Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 1270/2008. Curtea de Apel Craiova
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV SI FISCAL
DECIZIE Nr. 1270
Ședința publică de la 04 Iunie 2008
PREȘEDINTE: Elena Canțăr Președinte Secție
JUDECĂTOR 2: Costinel Moțîrlichie
JUDECĂTOR 3: Sanda Lungu
Grefier - -
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamantul împotriva sentinței nr. 702 din 24 martie 2008 pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr- în contradictoriu cu intimatul pârât CONSILIUL LOCAL, având ca obiect litigiu privind funcționarii publici (Legea Nr.188/1999).
La apelul nominal făcut în ședința publică, s-a prezentat recurentul reclamant, lipsind intimatul pârât CONSILIUL LOCAL.
Procedura legal îndeplinită.
S-a prezentat referatul cauzei, arătându-se că recursul a fost declarat în termen, că s-a depus la instanța a cărei hotărâre se atacă, potrivit art. 302 Cod procedură civilă și este scutit de taxa de timbru.
Curtea, constatând cauza în stare de judecată, a acordat cuvântul asupra recursului.
Recurentul reclamant, solicită admiterea recursului, modificarea sentinței și pe fond admiterea acțiunii așa cum a fost formulată.
CURTEA
Asupra recursului de față:
Prin cererea înregistrată la 15.02.2008, reclamantul a chemat în judecată pârâtul consiliul Local, solicitând instanței ca prin sentința ce se va pronunța, să fie obligat să acorde sporul de confidențialitate și de mobilitate în cuantum de 25% aplicat la salariul de încadrare al reclamantului, începând cu luna aprilie 2004, data nașterii dreptului, până în prezent, reactualizată cu indicele de inflație până la data plății efective și în continuare pe toată durata îndeplinirii funcției publice.
În motivarea acțiunii a arătat că își desfășoară activitatea în proporție de 50% în afara instituției, deci obligațiile de serviciu nu se realizează într-un loc stabil de muncă, fiind nevoit să se deplaseze în toate satele comunei.
Potrivit art. 25 din Codul Muncii clauza de mobilitate este definită ca fiind acea clauză din contractul individual de muncă prin care părțile convin ca în considerarea specificului muncii, respectiv datorită faptului că executarea obligațiilor de serviciu nu se realizează într-un loc stabil de muncă să beneficieze de prestații suplimentare în bani sau în natură.
Art. 26 din muncii, definește clauza de confidențialitate ca fiind acea clauză prin care părțile convin ca pe toată durata desfășurării raportului de muncă și după încetarea acestuia să nu transmită date sau informații de care au luat cunoștință în timpul executării contractului în condițiile stabilite de regulamentele interne, contractul colectiv de muncă sau contractul individual de muncă.
Potrivit dispozițiilor art. 45 din legea 188/1999, funcționarii publici au obligația să păstreze secretul de stat, secretul de serviciu precum și confidențialitatea în legătură cu faptele, informațiile sau documentele de care i-au cunoștință în exercitarea funcției publice, în condițiile legii, cu excepția informațiilor de interes public.
În dovedirea acțiunii reclamantul a depus la dosarul cauzei în copie cartea de muncă.
Pârâtul Consiliul Local a formulat întâmpinare prin care a arătat că este de acord cu plata acestor drepturi.
Tribunalul Gorj, prin sentința nr. 702 din 24 martie 2008, a respins acțiunea reclamantului împotriva pârâtului consiliul Local.
În considerentele sentinței s-a reținut că, activitatea funcționarilor publici cum este cazul reclamantului nu se desfășoară pe baza unui contract individual de muncă, aceștia fiind numiți în funcții publice cu avizul Agenției Naționale a Funcționarilor Publici prin actul administrativ al primarului în care se înscrie salariul de încadrare precum și celelalte sporuri prevăzute de legislația în vigoare.
Nu pot fi invocate prevederile art. 25 din muncii, deoarece clauza de mobilitate nu este prevăzută în actul administrativ de numire în funcție al reclamantului iar pârâții nu au convenit cu acesta să beneficieze de prestații suplimentare în bani sau în natură.
Pentru orele lucrate peste programul de lucru, deci în afara celor 8 ore prevăzute de Codul Muncii, reclamantul primește un spor de dispozitiv de 25 % aplicat la salariul de încadrare iar pentru zilele în care este ofițer de serviciu pe instituție primește zile libere.
Nici prevederile art. 26 din referitoare la clauza de confidențialitate nu pot fi aplicate reclamantului deoarece Regulamentul de ordine Interioară și Regulamentul de organizare și funcționare a aparatului de specialitate al primarului nu prevăd o astfel de clauză.
Funcționarii publici au obligația conform art. 45 din legea 188/1999 "să păstreze secretul de stat, secretul de serviciu precum și de confidențialitatea în legătură cu faptele, informațiile sau documentele de care iau cunoștință în exercitarea funcției publice, în condițiile legii, cu excepția informațiilor de interes public", fără a se preciza că pentru această prevedere legală sunt remunerați suplimentar.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul, care a arătat că instanța de fond a apreciat eronat că, dacă părțile nu au convenit asupra clauzelor de mobilitate și confidențialitate, instanța nu se poate substitui angajatorului și să-i impună acordarea sporului aferent acestei clauze.
Recursul este nefondat.
Reclamantul are calitatea de funcționar public, deținând în cadrul Consiliului Local, funcția de referent(casier).
În conformitate cu prevederile art.31 din Legea 188/1999 R, pentru activitatea desfășurată funcționarii publici au dreptul la un salariu care se compune din: salariul de bază, sporul pentru vechime în muncă, suplimentul postului, suplimentul corespunzător treptei de salarizare, prime și alte drepturi salariale în condițiile legii.
În ceea ce privește adaosul salarial, corespunzător sporului de mobilitate și confidențialitate, reglementat de art.25 și 26 din Codul Muncii, Curtea precizează că acesta nu este datorat de către angajator, în măsura în care nu a fost prevăzut expres în actul normativ care reglementează drepturile salariale și alte drepturi ale funcționarilor publici.
Reclamantul nu a invocat în sprijinul acțiunii sale nici un act normativ,privind reglementarea drepturilor salariale ale funcționarilor publici, ci numai cadrul legal general, reprezentat de dispozițiile art.25 și 26 din Codul Muncii și aplicabilitatea acestora în cazul funcționarilor publici.
Arătăm că pentru a se acorda sporul de mobilitate și confidențialitate, așa cum rezultă din prevederile art.31 din Legea 188/1999, este necesar ca alte drepturi salariale pentru a fi acordate funcționarului, să formeze obiectul unei reglementări legale.
Într-adevăr dispozițiile Legii 188/1999 se completează cu prevederile legislației muncii, așa cum dispune art.117 din legea republicată, în măsura în care dispozițiile respective nu contravin legislației specifice funcției.
În ceea ce privește drepturile decurgând din clauza de mobilitate și confidențialitate, acestea nu contravin legislației funcției publice, numai că legiuitorul a condiționat acordarea altor drepturi, a căror sferă se poate extinde și la cele două clauze, de existența unei reglementări legale.
Legislația prin care în decursul timpului s-a reglementat sistemul de salarizare al funcționarilor publici nu a stabilit niciodată acordarea celor două tipuri de sporuri pentru funcțiile publice de execuție sau de conducere, în acest sens enunțăm cu titlu de exemplu OG 92/2004, OG 2/2006, OG 6/2007.
Aceste acte normative au prevăzut toate drepturile și sporurile care se acordă funcționarilor publici.
În OG 2/2006 a fost inclus sporul de confidențialitate pentru funcționarii publici din aparatul propriu al Guvernului, al Administrației prezidențiale, CNSAS, Ministerul Integrării Europene, Direcțiilor subordonate ministrului delegat pentru comerț din cadrul, Consiliului legislativ, așadar legiuitorul a enumerat expres categoriile care pot beneficia de un astfel de spor.
Același act normativ la care am făcut referire mai sus a reglementat și faptul că acest spor se stabilește prin actul administrativ al ordonatorului principal de credite, cu încadrarea în cheltuielile de personal prevăzute în bugetul alocat.
Din expunerea efectuată în această decizie, se reține că în ceea ce privește funcționarii publici din cadrul autorităților locale nu a existat niciodată o reglementare prin care să se acorde spor de confidențialitate și mobilitate și că, mai mult, chiar în situația acordării acestora pentru categoriile de funcționari prevăzute expres în lege, aceste sporuri sunt limitate, în sensul încadrării în cheltuielile de personal.
Clauzele de mobilitate și confidențialitate nu sunt contrare statutului funcționarului public, însă determinant este ca drepturile respective care se constituie în sporuri adaosuri în salarizare să fie nominalizate și cuantificate într-un act normativ.
În cazul funcționarului public nu s-a inclus o normă care să reglementeze aceste drepturi în nici unul dintre actele normative care se referă la salarizarea funcționarilor.
Față de considerentele expuse mai sus, în baza art.312 Cod pr.civilă, Curtea va respinge recursul reclamantului ca neîntemeiat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de reclamantul împotriva sentinței nr. 702 din 24 martie 2008 pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr-
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 04 Iunie 2008.
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
Red. -
Tehnored SI 2 ex./17.06.2008
Jud fond /
Președinte:Elena CanțărJudecători:Elena Canțăr, Costinel Moțîrlichie, Sanda Lungu