Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 128/2009. Curtea de Apel Pitesti
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA COMERCIALĂ ȘI DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR- DECIZIE NR. 128/R-
Ședința publică din 13 februarie 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Gina Achim judecător
JUDECĂTOR 2: Constantina Duțescu
JUDECĂTOR 3: Andreea Tabacu
Grefier: - -
S-a luat în examinare, pentru soluționare, recursul declarat de reclamanții și, cu domiciliul ales la avocat, în Pitești,-, jud.A, împotriva sentinței nr.554/CA din 21 2008, pronunțată de Tribunalul Argeș -Secția civilă, în dosar nr-, intimați-reclamanți fiind, - moștenitoare a DEFUNCTULUI, toți cu domiciliul ales la avocat, în Pitești,-, jud.A, intimați-pârâți INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI și MINISTERUL INTERNELOR ȘI REFORMEI ADMINISTRATIVE și intimat-chemat în garanție MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR- DGFP.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, a răspuns intimatul IPJ A prin consilier juridic, lipsă fiind celelalte părți.
Procedura, legal îndeplinită.
Recursul scutit de plata taxei judiciare de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează că la dosar s-a depus întâmpinare din partea IPJ
Reprezentantul intimatei IPJ A arată că nu mai are alte cereri de formulat.
Constatându-se recursul în stare de judecată, s-a acordat cuvântul asupra acestuia.
Reprezentantul intimatei IPJ A solicită respingerea recursului ca nefondat, precizând că cei doi recurenți au mai solicitat, anterior, pe cale judecătorească, sporul de fidelitate pentru anul 2005. Mai mult, instituția pe care o reprezintă a executat de bună voie dispozitivul hotărârii, achitând reclamanților drepturile în cauză în luna mai 2008.
CURTEA:
Asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin cererea introdusă la data de 9.05.2008, la Tribunalul Argeș sub nr-, reclamanții, și alții au chemat în judecată Inspectoratul de Poliție al Județului A, Ministerul Internelor și Reformei Administrative și Ministerul Economiei și Finanțelor, pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună:
- obligarea pârâtul J A la plata primei de vacanță pe perioada 2004-2006, actualizată cu coeficientul de inflație de la data plății, calculată în raport de perioada în care fiecare reclamant a avut calitatea de polițist și timpul efectiv lucrat;
- obligarea pârâtului A la plata sporului de fidelitate restant pe anul 2005, astfel cum este reglementat de art.6 din nr.OG38/2003, actualizat;
- obligarea celorlalți pârâți să asigure fondurile necesare plății acestor drepturi;
- obligarea la plata cheltuielilor de judecată.
In motivare s-a arătat că reclamanții sunt angajații A și au statut de polițiști, calitate în care, potrivit Legii nr.188/1999 și potrivit Legii nr.360/2002 și art.37 alin.2 din nr.OG38/2003, aveau dreptul la prima de vacanță, primă neacordată pe perioada în discuție.
Sub aspectul dreptului și perioadei, pricina a fost dezlegată de Înalta Curte de Casație și Justiție prin decizia nr. XII/2007, prin care li s-a stabilit dreptul la prima respectivă pentru perioada 2004-2006.
Cu privire la sporul de fidelitate, au arătat că acesta este reglementat de art.6 din nr.OG38/2003 și prin ordin al ministrului de interne iar în anul 2005 în mod neîntemeiat s-a dispus suspendarea plății acestuia.
Pârâtul, prin întâmpinare(4-7), a invocat cu titlu de excepție lipsa calității procesuale pasive susținând că, potrivit legii, creditele bugetare aprobate unui ordonator principal de credite prin legea bugetară anuală nu pot fi utilizate pentru finanțarea unui alt ordonator principal de credite. A mai invocat faptul că nu se află în raporturi de prepușenie cu reclamanții, aceștia fiind angajații celorlalți pârâți. Cu privire la drepturile pretinse, a arătat că acestea nu pot fi acordate, deoarece prin act normativ s-a dispus suspendarea plății lor.
Pârâtul, prin întâmpinare(9-11), a solicitat respingerea acțiunii deoarece plata primei de vacanță a fost suspendată la plată prin mai multe acte normative și reglementată la plată prin nr.OUG146/2007 iar sporul de fidelitate a fost suspendat la plată de asemenea prin act normativ, situație ce nu îi este imputabilă. Au fost indicate actele normative prin care s-a dispus suspendarea plății acestor drepturi.
Pârâtul a formulat cerere de chemare în garanție a Ministerului Economiei și Finanțelor pentru ca, în cazul admiterii acțiunii reclamanților, să fie obligat să asigure fondurile necesare plății acestor drepturi(11).
Pârâtul A, prin întâmpinare(27-29), a invocat, cu titlu de excepție prematuritatea acțiunii și lipsa de interes a reclamanților deoarece plata primei de vacanță a fost reglementată prin nr.OUG146/2007 iar cu privire la sporul de fidelitate, că este neîntemeiată, deoarece s-a dispus prin act normativ suspendarea plății acestuia și în calitate de ordonator terțiar de credite, plata drepturilor reclamanților s-a făcut în limita fondurilor alocate de, situație ce nu îi este imputabilă.
, prin întâmpinare(32-33), a solicitat respingerea cererii de chemare în garanție ca inadmisibilă.
Pârâtul Aad epus acte și relații la dosar(35-38, 60-62), necontestate de reclamanți, din care rezultă că aceștia au încasat prima de vacanță iar în ceea ce privește sporul de fidelitate acesta a fost achitat doar reclamanților și.
Prin sentința nr. 554/21 2008 TRIBUNALUL ARGEȘ, SECȚIA CIVILĂ, COMPLET SPECIALIZAT CONTENCIOS AMDINISTRATIV ȘI FISCAL, a admis în parte acțiunea formulată de reclamanții, -, -, moștenitoare a defunctului, toți cu domiciliul ales pentru comunicarea actelor de procedură la Cabinet Avocat cu sediul în Pitești,-, jud. A, în contradictoriu cu pârâții INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI A, cu sediul în Pitești,-, jud. A, MINISTERUL INTERNELOR ȘI REFORMEI ADMINISTARTIVE, cu sediul în B, nr. 1A, sector 1 și chematul în garanție fiind MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR cu sediul ales la.P A, B-dul. -, nr.118,Pitești, jud. A, după cum urmează.
A fost obligat pârâtul INSPECTORATUL DE POLIȚIEI AL JUDEȚULUI A să plătească reclamanților, - și -, moștenitoarea defunctului, sporul de fidelitate prevăzut de art. 6 din OG. nr. 38/2003, în condițiile stabilite prin ordinului ministrului de interne, pe anul 2005, actualizat cu coeficientul de inflație de la data plății, calculat în raport de timpul efectiv lucrat de fiecare reclamant în anul 2005.
A fost respinsă cererea reclamanților și pentru acordarea sporului de fidelitate ca rămasă fără obiect.
A fost respinsă cererea tuturor reclamanților de acordare a primei de vacanță pe perioada 2004-2006 ca rămasă fără obiect.
De asemenea a fost obligat pârâtul MINISTERUL INTERNELOR ȘI REFORMEI ADMINISTRATIVE să asigure pârâtului INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI A, fondurile necesare plății acestui drept.
A fost respinsă cererea de chemare în garanție formulată de MINISTERUL INTERNELOR ȘI REFORMEI ADMINISTRATIVE față de MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR.
Cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de, instanța a constatat și reținut că este întemeiată deoarece din pârâtul nu are atribuții ce privesc alocarea fondurilor necesare plății drepturilor pretinse de reclamanți și nu se află în raporturi de prepușenie cu reclamanții sau de subordonare cu ceilalți pârâți.
Referitor la prima de vacanță s-a reținut că reclamanții sunt angajații A ca polițiști, având calitatea de funcționari publici cu statut special și dreptul la prima de vacanța este reglementat de art.37 alin.2 din nr.OG38/2003.
Au fost reținute dispozițiile art. 53 din Constituția României în sensul că acestea reprezintă o garanție a protecției juridice a drepturilor omului, restrângerea exercițiului unor drepturi și libertăți cetățenești fiind permisă autorităților publice, doar pentru situații de excepție și numai condiționat. Chiar dacă restrângerea se poate realiza doar prin lege, acesteia nu îi este permisă atingerea substanței, conținutului normativ, decât dacă se impune pentru situațiile strict și limitativ enumerate de dispozițiile constituționale menționate.
S-a reținut că prima de concediu pentru categoria de personal din care fac parte reclamanții este prevăzută în art. 33 din Legea nr. 188/1999 privind statutul funcționarilor publici, potrivit căruia "funcționarul public are dreptul, pe lângă indemnizația de concediu, la o primă egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu, care se impozitează separat", precum și în nr.OG38/2003, art.37 alin.2, care reglementează salarizarea și alte drepturi ale polițiștilor. Acest drept nu a mai fost însă acordat funcționarilor publici începând cu anul 2001, fiind suspendate dispozițiile art. 33 din Legea nr. 188/1999 prin OUG nr. 33/2001 iar în prezent, textul de lege care prevede dreptul la prima de concediu este suspendat până la 31 decembrie 2006, potrivit art. 5 alin.5 din Legea nr. 379/2005 bugetului de stat pe anul 2006.
În raport de dispozițiile constituționale enunțate, potrivit art. 3 din OUG nr. 33/2001, precum și cele ale subsecventelor acte normative prin care s-au suspendat dispozițiile referitoare la acordarea primei de concediu de odihnă contravin situațiilor expres și limitativ enumerate de art. 53 din Constituția României și aduc o atingere a principiului protecției juridice a drepturilor omului iar un drept deja câștigat nu poate fi restrâns sau retras decât printr-un act normativ cu aceeași putere.
In ceea ce privește perioada pentru care prima de vacanță este datorată, s-a reținut că această chestiune a fost dezlegată de Înalta Curte de Casație și Justiție prin decizia nr. XII/5.02.2007, potrivit căreia prima de vacanță se cuvine polițiștilor pe perioada 2004-2006 iar dreptul la plată a fost reglementat și prin nr.OUG146/2007, stabilindu-se termene de plată și anii pentru care se face plata.
În ceea ce o privește pe reclamanta -, instanța a constatat că, aceasta a făcut dovada că este succesoarea soțului defunct, decedat la data de 16.09.2005, fost ofițer de poliție, și este îndreptățită la plata drepturilor cuvenite fostului soț.
Pârâtul Aal uat măsuri de achitare a primei de vacanță potrivit nr.OUG146/2007, plata acesteia nefiind contestată, astfel că acest capăt de cerere a fost respins ca rămas fără obiect.
Cu privire la pârâtul Ministerul Internelor și Reformei Administrative, s-a constatat și reținut că acesta a fost chemat în judecată în calitate de ordonator principal de credite, în al cărui buget este cuprins și bugetul pârâtului A, în vederea obligării la asigurarea fondurilor necesare plății drepturilor reclamanților. Obligația îi revine și în raport de dispozițiile nr.OUG146/2007, astfel că nu poate fi obligat, pentru aceleași considerente, la asigurarea fondurilor necesare.
In ceea ce privește cererea de chemare în garanție a Ministerului Economiei și Finanțelor, formulată de Ministerul Internelor și Reformei Administrative și A s-a constatat că Ministerul Economiei și Finanțelor răspunde de elaborarea proiectului bugetului de stat pe baza proiectelor bugetare ordonatorilor de credite ai acestui buget, precum și a proiectelor bugetelor locale și asigură fondurile necesare ordonatorilor de credite în vederea plății drepturilor salariale funcționarilor publici în limita sumelor aprobate de lege. El nu are atribuții de repartizare, aceasta revenind guvernului.
Referitor la sporul de fidelitate s-a reținut că acest spor este reglementat de art.6 din nr.OG38/2003 și se acordă în raport cu vechimea în muncă, în condițiile stabilite prin ordin al ministrului de interne, dreptul fiind suspendat la plată prin nr.OUG118/2004, aprobată prin Legea nr.28/2005.
S-a mai reținut că începând cu anul 2006 s-a reluat plata acestui spor.
Instanța a reținut că s-a făcut dovada că acest spor a fost achitat numai reclamanților și și nu a fost achitat celorlalți reclamanți, or, A are obligația achitării sporului de fidelitate în condițiile stabilite prin ordinul ministrului de interne iar pârâtul, în calitate de ordonator principal de credite, are obligația asigurării fondurilor necesare plății acestui drept.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs și solicitând admiterea acestuia, modificarea sentinței și obligarea pârâtului IPJ A, să plătească reclamanților sporul de fidelitate pe anul 2005, actualizat cu coeficientul de inflație la data plății, iar pârâtul MIRA să asigure fondurile necesare plății acestor drepturi.
În motivarea s-a arătat că, în mod greșit instanța a respins cererea în ce privește pe recurent, cu privire la sporul de fidelitate deși din întâmpinarea depusă rezultă că cei doi au primit sporul de fidelitate în temeiul unui alt titlu executoriu, fără a se face dovezi în acest sens.
Se susține că, afirmația IPJ A conform căreia reclamanții ar fi beneficiat de acest spor pe anul 2005 fără nici o dovadă însă, nu îndreptățea la respingerea cererii față de recurenți.
MIRA - IPJ Aaf ormulat întâmpinare solicitând respingerea recursului ca nefondat, deoarece reclamanții - recurenți au mai solicitat anterior tot pe cale judecătorească acest spor, care le-a fost acordat prin sentință irevocabilă în anul 2007.
Se susține că, din luna mai 2008, aceste sume au fost achitate așa cum rezultă din adresa 32248/27 ianuarie 2009 serviciului financiar - contabilitate din cadrul IPJ.
În susținerea întâmpinării a fost depusă la dosar adresa menționată și extras de pe pagina principală site-ului Curții de APEL PITEȘTI în dosarul nr-.
Analizând sentința recurată prin prisma criticilor invocate și în raport de probatoriul administrat în cauză, instanța constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:
Din înscrisurile depuse în fața instanței de recurs se constată că și au obținut prin sentința nr. 509/CA/15.10.2007, alături de alți colegi, obligarea pârâtului IPJ A la plata sporului de fidelitate prevăzut de art. 6 din OG nr.38/2003 pentru anul 2005.
Acest spor a fost acordat, actualizat cu coeficientul de inflație de la data plății în raport de perioada lucrată de fiecare reclamant și perioada în care a avut calitatea de polițist.
Sentința a devenit irevocabilă prin decizia nr.76/RC/25.01.2008 fiind menținută soluția în cei privește pe recurenți.
În temeiul acestor hotărâri celor doi recurenți le-au fost achitate sumele menționate în înscrisul de la fila 88 dosar recurs, reprezentând spor de fidelitate pentru anul 2005 astfel că o nouă cerere cu același obiect nu mai poate fi primită. Pe de o parte, susținerea recurenților potrivit căreia pârâta nu a făcut dovadă că ar fi executat titlul executoriu emis anterior nu poate fi primită față de înscrisul sus menționat iar pe de altă parte, aceasta nu are nici relevanță atâta vreme cât recurenții solicită pe această cale obținerea unui al doilea titlu executoriu deși au mai obținut anterior un asemenea titlu.
Așadar, în mod corect prima instanță a reținut că față de datele din întâmpinare și din înscrisurile aferente (adresa -/18.08.2008 - fila 37 dosar fond), pârâta a achitat celor doi recurenți sporul de fidelitate astfel că acțiunea cu privire la acest capăt de cerere a rămas fără obiect.
Pentru aceste considerente în temeiul art.312 proc.civ. instanța va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanții și, cu domiciliul ales la avocat, în Pitești,-, jud.A, împotriva sentinței nr.554/CA din 21 2008, pronunțată de Tribunalul Argeș -Secția civilă, în dosar nr-, intimați-reclamanți fiind, - A DEFUNCTULUI, toți cu domiciliul ales la avocat, în Pitești,-, jud.A, intimați-pârâți INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI și MINISTERUL INTERNELOR ȘI REFORMEI ADMINISTRATIVE și intimat-chemat în garanție MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR- DGFP.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 13 februarie 2009, la Curtea de APEL PITEȘTI - Secția comercială și de contencios administrativ și fiscal.
Grefier,
Red.
16.02.2009
2 ex.
jud fond.
Președinte:Gina AchimJudecători:Gina Achim, Constantina Duțescu, Andreea Tabacu