Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 128/2009. Curtea de Apel Brasov
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BRAȘOV
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA Nr. 128/
Ședința publică de la 17 Februarie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Maria Ioniche
JUDECĂTOR 2: Silviu Gabriel Barbu
JUDECĂTOR 3: Marcela
Grefier -
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra recursului declarat de chematul în garanție MINISTERUL ECONOMIEI SI FINANTELOR prin Direcția Generală a Finanțelor Publice împotriva sentinței civile nr. 790/CA din 8 decembrie 2008 pronunțată de Tribunalul Brașov - secția comercială și de contencios administrativ în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică, la pronunțare se constată lipsa părților.
Procedura legal îndeplinită.
Dezbaterile în cauza de față au avut loc în ședința publică din data de 10 februarie 2009, când părțile au lipsit; încheierea de ședință din acea zi, face parte integrantă din prezenta, iar instanța în baza art. 146 Cod procedură civilă pentru a da posibilitatea părților să depună concluzii scrise, a amânat pronunțarea cauzei la data de 17 februarie 2009.
CURTEA,
Asupra recursului de față,
Constată că prin sentința civilă nr. 790/CA/8.12.2008 pronunțată de Tribunalul Brașov - secția comercială și de contencios administrativ s-a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Economiei și Finanțelor și s-a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta în contradictoriu cu pârâții Ministerul Internelor și Reformei Administrative și Inspectoratul de Poliție al Județului B au fost obligați pârâții să plătească reclamantei și intervenienților prima de concediu cuvenită defunctului pentru perioada 2004 - 9.03.2006 și sporul de fidelitate pentru anul 2005, sume actualizate în raport cu rata inflației la data efectuării plății; a fost obligat pârâtul Ministerul Internelor și Reformei Administrative să cuprindă în buget sumele necesare primelor de concediu și sporului de fidelitate; s-a admis cererea de chemare în garanție a Ministerului Economiei și Finanțelor formulată de Ministerul Internelor și Reformei Administrative și în consecință a fost obligat Ministerul Economiei și Finanțelor să vireze Ministerului Internelor și Reformei Administrative fondurile necesare plății sumelor stabilite prin hotărâre.
Pentru a pronunța această soluție prima instanță a reținut următoarele:
Cu privire la excepția lipsa calității procesuale pasive, instanța a apreciat că aceasta este neîntemeiată, având in vedere că Ministerul Economiei și Finanțelor este, față de dispozițiile Legii 500/2002 și HG 208/2005, singurul in măsură să prevadă și să aloce in bugetul Ministerului Internelor și Reformei Administrative sumele necesare efectuării plății sumelor stabilite prin prezenta hotărâre.
Pe fondul cauzei, instanța a apreciat că acțiunea este parțial fondată.
Defunctul a fost angajat în cadrul Inspectoratul Județean de Poliție B, până la data de 11.03.2006, dată la care a decedat și a avut calitatea de funcționar public cu statut special, aspect ce rezultă din decizia nr. 1950/2008 emisă de Inspectoratul de Poliție Județean.
În cadrul raportului de serviciu existent între și pârâți pe perioada lucrată de către acesta in intervalul 2004-2006, pârâților le incumbă obligația corelativă drepturilor prevăzute de prevederile art. 37 alin. 2 și art. 6 din OG nr. 38/2003 privind salarizarea și alte drepturi ale polițiștilor, care stabilește că "la plecarea în concediul de odihnă polițistul primește o primă de concediu egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu" și că "pentru activitatea desfășurată în instituțiile din sectorul de apărare națională, ordine publică și siguranță națională, în calitate de militar, polițist, funcționar public și personal contractual, polițiștilor li se acordă un spor de fidelitate de până la 20% din salariul de bază, în condițiile stabilite prin ordin al ministrului de interne", astfel că în ipoteza cererii moștenitorilor defunctului de obligare la plata sumelor reprezentând prima de concediu pentru anii 2004, 2005 și a sumei reprezentând sporul de fidelitate pentru anul 2005, pârâții au calitate procesuală pasivă, revenindu-i obligația corelativă acestor drepturi.
Deși prin efectul legilor bugetului de stat ulterioare OG 38/2003, exercițiul dreptului de a încasa prima de concediu, prevăzut de prevederile art. 37 al. 2 din OG nr. 38/2003, a fost suspendat până la sfârșitul anului 2006, iar prin efectul OUG 118/24.11.2004 privind acordarea unor drepturi salariale personalului Ministerului Administrației și Internelor - art. 2, exercițiul dreptului de a încasa sporul de fidelitate, prevăzut de prevederile art. prevederile art. 6 din OG nr. 38/2003, a fost suspendat în anul 2005, totuși această împrejurare nu echivalează cu stingerea drepturilor, ci are ca efect numai imposibilitatea realizării prerogativelor sale în intervalul de timp pentru care s-a suspendat exercițiul drepturilor.
Dreptul la prima de concediu și, respectiv, la sporul de fidelitate, continuă să existe până la momentul adoptării unei dispoziții legale exprese contrare, deoarece, în materia dreptului muncii, este pe deplin aplicabil principiul derivând din "teoria a drepturilor câștigate", astfel încât nu poate fi acceptată ipoteza unei abrogări implicite a unei prevederi legale care a instituit un drept. Cum raportul de serviciu al funcționarului public este similar unui raport de muncă în ceea ce privește drepturile legale, acest principiu este pe deplin aplicabil și în situația funcționarilor publici.
S-a apreciat că dispozițiile privind suspendarea nu au produs niciun efect sub aspectul existenței dreptului la prima de concediu și la sporul de fidelitate, și deci, nu au avut drept consecință suprimarea acestuia în materialitatea sa pentru perioada în care au fost în ființă. Această suspendare nu poate echivala cu stingerea dreptului, ci are ca efect numai imposibilitatea realizării acestuia în intervalul de timp pentru care a fost suspendat exercițiul său.
Deși nu se poate nega dreptul legiuitorului de a suspenda aplicarea anumitor dispoziții legale, acest drept trebuie exercitat cu respectarea cerințelor impuse de art. 56 și 64 din Legea nr. 24/2000.
Succesiunea în timp a actelor normative la care s-a făcut referire impune să se rețină că dreptul la primă pentru concediul de odihnă al polițiștilor în baza OG nr. 38/2003, instituit prin art. 37 alin.2, a fost introdus în această lege încă de la adoptarea sa și și-a produs efectele începând din 2007, continuând să existe și în prezent, fiind prevăzut de același art. 37 al. 2 din același act normativ. La fel, dreptul la sporul de fidelitate al polițiștilor, instituit prin art. 6, fost introdus în OG 38/2003 încă de la adoptarea sa și și-a produs efectele începând din 01 ianuarie 2004, continuând să existe și în prezent, și producând consecințe și in anul 2005.
Mai mult, suspendarea exercițiului dreptului nu echivalează cu însăși înlăturarea lui, cât timp prin nicio dispoziție legală nu i-a fost înlăturată existența pentru anii 2004 - 2007.
Suspendarea ulterioară a dreptului la prima de concediu, pe fiecare din anii următori, a acestui drept recunoscut și garantat nu poate înlătura existența lui anterioară, pentru că s-ar contraveni atât art. 53 din Constituția revizuită (art. 49 din Constituția anterioară) privind cazurile când se poate restrânge exercițiul unui drept, cât și reglementărilor date prin art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.
Pentru ca un drept prevăzut să nu devină doar o obligație lipsită de conținut, redusă lanudum jus, ceea ce ar constitui o îngrădire nelegitimă a exercitării lui, un atare drept nu poate fi considerat că nu a existat în perioada celor 7 ani, pentru care exercițiul lui a fost suspendat, iar nu înlăturat. Altfel, s-ar ajunge la situația ca un drept patrimonial, a cărui existență este recunoscută, să fie vidat de substanța sa și, practic, să devină lipsit de orice valoare.
De aceea, respectarea principiului încrederii în statul de drept, care implică asigurarea aplicării legilor adoptate în spiritul și litera lor, concomitent cu eliminarea oricărei tendințe de reglementare a unor situații juridice fictive, face necesar ca titularii drepturilor recunoscute să nu poată fi obstaculați de a se bucura efectiv de acestea pentru perioada în care au fost prevăzute de lege.
Efectele produse de aceste acte normative, de suspendare sau de amânare a punerii în aplicare a dispoziției legale referitoare la dreptul dobândit, nu pot fi limitate decât în situația în care nu mai este în vigoare actul normativ care a prevăzut dreptul respectiv, aspect statuat cu forță juridică obligatorie, de către Înalta Curte de Casație și Justiție prin Decizia 23/2005 dată în interesul legii, în privința interpretării și aplicării unitare a dispozițiilor art. 411 alin. 1 din Legea nr. 50/1996, referitoare la prima de concediu de odihnă pentru magistrați, prin invocarea prevederilor legilor bugetului de stat pe anii 2003, 2004 și 2005 [art. 10 alin. (3) din Legea nr. 631/2002, art. 9 alin. (7) din Legea nr. 507/2003 și art. 8 alin. (7) din Legea nr. 511/2004], ce confereau același drept categoriei magistraților judecători și procurori și personalului auxiliar de specialitate.
Ca urmare, ordonatorilor principali de credite și, după caz, ordonatorilor de credite de inferior le revine obligația să plătească polițiștilor, pentru anii 2004-2006, primele de concediu de odihnă cuvenite acestora în conformitate cu art. 37 al. 2 din OG nr. 38/2003, privind salarizarea și alte drepturi ale polițiștilor.
Cu privire la posibilitatea moștenitorilor persoanelor îndreptățite de a solicita plata primelor de concediu, aceasta este reglementată de dispozițiile art. 4 al. 3 din OUG 146/2007, conform cărora "entru p. persoanele decedate în perioada prevăzută la art. 1, plata primelor de concediu de odihnă se acordă într-o singură tranșă moștenitorilor de drept ai acestora. În cazul în care există mai mulți moștenitori, aceștia transmit, în original, procura notarială prin care împuternicesc pe unul dintre ei să primească plata, împreună cu numărul de cont al acestuia, precum și copie legalizată a certificatului de moștenitor." De asemenea, având in vedere și certificatul de moștenitor depus este evident că atât reclamanta cât și intervenienții au calitate de moștenitori iar dreptul la primele de concediu și la sporul de fidelitate face parte din masa succesorală și trebuie împărțit între moștenitori potrivit dispozițiilor de drept comun in materie de succesiuni.
În ceea ce privește sporul de fidelitate solicitat prin acțiune, instanța a reținut că acest spor nu s-a acordat doar in anul 2005 așa încât cererea formulată pentru anii 2004 și 2006 este nefondată.
Raportat considerentelor expuse, Tribunalul a admis in parte acțiunea formulată și, pe cale de consecință, au fost obligați pârâții să plătească reclamantei și intervenienților sumele reprezentând primele de concediu egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu, aferente anilor 2004, 2005 și 2006 ( proporțional cu durata lucrată in anul 2006 de antecesorul lor) în condițiile art. 37 alin. 2 din OG nr. 38/2003, și sumele reprezentând sporul de fidelitate aferent anului 2005, în conformitate cu dispozițiile art. 6 din OG 38/2003, sume actualizate în raport cu rata inflației de la data nașterii dreptului până la data plății efective, având în vedere faptul că în materia raporturilor de serviciu, similar raporturilor de muncă, se prezumă punerea în întârziere a angajatorului, odată cu data nașterii dreptului, sarcina probei revenindu-i acestuia raportat la data nașterii prejudiciului.
Cu privire la cererea de chemare in garanție formulată de pârâtul Ministerul Internelor și Reformei Administrative, aceasta a fost considerată fondată și, în temeiul dispozițiilor art. 60, 63 Cod Procedură Civilă și a. 500/2002 și HG 208/2005 a fost admisă, având in vedere că Ministerul Economiei și Finanțelor este singurul in măsură să vireze in bugetul Ministerului Internelor și Reformei Administrative sumele necesare efectuării plății sumelor stabilite prin prezenta hotărâre.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs chematul în garanție Ministerul Economiei și Finanțelor prin Direcția Generală a Finanțelor Publice B criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În dezvoltarea motivelor de recurs se arată că:
1. în mod greșit s-a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Economiei și Finanțelor, el nu trebuie confundat cu Statul Român și cu bugetul de stat, rolul Ministerului Economiei și Finanțelor este de răspunde de elaborarea proiectului de buget respectând procedura prevăzută de legea finanțelor publice; Ministrul finanțelor este ordonator principal de credite ca și ministrul internelor, nu poate fi obligat la plata drepturilor salariale către angajați ai altor ministere. În practica instanțelor se admite excepția;
2. În mod greșit s-a admis cererea de chemare în garanție, nefiind îndeplinite cerințele art. 60 - 63 Cod procedură civilă, între Ministerul Economiei și Finanțelor și Ministerul Internelor și Reformei Administrative nu există nici o obligație de garanție, faptul că ordonatorul principal de credite nu a acordat în mod nejustificat indemnizațiile cuvenite de drept reclamantei nu-i conferă acestuia o garanție egală din partea Ministerului Economiei și Finanțelor. Se menționează că atât ministrul Economiei și Finanțelor cât și de ministrul Internelor și Reformei Administrative sunt ordonatori principali de credite, iar conform art. 23 alin. 3 din Legea 72/1996 și 500/2002,creditele bugetare aprobate unui ordonator principal de credite prin Legea bugetară anuală nu pot fi utilizate pentru finanțarea altui ordonator principal de credite", deci Ministerul Economiei și Finanțelor nu poate fi obligat să vireze sumele de bani ce fac obiectul litigiului. Rolul Ministerul Economiei și Finanțelor este de a grupa solicitările tuturor ministerelor și a înainta spre aprobare proiectul de buget.
3. Pe fondul cauzei se arată că acordarea primelor de vacanță a fost suspendată prin art. 3 alin. 1 din OUG 33/2001, art. 10 alin. 3 din Legea 631/2002; art. 9 alin. 7 din Legea 507/2003, art. 8 alin. 7 din Legea 511/2007 și respectiv Legea 379/2005. Curtea Constituțională a statuat prin deciziile sale că prima de concediu nu este un drept fundamental constituțional; se citează și dispozițiile art. 24 din Legea 24/2000.
Cu privire la sporul de fidelitate se menționează că prin art. 2 alin. 2 din OUG 188/2004 și acest spor a fost suspendat.
Se menționează dispozițiile art. 14 alin. 2 din Legea 500/2002 și art. 29 alin. 3 din Legea 550/2002. Consideră că reactualizarea sumelor cu indicele de inflație este posibilă doar cu intervenția legiuitorului, altfel fiind o obligație imposibilă. Consideră aplicarea indicelui de inflație ca un mijloc de constrângere reprezentând pentru debitor o amenințare spre a-l determina să-și execute obligația asumată.
În drept își întemeiază recursul pe dispozițiile art. 304 pct. 9 și art. 3041Cod procedură civilă.
Intimata a depus la dosar întâmpinare solicitând respingerea recursului.
Analizând actele și lucrările dosarelor, sentința atacată raportat la motivele de recurs invocate, Curtea constată că recursul este nefondat.
Conform art. 19 din Legea nr. 500/2002 Ministerul Finanțelor Publice are următoarele atribuții: pregătește proiectele legilor bugetare anuale, ale legilor de rectificare și ale legilor privind aprobarea contului general anual de execuție; aprobă clasificațiile bugetare și modificările acestora, analizează propunerile de buget; asigură monitorizarea execuției bugetare; blochează sau reduce utilizarea unor credite bugetare constatate ca fiind fără temei legal sau fără justificare în bugetele ordonatorilor de credite etc.
Ordonatorii de credite repartizează creditele bugetare aprobate pentru bugetul propriu și pentru bugetele instituțiilor publice ierarhic inferioare potrivit art. 21.
Ei au o serie de responsabilități prevăzute de art. 22.
Proiectele legilor bugetare se elaborează de Guvern prin Ministerul Finanțelor Publice (art. 28 din Legea nr. 500/2002). Chiar dacă aceste proiecte au la bază și propunerile de cheltuieli ale ordonatorilor principali de credite puterea de decizie o are conform legii Ministerul Finanțelor Publice care poate să cuprindă sau nu în proiectul legii bugetului cheltuielile propuse. De asemenea doar acesta are posibilitatea de a propune rectificarea bugetară pentru repartizarea unor fonduri suplimentare pentru punerea în executare a dispozițiilor hotărârilor judecătorești.
Recurentul nu a fost chemat în judecată pentru a plăti el drepturile salariale unor persoane angajate la instituțiile subordonate altui ordonator de credite (în speță Ministrul Internelor și Reformei Administrative), ci a fost obligat să asigure aceste sume în conformitate cu atribuțiile ce-i revin conform Legii privind finanțele publice.
Ministerul Internelor și Reformei Administrative nu poate cere direct rectificarea bugetului său și alocarea unor fonduri suplimentare, aceasta trebuie să se realizeze prin intermediul Ministerului Finanțelor Publice.
Din aceste considerente Ministerul Internelor și Reformei Administrative a chemat în garanție Ministerul Economiei și Finanțelor; pentru ca acesta să aibă în vedere la elaborarea proiectului de buget și aceste sume cuprinse în hotărârile judecătorești. Ministerul Economiei și Finanțelor nu a fost obligat să plătească el aceste drepturi bănești moștenitorilor angajatului Inspectoratului de Poliție al Județului B; recurentul a fost obligat să aloce sumele necesare îndeplinindu-și atribuțiile ce-i revin conform Legii 500/2002.
Criticile referitoare la fondul cauzei sunt și ele neîntemeiate.
Prin Decizia nr. XII pronunțată în data de 5.02.2007 de către Înalta Curte de Casație și Justiție s-a admis recursul în interesul legii stabilindu-se că "în aplicarea dispozițiilor art. 37 alin. 2 teza I din OG 38/2003 aprobată prin Legea 353/2003 privind salarizarea și alte drepturi ale polițiștilor, cu modificările și completările ulterioare, prima de concediu respectiv o sumă egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu, pe lângă indemnizația de concediu, se cuvine pentru perioada anilor 2004-2006 astfel cum a fost reglementată prin dispoziția legală menționată".
Corect a avut în vedere prima instanță aceste dezlegări ale problemei de drept aplicabilă în cauză conform prevederilor art. 329 alin. 3 din Codul d e procedură civilă.
Dreptul la prima de concediu nu a fost abrogat, ci a fost doar suspendat prin legile corect indicate de altfel de recurent.
Există o bază legală pentru înscrierea în buget a acestor sume.
Nici criticile referitoare la sporul de fidelitate nu sunt întemeiate.
Conform art. 6 din OG 38/2003 "pentru activitatea desfășurată în instituțiile din sectorul de apărare națională, ordine publică în calitate de polițist, polițiștilor li se acordă un spor de fidelitate de până la 20% din salariul de bază".
(antecesorul reclamantei și intervenienților) a fost polițist la Inspectoratul de Poliție Județean B în 2005 și nu a beneficiat de acest spor motivat de faptul că a fost suspendat prin OUG 118/2004.
Prin OUG 118/2008 dreptul la spor de fidelitate nu a fost desființat ci doar s-a suspendat exercițiul acestuia. Suspendarea nu înlătură însăși existența dreptului.
Un drept prevăzut de o prevedere legală nu poate deveni doar o obligație lipsită de conținut "un drept patrimonial, a cărui existență este recunoscută nu poate fi vidat de substanța sa și practic să devină lipsit de valoare. Nu interesează că este un drept fundamental constituțional sau nu. Este un drept prevăzut de un act normativ care nu a fost abrogat și se acordă în continuare, deci există și a existat din momentul prevederii lui prin OG 38/2003 aprobată și modificată și completată prin Legea 353/2003 și până în prezent.
Corect a interpretat prima instanță dispozițiile legale și a soluționat cererea. Și pentru aceste sume, există bază legală pentru înscrierea în buget.
Și acordarea sumelor actualizată cu indicele de inflație este corectă. Actualizarea sumei cuvenite cu indicele de inflație reprezintă un mijloc de recuperare a prejudiciului efectiv suferit; urmărește păstrarea valorii reale a obligației bănești. Ea nu reprezintă, așa cum susține recurentul o constrângere la executarea obligației bănești (nu s-au acordat daune cominatorii).
Față de toate considerentele arătate, Curtea în baza art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă raportat la art. 304 pct. 9 și 3041Cod procedură civilă urmează să respingă recursul chematului în garanție Ministerul Economiei și Finanțelor prin Direcția Generală a Finanțelor Publice B și să mențină sentința atacată cu completarea motivării din prezenta decizie.
Văzând și prevederile art. 274 Cod procedură civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de chematul în garanție Ministerul Economiei și Finanțelor prin Direcția Generală a Finanțelor Publice împotriva sentinței civile nr.790/CA/8.12.2008 pronunțată de Tribunalul Brașov - secția comercială de contencios administrativ.
Fără cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică, azi 17 Februarie 2009.
Președinte, - - | Judecător, --- - | Judecător, - |
Grefier,
-
Red: MC/18.02.2009
Dact: MD/23.02.2009 - 2 ex.
Jud.fond:
Președinte:Maria IonicheJudecători:Maria Ioniche, Silviu Gabriel Barbu, Marcela
