a fost suspendată prin art. 3 din OUG33/2001 care, chiar dacă termenul prevăzut prin acest act normativ a fost prelungit prin legi temporare, se constituie ca o suspendare unică ce a început cu 02 martie 2001 când a intrat în vigoare OUG33/2001 și s- finalizat la 31 decembrie 2003 prin dispozițiile de prelungire a termenuluiprevăzut în art. 3 din OUG33/2001 prin art. 10 alin.3 din Legea 631/2002. Așadar, pentru perioada 2001 - 2003 dreptul la acțiune al reclamantului s-a născut după expirarea perioadei de suspendare, respectiv după 31 decembrie 2003.
Cum termenul de prescripție de 3 ani s-a împlinit la 31 decembrie 2006, promovarea acțiunii de către reclamantă la 27 august 2007 nu s-a realizat în interiorul termenului legal.
Așa cum s-a arătat, suspendarea exercitării dreptului la primă de concediu s-a realizat pentru perioada 2001 - 2003 prin OUG33/2001, iar pentru anii 2004, 2005 și 2006 prin legi temporare.
Așadar, în speță, plecând de la susținerea recurentei, existăpatru cauze de suspendare, respectiv suspendarea prin OUG33/2001 cu modificările ulterioare prin Legile 743/2001 și 631/2002, suspendarea prin legea bugetului 507/2003 (pentru anul 2004), cea dispusă prin Legea 511/2004 (pentru anul 2005) și cea în baza Legii nr. 379/2005(pentru anul 2006).
Dacă prin Legile 743/2001 și 631/2002 s-a dispus prelungirea suspendării dispusă prin OUG33/2001, prin Legile 507/2003, 511/2004 și 379/2005 s-a dispus că aplicarea prevederilor din actele normative în vigoare la primele ce se acordă cu ocazia plecării în concediu de odihnă se suspendă până la 31 decembrie 2004, 31 decembrie 2005, respectiv 31 decembrie 2006.
Potrivit art. 59 al. 2 din Legea 24/2000 republicată dispozițiile legilor temporare sunt în vigoare pentru perioada la care se referă, iar potrivit art. 66 din același act normativ, prin acte normative ulterioare se poate prelungi durata actelor normative temporare, dispoziția de prelungire trebuind să intervină înainte de expirare termenului.
Față de aceste dispoziții legale, interpretând succesiunea în timp a legilor care au reglementat exercițiul dreptului la prima de concediu, rezultă că dispozițiile cu caracter temporar din OUG33/2001 au fost prelungite succesiv prin Legile 743/2001 și 631/2002, iar legile ulterioare (Legea 507/2003, Legea 511/2004, Legea 379/2005) nu cuprind dispoziții de prelungire a acestora. Așadar dreptul la prima de concediu pentru anii 2001 - 2003 putut fi valorificat începând cu 01 ianuarie 2004.
Legea 507/2003 a suspendat exercițiul dreptului la prima de concediu pentru anul 2004 până la 31 decembrie 2004, pentru această perioadă dreptul la acțiune născându-se la 01 ianuarie 2005, pentru anul 2005 dreptul la prima de concediu s-a suspendat prin Legea 511/2004 până la 31 decembrie 2005, dreptul la acțiune născându-se la 01 ianuarie 2006, iar pentru anul 2006 dreptul la prima de concediu s-a suspendat prin Legea 379/2005 până la 31 decembrie 2006. Cum ultimele legi nu au dispus prelungirile suspendărilor anterioare conform art. 66 din Legea 24/2000 rezultă că fiecare din ele a suspendat exercițiul dreptului la prima de concediu, independent și pentru anul în care dispozițiile respective erau aplicabile.
Motivele referitoare la imposibilitatea acordării drepturilor în absența prevederilor legale exprese devin nefondate în condițiile existenței prezentei hotărâri judecătorești care constituie titlu executoriu și ale dispozițiilor art. 1,2,4 din OG22/2002 cu modificările și completările ulterioare, care reglementează condițiile de executare a obligațiilor de plată ale instituțiilor publice stabilite prin titluri executorii, cu atât mai mult cu cât hotărârea pronunțată nu s-a întemeiat pe atitudinea culpabilă a vreuneia dintre părți, ci pe modalitatea diferită de interpretare și aplicare a dispozițiilor legale ce reglementează dreptul în litigiu.
În consecință, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin.1, 3 raportat la cele ale art. 304 pct.9, 304 Cod procedură civilă, va fi admis recursul, va fi modificată în parte sentința recurată în sensul admiterii excepției prescripției dreptului la acțiune pentru prima de vacanță aferentă perioadei 2001-2003 și respingerii acțiunii în ceea ce privește acordarea primelor de vacanță pe anii 20012003, ca prescrisă. Vor fi menținute celelalte dispoziții ale sentinței recurate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul contencios administrativ promovat de recurenta - pârâtăDIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE, împotriva sentinței civile nr. 373 din 05.10.2007, pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul nr- în contradictoriu cu intimata - reclamantă cu domiciliul în B, B-dul - cel nr. 13. D,. 1, județul B și intimatul - pârâtMINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELORcu sediul în-, Sectorul 5.
Modifică în parte sentința recurată, în sensul că:
Admite excepția prescrierii dreptului la acțiune pentru prima de vacanță aferentă perioadei 2001-2003 și în consecință.
Respinge acțiunea pentru plata primelor de vacanță aferentă perioadei 2001-2003, pentru prescrierea dreptului la acțiune.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței recurate.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi,14 februarie 2008.
PREȘEDINTE: Vera Stănișor
- - JUDECĂTORI: Vera Stănișor, Mona Ciopraga Gabriela, Morina
- - -
-
GREFIER,
Red. /
Red.
3 ex. 27 febr. 2008
Președinte:Vera StănișorJudecători:Vera Stănișor, Mona Ciopraga Gabriela, Morina
